Ne punem intrebarea: cine este (cum se poate recunoaste) un om spiritual? Raspunsul este, probabil, foarte simplu: un om care a optat in viata pentru a urma o cale spirituala… pentru a se spiritualiza.
Daca intram in detalii lucrurile incep sa capete o tenta de subiectivism, in functie de scopurile urmarite de fiecare cale in parte. Diferenta dintre un „om spiritual” si un „om spiritualizat” este aceea ca primul se afla „pe cale”, iar cel de-al doilea este „spre sfarsitul caii”.
Niciodata nu vom ajunge la sfarsitul caii, cand ajungem spre sfarsit, alte orizonturi ni se deschid, alte cai vom adopta, spre o rafinare din ce in ce mai accentuata a aptitudinilor si atitudinilor dobandite.
Urmand un indemn (considerat de diferite persoane drept extremist, utopie sau viziune inalta) de a ne propune in viata obiective cat mai inalte, este bine „sa ne propunem sa atingem cerul… chiar daca nu vom reusi, macar vom ramane printre stele”.
Acest lucru nu trebuie facut „cu ochii inchisi”, urmarind doar avantajele pe care ni le-ar oferi ajungerea spre capatul drumului. Avem ce invata din experienta lui Icar, in incercarea lui de „a ajunge la sferele ceresti” fara a-si lua masuri de protectie pentru a preintampina greutatile ivite pe drum.
Ca tel spiritual, un prim capat de drum, ar fi bine sa ne propunem ceea ce Rudyard Kipling ne descrie in celebra lui poezie „Daca” (If):
De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau, si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine, chiar cand omenirea
Nu crede, dar sa-i crezi si ei cumva;
S-astepti, dar nu cu sufletul la gura;
Sa nu dezminti minciuni, mintind, ci drept;
Sa nu raspunzi la ura tot cu ura,
Dar nici prea bun sa pari, nici prea-ntelept;
De poti visa – si nu faci visul astrei,
De poti gandi – dar nu-ti faci gandul tel;
De-ntampini si triumful si dezastrul
Tratand pe-acesti doi impostori la fel;
De rabzi sa vezi cum spusa ta-i sucita
De pisicher, sa-l prinda-n lat pe prost;
Cand munca vietii tale, naruita,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;
De poti sa strangi agoniseala toata
Gramada, si s-o joci pe un singur zar,
Sa pierzi, si iar sa-ncepi ca-ntaia data,
Iar c-ai pierdut – nici un cuvant macar;
De poti sili nerv, inima si vana
Sa te slujeasca dupa ce-au apus,
Si piept sa tii cand nu mai e stapana
Decat vointa ce le striga “SUS”
De poti ramane tu in marea gloata;
Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
De toti sa-ti pese, dar de nimeni prea;
De poti prin clipa cea neiertatoare
Sa treci si s-o incerci gonind mereu,
Al tau va fi Pamantul asta mare,
Dar mai mult: Vei fi OM, baiatul meu.
Multi considera stadiul de OM, descris de Rudyard Kipling, ca fiind o utopie, imposibil de atins de noi oamenii de rand. Chiar daca nu vom ajunge OM, vom fi macar… „OM-uleti” si vom avea constiinta impacata „ca nu am ars gazul de pomana”.
Aceeasi idee, de a ne propune teluri inalte, ne-o recomanda si Rudyard Kipling in poezia sa, dar el ne mai da un indiciu:
De poti visa – si nu faci visul astrei,
De poti gandi – dar nu-ti faci gandul tel;
Sa nu faci „gandul tel”. Este o expresie simplista, folosita de traducator, pentru a inchega si a da un ritm si o rima, intregii poezii. Dar aceasta expresie cuprinde o invatatura foarte realista a unor cai spirituale.
Ele recomanda inlocuirea „dorintei” cu „intentia”. Diferenta dintre cele doua este ca dorinta „te leaga” de realizarea finala si de „configuratia” drumului (piedici, obstacole, mai rar facilitati), ceea ce te face deseori sa suferi, sa cazi si uneori sa nu mai ai puterea de a te ridica.
E bine sa ascultam de invatatura unora, care au strabatut deja multi „pasi pe cale”, si au inlocuit dorinta cu intentia. Intentionand sa ajungi la capatul drumului, nu te afecteaza esecurile inerente aparute pe cale. Orice stare negativa, dezamagire sau suparare, ne provoaca o pierdere de energie care ar putea fi folosita in „ridicarea noastra din colbul drumului” si pastrarea directiei spre… intentia finala.
5 răspunsuri
Ascultam ieri o chestie tare de intrebari creatoare: gandirea bine-rau, anitnomica si strict duala este gandirea luciferica pe cand cea care priveste intervalul, ce e intre antonomii ar fi gandirea angelica. Bine totul suna asa pretentios pentru ca era vorba de un tratat dintr-o disciplina la fel de pretentioasa.
Dar, si acum o sa se observe si legatura cu ceea ce ai scris tu, Marius, nu pot aceste doua idei semnifica chiar DORINTA si INTENTIA? Faptul ca intentia se poate traduce in pasi mici care sunt mai aproape de ideal, de spiritualizare decat niciun pas sau decat proiectia prea intensa…
Cam ideea ca nici omulet nu e rau deloc :)
Eu cred ca versul este bine pus asa – intuitiv sau literal, in fond si Goethe a ajuns la clar vedere si alte abilitati personale prin ARTA LITERELOR, A CUVINTELOR – caci gandul-tzel este foarte perfid, chiar daca este el insusi o treapta in scara inaltarii spirituale… Folosirea gandului atunci cand devine obsesiv este o realitate a vremurilor noastre, este cea mai grea treapta a pamantenilor, acum… dar depinde de noi cat de repede trecem peste ea… Cand, in anumit situatii, lumea ma intreaba ‘La ce te-ai gandit cand ai spus asta?’, eu raspund de multe ori asa: Nu m-am gandit, mi-a venit pur si simplu… si eu am primit ce a venit, daca a fost bun…mergem mai departe!!
Multi nu accepta… Vine ideea ca un fulg, nu ca un gand… o fi urma gandului care nu mai apare la exterior… nu stiu… pe urma toate se inlantuie… poate pentru ca le primesc…
Dar trebuie sa ma gandesc (!!!) ce vrea sa spuna la primul vers…
‘ De poti visa – si nu faci visul astrei ‘
caci am senzatia ca aici este ceva mult mai profund decat la prima recunoastere… caci dansul stia atat de multe lucruri, incat fiecare cuvant al sau are MULTIPLE INTELESURI…. Doamne, strasnic om… si toata copilaria si adolescenta mea am fost facinata pana la obsesie de el… Ce bine imi pare ca ai adus vb despre dansul !!!
Dar ne depasim obsesiile, care sunt bune tocmai pentru dedesubturi, si ramane ceea ce orientalii spun ‘DINCOLO’ …
Daniela, chestia asta se poate traduce, cred eu, asa cum am citit-o candva, la Ouspensky ‘A patra cale’ – si am studiat-o pe viu multi ani – cele care ne trimit la gamele muzicale (armonii planetare, de fapt) in care exist semi-goluri, semi-tonuri, pe care se pot insera alte game exact in locuri in care si ele au semi-tonuri, in locurile lor. Si sunt locuri care au ‘tonuri’ dar vine un flux de vibratie mai joasa sau mai inalta si acolo unde secventa este mai ‘usoara’ (mai mult sau mai putin consolidata pe bucatica ei spatio-temporala) acolo influenta creaza ceva…
In noi, sau in alte vietuitoare, in alte planete si stele, in alte galaxii….
Cred ca religiile se refera la astfel de lucruri necunoscute, care nu stau in puterea oamenilor sa le stapaneasca si foloseasca in mod echilibrat, si tocmai de aceea le numesc intr-un singur cuvant: Satana, Lucifer (Satana pe coborare… Lucifer pe inaltare…)… or mai fi altele… si noi murim de frica lor… cand lucrurile pot fi depasite si studiate cu forte mereu noi, cu cunoasteri mereu noi…
Multumesc pentru amandoua postarile, minunat… minunat… :)
Articolul l-a scris Radu, nu eu.
Foarte bun articol (ca de obicei !)-site-ul tau e super.
Omul spiritualizat…e mult pana acolo….suntem si noi pe cale, pe-aici…
Bine te-am regasit,Radu!!!Chiar ma intrebam de ce nu mai scrii,ti-au aparut abia doua articole pe Empower .Ma bucur sa-ti citesc articolul.Cum recunoastem un om spiritual? In primul rand,acest om are multa compasiune .Nu raspunde la ura cu aceeasi moneda,incearca sa inteleaga oamenii dincolo de aparente si stie ca in esenta nimeni nu-i cu adevarat rau,doar ca unii sunt ceva mai inconstienti si nu au destula intelepciune sa ajunga la alt nivel de intelegere a vietii.Dar totul nu-i decat o chestiune de timp!!! Iti doresc numai bine si te mai astept si cu alte articole .