Ieri am avut o discutie foarte interesanta cu Andrei. Eu i-am povestit ceva, iar opinia lui a fost ca de multe ori e mai greu sa ai curajul sa traiesti, decat sa alegi opusul.
Tind sa ii dau dreptate, cred ca treaba asta e valabila pentru cei mai multi dintre oameni. E mai usor sa fugi. E mai facil sa iti parasesti sotul si copilul atunci cand familia e inglodata in datorii si sa te prefaci ca asta va aduce salvarea, asa cum se intampla de exemplu in filmul The Pursuit of Happiness, film inspirat de o poveste reala. Sau sa iti parasesti prietena insarcinata, asa cum se intampla frecvent in ziua de astazi.
Complexitatea unei astfel de decizii
Cred ca aici e vorba de mai mult decat lasitate. E ceva inuman si care injoseste iremediabil. E definitia prabusirii umane. Si nu ma refer aici la cei lasati singuri in ploaie. Ei isi revin de cele mai multe ori. Pentru ca asta ii intareste. Dar tradarea e o tinichea ce atarna greu de tot. Ati auzit de baiatul care la cutremurul din 1977 a fugit si a lasat-o in casa pe cea care trebuia sa ii devina sotie? Fata nu a patit nimic, dar cand totul s-a linistit si baiatul s-a intors a fost si ultima data cand au mai vorbit.
Pe vremea in care coordonam Schimb de Carti Focsani, erau focsaneni de-ai mei care imi spuneau ca le place proiectul, ca ar dori sa se implice, ca iubesc lectura, dar ca… „ce vor spune cei din jur daca vom merge la astfel de intalniri de… intelectuali”? :D
Tigara de marijuana era instrumentul cu care obtineau „recunoastere sociala”. Treaba asta se intampla in intreaga lume. Si ingreuneaza situatiile descrise mai sus.
Se spune ca frica de esec e pe locul 2 in clasamentul temerilor umane. Cred ca de fapt, de cele mai multe ori nu ne temem atat de esecul propriu-zis, ci mai ales de ce anume vor spune cei din jur despre asta. Si alegem sa fugim.
Sunt oameni care aleg sa sara de la etaj sau in fata metroului. Sunt oameni care au impresia ca viata se termina atunci cand o mimoza umbla cu altul. Sau cand un fraier da cu piciorul unei relatii minunate. Nu trebuie sa ne ferim de aceste cuvinte. Exprima situatii reale. Astfel de imagini sunt prezente in viata sentimentala, in business, peste tot.
Iulia a scris pe Bookblog un editorial memorabil, secventa care in opinia mea poate retrezi in noi o candoare pe care o credeam pierduta intr-o lume a smecheriei.
Un om al strazii, a carui vila este o mare locuinta sub cerul liber, citeste mai mult decat majoritatea studentilor. El e mai barbat decat cei care nu pot dormi noaptea ca au vazut pe strada masini mai scumpe decat a lor.
5 răspunsuri
Draga Ovidiu,
E intr-adevar o alegere, fiecare pas.
„de multe ori e mai greu sa ai curajul sa traiesti, decat sa alegi opusul.”
Don Miguel Ruiz spune si el asta, in „Cele patru legaminte ale toltecilor”: „Voi nu de moarte va temeti, ci de viata, va temeti a trai” .
Iesirea din joc, prin moarte, e mai usoara decat ramanerea in jocul vietii. Asta atat timp cat suntem tarati de toate umbrele noastre incoace si incolo. Situatiile de „pe muche”… le stiu. Am fost de doua ori „pe muche”. Este extrem de putin, o fractiune de secunda, alegerea intre viata si moarte. Acea fractiune este decisiva, si in ea se face alegerea, acea trecere inapoi, in viata. De multe ori, aceste alegeri dau si forta si schimbare. Alteori, nu…
Intre alte minuni traite de mine zilele astea, a fost aceea de a renaste, trecand prin moarte.O moarte ritualica, as zice. Voi povesti poate, chiar aici. Lumea umbrelor noastre, atat de complicata, ne serveste totusi cresterii, daca stim cum sa o parcurgem. Curajul de a trai, nu se a supravietui, ci de a trai, este al luptatorului pasnic. Cel care stie ca poate folosi sabia pentru a taia umbrele.
Alegerea vietii se face cu un pret. Acela al renuntarii la a fi umbre umblatoare, si de a trai fiind vii. Daca suflam, mancam si dormim, nu inseamna neaparat ca suntem vii. Doar „supravietuim”. Ce prostie de cuvant! Supra-vietuire. Cand de fapt e o subzistenta. Deasupra vietii, cu adevarat, nu e nimic. Noi suntem de multe ori sub viata.
Traind cu curajul de a primi ce vine, fiindca vine bine in viata, vine pentru noi, asta e intr-adevar o alegere pentru care merita platit acel pret al trezirii. De o mie de ori, merita!
Credeam ca sunt singura careia i se termina energia,uneori.Citesc articolul tau si i-mi dau seama ca sunt o curajoasa,comparata cu alte persoane din jurul meu.
Imi place articolul; e o detaliere si o completare foarte bine venita la un articol cu titlu identic scris de mine acum fix un an, in care plecam de la radacinile fricii de esec. https://empower.ro/inteligenta-emotionala/curajul-de-a-trai
Cred ca uneori ne lipseste certitudinea ca putem face noi insine niste lucruri si avem nevoie de cei din jur sa ne sustina, iar daca ei sunt nesiguri si rataciti prin lumea aceasta haotica, nici noi nu avem de unde sa ne luam curajul de a trai. Aici se nasc liderii.
Mikka si Ana, va multumesc mult pentru comentarii.
Cred ca in fiecare om exista o samanta de curaj. Doar ca unii il scot la iveala mai mult, mai des si mai repede decat altii.
Cristian, multumesc pentru cuvintele frumoase.
Habar n-aveam ca mai e un articol cu titlu identic in momentul in care l-am scris :) .