Pe vremuri, chiar daca pierdeai batalia, aveai obligatia morala de a nu preda steagul tarii tale. De a-l apara cu orice pret. De a face orice pentru ca acesta sa nu fie capturat si batjocorit de armata inamica. Era simbolul barbatiei. Al nesupunerii in fata oricarui pericol. Oricat de dureros ar fi fost razboiul, steagul trebuia sa fluture semet. Deasupra tuturor. Ca un soim ce zboara cu o nepasare ironica fata de orbirea celor care inca mai cred ca il pot prinde.
Timpul nu schimba neaparat si situatia.
Pe oameni, cu atat mai putin.
Anii trec, dar contextul de lupta ramane in mare acelasi. Zi de zi, oamenii se agreseaza unii pe altii. Fizic, verbal si psihic. Precum intr-un film cu un spital de nebuni, societatea de astazi aduce in viata noastra multa agitatie. Este galagia care cu disperare incearca sa acopere lipsa de fond. Este zgomotul care ne indeamna sa privim luptele dintre “blonde” si “brunete”, dintre “baietii de cartier” si “tocilari”, sau dintre “bucuresteni” si “provinciali”, pe care TV-ul tot ni le baga pe gat cu o turbare demna de o cauza mai buna.
De ce nu putem reactiona? Ba putem. Doar ca, din moment ce 90% dintre cei care formeaza aceasta piata se ocupa zi de zi cu astfel de lucruri, cei care decid sa arunce televizorul pe geam devin o minoritate ciudata. Pentru ca, despre o piata vorbim aici. Si nu despre niste oameni. Daca nu ma credeti, intrebati-i pe cei care detin puterea in televiziunile din Romania.
De ce am scris “minoritate ciudata”? Pentru ca sunt oamenii care au decis sa infrunte majoritatea comoda. Au hotarat ca viata lor e prea importanta pentru a o irosi urmarind emisiuni, in care vrei sa arati unei tari intregi faptul ca sotul te inseala chiar cu verisoara ta! Sunt persoanele pentru care expresia “nu poti sa faci asta” inseamna ca cel care ti-o spune nu a fost in stare sa o realizeze. Si sunt oamenii carora noi toti le datoram macar o clipa de respect. Si de recunostinta.
Inainte de ’89, lingaii de partid obisnuiau sa fabrice discursuri care aruncau in ochii “poporului” expresii marete precum: “motorul economiei”, “clasa muncitoare” sau “dragoste de tara”. La aproape 20 de ani de la momentele in care Romania a pasit intr-o noua etapa de viata, cetatenii sai se poarta precum niste pestisori pe care ii tii nehraniti intr-un acvariu.
Si de care ai uitat. Iar marele lor of este ca nu mai stiu sa se descurce singuri. Altfel spus, principala lor problema nu este aceasta stare de fapt, una plina de neajunsuri. Problema este mult mai complexa. Si tine de adormirea propriei gandiri. De amortirea atitudinii. Vorbim de o stare de teama generalizata care a intrat puternic in oasele si inimile romanilor.
Incearca sa fii altfel. Si vei vedea riposta mediocritatii. A cuminteniei penibile, patetice si paguboase a unor oameni ce au impresia ca Romania si-a obtinut in 1877-1878 (chiar asa, oare cati romani mai stiu asta?!) independenta prin obedienta si capete plecate.
Spune-le celor din jurul tau ca tu pur si simplu nu vrei sa mai fii salariat la firma altuia. Ca ai alte obiective in viata. Ca poti si vrei mai mult. Si vei vedea disperarea din glasul si ochii lor. Sau zi-le ca de acum inainte nu vrei sa iti mai petreci timpul printre blocuri. Ca ai ales o carte buna in locul unei curse de masini. Si vei auzi ironia care le va insoti vorbele.
Ai vazut filmul “Goal”? Marcel Iures a jucat intr-unul dintre rolurile principale (acela de manager al clubului Newcastle United). E acolo o replica tare de tot: ”Dintr-o gasca de cartier poti iesi in 2 moduri: ori esti impuscat, ori ai o bunica ce iti baga mintile in cap!”.
Chiar daca n-am facut parte din vreo gasca de cartier (nu la modul asta), exemplul este sugestiv pentru ilustrarea celebrei expresii a lui Norman Vincent Peale: “spune pot si vei putea”. Si este sugestiv pentru a darama scuzele jalnice si oribile ale unor fricosi ce inca mai cred ca totul se rezuma in a parea dragut in ochii celorlalti.
Atunci cand crezi ca esti singur
Intreaba-l pe Bobby Voicu de ce dupa terminarea facultatii nu a vrut sa lucreze intr-o banca. Intreaba-l pe Andrei Rosca cum la 23 ani poti coordona o echipa de super stele. Atunci cand crezi ca rudele te vor privi cu dispret pentru ca refuzi sa te indatorezi pentru 25-30 ani cu un credit si preferi sa locuiesti cu chirie si sa investesti inteligent acei bani, cauta-l pe Dragos Manac si roaga-l sa iti dea cateva sfaturi.
Vorbeste cu Luca Dezmir atunci cand crezi ca bursa poate fi o solutie pentru viitorul tau. Daca ti se pare ca esti singur cand la sfarsitul anului 2 de facultate vrei sa renunti pentru ca lucrurile care ti se predau sunt aproape inutile, scrie-i lui Ionut Ciurea si intreaba-l cum s-a simtit. Atunci cand ai impresia ca puterea de negociere ii este rezervata doar angajatorului, intereseaza-te de Orlando Nicoara.
Daca simti ca esti prea mic pentru a te face remarcat in Capitala pentru o activitate pe care o desfasori in alta localitate a Romaniei, citeste-i siteurile lui Ciprian Gavriliu. Eu la ei ma gandesc de fiecare data. Cand in jurul meu vad aruncatori de pietre, ma incurajez gandindu-ma la cei mai buni decat mine. Si celor carora le sunt recunoscator.
Atitudinile din tara noastra
Cerandu-mi scuze fata de toti oamenii de la care am de invatat si pe care i-am omis, te asigur ca se poate si in Romania. Ca nu trebuie sa fim dezgustati de faptul ca multi dintre cei din topurile revistelor de specialitate au vizitat DNA-ul, au devalizat Loteria sau au fost dati drept exemplu in Parlamentul Olandei pentru “coruptie la varf in Romania”.
Vizionarii pe care ii putem lua drept model sunt mai aproape de noi decat avem impresia. In acest ocean al frustrarii si al resemnarii, oamenii care ne pot ajuta sa visam, sa continuam drumul si sa reusim sunt rari. Dar au multe de oferit. Pentru ca la asta se rezuma pana la urma viata noastra. In a aduce in inima celor de langa noi mai mult decat alinare. De a aduce speranta.
19 răspunsuri
ma bucur de cate oricitesc articole ca asta
ii datorez lui andrei rosca mare parte din ce am ajuns
”sunt oameni si Oameni”
multumesc ovidiu
:) multumesc
ovidiu: vezi ca am trecut putin de 23 :)
@ : )
Si eu iti multumesc :) .
Stiu, Andrei :) .
Dar n-ai inca 24 :) .
la fel cum tu nu ai inca 30 :))
mai am putin si ajung la pubertate :)
si apropo de amortirea atitudinii, sa citesti „Cine suntem” a lui Dan Puric.
Aseara am inceput sa citesc „Cine suntem” :) . Mai am mai bine de 5 ani pana la 30 :P .
Articolul asta e de-a dreptul delicios. L-am savurat la maxim.
Da, si eu am abandonat facultatea dupa 2 ani pentru ca o uram si nu invatam nimic original acolo (compuneam muzica si desenam la cursuri pentru ca ma plictiseam ingrozitor), si toti mi-au sarit in cap si inca sunt uluiti de cum am fost in stare sa fac „asa ceva” – mda, oameni care nu isi prea dau seama cat de mult sistemul de invatamant iti directioneaza si deformeaza gandirea, incadrand-o in anumite limite si scheme, ucigand chiar cea mai mica urma de originalitate si unicitate din tine – am vazut asta cand am dat examen la arte plastice si se copia cu istoria artei pe genunchi apoi la desen unde au intrat numai elevii care respectau asa-numitele reguli ale artei dar desenele lor erau inexpresive (plus cei care dadusera bani grei sa intre desi abia stiau sa tina carbunele in mana).
Va dati seama, daca s-a ajuns pana si in arta sa nu fie de dorit originalitatea si sensibilitatea, no comment! Oricum, a fost cea mai buna decizie din viata mea sa abandonez imbecilizanta si total non-creativa faculta de limbi straine si ma felicit pentru asta in pofida uimirii monstruoase si penibile a celor ce ma inconjoara.
Ovidiu, tot ce scrii tu ma face sa zbor, articolele tale imi dau aripi. Scrii din suflet si se simte. Multumesc! :)
Si eu iti multumesc mult, Vero :) .
Aprecierile tale imi dau puterea sa scriu si mai bine pe viitor! :) Pentru ca cititorii decid pana la urma daca noi continuam. Nu putem vorbi si scrie singuri, de capul nostru.
E o relatie aici :) .
Disclaimer: Ovidiu nu zice in articol sa renuntati maine la facultate. Si chiar daca renuntati, nu dati vina pe mine. Eu n-am renuntat.
Au fost doua motive principale pentru care n-am renuntat la facultate. Evident, unul din motivele principale pentru care as fi vrut sa renunt era faptul ca nu invatam ce credeam ca voi invata (ce credeam cand am dat la facultate).
Daca vreti va spun si motivele pentru care am ramas in facultate. Si pentru care am facut master la aceeasi facultate. Si daca ar fi sa fiu din nou elev, as da fix la aceeasi facultate.
Sigur, Ionut are dreptate :) .
Eu n-am zis ca a renuntat :) . Am zis doar ca a fost nemultumit de ce se facea acolo :) .
Confirm ce spune Ionut. Si eu recomand facultatea de marketing de la ASE.
Cu mentiunea ca, desi merita facuta, bazandu-va doar pe ce invatati acolo o sa faceti fix zero :)
Excelent articol, multa forta si multa pasiune.Felicitari! E greu totusi sa ii judeci pe oameni ca nu au „o bunicuta care sa ii scoata” de acolo. Ne e frica de schimbare pentru ca acesta a fost comportamentul pe care l-am vazut si vrand ne-vrand l-am copiat. Citeam undeva ca Moise si-ar fi condus poporul prin desert 80 de ani cat sa treaca 2 generatii, pentru ca a 3-a generatie si urmatoarele sa se nasca liberi atat fizic cat si mental. Cum noi nu avem „un desert” la indemana si nici „un Moise”, trebuie sa gasim alte metode sa ne spalam creierul de mizerie. Partea extraordinara este ca avem speranta!
Minunat este ca existati VOI si ca VOUA vi se mai adauga inca UNU, si inca UNU…… asa trec generatiile si asa se schimba lumea….
Mihai, nu judec pe nimeni. Cred ca fiecare putem reusi, cu sau fara bunica :) . Speranta este cel mai puternic as pe care il avem :) .
Multumesc pentru aprecieri! :) .
Gabriela, si noi suntem mandri sa avem asemenea cititori :) .
Ovidiu, indraznesc sa-ti domolesc putin entuziasmul prin 2 lucruri:
– multi dintre „ceilalti” nu sunt nici disperati nici ironici cand le arati ca poti face si altfel decat sa fii angajatul unei companii; dimpotriva, raman pe ganduri …
– conditia sine qua non pentru reusita este planul de care vorbeai intr-un articol recent; plus multe alte lucruri, cireasa de pe tort fiind indrazneala :)
Si te provoc sa continui ideea articolului, sunt multe lucruri frumoase in spatele acestor indrazneli. Dezvaluie-le !
Betty, fiecare dintre noi vorbim prin prisma oamenilor pe care i-am intalnit si a lucrurilor pe care le-am vazut.
Este interesant ce spui. Cu siguranta voi continua sa scriu despre indrazneala :) .
Cat despre entuziasm, nu a reusit nimeni pana acum si slabe sanse sa reuseasca cineva vreodata sa mi-l domoleasca :) .
Succes in tot ce faci! :)
Ovidiu, multumesc pentru apreciere.
un lucru pot sa-ti spun din experienta: ce facem noi, cei care scriem si dorim sa schimbam ceva nu poate rodi decit in momentul in care cel care recepteaza mesajul e pregatit sa-l primeasca. pune o saminta pe beton: chiar daca o uzi, nu supravietuieste. ii lipseste pamintul in care sa-si implinte radacinile.
din pacate prea putina lume e pregatita pentru schimbare. dar chiar si pentru putini, merita sa faci efortul.
si mai e un lucru. ce scriem ramine. pina cind cei care citesc vor fi pregatiti sa asimileze. aunci vor cauta si vor gasi saminta. gata sa creasca. trebuie doar s-o ude si s-o invaluie cu dragoste.
Si eu iti multumesc, Luca.
Ai mare dreptate. Dar nu ne dam batuti :) .