Anul 2011 l-am inceput cu aceasta urare:
Pentru inceput de 2011 am o provocare pe care ti-o lansez (si pe care mi-am lansat-o si mie) – renunta sa mai fii cel care isi baga betele in roata propriei biciclete, ci devino cel care da la pedale intr-un ritm pe masura potentialului tau! Abia astept sa ne vedem la linia de finish pe 31 decembrie 2011, cu zambetul pe buze si cu toate spitele intacte iar pedalele sa fie fierbinti si gata de a fi schimbate pentru o noua tura!
Am ales aceasta urare pentru ca lucrul pe care l-am observat din ce in ce mai des in viata mea si in viata multora din jurul meu a fost ca obstacolele cele mai mari pe care le intampinam sunt cele pe care ni le creem noi insine.
Aceste obstacole imbraca forme diverse si cred ca ele sunt cheia care lipseste din multe (chiar din marea majoritate) resurse de dezvoltare personala sau self-help. Este vorba despre lucruri precum:
- proiectii despre viitor;
- ganduri despre cum nu putem si nu vom putea sa facem ceva;
- griji pentru lucruri care nu exista.
Spre deosebire de orice articol pe care l-am scris pana acum, cred ca in acest articol nu voi veni cu solutii, insa am zis ca aducerea in prim-plan a acestor lucruri este insasi un pas inainte.
Imi doresc sa aloc din ce in ce mai multa atentie acestor lucruri si altora din aceeasi categorie. Imi doresc asta pentru ca, de fapt, in spatele acestora se afla cheia catre a face multe dintre lucrurile pe care suntem incurajati in resursele de dezvoltare personala sa le facem.
Voi continua, deci, acest articol doar prin a detalia cele trei elemente mai sus prezentate si prin a te invita si pe tine sa contribui la aceasta lista printr-un comentariu.
Proiectii despre viitor
In aceasta categorie am incadrat acele lucruri care tin de viitor si pe care de multe ori noi le stim atat de bine. Tot aici intra si citirea in viitor legata de ceea ce vor face si cum se vor comporta anumiti oameni in viitor. Este vorba despre capacitatea noastra de a ne citi efectiv viitorul. Nu-i asa ca e frumos sa avem aceasta putere?
Dar chiar o avem? Sincer!
Ganduri despre cum nu putem si nu vom putea sa facem ceva
Fie ca este vorba de prezent, fie ca este vorba de viitor, fie ca este vorba de ceva ce am putut sa mai facem in trecut, fie ca nu am putut, exista lucruri pe care stim cu siguranta ca noi nu le putem face si nu le vom putea face. Este o certitudine ca oricat de multe am invatat in viata, ca oricat de mult ne-am schimbat, acest lucru sigur nu il vom putea face. Nu-i asa ca e frumos sa avem si aceasta putere?
Dar chiar ne e de folos? Sincer!
Griji pentru lucruri care nu exista
Un capitol foarte amuzant este cand ne facem griji pentru drobul de sare care o sa cada. Si mai amuzat de atat este cand ne imaginam acest lucru chiar si in situatii in care nu exista drobul de sare. Poate este din cauza filmelor SF sau a cartilor de fictiune, insa nu ar trebui sa ne amintim totusi ca exista si realitate in lume asta? Sincer!
Asa cum am spus si mai sus te invit si pe tine sa contribui la aceasta lista printr-un comentariu. Vom vedea apoi ce vom face cu ele, insa pana acolo haideti sa le constientizam si sa le acceptam pentru ca le avem in viata noastra… Stiti cum se spune: primul pas in orice schimbare este cel de acceptare.
Ca bonus, daca tot ai avut rabdarea sa citesti pana aici, am o surpriza pentru tine.
10 răspunsuri
Un obstacol de-al meu e „nu merit”. De la multe vorbe spuse din partea celor dragi de „nu poţi” sau insuficientă afecţiune am ajuns să le cred într-o oarecare măsură. Drept urmare, păţesc, în anumite situaţii să îmi pun singură piedici. Când sunt pe cale de a trece un prag care e mai greu de trecut, îmi pun şi mai multe piedici pentru a îmi face trecerea mai dificilă, considerând că poate nu ar trebui să ajung acolo, că nu merit. Parte bună e că de multe ori reuşesc să depăşesc toate obstacolele. Dar dacă nu ar fi şi cele create de mine ar fi mai uşor.
Ar mai fi lucrurile pe care le crezi despre tine. De obicei le facem să se întâmple ca să ne spunem după aia că ştiam. Dar poate dacă nu am merge dinadins în direcţia aia nu s-ar întâmpla.
Inclusiv îndrăgostirea de persoana nepotrivită e de multe ori un obstacol pe care singuri îl creăm. Fie că e din tipare comportamentale, copiate de la părinţi (când părinţii nu sunt neapărat exemplari) fie din convingerile noastre că nu merităm afecţiune sau dragoste. Aceasta din urmă poate veni de la lipsa de atenţie/afecţiune ca şi copil.
Ar mai fi multe. Şi probabil… aproape toate piedicile ni le punem singuri. Sunt câteva norme sociale care ne-ar putea limita… sau mai e varianta în care cineva vrea să îţi pună piedici, dar dacă eşti bine ancorat în tine nu te poate atinge. Poate sunt nişte contexte exterioare unde te poate afecta într-o oarecare măsură, dar în interior nu.
foarte bun articolul, Mihail! si foarte bun si comentariul anterior, al Alexandrei :) multumesc
mie una din piedicile pe care ne-o punem singuri imi pare a fi credinta ca trecutul nostru ar avea asa o influenta incomensurabila si iremediabila asupra a ceea ce suntem astazi: ca am fi condamnati etern la nefericire si neimplinire (sau cel putin la depresivitate) daca am avut o copilarie lipsita de afectiune sau, poate mai puternic, una caracterizata de abuzuri…
intr-adevar, nu putem schimba acum, in prezent, faptele din trecut, pataniile din istorisa noastra, dar le putem foarte bine schimba semnificatia pe care noi insine le-o acordam pt. personalitatea si dezvoltarea noastra… le putem sustrage caracterul damnabil pe care tot noi li l-am atribuit, nu?
apoi, o alta piedica mi se pare mie blocarea in lipsa, in ceea ce nu avem (inca!): de aici cred eu ca ni se trage incapacitatea de a fi recunoscatori pentru tot ceea ce suntem si tot ceea ce avem; si daca ar fi doar o simpla constare a ceea ce inca nu am atins, cu scopul de a ne fixa obiective… insa de cele mai multe ori e o fixare intr-un negativivism de unde ni se pare ca suntem demni de mila si de plans
… ah, sunt cam multe limitarile pe care ni le putem pune singuri…
@ Alexandra – Cat de bine zici! Mi-a placut mult primul exemplu si incheierea! Cred ca de aici si prezenta exagerata a modestiei la multi dintre romanii de valoare.
@ cristina – Ohhh, da…trecutul asta. Bine punctat. Aici ar trebui sa intavatm de la americani, care sunt chiar mandri de esecurile lor din trecut, si apoi le transforma in succese! Si apropo de blocarea in lipsa – cred ca cea mai mare in Romania e blocarea in lipsa banilor.
Va multumesc pentru contributiile atat de bogate!
O limitearea a mea este teama de a face alegerea gresita. Ea ma impiedica sa actionez, sa ies practic din zona de confort. Daca aleg gresit ce se intampla? Am o neplacere mica sau mare si pierd ceea ce am, gen schimbarea unui job, a unei case, etc..si uite asa bat pasul pe loc :D
Obstacolul „nu merit” este o autolimitare – exact genul de obstacol creat de propria persoana, un fel de a ne pune bete in roate. Este generat de lipsa autocunoasterii si implicit si a limitelor, care odata aflate, poate fi incercata depasirea lor. Asa cum cunoasterea acelor limite ne ajuta sa nu cerem imposibilul in unele situatii si ne fereste de dezamagiri.
Mie mi se intampla ca atunci cand ajung foarte aproape de scopul meu sa incep sa ma indoiesc…sa simt brusc ca nu pot sa fac asta, ca de fapt poate nici nu nu vreau sa fac asta (desi am muncit mult in sensul ala), ca si cum ma sperii de amploarea unui succes.
O alta limitare ar fi aia ca de fapt nu contez si nu intereseaza pe nimeni ce am eu de spus. Chiar in acest moment cand scriu acest coment e o voce mica care imi spune „come on chiar crezi ca intereseaza pe cineva?chiar crezi ca parerea ta e destul de buna?”. In fiecare zi duc o lupta cu partea acea slaba din mine care vrea sa ma impiedice sa ma dezvolt. Dar e ok, sunt constienta ca succesul implica o transformare pentru ca nu poti urca un munte fara sa te lupti pentru fiecare pas in fata.
@Cristina – foarte bun comentariu cu lipsurile. Îl întâlnesc şi eu în unele situaţii, dar eu sunt concentrată pe găsirea soluţiilor de a ajunge unde vreau eu, fără a mă concentra pe lipsuri. Adevărul e că am văzut multe persoane care se plâng de situaţia actuală din ţară, de lipsa banilor, a locurilor de muncă, etc. Nu fac parte din realitatea mea şi probabil de aceea nu i-am menţionat. Când aud oameni care se plâng de situaţiile respective eu am deja soluţii pe care dacă le-ar aplica ar putea ieşi din impas. Dar sunt mulţi la care le place să se plângă şi să rămână acolo…
@Mihail Musat – mulţumesc pentru apreciere şi la cât mai multe articole.
@ Liv – Da, conteaza! Problema mentionata de tine e atat de frecvent intalnita incat exista si un proverb „Te ineci ca tiganul la mal.”. Cu toate astea, nimeni nu o mentionase, asa ca multumim!
Ma bucur ca ati aduc contributii asa de valoroase. Va multumesc!
Mi-a plăcut mult articolul iar comentariile au oferit o încărcătură şi mai personală subiectului abordat.
Sunt de părere că ceea ce ne limitează cel mai mult este rutina din viaţa noastră – faptul că intrăm într-un ciclu repetitiv de gânduri, emoţii, obiceiuri. Tocmai faptul că lăsăm gândurile noastre negative, emoţiile negative şi obiceiurile proaste să se repete la nesfârşit le oferă o putere tot mai mare asupra noastră. Cel mai periculos lucru este că prin repetiţie ele devin parţial inconştiente (nu ne dăm seama că un anumit gând generează o emoţie negativă şi ulterior un obicei disfuncţional).
Uneori este nevoie de ajutor pentru a conştientiza aceste limitări, alteori reuşim să facem singuri acest pas.
Pentru a începe să ieşim din această rutină care ne stâmtorează viziunea despre ce ar putea fi şi ce am putea face ar trebui să fim atenţi cu ce ne hrănim mintea şi sufletul – cărţile pe care le citim (aici putem include şi bogurile :)), emisiunile tv la care ne uită (filme, ştiri), persoanele cu care ne petrecem cea mai mare parte a timpului
şi bineînţeles activităţile pe care le desfăşurăm zilnic.
Francesca ai mare dreptate in ce ai scris. Ma regasesc in ce spui tu. Eu singura imi pun limite si cad fara sa vreau in capcana lor. Imi trebuie un soc pentru a ma trezi si pentru a constientiza aceste limitari. Si uite asa evoluez, cresc…