Suntem in februarie, o luna care a devenit, cu ajutorul companiilor care vand ciocolata si felicitari, “luna indragostitilor”. O perioada in care, pe de o parte, dragostea este afisata in mod romantico-ostentativ iar, pe de alta parte, singuratatea celor care nu si-au gasit jumatatea este parca mai vizibila si mai acut resimtita.
Ne-am obisnuit sa consideram automat singuratatea ca pe ceva negativ
Se spune ca numai oamenii cu adevarat puternici si impacati cu ei insisi sunt capabili sa suporte bine singuratatea. Majoritatea fug de ea prin toate mijloacele – petreceri, mancare, bautura, shopping, munca excesiva, relatii pasagere. Putini dintre noi reusesc sa vada partea buna a perioadelor cand sunt singuri si sa o foloseasca pentru autocunoastere, vindecare, crestere personala si impacare cu sinele, in loc sa fuga de… ei insisi.
Este o conditionare profunda si puternica alimentata constant din toate partile, de la educatia primita acasa (“trebuie sa te casatoresti si sa ai copii pana la x ani”), continuand cu modul in care societatea ii trateaza pe cei singuri drept ciudati si neincadrati intr-un tipar acceptabil si terminand cu comediile romantice care promoveaza o imagine distorsionata despre iubire si relatii.
Asa se ajunge ca oamenii singuri sa creada ca este ceva in neregula cu ei, sa cada in depresie de sarbatori, sa devina dependenti de relatii nepotrivite doar pentru a fi cu cineva sau sa se simta vinovati ca fac alte alegeri in viata in locul celor traditionale.
Indiferent de care parte a baricadei esti, poate ca scurta intamplare de mai jos iti va schimba putin perceptia asupra singuratatii.
Obisnuiam sa merg zilnic in pauza de pranz la un mic restaurant din apropierea cladirii unde lucrez. Ieseam intotdeauna numai cu colegii, iar daca se intampla ca niciunul sa nu fie disponibil, preferam sa mananc la birou decat sa merg singura la restaurant.
Aveam o aversiune teribila fata de ideea de a sta singura la o masa, ba chiar ma gandeam ca as arata demna de mila pentru ca nu sunt in stare sa gasesc pe cineva care ar vrea sa-mi tina companie. De fapt, detestam sa fac orice singura, de la shopping la mers la film, iar ideea de a pleca neinsotita intr-o vacanta mi se parea de domeniul SF.
Intr-o zi, iesind impreuna cu colegii, am observat la o masa alaturata un domn in varsta care lua pranzul singur. Mi-a parut atat de rau pentru el, cum statea acolo trist si parca parasit de toata lumea! Asa ca, fara sa ma gandesc prea mult, m-am apropiat de el si l-am intrebat daca i-ar face placere sa manance impreuna cu noi.
Domnul m-a ascultat, apoi a zambit bland si mi-a raspuns:
– Iti multumesc mult pentru invitatie. De cateva saptamani, sotia mea este foarte bolnava si am internat-o in spitalul din apropiere. Vin zilnic sa o vizitez si imi petrec cam toata ziua la spital. Surorile ei au venit si ele in oras ca sa stea cu ea. Asa ca acest pranz la restaurant reprezinta unicul moment din zi cand pot sta singur si linistit, cu gandurile mele.
Instantaneu m-am simtit rusinata. Mi-am dat seama cat de gresit era modul meu de gandire si cu cata usurinta aplicam eticheta “demn de mila” sau “e ceva in neregula cu el” oamenilor singuri (inclusiv mie!). De atunci n-am mai indraznit sa judec dupa aparente deciziile celorlalti de a face diverse lucruri pe cont propriu si chiar am inceput, incet-incet, sa ies singura in oras. Chiar daca nu ma simt inca pe deplin confortabil, acum nu-mi mai este jena sa stau singura la o masa si sa beau o cafea.
Daca ti-e teama de singuratate, aminteste-ti ca linistea ta sufleteasca nu trebuie sa depinda de modul cum te vad ceilalti. Nimeni nu te poate valida in afara de tine.
Cunoaste-te cat mai bine, fii impacat cu alegerile facute si nu inceta niciodata sa speri si sa lucrezi cu tine insuti pentru a deveni o persoana mai buna si mai demna de dragoste. Si, mai ales, nu mai fugi de tine insuti cand te simti singur!
Asa cum spune un vechi proverb asiatic:
Singurul zen pe care il vei gasi pe varful celui mai inalt munte este zenul pe care l-ai adus cu tine.
14 răspunsuri
Acest articol este dedicat sentimentului de singuratate in sentiment deseori greu de indurat si din ce in ce mai mult luat in seama si de oameni….cumva constientizat!In crize, cand alegem sa traim singuri sau poate la anumite varste suntem condamnati sa ne gandim ca suntem singuri, de aceea acest articol ne face bine, tuturor! Multumim doamna!
Ai crede totusi, citind pana la capat, ca de preferat este sa duci crucea singur, pt ca viata ne arata, pe scurt, ca „e mai usor” sa nu depinzi de ceilalti sau sa-i faci dependenti de tine…. dar si in acest caz ramane intrebarile existentiale „Ce misiune am eu aici?”, sau „Am facut deajuns pana acum?” …cu siguranta ii „cauta” aceste intrebari si pe cei care sunt asa zis „independenti”! Dar, detalii despre aceste intrebari, le-ati mai prezentat pe acest site!
Multumim inca odata doamna!
@nicolaem: Va multumesc si ma bucur ca v-a placut acest articol. Dragostea este un sentiment minunat, care ne face fericiti, si cu siguranta viata este mai frumoasa cand ai o relatie stabila cu o persoana compatibila. Insa asta nu inseamna ca in perioadele cand suntem singuri trebuie sa fim automat nefericiti sau sa ne consideram “incompleti”. Din pacate, cultura “pop” exact asta promoveaza – vezi, de exemplu, celebra replica “You complete me!” din filmul Jerry Maguire. De asemenea, in societate pare mult mai acceptabil sa fii intr-o relatie, chiar si nefunctionala, decat sa fii singur(a), pentru ca automat “e ceva in neregula cu tine”. La fel, daca nu esti casatorit si nu ai copii exista aceasta perceptie ca nu ai o viata implinita, ca nu lasi nimic in urma etc. (mai ales daca esti femeie). Eu cred ca ideal ar fi sa nu-i mai judecam pe oameni dupa statutul marital si sa acceptam ca fiecare alege in viata ceea ce i se pare ok si il face fericit, chiar daca noi nu il intelegem sau avem alte optiuni.
Frumos articolul, frumos exemplul cu domnul care-si savura momentul de solitudine, dar cel mai mult mi-a placut proverbul de la sfarsit.
Multumesc.
Hmmmm…Mie-mi place foarte mult starea de singuratate. Asa de mult incat mi-am zis ca voi trai si voi locui singura toata viata. Si da, am observat reactiile celor din jur care sunt oripilati de perspectiva asta :)
„Dar nu vrei sa ai copii, sa te mariti?” „Imi plac copiii la nebunie, ii ador, dar… cum sa renunt eu la momentele mele de singuratate si de libertate, la acel timp numai pt mine, la vocatia mea, la creatie? cine stie, poate candva ma voi razgandi…” Si oamenii se uita foaaaarte ciudat cand aud ceva atat de atipic, apoi spun: „Ai sa vezi ca peste cativa ani o sa-ti doresti asta si asta si asta, ca noi toti.” Stiu ei sigur:) E chiar amuzant.
Si tot nu inteleg si n-am sa inteleg niciodata de ce oamenii fug de singuratate. E cea mai mare binecuvantare, atunci te poti concentra la maxim, poti crea, picta, confortabil si neperturbat de factori externi.
Un articol foarte bun si util.
@Chris: Si mie mi-a placut foarte mult acel proverb, deoarece exprima un mare adevar: nu trebuie sa depindem de circumstantele exterioare ca sa ne simtim bine.
@Vero: Probabil esti unul din acei oameni puternici si impacati cu ei insisi. ;) Mi-as dori sa vad mai multi oameni siguri pe ei si pe ceea ce-si doresc, fara sa tina cont atat de mult de parerile si prejudecatile celorlalti.
interesant…fiecare stie sau ar trebui sa stie cel mai bine ce este si cum este (nu e nevoie sa-i spuna asta cei care nu-l cunosc) si uneori sa fii singur este infinit mai bine decit sa ai o relatie nepotrivita sau toxica; si intr-adevar trebuie sa fii puternic si destept ca sa poti intelege si aprecia singuratatea
La mine probabil s-au obisnuit prietenii a ma vada singura, cred ca si le convine intr-un anumit fel, pentru ca sunt dispnibila in orice moment.Mie imi place sa fiu singura, e altcumva decat atunci cand ai pe cineva langa tine, nu trebuie sa dai explicatii cu cine iesi, ce faci, ce mananci.. si asa mai departe.
Dar cel mai aiurea e ca sunt persoane care nu inteleg placerea mea de a fii singura si ma agaseaza uneori cu intrebari de genul „de ce esti singura?”.Ok..inteleg ca uneori apare nevoia de a avea pe cineva langa tine, dar acea nevoie cum apare si dispare..nu trebuie sa faci o drama din ea.
intradevar , mai sunt si persoane anormale care nu au nevoie de nimeni .. in ziua de azi e bn sa fii anormal , dar numai pt tine.. btw si eu sunt singur si stau singur.. si chiar nu-mi pasa prea mult
@mmmh: Sper ca ati vrut sa folositi cuvantul „anormal” in ghilimele. :) Nu cred ca exista vreo „normalitate”, ci doar alegeri si preferinte…
Intr-o relatie ,la inceput chiar si cei casatoriti se simt minunat doar cand sunt impreuna ,dar odata ce trec anii cand atractia cea puternica se atenueaza si ramane o prietenie frumoasa unde este cazul ,se simte nevoia de ambele parti a unor momente de solitudine .Este bine sa meditezi in intimitatea ta la ce vrei fara sa dai socoteala nimanui nici chiar sotului pentru care ai sentimente profunde de iubire.Asta cred ca demonstreaza de ambele parti cat de adevarate sunt simtamintele lor chiar si dupa trecerea anilor.Sa respecti intimitatea sufleteasca a celui de langa tine este ceva minunat si invers .Pentru ca si cei care formeaza un cuplu au mare nevoie de momente de solitudine .Totul este sa lasam la o parte egoismul ce ne caracterizeaza pe marea majoritate.De aceea multi fug de o relatie ,de teama sa nu-si piarda momentele dragi de solitudine .
@gina: Frumos spus, „Este bine sa meditezi in intimitatea ta la ce vrei fara sa dai socoteala nimanui nici chiar sotului pentru care ai sentimente profunde de iubire.” Multa lume confunda dorinta de a fi ocazional singur(a) si a de pastra anumite lucruri numai pentru tine cu egoismul, ca si cum daca iubesti pe cineva trebuie sa-i pui totul pe tava si sa te bagi in sufletul lui/ei pana nu mai ramane niciun pic de mister… dupa care te plictisesti pentru ca nu mai ai nimic de descoperit. :)
voi credeti ca este imposibil sa te indragostesti de o persoana mai in varsta? si ma refer in adevaratul sens al cuvantului, oare chiar e ceva atat de rau in asta?
Nici nu va imaginati cat ma bucur ca se mai scriu si astfel de articole.Cand iesi singura la o cafea,concert etc,e un sentiment minunat de libertate care nu cred ca poate fi comparat.Sa fii singur nu e un handicap,e alegerea ta,si nu trebuie sa te simti aiurea ca esti singura si ca iesi singura in oras,e o binecuvantata LIBERTATE.
Pentru mine singuratatea este foarte grea, mi se pare ca functionez mai bine cand sunt intr-o relatie. Mi-e frica de singuratate si din pacate de ea am parte de ceva timp. Imi vine foarte greu cand stiu ca acasa nu ma asteapta nimeni, mi se pare ca ma sting usor, ca viata trece pe langa fara rost. Am incercat sa ma concentrez pe cariera, dar nu functioneaza simt in fiecare secunda ca ceva imi lipseste.