A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris o poveste, si parca imi era dor. In seara asta, dupa o plimbare prin parcul Titan, inspirat de parfumul proaspat al copacilor infloriti, de lumina discreta si linistita a cerului care imi dezvaluia pas cu pas drumul in fata mea, am simtit ca e momentul pentru o noua poveste.
Si, pentru prima data am decis sa fie si o poveste amuzanta, asa ca personajul principal o sa fie Bula. La vremea respectiva Bula era in clasa a X-a. Poate spre surprinderea unora dintre voi, invata destul de bine. In clasele I-VIII luase chiar premiul I cu coronita, insa din clasa a IX-a au inceput sa apara si notele mai mici.
Initial s-a cam panicat el, ca nu stia ca exista si note mai mici decat 10 sau in cel mai rau caz 9. Si mai amuzat a fost cand a aflat insa si mama lui de notele de 7, 6, 5 sau chiar 4. Bula nu era o fire prea sportiva, ci din contra. Insa, cu ocazia acestor note a inceput sa faca ture de rezistenta: intai prin casa, fugind dintr-o camera in alta de mama lui, apoi pe scara blocului si la un moment dat, dupa ce ambii au ajuns la o conditie foarte buna, au ajuns sa fara ture de blocuri prin cartier. Vecinii nu mai erau siguri daca cei doi chiar aveau vreun conflict de impartit, sau deja era un exercitiu pe care il faceau o data sau de doua ori pe saptamana pentru a se mentine in forma.
Ideea este ca, cu aceeasi viteza cu care Bula a ajuns sa fuga de mama lui, speriat fiind in sinea lui de supararea si furia mamei sale, cam cu aceeasi viteza se si indrepta spre a repeta anul. Ce era si mai interesant era ca in timp Bula a ajuns sa fuga nu doar de materiile de la scoala, ci si de orice alta responsabilitate unde i se cerea sa depuna un efort ce urma sa ii fie evaluat.
“Bula, ti-am spus sa fii mai atent ce rosii cumperi”. “Bula, de cate ori sa iti spun sa nu o mai superi pe sora ta?”. “Bula, nu vezi ca noi jucam dupa alte reguli acest joc?”. Mama, tata, prietenii, toti aveau ceva cu el, si cu cat veneau mai mult aceste replici catre el, cu atat parca era mai furios spre sine.
In acea perioada a dat insa peste un film despre care toata lumea vorbea numai de bine: “Forrest Gump”. Atunci i-a venit lui ideea ca daca tot fuge de aproape un an de zile de mama, tata, colegi si mai toata lumea, de ce nu ar folosi asta ca sa fuga si de el.
A stat si s-a gandit la tot ce insemna el si astfel a pus pe hartie raspunsul la intrebarea “Cine sunt eu, Bula?”. A scris despre familie, prieteni, profesori, lucrurile pe care le invatase la scoala, casa in care crescuse, colectia de reviste Rahan, cartierul in care copilarise, hainele pe care le purta, mancarea pe care ii placea sa o manance si alte mici detalii.
Uitandu-se apoi mai atent pe lista a vazut ca el era de fapt suma unor lucruri care erau destul de bine concentrate geografic. Asa a decis Bula sa fuga de el. Si-a zis ca atat timp cat cine este el e asa de clar delimitat, daca fuge de acasa, din cartierul sau, de la scoala sa, de familia si prietenii sai, din orasul unde il mai stiau diversi oameni, o sa gaseasca un nou Bula.
Zis si facut: pe 1 iunie, de ziua copilului, se scoala dis-de-dimineata si pleaca. La iesirea din oras se opreste la un magazin in care nu mai intrase niciodata, isi foloseste o parte din banii pe care ii avea la el si isi schimba hainele din cap pana in picioare, lasandu-si acolo hainele vechi. Initial se gandise sa alerge ca imparatul din povestea “Hainele imparatului”, insa si-a adus aminte ca e sensibil la soare si ca i s-ar arde repede pielea.
La iesirea din oras era fericit ca deja se desprinsese de aproape tot ce stia el ca este Bula. Ultimul lucru pe care l-a facut cand a iesit din oras a fost sa isi aleaga si un nume nou: Bulan. Si, inspirat fiind in continuare de “Forrest Gump”, Bulan al nostru a tot fugit. Nu a fugit doar dintr-un oras in altul, ci dintr-o tara in alta. Avea senzatia ca oriunde se oprea, cumva dadea tot de Bula cel vechi. Desi erau alte locuri, alti oameni, alte haine, alte obiceiuri, alta limba, el cumva se simtea acelasi. Si asa se intorcea la alergat.
Intr-o zi Bulan il intalneste pe Strula. Nu mai vorbise de mult cu cineva pentru ca se gandea ca asa, daca nu mai comunica cu oamenii, va ajunge sa uite de cine era si sa isi gaseasca o noua identitate. Cand s-a intalnit cu Strula a fost insa frapat de cum cersea Strula pe strada. El avea un cartonas in brate pe care scria “Daca esti nemultumit de ceea ce vezi zi de zi in oglinda, NU imi da mie niciun ban, ci fie-ti mila de tine”.
… povestea va continua saptamana viitoare, iar pana atunci, te invit sa afli cum te raportezi si tu la esecurile din viata ta.
