Este imbucurator ca din ce in ce mai multi dintre noi aleg sa devina luptatori. Societatea in care traim are nevoie si de alt gen de persoane in afara de „robotei” supusi – altfel s-ar putea autodistruge din prea multa ignoranta.
A deveni luptator in aceasta lume haotica este o provocare, intr-adevar. Acolo unde ceilalti cauta siguranta, tu sa cauti libertatea. Insa este, probabil, lucrul ce aduce, in timp, cele mai mari satisfactii.
Puterea si libertatea
Nimeni nu se naste luptator, ne transformam singuri. Exista ceva in luptator care il poarta neabatut pe calea sa, care il face capabil sa depaseasca obstacolele si sa avanseze. Este ceva datorita caruia luptatorul este constient de drumul sau, de schimbarile ce se petrec in el si in mediul din jur. Si scopul sau devine acela de a hrani si a mentine acesta constientizare.
Ce este acel lucru? Puterea interioara personala.
In general, oamenii nu au nici o putere reala. Fie ca sunt simpli muncitori, fie ca sunt politicieni sau afaceristi de top, lucrurile in viata lor „se intampla” din cauze exterioare, fara ca ei sa se transforme prea mult in interior. E o problema de „destin”, de automatism – iar realizarile lor nu au nici o legatura cu puterea personala. Ei se comporta ca si cand ar fi nemuritori, ca si cand ar avea tot timpul de pe lume, ca si cand nimic nu ar conta in afara lor insisi. Si isi permit sa faca lucruri pe care, cu o minima constiinta a consecintelor produse, le-ar evita, cu siguranta.
Cu totul alta este situatia in cazul luptatorilor. Atunci stii ca moartea este singurul sfetnic inteligent pe care il ai – si cel mai dur. Stii ca acesta este singurul lucru ce te poate motiva cu adevarat in acumularea puterii personale. Stii ca modul in care vezi viata, oricare ar fi el, este doar un film proiectat ce ruleaza in mintea ta – si nu te mai atasezi de efemeritatea lucrurilor si situatiilor. In schimb, esti atras de libertatea necunoscutului. Pentru un luptator, singurul lucru ce conteaza cu adevarat este sa ajunga sa isi cunoasca adevarata sa identitate infinita.
Practica luptatorului
Ati putea crede ca cele de mai sus sunt filozofii – insa adevarul este ca au o baza practica extrem de reala.
Cand intri pe calea luptatorului realizezi ca toate greutatile sunt atrase de catre tine cu scopul de a te pregati pentru infruntarile decisive de mai tarziu… si pentru a le castiga, bineinteles. Un luptator invinge intotdeauna, indiferent cat are de asteptat.
El stie ca, pe calea sa, nu se poate bizui decat pe el insusi si pe legatura sa cu Forta, Universul, Divinitatea, oricum i-ar spune. Cea mai importanta preocupare a sa este sa intareasca acesta legatura printr-o constanta practica a trupului, mintii, sufletului si spiritului. Practica de reconectare cu Sinele sau este o disciplina de zi cu zi, pentru toata viata.
A sti cum sa-ti conservi energia si cum sa acumulezi putere personala este o arta si o practica ce se deprinde pas cu pas. Atunci, cu onoare si responsabilitate, luptatorul isi desavarseste calea traind pentru el insusi, pentru ceilalti si pentru intregul Univers.
4 răspunsuri
Minunat, Marius.
Omul se poate ridica deasupra nivelul zeilor sau poate cadea sub nivelul animalelor. El are un intreg spectru de posibilitati.
Intr-adevar calea spre liberatate este plina de intrebari si nesiguranta.
Odata ce descoperim sinele nostru autentic, putem cuprinde toate aspectele experientei umane; de la calitatile pamantesti, iubitoare de placeri, pana la calitatile tacute, veghetoare. Putem deveni intregi si trai cu integritate, capabili sa raspundem cu creativitate. Si depinde de noi,asa cum bine ai spus, de felul in care intarim legatura trup-suflet-minte-spirit.
Mi-a placut foarte mult articolul si cu precadere : „Este ceva datorita caruia luptatorul este constient de drumul sau, de schimbarile ce se petrec in el si in mediul din jur. Si scopul sau devine acela de a hrani si a mentine acesta constientizare.”
Marius, vreau sa-ti povestesc o intamplare recenta din viata mea.
Am participat impreuna cu un grup destul de mare de colegi (aprox.100) la o sesiune de lucrari. In urma unei intamplari nefericite dintr-una din zilele sesiunii, suntem toti acuzati de „superior” ca am fi vinovati de niste lucruri pana la urma inchipuite. Din respect, colegii mei lasa privirile in pamant , chiar daca se simt profund umiliti si deceptionati. Eu sunt singura care reactionez cu un ton bland, dar ferm pentru a ne sustine pozitia. Urmeaza apoi sa constat regretul ulterior al colegilor pentru lipsa lor de reactie si aprecierea fata de mine pentru ca am reusit, prin atitudinea mea demna sa-l fac pe „acuzator” sa redimensioneze situatia corect.
Daca mi s-ar fi intamplat acest lucru in urma cu aprox. 2 ani, as fi facut parte din grupul celor 100 :)
Da, o mostra de atitudine de ‘luptator’. Foarte bine !!!
Calea catre libertate e dificila…dar in acelasi timp frumoasa…
Luptatorul adevarat,Marius ,este cel care „stie’ ! Cel care cunoscand si afland anumite lucruri ajunge sa-i inteleaga pe cei din jurul sau si sa-i ajute ! In primul rand „libertatea” reala este in interiorul nostru,daca acolo nu ne simtim liberi ,nu suntem nicaieri!
Foarte adevarat ce ai scris! BRAVO!