Autenticitatea este un subiect care ma preocupa de mult timp. Desi la inceput am cazut in capcana ideii ca trebuie sa fii putin ciudat ca sa te preocupe asemenea lucruri si ar fi mai bine sa imi pastrez gandurile pentru mine, cand mi-am asumat procesul de cautare si mi-am facut curaj sa le spun si altora ce intrebari am eu, am descoperit ca eram mai multi care aveam acelasi „secret”. Si ca ne bucuram cu totii ca avem cui sa il impartasim.
Dar ce inseamna, de fapt, a fi autentic? Cand si cum incetam sa fim autentici? Si de ce, apoi, vrem sa ne redescoperim? Putem face asta? Cum este o viata traita in mod autentic? Cine isi doreste ca noi sa fim autentici? Cine ne sustine sa fim astfel? Si cum? Adevarul este ca… nu stiu.
Pot doar sa impartasesc perspectiva mea actuala si sa spun ca, pentru mine, inainte de a deveni o calitate, autenticitatea este un proces. Este un proces care incepe prin a te cunoaste pe tine insuti, prin a te accepta asa cum esti; continua apoi cu modul in care exprimi in exterior ceea ce ai descoperit despre tine si ajunge la maturitate cand inveti sa incurajezi si sa respecti si autenticitatea celorlalti. As spune ca nu are un final, ca este mai degraba un proces continuu, ca este mai mult despre ceea ce devii, decat despre unde ajungi.
Cine ne-a luat autenticitatea?
Cand vorbim despre autenticitate, de cele mai multe ori ne este foarte la indemana sa o asociem cu copilaria. „Copiii sunt autentici.” Sunt putini care ar spune ca aceasta afirmatie nu este adevarata, indiferent ce intelege fiecare prin autenticitate. Si la fel de multi ar fi de acord cu faptul ca toata aceasta autenticitate este, in timp, pusa intr-un tipar sau altul prin educatia primita de la parinti, la scoala, in mediul social si profesional.
Abordarea pe care am intalnit-o cel mai des este aceea ca altii (oricine ar fi ei) sunt vinovati pentru toata viata noastra traita incercand sa parem sau sa devenim ceva ce nu suntem. Si este tare greu sa ne redescoperim cand pe umeri purtam responsabilitatea atator asteptari de indeplinit, a atator standarde de respectat si in suflet purtam suferinta ca nimeni nu ne-a intrebat niciodata noi cine suntem, cum suntem si ce ne dorim.
Dar daca acesta nu este adevarul absolut? Daca premisa de la care pornim, ca in copilarie eram complet autentici, nu este corecta? Sa ne amintim cum eram atunci. Cat de multe stiam atunci despre noi insine? Cate dintre comportamentele si preferintele noastre erau cu adevarat ale noastre sau doar adoptate? Cat din cum eram atunci avea la baza un sentiment de loialitate fata de cei din jurul nostru, si cat un sentiment de revolta, de rebeliune? Care dintre aceste alegeri ne exprimau mai bine autenticitatea? Cate dintre ele erau alegeri constiente?
Este autenticitatea un proces spontan sau se invata? Iar intrebarile nici macar nu se opresc aici. Cand ne gandim la tiparele in care ne-au „fortat” ceilalti sa intram, este ceva de acolo care ni se potriveste, care ne-a fost sau ne este de folos in vreun fel? In legatura cu intentiile lor, oare ce i-a facut pe ei (pe parintii nostri, pe profesorii, colegii si sefii nostri, etc) sa tina neaparat sa ne puna intr-un tipar? Ar fi oare posibil sa fi avut ei si un scop pozitiv pentru tot acest efort?
Si, iertati-ma ca intreb, dar noi unde eram cand ei incercau in atat de multe feluri sa ne transforme in ceva ce nu suntem? Nu stiam nici noi inca cine suntem, nu-i asa? Si atunci? Ar fi trebuit sa stie ei? Dar pe ei cine i-a invatat despre noi? Cine i-a invatat despre autenticitate? Noi ce am facut pentru ei? Nu pentru asteptarile lor, nu pentru standardele lor, ci pentru ei, pentru autenticitatea lor? Subiectul incepe sa capete si alte nuante, asa-i?
Daca imbratisam perspectiva de mai sus asupra autenticitatii, cu toate cele trei dimensiuni ale ei, ajungem atunci la concluzia ca autenticitatea nu este ceva ce ni s-a luat sau la care am renuntat la un moment dat, asa ca nu mai avem niciun motiv sa ii plangem pierderea si nici sa ii invinovatim pe ceilalti pentru suferinta noastra. Autenticitatea este inca de la inceput un drum si parcurgerea acestui drum este alegerea si responsabilitatea noastra.
In cautarea autenticitatii
In cazul in care alegi sa pornesti si tu in cautarea autenticitatii, iti impartasesc si cativa pasi care ti-ar putea fi de folos in proces.
Cunoaste-te pe tine insuti. De aici porneste drumul catre autenticitate, iti amintesti? Asa ca, inainte sa ii acuzi pe ceilalti ca nu te incurajeaza sa fii cine esti tu cu adevarat, ar fi bine ca in primul rand tie sa iti fie cat mai clar raspunsul la intrebarea „Cine sunt eu?”
Si nu ma refer la numele tau, la profesia ta, la rolurile tale sociale sau profesionale, ci la cine esti tu dincolo de toate acestea, la valorile tale, la aspiratiile si idealurile tale, la ceea ce iti aduce bucurie, la ceea ce te face sa te simti viu, sa simti ca stralucesti, la esenta ta, la ceea ce iei cu tine oriunde ai merge, orice ai face si cu oricine ai fi. Acela esti tu.
Construieste relatia cu tine insuti. Sincer vorbind, cand incepi sa te cunosti pe tine insuti, nu o sa iti placa intotdeauna ceea ce o sa descoperi. Este bine sa fii pregatit si pentru asta, face parte din proces. Asa ca pentru inceput, gaseste cateva lucruri care iti plac tare mult la tine, ceva ce te face special, niste talente sau calitati pe care le ai cum nu le mai are nimeni.
Si indragosteste-te de tine insuti. Petrece timp cu tine insuti, priveste-te, zambeste-ti, vorbeste-ti si asculta-te, fa lucruri care iti plac, acorda-ti incredere, urmeaza-ti visurile. Poate ca nu o sa reusesti de prima data, dar continua si o sa prinzi suficient drag de tine, incat sa inveti apoi sa iti accepti ezitarile si stangaciile, sa iti ierti temerile si greselile, sa inveti din ele si sa mergi mai departe.
Alege constient. Poate ai avut norocul sa ai in jurul tau oameni care sa stie cum sa iti incurajeze autenticitatea, sau poate ca nu. Poate ca au fost parintii, bunicii, unul sau mai multi profesori, seful tau, cel mai bun prieten, persoana iubita, sau poate ca nu. Poate ca ceea ce te-au invatat ei ti s-a potrivit sau ti-a fost de folos la un moment dat, sau poate ca nu.
Ceea ce este important acum este ca ai libertatea sa alegi si ca poti sa inveti sa alegi constient. Poti sa alegi cum vrei sa fii, poti sa alegi ce sa inveti si de la cine sa inveti, poti sa alegi mediile educationale, sociale sau profesionale in care sa traiesti, oamenii pe care sa ii ai in jurul tau. Ei, mai ales ei, sunt foarte importanti. Alege-i pe cei care iti seamana, de la care poti sa inveti, care cred in tine, care te sustin, care iti lasa libertatea sa fii.
Datoria fata de tine insuti, pe primul loc. Cei care isi pun cel mai mult amprenta asupra a ceea ce devenim sunt oamenii apropiati. De cele mai multe ori, ei incearca sa ne modeleze conform cu ceea ce cred ei ca este bine pentru noi, intentia lor finala fiind ca noi sa fim fericiti, sa ne fie bine, sa fim in siguranta. In numele acestei intentii, ei fac deseori tot felul de eforturi, de sacrificii, noi avand apoi datoria ca, in schimb, sa le indeplinim asteptarile. Fara sa mai luam in calcul faptul ca autenticitatea nu ar trebui sa fie subiect de schimb sau de negociere, putem sa folosim acelasi model de gandire si intr-o alta perspectiva.
Daca datoria este proportionala cu efortul, iti propun sa faci si un inventar al eforturilor si sacrificiilor pe care le-ai facut tu, incercand sa devii altfel decat esti. Ia in calcul tot ceea ce ai facut si toate lucrurile la care ai renuntat de dragul celorlalti, cuantifica si cum te-au facut toate acestea sa te simti si apoi trage linie: unde-i datoria mai mare? Fata de ei sau fata de tine insuti? Spune-le apoi celorlalti ca si tu, ca si ei, iti doresti sa fii fericit. Doar ca pentru tine fericirea este altceva decat cred ei. Cei care merita sa iti fie alaturi vor intelege.
Ai dreptul sa fii autentic. La fel si ceilalti. Sunt tot felul de bariere pe care o sa le intalnesti pe drumul tau catre autenticitate. Pe primele, de obicei, ti le pui tu si sunt, de cele mai multe ori, doar imaginare. De-abia mai tarziu apar barierele din partea celorlalti, unele imaginare, altele reale. Atunci cand apar, e de bine. :)
Inseamna ca ai invatat suficient despre tine incat sa incepi sa exprimi si fata de ceilalti si ca urmeaza lucruri noi de invatat din proces. Din acest punct, tot ce ai nevoie este sa iti reamintesti ca este dreptul tau sa fii autentic si ca, oprindu-te acum, renunti de fapt la tine insuti. Esti dispus sa faci asta?
Ca o nota de final, din punctul meu de vedere autenticitatea nu este despre a face si a spune tot ceea ce iti trece prin minte oricand, oricum si cu oricine, fara sa iti pese catusi de putin de ceilalti. Nu este despre a trai neaparat altfel decat ceilalti sau despre a le demonstra celorlalti cat esti tu de special.
Autenticitatea este in primul rand despre a fi, despre cum te simti cu tine insuti, despre cum te simti in viata ta, despre integritate si libertate interioara si, nu in ultimul rand, despre respect pentru ceilalti, pentru cine sunt ei si pentru alegerile pe care le fac. Pana la urma, au si ei de parcurs drumul lor si au, ca si tine, nevoie de iubire, de acceptare si de incredere. Asa ca fii autentic! Si pentru tine, si pentru ei!
