Ce este conflictul?
Care este prima imagine ce iti apare in minte atunci cand auzi cuvantul „conflict”? Dar primele cuvinte la care te gandesti? Majoritatea oamenilor asociaza imagini si cuvinte negative acestui concept.
Propun doua definitii:
„O confruntare intre comportamente, atitudini, emotii, nevoi, scopuri si valori diferite sau presupuse a fi diferite.”
„Un mod de a stimula interesul catre rezolvarea de probleme si imbunatatirea relatiilor intre diferite persoane.”
In prima definitie, conflictul este vazut ca potentiala situatie de criza, in cea de-a doua, ca oportunitate. Prima definitie este a unui om concentrat pe rezultate si pe diferentele de pozitie dintre el si celalalt, cea de-a doua, a unui om pentru care relatia este cea mai importanta, care cauta sa gaseasca asemanari.
Pe termen scurt, intr-adevar, poti obtine rezultate daca iti sustii punctul de vedere pana la capat, indiferent de consecintele pe care acest lucru il va avea asupra relatiei tale. Insa, pe termen lung, ai nevoie de sprijinul si intelegerea celorlalti, prin urmare, de increderea lor. Increderea este cea mai valoroasa resursa. Iar increderea inseamna prietenie.
Cum ne raportam la conflict intr-o relatie?
In relatia de cuplu, mai ales la inceput, va exista mereu un raport de forte intre cei doi, vor exista dispute, pana cand ajung sa se cunoasca, si chiar si dupa aceea. Sa vedem acum care sunt stilurile de management al conflictului pe care le poti avea.
Stilul Competitiv – „my way” (win/lose)
Daca ai stilul acesta inseamna ca te concentrezi doar pe interesele tale. Esti hotarat sa castigi, indiferent de costuri. Relatiile nu sunt atat de importante pentru tine, cat atingerea scopurilor. Crezi in deviza „scopul scuza mijloacele”. Esti predispus la a-l ataca pe celalalt cu critici, jigniri si violenta.
Stilul Cooperant – „our way” (win/win)
Daca ai stilul asta inseamna ca pentru tine sunt la fel de importante atat scopurile cat si relatiile, incerci sa gasesti solutii creative de a multumi amandoua interesele. Crezi intr-o comunicare totala si deschisa, esti atent la ceilalti si propui solutii eficiente. Este cel mai dificil si „time-consuming” stil, insa este si cel care determina cele mai bune rezultate.
Stilul de a face Compromisuri – „our way” (1/2 win / 1/2 win )
Daca ai stilul asta, esti dispus sa renunti la o parte din interesele tale pentru a castiga pe cealalta parte. Astfel, si celalalt are de pierdut ceva si de castigat totodata. Este un stil specific negocierilor.
Stilul Acomodant – „your way” (lose/win)
Este stilul opus celui Competitiv, cand te concentrezi pentru a implini scopurile celuilalt. Relatia cu celalalt este mai importanta decat obtinerea rezultatelor. Cauti o intelegere cu orice pret, oferind concesii pentru a pastra o buna relatie.
Stilul Evitant – „no way” (lose/lose)
Daca ai stilul asta la fel sunt de neimportante pentru tine si rezultatele si relatia. Eviti conflictele sau te prefaci ca nu exista, chiar daca astfel nu iti vei putea atinge scopurile sau vei afecta relatia.
Cand am vazut prima data aceasta tipologie, ce poate parea simpla la prima vedere, am stat si am analizat modul in care ma raportez la celalalt, atunci cand am un conflict cu el. Am vazut ca sunt predispusa deopotriva la Stilul Competitiv, in unele cazuri, si la cel Cooperant. Mi-am dat seama atunci ca primul stil transforma un conflict in ceva distructiv, iar celalalt in ceva constructiv, din care poti invata.
Sa fim in primul rand prieteni.
12 răspunsuri
Depinde. De context, de persoana in cauza si relatia pe care o ai cu aceasta, de interes; putem adopta relativ usor toate aceste stiluri.
De obicei, chiar le adoptam pe toate. Un mix. :)
Georgiana, si care-ar putea fi dezavantajele unei astfel de abordari („sa fim prieteni”) intr-o relatie? Exista ele, sau prietenia e chiar un panaceu universal? :) Ca ar fi bine daca ar fi asa :)
Alexandru, Ovidiu: evident, orice categorisire nu poate fi integratoare, ci doar orientativa. Din ce am vazut, oamenii adopta un singur stil, ca reflectare a personalitatii lor, de raspuns la un conflict. Cred insa ca e important sa ne cunoastem si sa-l alegem pe cel care ni se potriveste si se potriveste, da, persoanei, relatiei respective.
Daniela: „sa fim prieteni” inseamna sa punem accent pe relatie, sa ne gandim pe termen lung inainte sa reactionam intr-un fel sau altul, o sa detaliez mai mult in partea a doua a subiectului, saptamana viitoare :) personal cred ca da, prietenia este esentiala :)
Si fiindca e primul post: salut tuturor, ma bucur ca o sa ne cunoastem :)
:) Salut! Si asteptam si partea a doua.
si daca am facut prea multe compromisuri?acum maie posibil sa folosesc stilul cooperant?
:) Mereu e posibil, Lavinia :) .
sigur lavinia, pe mine m-a invatat mult contactul cu stilurile astea si cand am avut apoi un conflict m-am gandit cum ar fi cel mai bine sa reactionez :)
Daca as putea controla impulsivitatea as alege mereu stilul cooperant. Imprejurarile, starea psihica si ‘momentul’ te fac sa reactionezi. Daca e ceva de facut atunci trebuie sa mai lucrez la echilibru! Sa-ti pastrezi echilibrul in orice imprejurare cred ca este cheia reusitei.
Da Mihaela, sa ai liniste interioara, echilibru, cat sa iti poti controla reactiile, sa fii cooperant si nu competitiv spre exemplu, asa ar fii ideal. Si cred ca se poate ajunge acolo, cu incredere si rabdare :)
:)
Va salut cu drag!
am trait pe propria-mi piele un conflict care a durat aproape doua luni. La locul de munca, cu directoarea mea, care abia a primit o astfel de functie pentru prima oara in viata. Nu am stiut sa il gestionez si in final mi-am dat demisia pentru ca viata mea era bulversata si acasa si la serviciu. Am avut o echipa minunata de oameni. Eram ca intr-o familie, aveam si momente bune si rele, si esecuri si succese. Invatam in permanenta si ne corectam cu umor.
In doua luni s-a risipit magia aceasta si brusc am devenit vinovata si responsabila pentru tot ce mergea prost in firma, persoane care nu au realizari deosebite mi-au fost date ca exemplu bun de urmat, realizarile echipei de pana in acel moment au fost sterse cu buretele, capacitatile mele au fost puse la indoiala de catre sefa mea, noua directoare ( prin intrebatri de genul ), au inceput sa apara ambiguitatile, loviturile pe la spate si barfele.
Pur si simplu am ales sa o infrunt direct, mi-am spus parerea si mi-am dat demisia. Acum ma simt mult mai bine chiar daca nu am gasit alt job. Nu am vrut sa imi incalc principiile si sa accept judecatile ei. Am pierdut o functie, dar ma simt integra si am credinta ca imi voi gasi un job bun. Si daca am reusit odata voi mai reusi.
Oare ce alta cale as fi avut?!