Sper ca nu am sa va plictisesc cu acest articol putin mai tehnic. Va asigur, insa, inca de la inceputul lui, ca – la final – veti gasi un sfat cat se poate de pragmatic si folositor.
Modelele generative
In cartea lui Robert Dilts “Strategies of genius: Albert Einstein” se vorbeste pe la inceput despre modelele generative.
Un model generativ are niste elemente care interactioneaza pe baza unor legi/reguli de baza si care, astfel, pot produce o varietate (in unele cazuri chiar infinita) de combinatii/rezultate. Ca exemplu este specificat limbajul uman. Acesta are un numar finit de reguli de gramatica, ele permitandu-ne sa combinam un anume numar de cuvinte pentru a produce un numar infinit de propozitii si idei.
Desi nu s-a mai insistat pe exemplul respectiv, mie mi s-a parut deosebit de important si as dori sa analizam in continuare cateva aspecte referitoare la relatia dintre numarul de cuvinte – reguli – si rezultatele combinatiilor.
Relatia dintre numarul de cuvinte, reguli si idei
Sa spunem ca numarul total de cuvinte din vocabularul unei limbi este “c” iar numarul de reguli de gramatica ale limbii respective este “r”. Teoretic, combinatiile de cuvinte (de cate 2,3,4… cuvinte pana la zeci, sute etc) pot produce o infinitate de idei (pe care le notam cu “i”).
i (c,r) = ∞
Acum, sa zicem ca o persoana, p1, cunoaste si aplica toate regulile de gramatica ale limbii la care ne referim dar nu cunoaste toate cuvintele acelei limbi, ci doar c1. Asta inseamna ca, macar teoretic, persoana p1 ar fi capabila de o varietate mai mica de propozitii si/sau idei decat modelul ideal.
Putem sesiza cu mai mare usurinta ca, pe masura ce numarul de cuvinte cunoscute scade, regulile limbii respective vor constitui limitari pentru individ. c1 Aceste situatii sunt insa valabile daca presupunem ca persoana aplica toate regulile de gramatica. Mai exista insa si situatia in care, chiar si in cazul unui numar (mult) mai mic de cuvinte decat c, rezultatele posibile sa aiba un grad de varietate care sa tinda tot spre infinit: acel caz in care, in mod deliberat sau nu, se micsoreaza numarul de reguli gramaticale ce vor fi respectate. In acest caz, optiunile de combinare a cuvintelor vor putea fi mai putin limitate. Desi calitatea comunicarii (data de claritate, corelata cu corectitudinea gramaticala) ar avea de suferit, poate fi relativ usor extrasa o idee-esenta, mai mult sau mai putin relevanta pentru context. Totusi ar trebui pastrat un numar optim de reguli elementare pentru a se reduce riscul scaderii accentuate a calitatii actului de comunicare (adica pentru a se evita situatia in care ideile ar deveni neinteligibile). Concluzia este ca, pentru a genera multe idei, trebuie: Adica sa spunem ori sa scriem cat mai mult posibil, chiar si cu greseli, pentru ca din rezultatele combinarilor respective de cuvinte se va putea extrage o idee. Si ar fi deosebit de util sa nu ne limitam doar la comunicarea cu ajutorul limbajului ci sa folosim si alte forme. Exemplu: comunicare artistica (pictura, fotografie, sculptura etc). Desigur, aceste principii nu trebuie extinse la intreaga noastra activitate! Am fi catalogati drept nebuni daca, de exemplu, i-am trimite sefului un plan de afaceri… scris, cu multe greseli, pe o minge de fotbal. :) In schimb, atunci cand ne aflam in etapa generarii ideilor pentru solutionarea unei provocari, este indicat sa nu ne axam pe corectitudinea produsului si a procesului comunicarii ci pe varietatea perspectivelor si a rezultatelor, varietatea formelor de comunicare. Mai mult, in aceasta etapa, simtul critic la adresa potentialului si a viabilitatii ideilor obtinute trebuie lasat si el deoparte. Observati, desigur, ca am vorbit mai sus despre numar de cuvinte si nu despre care anume dintre ele. Ori factorul “Limbaj” le include pe ambele. La fel cum o limita in cuvinte si o regula inseamna o limita in gandire, anumite cuvinte ne pot limita mult posibilitatile “generative”. Dar despre acestea vom vorbi cu alte ocazii.
6 răspunsuri
Multi oameni nu scriu in fata altora (caci, zic ei, pentru sine nu ar avea rost – desi nu este asa..) caci se tem de interventiile celor care impun propriile lor reguli de exprimare: nu gandi negativ, nu scrie pompos (nu folosi decat cuvinte populare), nu scrie – ca orice prost isi poate da cu parerea in populatie, etc. :)
Am invatat intr-o situatie destul de dramatica despre faptul ca exista o LEGATURA extrem de puternica intre scris si vorbit: adica daca omul ar pronunta tare sau in minte fiecare cuvant pe care il scrie, armonizarea mainii cu gandul ar conduce rapid la dezvoltarea unei arii de conexiuni neuronale mult mai mare decat ne inchipuim, care sa conduca la intelegerea rapida a desfasurarilor de idei si evenimente pe spatii foarte largi. Adica activarea unei zone cerebrale in care se strang informatii subconstiente fara de care intelegerile noatre curente sunt trunchiate la minimul aplicatiilor personale curente.
Se pot spune multe lucruri in acest sens, nu este cazul sa iesim din contextul articolului tau.
Un singur lucru mi se pare bun de adaugat: obiceiul rusilor de a sta inainte de o actiune, daca se aplica la vorbire si la chiar la gandire: stim bine ca dam drumul gandurilor in timp ce omul cu care vorbim nici nu a terminat bine ce a avut de spus, iar vorba merge imediat dupa gand… Orientalii specializati in arta vorbirii si scrisului stau un sfert de ora pana sa dea un raspuns… Nu zic sa facem si noi asa, doar ca ar fi necesar sa lasam sa se aseze in liniste cele ascultate chiar dupa ce vorbim noi insine: nu – am terminat de spus ceva si gata. Ca si cum am aruncat ceva din noi si .. am scapat de un balast..
Claritatea creste, intelegerea creste, conectarea la realitate devine mult mai puternica si clara. Gandirea devine sintetica si analitica – nu barfitoare si negativista, caci se percepe mult mai bine realitatea din spatele necunoasterii. Exprimarea devine cu totul alta, omul intra in alta etapa de dezvoltare personala. Poate face cu usurinta legaturi literare, poate aborda cu usurinta orice fel de literatura, caci intelege imediat ceea ce vrea sa spuna orice autor.
Chiar sunt realitati, dar daca nu se spun pe toate cararile nu le ia nimeni in seama..
Multi oameni foarte inteligenti considera ca aria tineretii este aceea care se preocupa de gandire si exprimare, sau mai apoi, numai profesional – daca profesia le cere. Incepe plafonarea dupa 30 -35 de ani. Nu merg mai departe !!
Persoanele de fata se exclud, ele sunt cautatoare chiar daca au trecut mai mult sau mai putin de 35 ani.
Poate ca nu este bine ca tinerii sa dispretuiasca pe cei care comunica si dupa aceasta varsta.. Dar ei descurajeaza de multe ori, caci li se pare – frustrati – ca ‘ceilalti’ intra in aria lor privata.. Daca se vor analiza mai tarziu, vor ajunge la concluzii foarte dureroase.
Ar fi de spus ceva referitor la limbajul folosit. Dar nu vreau sa fiu interpretata gresit, ca fiind excesiv de severa.. insa realitatea este ca introducerea in limbajul curent a multor termeni apartinand limbii altor popoare determina restrictionarea cailor de dezvoltare a limbajului local – nu la altii, ci chiar la ei. Folosirea limbii engleze in viata curenta, amestecand cuvinte romanesti cu straine poate conduce la defazari de folosire a ariilor cerebrale, caci materiile corporale au o vibratie locala, din care au pornit frecventele de limbaj curent. Si asa ni s-a impus latinizarea (fortata, in decursul secolelor XVII-XVIII-XIX). Nu apar la toata lumea, ci doar acolo unde liniile genetice sunt deteriorate.. Nu stim ce facem cu sanatatea noastra, de unde ne vine si unde ne va conduce…
Englezii nu accepta sa amestece limba lor cu a altora, de aceea ii dispretuiesc la acest capitol pe americani. Francezii – la fel: adapteaza majoritatea cuvintelor straine la limbajul lor curent… Nu mai vorbim de altii. Scoala masonica traditionala (nu noua, de tip conjunctural) isi spune cuvantul… Stiau ei ce stiau…
Buna,Octav!Buna,Cristiana!Ce am observat eu in legatura cu limbajul ,este faptul ca el modifica adesea comportamentul oamenilor.Si inca ceva:cuvintele sunt mult mai puternice decat credem noi!Un cuvant potrivit poate darui toata fericirea din lume ,la fel cum un cuvant spus cu rautate poate rani si te poate aduce in cea mai mare tristete .Cuvintele pot fi fluturi sau pot fi bolovani.Si de ce sa aruncam cu pietre cand putem impanzi vazduhul cu aripi colorate de fluturi.Asa ca,data viitoare cand spuneti ceva,asigurati-va ca nu aruncati cu pietre! Numai bine tuturor! Octav,astept cu nerabdare continuarea.
Elena, tu ai aratat intotdeauna ce inseamna adevarata PutereACuvantuluiBun !!! :) Care deschide mintea si sufletul, care aduce mintea in inima !!!
Cristiana, mi-a placut foarte mult ceea ce ai zis la un moment dat …”Claritatea creste, intelegerea creste, conectarea la realitate devine mult mai puternica si clara.”
La partea cu adoptarile unor termeni din limbi straine cred, totusi, ca este vorba de doua tipuri de dezvoltare:
– daca nu ai adopta nimic, ceea ce ai se va dezvolta in profunzime,
– daca adopti elemente din alte culturi, ceea ce ai se diversifica.
Cred ca ar fi benefic un echilibru intre cele doua directii, una fara cealalta generand anumite dezavantaje.
Elena, am retinut deja in agenda mea „Cuvintele pot fi fluturi sau bolovani”. Deosebit de frumos spus. :)
Pentru continuarea cu aspectele strict referitoare la limbaj va trebui sa mai astepti putin, acum scriu o serie de articole despre o metoda de gandire dezvoltata de Edward de Bono.
Multumesc, Octav.
Cat despre partea cu folosirea unor termeni proveniti din alte limbi, NU la adoptarea unor astfel de termeni ma refeream, pe care nu ii folosim in viata curenta, mai precis: la tot pasul, ci ma refeream la faptul ca unii oameni (tineri mai ales) folosesc IN LOC DE limbajul propriu – o limba straina. Ca si cand nu ar exista termen sau fraze in lb. romana.
Buninteles ca fiecare isi asuma responsabilitati pentru ceea ce face. Multi fac fara sa stie, multi folosesc limba engleza pentru ca sa nu uite, atunci cand serviciul le cere folosirea unei limbi straine… De aceea dadeam ex. cu francezii sau englezii.
Nu dau ex. de la voi, caci cei care folosesc astfel imi sunt foarte dragi si nu vreau sa se supere nimeni.
Normal, cine nu ia in considerare astfel de subtilitati, isi vede mai departe de treburi, de viata lui. Se poate sa nu aiba cu nimic de suferit. Va striga ca nimic nu e adevarat. Cel care sufera nu va sti CE A CONTRIBUIT la durerile lui ascunse..
Pai… ne-am obisnuit!! Cu nestiinta mergem mai departe, luam hapuri, apoi hapuri pentru efecte secundare… Zicem ca nu stim … medicii spun acum: nu se stie de ce…dar va dau un sedativ (!!)
Parca de prea multe ori spun ei asa…
Normal, nu este o chestie majoritara… Mai sunt si altele. Dar vorbeam despre limbaj… Pic cu pic se aduna.. sapa..
Da, echilibrul este cel mai bun !!
Foarte interesant articolul, ca de altfel tot ce scrie d-l Dafinoiu.
Daca nu-s indiscreta, m-ar interesa sa stiu daca numele d-voastra este cel real sau e un pseudonim. Cred ca numele are o influenta asupra destinului nostru, e o parte insemnata din identitatea noastra. Daca a citit cineva „Porecla”, de Jhumpar Lahiri… cand am citit-o mi-am reamintit niste observatii personale privind modificarea cursului vietii mele in momentul cand m-am casatorit si mi-am schimbat numele.
Ceea ce m-a „prins” foarte tare este comentariul Cristianei, la care am unele mici observatii.
A propos de legatura dintre vorbit si scris, cine are copii la scoala isi aminteste ca in clasa intai i se cere copilului sa pronunte cuvantul pe care-l scrie – si nu pe litere, ci pe silabe si apoi in intregime. Nu stiu daca invatatorii constientizeaza rolul conexiunii dintre a pronunta ceea ce scriu sau cerinta lor e o metoda de a-i ajuta pe copii sa citeasca. In orice caz, e o metoda foarte buna chiar si pentru un adult. Atunci cand citesti ceva ce nu intelegi, o modalitate de a intelege mai bine e sa pronunti cu voce tare cuvintele, parca ti se ia o ceata de pe ochi.
M-ar interesa mai multe informatii despre aceasta legatura, daca ne-ar putea Cristiana ajuta.
Tot Cristiana se refera la folosirea unor cuvinte din limbi straine si efectele asupra sanatatii noastre.
Pentru mine, folosirea unei limbi straine este o necesitate a jobului. Am constatat ca, daca esti capabil sa comunici cu celalalt in limba sa materna – si daca comunicarea este la un nivel bun si foarte bun de intelegere a sensurilor – relatia cu acel interlocutor are un start si o continuare foarte bune. Mai precis, daca ai un interlocutor francez, chiar daca si tu si el stiti engleza si puteti comunica in engleza, vorbindu-i in franceza l-ai „castigat”. Este un atu important in facilitarea relatiilor umane si profesionale.
Apoi, folosirea unor cuvinte sau fraze in limba straina, desi exista cuvinte sau fraze similare in romana… cred ca e un mod inconstient de a atenua impactul lor. Spunem sau scriem „I miss you” in loc de „mi-e dor de tine” pentru ca, fara sa ne dam seama, dorim sa pastram o anumita distanta fata de cel caruia ne adresam (roman si el/ea, diluam doza de „intimitate”. Ca si cum nu am vrea cu adevarat sa spunem acele cuvinte, dar contextul ne impune acel tip de raspuns si facem ceea ce asteapta interlocutorul (insa opunem si rezistenta, prin atenuarea sensului, prin interpunerea unei bariere.
Ascultam zilele trecute la radio rubrica „Obiectiv – limba romana” si se discuta despre modificarea comportamentului prin cuvinte al caror sens initial, mai putin vizibil pentru un nespecialist al limbii, persista in inconstient. De exemplu, faptul ca o persoana din provincie (vs. capitala) are un comportament timid pentru ca in subconstientul lui persista ideea de „invins” (provincie < lat. pro vincis "de invins")
Apoi, imi amintesc cata importanta acorda anumite culturi cuvantului (Vechiul Testament incepe cu "La inceput a fost Cuvantul").
Ma gandeam ca limbajul ne structureaza mintea si mintea structurata se manifesta mai clar in limbaj, se face mai bine inteleasa. Un vocabular mai vast si o cunoastere foarte buna a gramaticii ne face mai exacti, dar si mai nuantati in exrimare, mai creativi. Totul sta in cuvant, cuvantul scoate sensul dintr-un haos amorf, ii da viata, el preexista, dar numirea il face evident.
M-ar interesa insa sa aflu mai multe despre legatura dintre limba materna, vibratia locala, asonanta sau disonanta fata de ariile cerebrale… exista studii in acest sens?
O saptamana cu multe invataturi va doresc!
Rodica