Supravietuirea noastra este legata de bani.
Acest adevar este un sac pe care trebuie sa-l ducem in spate din momentul in care ne nastem in cadrul societatii moderne. La inceput, pentru ca inca nu putem, este dus, in locul nostru, de catre parinti. Apoi, mai devreme sau mai tarziu, ne vine randul si noua.
Pe langa aceasta „cruce”, grea, de care n-ai cum sa scapi, a mai venit si criza economica. Ti-a scazut salariul, poate ai fost dat afara din serviciu. Ratele sunt la fel, asta pe langa faptul ca trebuie sa mananci, sa te imbraci, sa platesti intretinerea, sa…
Zi de zi, luna de luna, mentinerea standardului de viata „de dinainte de criza” este tot mai grea. Daca ai in grija responsabilitatea unei familii, lucurile se complica si mai mult. Si uite asa, ti-e tot mai greu sa faci fata nevoii de bani. Banii vin greu, banii se duc repede. Cauti solutii, incerci variante, reusesti, apoi esuezi. O iei de la inceput, pentru a ajunge tot acolo. Sau, poate, nu faci nimic decat sa te plangi de situatie.
Ai ajuns la capat. Nu mai vezi nici o iesire, ti-e lehamite de aceasta situatie, de sacul greu care e tot mai greu de urnit din loc, de criza, de nevoi. Sunt sigur ca ai simtit, macar o data in viata, aceasta senzatie.
Ce faci cand crezi ca nu mai poti sa rezisti, din punct de vedere financiar? Iata ce fac unii:
- se vaita;
- dau vina pe criza, pe guvern, pe conspiratia mondiala a … (completezi tu punctele de suspensie);
- au o criza de isterie;
- au o criza de depresie;
- se duc la culcare;
- se gandesc la sinucidere;
- se imbata;
- se drogheaza;
- fac o baie calda, apoi un dus rece;
- se duc la mama (mai functioneaza chestia asta?);
- isi bat nevasta;
- fac o criza de nervi sotului;
- isi bat copiii;
- se uita la televizor;
- se uita la televizor, apoi arunca televizorul pe geam;
- sparg vesela;
- fac sex, ca sa uite;
- stau si se uita in gol, la perete;
- pleaca si se plimba aiurea pe strazi;
- pleaca si se plimba cu masina (cat mai au benzina);
- stau pe pod si se uita cum trece apa sub el;
- urla la luna;
- plang;
- innebunesc;
- isi ucid familia apoi se sinucid (ce, n-ai vazut stirile de la ora cinci?)
TU ce faci in momentul in care ajungi intr-o asemenea situatie? Raspunde-mi la aceasta intrebare, lasand un comentariu la acest articol si, intr-un articol viitor, iti spun ce fac eu cand nu-mi ies „calculele” financiare.
26 de răspunsuri
Acest articol seamana perfect cu stirile de la ora 5 si nu inteleg care e rostul sau aici. Cred ca va puteati limita sa dati cateva exemple de reactii negative la stressul financiar si apoi sa continuati direct cu solutiile, nu sa umpleti o pagina cu depresii si sinucideri. :|
:) Aha, asta este partea cu „asa nu”. Articolul viitor este cu „asa da”?…
Nu cred ca „crucea cea mai grea” este de natura financiara.
Ca sa contribui cu un raspuns: eu ma duc la culcare, ca sa nu fac o criza de depresie (dar banii nu reprezinta niciodata motivul real).
Daca ai bani ai si probleme….daca nu ai bani tot ai probleme….totul tine de alegerile de-a lungul vietii….de sansa…de oportunitati valorificate sau nu….de consecventa de a pune de-o parte sume de bani (10%), din tot ce castigi……de curajul de a face anumite lucruri la momentul potrivit…de disponibilitatea de a face anumite sacrificii…..of, sunt atat de multe…..raman la aia cu sexul….
Problema lui A AVEA! Fain articol.
1. Viata m-a invatat sa nu ma intind mai mult decat imi este plapuma si, totdeauna, sa ma situez putin mai jos decat aparent sau vremelnic apreciez ca as putea fi. In acest fel, incerc sa nu ajung prea des in aceasta situatie.
2. Daca totusi ajung aici, iau o pauza si evaluez ce am, ce nu am, de ce nu am. si, de fapt, daca ce vreau eu este atat de important incat sa merite consumul de energie si disperarea?
3. Ma uit la rezerve, care nu totdeauna inseamna bani. ci, mai degraba, ceea ce esti.
4. Cred ca situatiile dificile te invata sa fii mai intelept, mai profund.
5. Daca te opresti putin din iuresul rutinelor comportamentale, observi ca nevoile sunt cu mult mai mici decat esti invatat sa crezi.
Va voi spune o poveste, care, aparent, nu are legatura cu subiectul, dar pe mine m-a invatat sa ma port. Poate, pe unii ii va ajuta.
Eram un copil timid, atat de timid, incat, imi era greu sa raspund si la banala intrebare ce mai faci. Luand lucrurile foarte in serios, imi parea ca cel din fata mea nu va avea timp niciodata sa asculte cu adevarat ce fac eu. asa ca ma blocam si taceam, rosie pana in varful urechilor.
Observam pe ceilalti si nu intelegeam de ce sunt atat de populari, de in centrul atentiei, pentru ca multi dintre ei nu excelau in frumusete si in inteligenta, in rezultate la scoala, etc. Atunci am inceput sa bag de seama ca singura diferenta era ca ei FACEAU CEVA. Veneau in intimpinarea celorlalti, comunicau, isi intretineau o retea sociala, un spatiu uman care le permitea sa se manifeste. atunci am inteles ca pentru A AVEA, trebuie sa inveti SA FII. ca sa ai, trebuie sa dai, sa oferi, sa fii, sa te misti, sa comunici. asta iti mareste arealul de manifestare, de cunoastere, oportunitatile sunt deodata mult mai largi. Cine se inchide ca intr-un turn existential, cultivandu-si egoismul si nevoile personale, va ramane izolat si va intra des in criza.
acum, dupa ani de viata in care am trecut si prin perioade foarte bune, dar si prin perioade in care poate nu stiam ce voi pune pe masa, iau totul ca pe un experiment. ia sa vedem ce facem noi acum, imi zic, cum rezolvam o problema interesanta. o provocare, o sansa de a fi creativi. si incep sa gandesc.
de ce am ajuns aici?
unde am exagerat?
am standarde realiste in viata sau am luat-o razna? si daca
da, ce e de facut?
am fost o data la Manastirea Zamfira si acolo m-a uimit atmosfera de preaplin, de bogatie, de frumusete. era o aparenta sau un adevar? si una si alta.
chiliile mici, varuite simplu, incadrate de prisme miniaturale de lemn, sunt un minim necesar de viata. dar sunt incarcate d eflori, zidurile sunt mereu varuite frumos si curat, lemnul curatat de praf, se vede dragostea, implicarea, munca, rabdarea si dorinta de a intretine ceea ce exista, atatr cat exista. o iluzie de prosperitate si de bogatie, in fapt un adevar: ne trebuie mult mai putin decat credem, iar acolo unde investesti dragostea ta, acolo se naste o stare d e bine si frumos invidiata de toti.
toate natiile prospere sunt natii chibzuite, muncitoare, rabdatoare si modeste in fapt. asta este radacina.
si mai cred ca omul care este mobilat cu interese culturale se plictiseste mai rar.
v-ati gandit ca uneori ajungem saraci sau ne simtim asa, pentru ca nu avem bogatie interioara? obiectele se duc, pier, isi uzeaza sensurile oferite, dar gandul niciodata.
Cred ca multi imi vor spune ca sunt idealista, dar indraznesc sa afirm ca nu este asa.
Am crescut intr-o familie prospera, dar o data cu casatoria, lucrurile s-au schimbat drastic. stateam cu chirie si fara a intrezari un viitor mai bun. am schimbat stilul de viata, deodata. bani putini, datorii multe. stiu ce inseamna traitul de pe o zi pe alta.
Sansa mea a fost faptul ca mi-am pretuit propria viata, m-am sustras din instinct sistemului care aspira toate idealurile personale, incorporandu-le pe nesimtite unor interese impersonale. am pus o bariera fina intre viata mea personala si standardele la moda. ce imi doream de fapt? sa fiu fericita! oare nu asta ne dorim toti?
si atunci am inceput sa muncesc pentru fericirea mea.
am inceput cu mediul de viata. casa sa fie placuta, barbatul meu fericit, copilul sa isi traiasca propria copilarie, nu pe cea visata de mine sau una servita pe tava dupa retete preluate prin mass-media.
in arta exista un principiu: cu cat un artist foloseste mai putine mijloace de realizare a unei creatii, sugerand mai multe sensuri, cu atat valoarea obiectului artistic realizat este mai mare. cred ca se poriveste foarte bine si in viata noastra.
si totusi, ce faci daca ai ajuns la capat? sensul ar fi ca ti-ai folosit toate oportunitatile si ca ai intrat intr-o rutina paguboasa. va sa zica e nevoie de o schimbare. schimbare de mentalitate, de stil, de conceptie si perspectiva.
undeva gresim si trebuie aflat unde. cheltuim prea mult? suntem neatenti sau investim gresit timp, energie si, fireste, bani, in ceva care nu deschide nici un drum nou?
de obicei, primul pas pe care il fac nu are legatura directa cu rezolvarea problemei, ci mai degraba cu mediul propice unei stari de bine in care sa pot gandi frumos. asa ca schimb mediul, rearanjez, creez o apdatare a mediului meu interior si exterior.
apoi imi aduc aminte cine sunt. poate am uitat:).. ce potente am, pe care nu le-am folosit, care din ele ar fi folositoare azi si aici.
apoi incerc sa aflu cine ar avea nevoie de ceea ce stiu sa fac sau, daca nu cumva pot face singura ceva. uneori iese, uneori nu.
dar primul gand este simplu: ups, undeva gresesc! ia sa vedem unde.
@Cami – Îmi plac comentariile tale. Sunt de acord cu tine.
Sau poate „idealistă” cum ar spune alţii. :)
Ţine-o tot aşa! ;)
sau mult mai simplificat: daca esti trist, inseamna ca undeva gresesti….
eu de exemplu ma tund, imi schimb lookul:)
@Cami, comentariile tale imi plac mult si mie.E bine sa ne revizuim comportamentul, actiunile si sa vedem unde gresim. Sa fim convinsi ca intotdeauna exista o cale spre fericire.Trebuie sa deschidem uneori ochii mai bine si s-o vedem.
Multumesc pentru articol! Mie mi se intampla des sa uit ca am nevoie de bani (si sa fiu fericita), dar am constatat ca nechemand banii in viata ta ei nu vin…Pas cu pas invat ca am nevoie de bani ca sa fiu fericita, ca sa-i vad fericiti pe cei pe care-i iubesc, ca sa pot darui celor care inca nu stiu sa-i cheme, ca sa poti fi tu insuti , fara a deveni sclavul banilor.Inca nu stiu prea bine ce-as putea face sa ies din cusca in care am intrat, asa ca astept articolul celalalt…sa vedem ce face Luca Dezmir si sa ne inspiram:)…
daca sacul pe care vrem sa il urnim este prea mare pentru fizicul si energia noastra personala, inseamna probabil ca am acumulat in el lucruri prea multe, de care nu mai avem nevoie, pe care eu le numesc resturi menajere, gunoaie, de care trebuie sa ne debarasam.
deci daca facem ordine in sac si il golim din cand in cand de necesitati „nefolositoare”, va deveni mai usor, trebuie doar sa putem discerne corect intre necesitati folositoare si nefolositoare vietii personale si familiale
personal nu am ales nici o varianta din cele prezentate de Luca in momentul in care m-a lovit „Sabia lui Boc”= -25% la salar, ci am luat asa zisul sac si l-am golit de inutilitati, uneori inlocuindu-le cu lucruri mai sanatoase
avram@…..deci inteleg ca este bine ce ti-a facut Boc….acum traiesti mai sanatos :)
Multumesc celor care s-au regasit in comentariul meu.
@avram
da, e o idee buna, adaptarea, insa ce face un om care doreste sa isi pastreze standardele, care, eventual vrea mai mult si este impiedicat de sistem?
cred ca Luca asa a pus problema, cum actionam in cazul in care agresivitatea mediului ne afecteaza viata?
Multi au ales sa plece si sa lucreze in strainatate, altii s-au adaptat conditiilor, insa aprope nimeni nu gaseste o modalitate de contracarare civica, sociala, a situatiei.
aici ar trebui o implicare directa, organizata, insa are ea sorti de izbanda? cum faci sa ridici nivelul de constiinta sociala si sa determini oameni multi sa inteleaga ca depinde de atitudinea lor sa aiba o viata mai buna?
intelectualii de azi nu se implica deloc, ba iti si spun ca nu isi pierd vremea cu astfel de probleme, iar ceilalti o fac intr-un mod ineficient, uneori sucomband in satisfacerea propriilor interese.
dupa sondaje, tinerii tind spre extremele socialiste si de dreapta, ca semn al refuzului unui sistem corupt, iar constiinta civica in Romania este slaba.
In acest context, este de inteles salvarea personala prin adaptare, dar ea este doar o reactie si nu o atitudine cu efect clar, practic.
poate m-am indepartat de la subiect…:)
iata si un raspuns practic!:)
http://www.evz.ro/detalii/stiri/afacerea-topoloveni-remediu-la-depresia-nationala-928497.html
Sa nu uitam de unde pornim, deoarece tot de acolo ni se „trage” si cu resemnarea asta aparenta…..suntem daci…noi am fost mereu un popor pasnic, nu am atacat sa imperializam alte popoare asemeni „civilizatiei” romane…..noi la sarbatori incingeam hore, nu ne adunam in arene sa privim cum se macelaresc gladiatori intre ei…..etc…..De aceea stim ca asa cum toate trec, si astea vor trece…poate tot de aceea nu ne-am opus nici crestinismului….nici comunismului…nici capitalismului…..cine stie?
@cami: exista o limita (individuala) pana la care salvarea personala se poate face prin adaptare, pe urma se numeste resemnare, distrugere personala… Acolo unde nu te potrivesti si risti autodistrugerea, ori schimbi ceva in exterior (…dar nu cu orice pret), ori pleci si incerci in alta parte.
Evident ca cel mai bine este sa reausesti acolo unde esti, dar n-are nici un sens sa te distrugi eroic tot incercand o potrivire/adaptare imposibila; ramane la latitudinea fiecaruia sa aprecieze pana unde si pana cand poate merge cu acea „adaptare”…
Clara draga nu mai fii asa suparata pe Luca pt ca el a dat multe exemple de manifestari negative,a cuprins o gama larga de comportamente in situatii dificile…si chiar asa se intampla.Draga Luca,lasa lumea sa vorbeasca asta.i rostul ei…cu bune cu rele!Eu…stau intr.un colt al cmerei pana trece criza!Glumesc!Nu mai ma uit la nicio actualitate,stire de aproape un an,poate,intamplator 10 minutele,pt ca nu ma mai intereseaza ce se intampla,evit pe cat posibil sa.mi intorc viata pe dos.Este de ajuns sa ma stresez cand intru in magazine la cumparaturi sau cand trebuie sa platesc intretinerea lunar.Cand dupa o perioada destul de lunga de cand nu am vrut sa mai vad nicio stire
la tv,intr.o seara am zis hai sa ma uit un pic.Si…mi.a parut rau ca m.am uitat,am vazut ca dupa ce suntem saraci si amarati rau,medicii au inceput sa dea diagnostice atat de aiurea bune de SF.Cum e posibil sa vada la ecograf si sa confunde sau sa bajbaie,un copil,culmea format cu tot ce trebuie,la 9 luni,O FI sau NU O FII:copil,sau tumora sau…piatra la rinichi…Pai,fratilor!tumora nu are…inima,nu bate!Piatra la rinichi nu poate sa fie de 5 kg cat avea copilul…E groaznic ce vremuri traim!No comment!Ne mai punem problema ce facem pe criza?!Ne tratam…singuri…fara doctori…ca sa scapam,totusi,cu viata!O viata cat mai minunata va doresc la toti!
da, Joy, sunt de acord ca exista o limita personala si o respect. incercam doar sa schitez elementele realitatii.
si fiul meu spune ca va pleca.
el nu este nici socialist, nici de dreapta si a spus ca nu rezolva el probleme pentru care sunt altii platiti sa o faca dar isi bat joc. si este inca licean!
totusi, rezolvarea este acolo, in problema, iar eu stiu ca nu trebuie sa cedezi chiar daca ti se ia tot. mergi inainte, fara asteptari, dar nu renunti… pasi mici inainte, dar nu inapoi.. in viata nu este totul roz.. doar trandafirii:)
lasa ca vine Luca luni si ne lumineaza cu solutiile sale:)
uneori imi spun ca viata merge inainte, iar eu merg pe drumul meu.. ne intersectam uneori, de multe ori, dar, daca ma uit la biografia mea, la cv, nici 30% din cine stiu eu ca sunt nu este acolo. si atunci? cu siguranta ca resursele mele sunt cu mult mai mari decat realitatea obiectiva. acea parte majora din mine ma tine intreaga si poate veni si Boc si cine ar veni, partea aceea nu mi-o poate lua. voi manca mai putin, ma voi imbraca mai putin bine, voi participa la mai putine evenimente, poate, nu se stie, dar eu, acolo, in sinele meu nu pot fi afectata de boc. orice mi s-ar intampla in viata. pot multe. pot sa nu nu am haine de firma. Putin imi pasa. asta nu imi afecteaza zambetul, fericirea, bucuria, in nici un caz.
de acolo porneste totul. deci, ma intorc la mine si aflu ce nu am scos la iveala din traista cu povesti:)
va spun totusi noapte buna.:)
in primul rand multumesc tuturor celor care au lasat un comentariu. sincer, nu ma asteptam la atat de multe reactii, tinand seama de blazarea generala care a cuprins romanimea in criza :)
o alta observatie interesanta este ca cititorii mei sunt mai destepti decat mine ;), prin faptul ca au condus discutia spre o abordare la care, personal, nu m-am gandit: ce faci, te adaptezi sau mori? care este limita pana la care poti sa te adaptezi? cat de mult trebuie sa te chinui inainte de a decide ca, intr-o anumita realitate (romania de azi, in criza economica si financiara), capacitatea ta de adaptare a fost depasita si e cazul sa pleci „spre alte zari”, pentru a supravietui. acesta este un subiect fascinant, care merita un articol in sine.
pur si simplu am vrut un input de la voi si va multumesc pentru opiniile pe care le-ati aratat in comentariile voastre. astept cu interes alte comentarii. sunt nerabdator sa scriu continuarea articolului…
cat de mult trebuie sa te chinui inainte de a decide ca, intr-o anumita realitate (romania de azi, in criza economica si financiara), capacitatea ta de adaptare a fost depasita si e cazul sa pleci “spre alte zari”, pentru a supravietui. acesta este un subiect fascinant, care merita un articol in sine.
Nu cred ca trebuie sa te chinui.
Cred ca trebuie gasite solutii personalizate.
Stiu inginer care, educat in spiritul implicarii, a venit la firma lui cu solutii multiple si a fost ignorat. Atunci, la 45 de ani, a plecat. Si este bine mersi, are 50 de ani si este la o firma britanica, unde munceste pe rupte si este foarte multumit. Are un sens in viata. Daca nimeni nu are nevoie de tine, firesc este sa gasesti locul unde altii au.
Dar stiu si oameni care s-au adaptat aici si o duc bine. Ei sunt cei care nu s-au speriat de perioadele ciudate ale economiei si au acceptat si zilele mai rele. Sunt oamenii carora le place jocul, provocarea. Asta daca vb de oameni care au castigat cinstit.
ce faci, te adaptezi sau mori?
Fireste, te adaptezi! Important ar fi sa gasesti solutiile optime si nu pe cele imorale. Zic eu. Si cel mai bun exemplu este cel al oprimatilor din timpul regimului comunist. Fata de ceea ce au suferit ei, suferintele noastre sunt minime. Totusi, nu poti cere azi, in contextul actual, unui tanar care isi incepe viata cu sperante si idealuri sa ramana sa se sacrifice doar pentru ca politica e stramba si nu are nici un gand sa isi schimbe stilul. Ce va face aici, daca specializarea dorita de el este considerata “un moft”?
Eu, personal, nu sunt adepata abandonarii, dar aici cauzele esecurilor nu sunt de natura personala sau de lipsa a formarii profesionale, ci de legistaltie, birocratie, conducere. Un stufaris in care omul calificat este banat.
Dar de ce nu mai gasim cizmari, electricieni, instalatori, si alte feluri de lucratori?
si nu cred ca mori din pricina de neadaptare, ci din pricina de ganduri si/sau regim de viata nepotrivit.
intrebarea ar fi de ce oamenii stau si suporta in loc sa caute solutii?
pentru ca au familii?
pentru ca le este frica de viitor?
pentru ca nu au incredere in fortele proprii?
pentru ca nu sunt obisnuiti cu esecurile? nu le inteleg sensul?
pentru ca sunt bolnavi, in varsta sau singuri?
si care este cauza comuna la toate acestea?
exista o programare continua si subtila, la nivel de mase, pentru a fi limitati?
cineva spunea ca totul merge prost pt ca romanii sunt prea inteligenti si se descurca si asa.
cat despre limita pana la care poti sa te adaptezi?
ea este personala, nu? in inchisorile comuniste, unii au rezistat, altii nu. unii au ales calea compormisului. cred ca este cel mai bun exemplu.
asteptam cu interes partea a doua.:)
Buna tururor!
Grea intrebare!
Recunosc ca si eu ma regasesc uneori in situatiile mentionate mai sus,dar incerc sa ma incurajez.
Insa am observat ca desi ma incurajez , problemele nu se rezolva. Stiu ca trebuie sa fac ceva , sa actionez, dar parca imi lipseste vointa.
Astept articolul urmator ,ca sa vad ce solutii ne ofera Luca.
plang si apoi ma duc la culcare; nu mai exista demult balast in sacul pe care-l car in spate ci doar necesitati, iar pensia e prea mica ca sa fac fata la toate; totusi mai am puterea de a spera …
Incerc sa nu ma gandesc la asta. Pur si simplu merg mai departe ca nu am de ales. Se gaseste intotdeauna o cale de iesire din toate :)
Adevarata criza in viata oricui o provoaca lipsa de iubire,nu lipsa banilor:)Fara bani poti trai dar cu o singura conditie:ca oamenii care te inconjoara sa fie capabili sa te iubeasca asa cum esti,bogat,sarac:)
Cred ca pur si simplu trebuie sa avem intotdeauna un plan B. Daca lucrurile nu merg cum trebuie in viata noastra, de cele mai multe ori este pentru ca noi am permis sa se intample asta. Pentru ca asteptam de prea multe ori ca altcineva sa ne dea solutiile pentru viata noastra: guvernul sau sotul sau Luca Dezmir. Nimeni nu are solutia salvatoare pentru tine. Numai tu. Si lucrurile nu se schimba sperand, trebuie sa iti faci un plan si sa incepi sa actionezi. Chiar daca la inceput bajbai, gandeste-te ce iti place sa faci, ce poti tu sa faci cel mai bine si incepe sa construiesti ceva. Ia-ti viata in maini. Si atunci cand decizi ca vrei sa ajungi sa iti controlezi propria viata, nu stiu cum, dar incep sa apara si oportunitatile. Deci curaj, dragii mei, lumea este a celor care trec la actiune. Indrazniti.
„Priveste drept inainte, si daca pamantul pe care-l cauti nu exista ,Dumnezeu il va crea anume pentru tine pentru a iti rasplati indrazneala.” (Regina Isabel a Spaniei catre Cristofor Columb)
Super articolul! Mie mi-a creeat bună dispoziție. Asta e realitatea. Fiecare își descarcă frustrările cum poate. Atâta timp cât nu ajunge la extreme cred că e OK. Trebuie doar să găsim un echilibru între lumină și întuneric, între bine și rău. Cine a spus că văzând o lămâie s-a gândit cât e de acră în loc să se gândească ce limonadă bună ar putea face din ea?