Daca esti student, stii despre ce e vorba. Probabil ca ai un carnet cu foi care iti permit sa beneficiezi de reducere atunci cand calatoresti cu trenul. E adevarat ca in schimbul acestei reduceri, CFR-ul atenteaza la viata noastra. Dar asta e alta discutie.
Te-ai intrebat vreodata cum au fost obtinute acele 24 de calatorii (sau cate or mai fi acum) la un pret mai mic? In principiu, chestiunea a fost simpla. Niste tineri au cerut asa ceva. Au venit cu argumente logice in favoarea opiniei ca au dreptul la asta. Dar a incerca sa le explici celor de la minister ca un argument solid poate schimba o istorie, era ca si cum ai negocia cu un castel de nisip. Ce se crede vesnic si puternic, desi sta sa se darame in orice clipa.
A lupta pentru un ideal
Greva era iminenta. Se vorbea despre asta in Iasi, Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov si Sibiu. Dar oamenii erau sceptici. Putini credeau ca se va organiza si obtine ceva de pe urma unui mars de proportii. Nu voi uita niciodata acea zi. Eram student in anul 1.
Pe 5 noiembrie 2003, 15 000 de studenti au iesit pe strazile Iasiului! Am mers din „Fundatie”, de la Casa de Cultura a Studentilor pana la Palatul Culturii. S-a lasat tacerea in fata Mitropoliei. Andreea Esca a inceput stirile ProTV din acea seara cu noi! Masinile circulau pe un singur sens. Pe celalalt, eram noi! Seful Jandarmeriei Iasi avea sa declare mai tarziu: „Eram galbeni la fata. Slava Cerului ca nu s-a intamplat nimic. Ce poti sa faci in fata a 15 000 de oameni?!”.
Mereu m-am intrebat oare ce puteam obtine daca am fi fost 30 de mii care luam atitudine. Si daca am fi fost sustinuti in aceeasi maniera si numar si de alte centre universitare. In acele clipe, am vazut emotia in ochii celor care stateau pe margine si ne priveau.
Mai mult sau mai putin tacit, cu totii ne sustineau: „Au iesit studentii in strada! E groasa pentru guvernanti!”. Am vazut oameni cu lacrimi in ochi. Proiectau asupra noastra, suma sperantelor avute intr-o viata traita in genunchi. Am vazut oameni care ne aplaudau de la ferestre si balcoane. Si am realizat ca viata nu este cusca in care multi din jurul nostru incearca sa ne prinda.
Traim in tara in care esti renegat din clipa in care iti ceri drepturile. Traim pe niste meleaguri in care esti tratat precum un politist caruia i se cere sa predea insigna, incepand cu momentul din care refuzi sa mai dai din cap cu idiotenie la manipularea penibila a celor care nu isi mai vad lungul nasului.
„Spatiul carpato-danubiano-pontic” cu care am tot fost disperati la scoala are un efect ciudat asupra locuitorilor sai. Daca vrei sa iei atitudine, brusc devii „antisocial” si „ciudat”. Brusc, oamenii te privesc altfel. Si asta deoarece comportamentul tau ii doare. Ii doare pentru ca niciodata nu au cutezat sa incarce o caruta cu fan si apoi sa iasa mandri in fata tuturor: „Asta sunt eu!”.
Dar singurii vinovati suntem noi. Pentru ca nu avem vreo scuza! Vad elevi, studenti si masteranzi chiar care inca tremura in fata profesorilor! Care inca merg pe ideea: „Lasa-l, nu-i mai zice nimic. Daca ne pica?!”. Fara sa realizeze macar faptul ca zi de zi ei se pica singuri putin cate putin. Pana cand soarele li se va parea un punct mic si lipsit de sens.
„E vorba de o imagine pe care n-o pot uita. Dupa ce mitingul lui Ceausescu s-a spart, zeci de mii de oameni au fugit spre casele lor in timp ce doar cateva zeci au avut curajul de a inainta in sens invers. Era ceva disperat si insingurat in marsul lor, impotriva curentului general.”
– Catalin Tolontan
„Daca nu strig atunci cand trebuie sa strig, daca tac si imi vad de treaba mea, atunci merit din plin ceea ce primesc.”
– Un anonim
20 de răspunsuri
Ei, nu suntem chiar noi SINGURII vinovati. Asa am fost programati, roboti ascultatori…Matrixul social isi face treaba inca…pana te scoti de sub influenta lui dureaza…
Pentru unii dureaza mai mult decat pentru altii, Marius.
Aceasta durata nu tine cont de nimic. De absolut nimic! De mediul de provenienta, de studii, de sistemul propriu de valori sau de cel al oamenilor din jurul tau. Toate aceste lucruri sunt doar bariere artificiale. Indiferent cine incearca sa le tot ridice, sa ne tot loveasca in cap cu ele, independenta noastra este mai presus de toate aceste piedici. Independenta noastra suntem noi. Noi insine.
Nimeni nu ne poate obliga sa facem ceva. Restul sunt doar incercari.
Pai da, e foarte adevarat ca independenta noastra suntem noi insine. Dar cati isi dau seama ? Cati reusesc sa treaca de barierele artificiale ?
Gandeste-te ca cei interesati de dezvoltare personala, in tara noastra, sunt undeva in jur de 5% din populatie (sa zicem, maxim 10%, dar nu cred, e prea mult). Dintre ei, nici macar 10% nu sunt pregatiti sa fie cu adevarat liberi…Restul 99-99,5%%….inca sub influenta matrixului, si putini fac eforturi sa il constientizeze. S-ar putea sa nu ajunga o viata intreaga…si eu nu cred ca vor fi mai mult de 10 ani pana la ‘explozie’…
Marius, procentele indicate sunt corecte.
O viata intreaga poate fi traita si intr-un minut. Intensitatea si calitatea unei existente nu sunt date de durata.
Hei, putin optimism, da? :) :) :) :)
telurile mici si multumirea de sine, lenea intelectuala si comoditatea fizica sunt piedici ce ne opresc in fata barierelor de orice fel, sunt cauzele si scuzele care ne fac pe noi oamenii sa tremuram in fata oamenilor.
E un tremurat care nu isi are sensul, Avram.
Avem tot ceea ce ne trebuie. Orice resursa pe care altii vor sa ne faca sa credem ca n-o avem. Ne putem depasi comoditatea si vechile convingeri. Si le vom depasi!!!
Multumesc mult pentru comentariu.
Eu sunt optimist – dar in acelasi timp si realist.
Super-optimist ar fi sa spun ca in 10 ani ne trezim cu totii (as fi de fapt super-idealist). Optimism inseamna, mai degraba, sa recunoastem ca lucrurile se schimba incet-incet, ca oamenii isi constientizeaza din ce in ce mai mult propria putere – ceea ce e extraordinar !
Imi place noua ta abordare, Marius :) .
„Stand for something, or you’ll fall for anything”.
La Ziarul Studentesc fiind, le mai ceream oamenilor cate o parere despre o anumita tema. FARA NICI UN FEL DE LEGATURA CU SCOALA. Imi raspundeau, dar ziceau sa nu le pun numele in ziar, ca… de ce sa apara numele… si nu erau declaratii anti-Base sau de genu. Si daca ar fi fost!
fain articol, trist adevar…
Ce noroc ca n-am prins si eu sa fiu student pe vremea lui Ceasca :)
Eu sunt la poli Iasi si de abia astept sa termin faculta –sa fac ce mi place cu adevarat. Imi aduc aminte o faza cand statea profu la tabla si facea calculea de rupea si eu stateam in ultima banca si citeam carti de dez. personala … imi place mult sa citesc … si la un moment dat vine si ma striga sa vada ce am facut … ii spun ca nimic :) .. ma ironizeaza „ca cel mai smecher din grupa ca eu nu fac nimic…” si m-am abtinut spre fericirea mea ..vruiam sa-i spun „daca ati sti dvs. ce fac eu aici ,,, si cum distrug ei creativitatea elevilor –ramaneam poate cu restantza pana la licentza:)) cat era de rigid omu. Acelasi bestie de profesor vine intr-o zi cu cartile sa ni le vanda. Stateam si observam felul cum ii manipuleaza pe colegi.
Avea o metoda de ne lua pe fiecare pe rand cu un ton autoritar si daca refuzai facea o mutra parca-i furase tv.. si bineinteles ca cei din primele banci au spus cu totzii DA … si a mers ca oile pana la un coleg care a zis nu si eu care nu am vrut si am fost mai diplomat cu un raspuns „nu inca… ma mai gandesc”
Ovidiu cate sabii incrucisate ai avut cu profesorii ? :)
Iti multumesc mult, Miruna.
Oamenii, pe langa faptul ca sunt pasivi sunt de multe ori si lasi. Au impresia ca procedand in aceasta maniera isi vor imbunatati situatia, isi vor dubla veniturile, vor avea relatii mai bune cu cei din jur si vor fi persoane mai fericite.
Ei confunda diplomatia cu mediocritatea si falsitatea. Amana si tot amana la infinit. Refuza sa se implice. Refuza sa ia taurul de coarne. Sau sa rupa pisica in doua. Si asta pentru ca le e frica de ceea ce ar putea gasi dupa ce toate aceste evenimente se vor fi intamplat.
Traiesc in teroare. Intr-o teroare a faptului ca noua viata s-ar putea sa nu le placa deloc. In ciuda a ceea ce isi inchipuisera ei inainte.
In filmul „Inchisoarea ingerilor” este o replica geniala: „Zidurile inchisorii au un efect ciudat(pentru cei care au primit condamnare pe multi ani). Intai le urasti, apoi te obisnuiesti cu ele” .
Manuel, ma bucur ca iti plac cartile de dezvoltare personala.
Foarte bine ai facut cu domnul profesor. E mai mult vorba de impactul psihologic decat de forta reala pe care un asemenea profesor o are asupra unui elev sau student.
Pai, sa ii iau in ordine :D . In clasele 1-4, invatatoarea imi spunea ca vorbesc prea mult :) . Si ca de ce tot vorbesc despre sport :) . Ar fi vrut sa recit in pauze „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” :D :D . In 5-8 aveam o diriga, profa de biologie foarte severa. Si ne tot ameninta ca ne scade nota la purtare. Spre uluirea ei i-am spus sa nu tot mai transmita avertismente si sa imi scada direct pentru ca oricum nu ma influenteaza cu nimic. Nu dadeam la politie sau armata. Tot in 5-8, am mai avut niste „discutii amicale” cu proful de mate si profa de franceza.
In liceu, i-am zis profului de istorie ca nu ma duc la olimpiada asa cum tot insista el si m-a tinut minte :) . Intr-un stil sicilian, m-a urmarit sa ma prinda „in off-side” cu lectiile :) . Apoi m-am luat de diriga(profa de chimie) de ce ne tot cere bani pt fondul clasei si i-am cerut sa explice exact ce se face cu acei bani :). Aaa…tot in liceu m-am luat si de directorul liceului! :D . Venise cu „un regulament pentru voi” si incepuse „drepturile voastre…ei…le stiti voi” sa trecem la „obligatii”!!! Spune si tu,Manuel, daca puteam sa tac? :D :P :) Culmea e ca m-a reclamat la sedintele cu parintii si drept raspuns s-a luat si taica-miu de el! :) :) :)
Sunt multe de spus. In facultate si acum la master, poate cu alta ocazie :) . Iti multumesc mult pentru comentariu, Manuel :) .
Ce mai fac fetele din Tudor? :P
Sa va povestesc ce am citit undeva:
Cica se dadea o masa din asta simandicoasa, unde erau numa creiere prezente, in fine, profi universitari, savanti, cercetatori, fete palide. Si se trezeste un preafericit dintr-asta sa dea -chipurile- un citat si sa spuna ca e din Biblie.
La care, unul din comeseni, unul mai modest asa, se trezeste sa comenteze amabil, bineinteles, ca nu e vorba de Biblie, ci de cartea X. Aduce chiar un argument, lansand intrebarea -ca cine are dreptate- catre un mare teolog prezent la masa, zicand: spune tu acuma, ca doar stii ca nu e din Biblie vorba aia.
La care asta raspunde foarte diplomat, ca el nu are cunostinta sa fie respectivul citat din Cartea Sfanta.
Evident, dupa sindrofie, il trage de o parte pe teolog sa-l intrebe de ce nu a recunoscut deschis, ca stie precis ca a mintit, ca doar el avea dreptate.
Iar raspunsul m-a uimit pe mine, ca nu avea rost sa il faca pe ala de ras in fata tuturor, care oricum habar n-aveau cum e corect si care e adevarul. Si ca la ce bun sa-si atraga el antipatia aluia si a tuturor comesenilor picand drept un gica-contra.
Eu inca ma chinui sa-mi inchid gura ca e in continuare larga de uimire. No comment.
Miruna, astfel de secvente se intampla zi de zi.
Si nu doar in Romania. Aici nu mai e vorba doar de tara noastra. E ceva mult mai extins si mai profund la nivelul gandirii generale. Care nu a putut fi inca! invinsa nici de catre globalizare.
Asta nu inseamna ca imi pasa si ca ma influenteaza macar cu putin! Treaba altora ce fac. Treaba mea este sa fac in continuare lucrurile in care cred :) .
Ovidiu, eu cred ca tocmai din cauza globalizarii gandirea oamenilor a intrat intr-un soi de transa colectiva, observa numai ce face filosofia new-age plus mass-media – te face pasiv, deci mai usor de controlat.
Asta e si scopul, Vero.
Dar noi avem posibilitatea de a ne opune. In ciuda aparentelor, nimeni nu ne poate hipnotiza. Nimeni nu ne poate dicta ce anume sa facem cu viata noastra.
mda .. putin sunt cei care traiesc in viata ghidati dupa propriile principii si reguli solide, cu coloana vertebrala sa isi sustine cu tarie afimatile si parerile ori de cate ori este nevoie.
Asta inseamna sa ai personalitate
Ovidiu, am si eu multe patanii din copilarie si scoala … cred ca as putea sa scriu ca o carticica despre asta :) ..nu de recent acu vreo 2 saptamani -prin toiu sesiunii mi-am zis sa fac ceva trasnit, ceva mai neobisnuit in ziua x si ghice ce ? …
Mi-a facut cu ochiu un cires si in seara aia l-am devorat !:)) A 2 -a zi dimineatza aveam ex :) Apoi m-am dus la camin am facut un dush si go go go to disco.. Vroiam nespus de mult sa-mi amintesc de copilarie si vremurile frumoase.
Cateodata e destul sa faci un simplu gest ca sa activezi acel click din interior plin de bucurie si fericire
Te-a facut fericit, Manuel? :) Atunci e perfect. Ai inteles exact esenta articolului meu.
Sper ca te-ai descurcat excelent in sesiune :) .
:)