Uitandu-ma in jur, constat ca putini oameni pot spune ca au tot ce-si doresc. Unii au un serviciu bine platit dar nu-si gasesc un partener de viata, altii sunt fericiti in dragoste dar tocmai au fost concediati, unii se imbolnavesc exact cand le merge mai bine… si asa mai departe.
Poate este o lege universala care se “asigura” ca nu avem tot timpul tot ce ne dorim tocmai ca sa nu ne plafonam (din punct de vedere profesional, spiritual etc.) si ca sa invatam sa apreciem lucrurile bune pe care le avem. Nu stiu daca aceasta este explicatia, dar ceea ce stiu este ca reactia cea mai raspandita cand vedem ca altcineva are ceea vrem noi este invidia.
Daca ar fi o boala, invidia s-ar putea numi “comparationita cronica”. :) De ce? Pentru ca, in esenta, ceea ce facem este sa comparam mereu ce avem (sau, mai degraba, ce ne lipseste noua) cu ceea ce au altii si sa constatam cu amaraciune, tristete sau furie ca altii au mai mult, mai bun, mai mare, mai rapid etc.
Legea atractiei
Insa nu realizam ca, in momentul in care functionam pe frecventa joasa a invidiei, ceea ce transmitem fara sa vrem subconstientului nostru este ca tocmai acel lucru pe care ni-l dorim este rau si, in consecinta, ne indepartam tot mai tare de el.
Sa dau cateva exemple. Iti doresti mult o relatie de dragoste, dar te irita cand vezi doi indragostiti fericiti care se manifesta exagerat in public (sau, cel putin, asa ti se pare tie). Vrei sa renunti la serviciu si sa devii antreprenor, dar ii privesti cu resentimente pe cei care au reusit, spunandu-ti ca ei sunt mult mai putin capabili, destepti si creativi decat tine. Urmaresti un anume tip de job, dar esti de parere ca acesta se poate obtine numai cu pile sau prin prostitutie fizica sau intelectuala – sigur asa a facut cel sau cea care l-a obtinut!
Numai tie ti se intampla
Si te mai intrebi de ce nu intalnesti marea dragoste sau de ce nu ai reusita profesionala mult-visata? Normal ca nu ai succes daca te enerveaza sau te infurie sa vezi acel succes la altii! Acesta este echivalentul cu a-ti propune sa alergi la un maraton si a te lega cu o sfoara de calorifer chiar inainte sa iesi din casa – evident ca te vei impiedica si nu vei putea pleca de pe loc.
Invidia este obstacolul tacut, sabotorul invizibil care nu te lasa sa vibrezi pe frecventa inalta a satisfactiei si recunostintei.
Ce poti face ca sa schimbi acest lucru?
Bucura-te pentru implinirile celorlalti. Felicita-i din inima si recunoaste-le meritele. Binecuvanteaza-i pe cei indragostiti. Apreciaza-i pe cei care si-au implinit un vis si ureaza-le succes pe mai departe. Urmareste-i cu admiratie pe cei care au ce nu ai tu, invata ceva de la ei, vezi ce au facut bine si fa si tu la fel. Pastreaza mereu in suflet bucuria sincera pentru cei care au succes si credinta ca, daca altii au reusit, poti si tu.
Nu spun ca, din secunda cand te vei bucura pentru ceilalti, toate problemele tale se vor rezolva si tot ce iti doresti iti va cadea in poala. Nu spun nici ca poti controla si evita toate perioadele grele – daca acestea sunt predestinate, “atrase” sau simple coincidente este o cu totul alta discutie.
Insa spun ca, in general, gandurile si emotiile tale determina ceea ce astepti de la viata. Daca te astepti la lucruri rele si crezi ca altii au succes in mod nemeritat, atunci vei alege mereu situatii sau oameni care sa iti confirme ca tu nu poti reusi, ca tie nu ti se intampla niciodata nimic bun, ca numai altii noroc. O mica, mica, schimbare de perceptie poate sa schimbe mult in bine circumstantele de viata pe care le creezi.
6 răspunsuri
Eu sufar de o boala foarte rara :) „prostita cronica” :). Niciodata in viata nu am fugit dupa avere/bani, etc. Mi-am trait viata. Cand ma uit la cei din jur, ma apuca compasiunea… nu invidia. Este un baiat in Iasi, are un blog, Dany. El scria un articol: ca cei ce si-au petrecut copilaria la tara sunt fericiti… ca ei copii erei tehnologice, ce au telefoane, FaceBook :), etc… nu sunt fericiti, ci anumite placeri.
Am copilarit la tara, fugeam dupa gaini, soareci si gaste :) ma apuca mila cand ii vad pe copii din jur, cu telefoane la urechi, injurandu-ri amicii.
Cum se numeste boala asta :) :) „prostita cronica” sau „cretinism acut” :) ?
Vad prea putina compasiune din partea dvs. atunci cand acuzati de cretinism si prostie niste copii care nu au nicio vina ca s-au nascut si locuiesc la oras, intr-o epoca dominata de tehnologie. E clar ca ei sunt total diferiti fata de cei care au crescut la tara, fugarind gastele. Responsabilitatea de a le arata ca mai exista viata si offline si de a nu-i lasa sa fie complet acaparati de telefoane si internet este a adultilor. Daca adultii privesc problema dintr-un unghi de asa-zisa mila care este de fapt superioritate si dispret, nu cred ca problema se va rezolva. Si oricum, nu acesta era subiectul articolului. :)
S-a inteles gresit!
Pe mine ma acuz de „prostie cronica” sau „cre….
Nu vezi tu legatura dintre ceea ce am spus eu si subiectul articolului. O sa detaliez :)
Cine, in ziua de azi, este invidios pe cei ce au mai mult ca el… nu traieste conform sufletului lor… Au fost multe carti scrise (Andrei Rosca a citit cateva :) :) ) de oameni cu bogatii imense care traiesc foarte foarte modest.
Nu scriu mai mult… :) mi-ar trebui spatiu de 2-3 articole, nu un simplu comentariu :) :)
@Radu Stanciulescu: Am observat ca ati spus acele cuvinte despre dvs., dar din continutul si tonul mesajului reiesea exact contrariul. Mea culpa daca am interpretat gresit. :)
In alta ordine de idei, este interesant ca ati dus discutia strict catre lucrurile materiale, cand eu m-am referit in articol la alte „lucruri” mai putin tangibile, precum dorinta de a intalni dragostea sau de a face o schimbare in cariera. Banii si lucrurile materiale nu sunt pozitive sau negative in sine, ele sunt doar hartii, obiecte, forme de energie si depinde de noi daca le folosim cu intentii bune si doar ca mijloace de a ne atinge alte obiective, sau daca ne facem din ele un scop in viata, o obsesie. Banii pot face multe lucruri bune, pot ajuta oamenii nevoiasi, pot insemna donatii catre cauze nobile sau catre cercetarea stiintifica. Este o mare diferenta intre a trai modest, frugal, prin propria alegere si a fi obligat sa induri saracia crunta. Nu cred ca acei bogati modesti de care vorbiti sufera de foame si se imbraca in zdrente, ci doar aleg sa nu fie robiti banului, ceea ce este cu adevarat extraordinar.
Atentie mare la falsa spiritualitate, aceea care ii priveste cu mila superioara pe cei preocupati (si) de bani – este tot o forma de manifestare a ego-ului. Adevarata spiritualitate este blanda, intelegatoare si empatica. Va doresc toate cele bune. :)
Ce sa fac cu atentionarea despre spiritualitate???
@Radu Stanciulescu: Faceti ce considerati dvs. de cuviinta. :)