Ioana este o persoana foarte ambitioasa. A avut note mari tot timpul in scoala si a terminat chiar si un master. In timpul facultatii a facut si voluntariat in carul unui ONG studentesc si acum are un loc linistit de munca. Totusi, nu face ce i-ar placea ei sa faca. Are 25 de ani si cumva nu isi mai gaseste drumul si nici energia si increderea in sine pentru a mai explora, pentru a isi mai cauta propriul drum in viata.
Problema cea mai mare, aparent, este increderea in sine. Dar, de fapt, o problema si mai mare este faptul ca se tot compara cu ceilalti din jur. Si daca s-ar compara luand in considerare si lucrurile bune si cele mai putin bune, ar fi bine.
Dar, atunci cand se compara cu cei din jur, ia doar lucrurile bune de la ceilalti si cele mai putin bune de la ea in considerare. Astfel, aproape cu oricine s-ar compara, ea iese in minus.
A ajuns sa ii vina greu sa mai incerce orice. Are senzatia ca fiecare lucru pe care vrea sa il faca, exista oameni mai buni decat ea care il pot face si ca nu are nicio sansa sa ii depaseasca. Orice loc de munca sau training la care vrea sa aplice ajunge sa ramana doar o dorinta abandonata pe motivul ca “Sigur ceilalti sunt mai buni decat mine si decat sa incerc si sa sufar, mai bine abandonez de pe acum”.
Da, Ioana a abandonat sa mai creada ca este unica si sa incerce sa identifice lucrurile care o fac pe ea unica. A abandonat sa mai creada ca tocmai lucrurile care o fac pe ea unica o pot conduce catre a face ceea ce i-ar placea sa faca. Nici nu mai poate sa creada ca aceste lucruri care o fac unica ar putea sa o puna in pozitia de a fi foarte buna pe niste lucruri care i-ar placea cu adevarat sa le faca.
Nu, ea doar se compara, pe lucruri fundamental irelevante comparativ cu ce i-ar placea sa faca, cu cei din jur. Si, asa cum am spus mai sus, o face in asa fel incat sa iasa de fiecare data pe minus.
Aceasta e doar o parte din ceea ce este Ioana, o Ioana care poate se ascunde si in tine. Motiv pentru care te intreb: tu de ce te compari cu ceilalti?
18 răspunsuri
Din obisnuinta: am fost fost comparati de mici. Mai intai de parinti „tu inveti mai bine\rau decat Ionel”, apoi de prieteni „tu dansezi mai bine\rau decat Azorel”, de cei din jurul nostru, si am inceput sa credem ca e ceva normal sa te compari.
Apoi cred ca avem tentinda de a gasi un etalon in ceilalti. Vrei sa stii la ce nivel esti si ai nevoie de cineva cu care sa te compari si ne comparam cu restul. Poate pentru ca avem nevoie de recunoastere. Daca nu am avea nevoie de recunoasterea celorlalti poate ne-am compara cu noi.
Poate mai e si o lipsa de responsabilitate. Credem ca ceilalti sunt responsabili pentru cum ne simtim si simtim nevoia de a-i depasi pentru a avea un motiv de a ne simti importanti.
si eu, ca si Cristi, cred c-o facem din cauza ca ne-a intrat in sange si credem ca face parte din natura fiintei noastre: mereu ne-au comparat parintii, si exact dupa modelul descris, in detrimentul nostru… ne-a comparat sistemul educational (notele nu fac nimic altceva decat sa compare)… am fost sau suntem comparati apoi de angajatori: de obicei la interviuri esti analizat ca un obiect si comparat… si daca ai experimentat suficient de multe refuzuri, inveti candva ca ceilalti sunt mai buni decat tine;
traim intr-o societate care functioneaza in baza principiului comparatiei, asa ca-i usor sa preiei metoda fara s-o mai chestionezi si reflectezi
iar atunci cand in urma unei cariere de comparat ai reusit deja sa-ti consolidezi o imagine de sine negativa… comparatul cu altii dupa principiul Ioanei nu face decat sa-ti ofere un pic de „siguranta” (pt. ca-ti certifica imaginea de sine) intr-o mare de nesigurante
eu personal am fost ani muulti, multi aceasta Ioana… exact pana cand am inteles ca „buba” cea mare era comparatul, si-am inceput sa lucrez la asta… iar in prezent m-am cam debarasat aproape complet de comparat cu altii, si ma simt grozav cu mine insami, asa cum sunt
Marea greseala cand te compari cu cineva este ca te compari cu ceea ce crezi tu despre acea persoana (ceea ce vezi din afara), nu cu ceea ce este acea persoana cu adevarat (lucru pe care nu ai de unde sa-l stii). Si ti se pare ca respectiva persoana e mult mai frumoasa/desteapta/norocoasa/fericita/implinita fara sa ai habar de ce simte ea in realitate. Tu nu stii nici ce pret a platit acea persoana ca sa fie asa cum e si nici daca este cu adevarat fericita si increzatoare, asa cum afiseaza. De aceea, comparatiile sunt utile doar pana la un punct si numai dupa niste criterii foarte clare, cat mai „tehnice” (de exemplu abilitatea de utilizare a unui soft, nivelul de cunoastere a unei limbi straine etc.) dupa care te poti adapta si evalua/evolua.
Multumesc @Cristi si @Cristina. Fain ce ati prezentat.
Mihai ,
de-a lungul vietii , reusitele altora m-au facut mai buna ,ei au fost sursa mea de inspiratie pentru reusitele mele .Uneori mi s-a intamplat sa imi pierd increderea in mine insa mereu a fost o etapa de crestere , a fost necesar si aceasta pentru propria mea analiza, pentru mustruluiala care te face sa mergi mai departe si sa ridici fruntea.Am invatat ca mereu vor fi unii mai buni ca mine si altii mai putin, insa important pentru mine a fost ca astazi sa fiu cea mai buna , maiine ..vedem cu cine ma compar !consider comparatia o buna metoda de a evolua ..de a lua pulsul vietii ,sa vezi unde ai ajuns.. in comparatie cu altcineva .
Cred ca a te compara cu ceva sau cu cineva anume nu este un lucru rau.Este normal sa avem puncte de referinta.Partea importanta este semnificatia pe care o dam rezultatului.
O persoana poate realiza ca isi poate imbunatati abilitatile si aceasta comparatie se transforma in motivatie.Si aici ma refer la acea motivatie neconcurentiala, motivatia de a fii mai bun decat ai fost ieri, nu neaparat de a depasi o annumita persoana.
Pentru alta persoana exact aceeasi situatie poate fi o reintarire a convingerii (deja existente) ca nu este suficient de buna, suficient de capabila, etc.
In esenta este vorba de centrul de control : o persoana care are centrul de control in interior nu are nevoie de referinte exterioare pentru a se simti in siguranta.Stie ca are responsabilitate pentru ceea ce face si este in controlul vietii sale.Are forta de a merge impotriva “curentului” daca aceasta este directia data de valorile si credintele sale.
O persoana care are centrul de control in exterior va cauta intotdeauna un model pe care sa-l imite sau pe care sa-l urmeze.Adesea nu are valori clare, si pe care sa le poata sustine si de aceea crede ca valorile altora sunt “mai bune” si “demne de urmat”.
Iar de cele mai multe ori informatiile pe care le primeste si modelele pe care le urmeaza sunt conflictuale si amplifica sentimentele negative de a nu fi suficient de buna sa….
Intrebarea este : cum putem “ schimba centrul de control” in cazul in care il avem in exterior?
Sunt sigur ca raspunsurile vor veni de la cei care au reusit acest lucru.
Felicitari Andrei pentru ce ai scris mai sus!
Doamne.Incredibil ai scirs in articolul asta tot ce gandesc eu acum.M-am saturat de mine,de cinoratii,sa vad eu ca altii merita sa lupti pt.a le sta alaturi ,iar eu tr sa stau langa cneva pt ca ce am eu,au si alti.
Pana de curand vroiam o relatie,,dar cum sa cred ca cineva ma poate considera unica daca eu cred ca nu am nimic deosebit.De fapt am,dar nu se cauta astazi.Sunt prea sufletista si sincera,iar asta este inteles astazi ca prea prost.
Simt ca cu fiecare zi ce trece,ajung mai depresiva,ma suport mai putin pe mine,mai mult pe alti.
Parca sunbt o leguma,stau,analizez,ma compar si nu pot sa incep sa ma simt mai bine.
:((((
M-a uimit teribil articolul, pentru ca mi se aseamana in intregime. Ma numesc Ioana, am 24 de ani, am terminat facultatea, masterul e in curs de terminare si am un loc de munca relativ linistit.
Intr-adevar, de cand ma stiu,am obiceiul de a ma compara cu ceilalti si mereu ies in pierdere ceea ce, uneori, ma face sa ma simt frustrata si sa-mi pierd increderea in mine. Insa, in ultima vreme, am incercat sa inteleg ca sunt unica si ca unele persoane apreciaza si admira anumita calitati la mine pe care eu nu le observasem, sau nu le credeam atat de importante…de aceea e bine sa primim mereu un feedback din partea celorlati, astfel ajungem sa ne recunoastem pe noi insine prin intermediul persoanelor de langa noi.Nu cred ca obiceiul nostru de a ne compara cu ceilalti este in totalitate rau, pentru ca, daca exista si un pic de ambitie, vom fi tentati sa evoluam si sa ne perfectionam…insa,trebuie sa intelegem si sa acceptam de la bun inceput ca fiecare din noi e unic si reactioneaza, in situatii similare in mod diferit, in functie de ceea ce simte.
Pentru ca intrebarea esentiala era: „Ceilalti cum au putut sa obtina mai mult? Uite de exemplu fata lu’ X sau baiatul lu’ Y!”, indiferent despre ce era vorba. Si cred ca nu sunt singurul care a auzit aceasta poveste. :)
Raspunsul meu la intrebarea ta, in ceea ce ma priveste, ar fi: Pentru ca inca nu stiu ce anume ma face unic (in afara lucrurilor universal valabile). Acel ceva ce-l pot face cel mai bine. Iar ca sa pot afla asta, fac comparatii. Corecteaza-ma unde gresesc. :)
@ Andrei
mi se pare super cum descrii treaba cu centrul de control, si asa cred si eu, ca in definitiv se poate explica nevoia comparatiei (exterioare) prin locul de control situat in exterior… dar asta dupa parerea mea are legatura cu nivelul sau forma stimei de sine: un om cu o stima de sine decimata (intre altele si de prea multe comparatii cu altii) nu prea va avea incredere in ceea ce vine din el, in propriile valori si credinte (pe care de cele mai multe ori nici nu prea le cunoaste)… de aceea va avea locul de control adesea situat in exterior, in cautarea de un ghid, de o siguranta, o ancora pe care nu le gaseste in el
in definitiv asta nu-i decat o legatura cu deja tuturor cunoscutul „fericirea e in tine insuti”… asta-mi spune mie sintagma asta, fericirea e centrul de control interior, atunci cand nu (mai) ai nevoie de referinte exterioare, de masuri exterioare, pt. a te simti in siguranta si bine
eu sunt de acord cu nevoia comparatiei, dar doar cu tine insuti… adica exact genul ala de comparatie care-ti permite sa devii mai bun decat ai fost tot tu, sa te autodepasesti, sa inveti, sa te formezi, sa te perfectionezi.. oricum, nu poti deveni vreodata mai mult decat ceea ce ai fost tu, numai pe tine te poti depasi
dar cum se poate schimba centrul de control? pt. mine a fost greu, a durat cativa ani (poate pt. ca am fost si decimata rau de tot)… invatare multa, reflectare si mai multa, poate si suport extern, nu stiu, in fiecare caz e altfel… fiecare caz e unic ;)
articolul lui Marius de astazi e fenomenal si ofera raspunsul la intrebarea „cum putem schimba centrul de control in cazul ca il avem in exterior?”
https://empower.ro/inteligenta-emotionala/transformarea-si-iubirea-de-sine/
@Cristina, imi place cum gandesti. Si eu sunt adepta comparatiei cu sine insusi,imi place sa cred ca acest lucru este un pas inainte, spre evolutie.
O sa urmez sfaturile tale. :)
Cristina – ei, ‘fenomenal’ e exagerat hihi
Iertarea si iubirea insa trebuie sa ajunga din constient in subconstient ca sa-si faca treaba…
@ Iulia – ca bine spui!
@ gabriela – mie imi suna ca mai degraba te lasai inspirata decat sa te compari cu ceilalti :) De aceea a si dat roade pozitive.
@ Andrei – Imi place cum gandesti. R: Lucrand la increderea in sine.
@ Bianca – Poate e timpul pentru o schimbare :)
@ Ioana – Total de acord.
@ Alex – Poate conceptul de uniciate e putin fortat, si nu numai la tine, ci in general. E foarte greu sa spunem ca suntem unici printr-o caracteristica anume. Deja la aproape 7 miliarde de oameni va dati seama ca sigur mai e cineva cu acea caracteristica / informatie / abilitate.
INSA, acum vorbim de combinatii de caracteristici, iar unicitatea cred ca vine chiar de aici.
@ cristina – frumos punctat :)
comparatiile sunt periculoase; in loc sa ne comparam cu ceilalti si sa analizam lucrurile care ii faci pe ceilalti mai buni decat noi ar fi mult mai bine sa dam tot ce-i mai bun din noi fara sa ne gandim in mod constant la parerea altuia. bineinteles k si criticile duc la progres dar depinde cum le suporti. cred k increderea in sine si fericirea joaca un rol f important in gasirea echilibrului din interiorul tau. mai cred k un om fericit si mutumit de sine nu are nevoie sa se compare cu ceilati…numai D-zeu ne poate ajuta sa ajungem la aceasta stare interiorra spre care tanjim cu totii.
Din punctul meu de vedere, motivul pentru care ne comparam cu ceilalti este pentru ca suntem intr-o cautare continua a identitatii noastre si incercam sa analizam daca avem si noi calitatea x sau y pe care o vedem la altcineva sau care este ceruta la un anumit interviu/loc de munca. Ce mi-am dat seama in cazul meu individual este ca m-am comparat muuuult timp cu idealul bunicilor mei, presupusul ideal al parintilor mei si in general al cercului meu de cunostinte: Sa merg la facultate. Sa merg la master. Sa merg la serviciu. Sa imi dau doctoratul… cred ca sunteti familiari cu modelul. Imi doream cu fiecare intalnire cu aceste persoane sa pot sa ma laud ca am mai facut un pas catre a atinge SCOPUL. Mi-am dat seama ca acest scop nu era de fapt al meu si am fost cu adevarat socata sa vad ca reactiile la “schimbarea planului” nu au fost nici negative, nici descurajatoare, si nici nu a fost sfarsitul lumii. Din fericire m-am oprit la facultate. Si ma bucur ca nu am fost luata de val si nu am continuat sa merg pe un drum care nu era pentru mine. Comparatia cu un ideal, care nu este nici macar al tau, te va conduce pe calea dezamagirii constante si continue. Alternativa constructiva este bineinteles setarea unui ideal specific si pe care ti-l doresti cu adevarat si identificarea pasilor si actiunilor care te vor ajuta sa ajungi la acel ideal. Ia o foaie de hartie si incepe sa scrii planul de actiune ACUM!
Salutare,
Am citit in intregime articolul (si comentarile) si mi se pare eliberator, din punct de vedere psiholocgic, chiar si social!
Vreau sa va intreb daca exista carti de psihologie sociala care abordeaza aceasta tema.
Va intreb acest lucru, deoarece eu de mic am fost terorizat de tatul meu cu metodata compariatie – tot timpul mi se dadeau exemple cu alte persoane care erau mai buni decat mine (de mic, pana la varsta de 18 ani).
NU vreau sa ma victimizez, ci dinpotriva, sunt constient ca puteam sa „realizez” mai multe, dar as vrea sa inteleg pe deplin de ce nu am reusit si care au fost efectele negative ale metodei compariatiei – pentru ca sincer nu am avut niciodata incredere in propriile puteri si am evititin viata majoritatea lucrurilor care aveau nevoie de putin curaj si incredere de sine ! Vreau sa NU fac si eu aceasi greseala cu copii mei. Multumesc.