Ora de dirigentie
De curand i-am facut o vizita domnului meu profesor de muzica. Ne cunoastem de mai bine de opt ani si, datorita dumnealui, am luat multe decizii intelepte. Atunci am aflat o alta poveste care cred ca ar merita consemnata aici.
Acum cativa ani, la o ora de dirigentie, domnul profesor a adus un borcan, cateva pietre si nisip si le-a spus elevilor: „Dragii mei, acest borcan este viata voastra. Pietrele mari sunt lucrurile importante din viata voastra, pietrele mici – lucrurile mai putin importante, iar nisipul – lucrurile cu care ar fi indicat sa nu pierdeti prea mult timp. Voi decideti cu ce umpleti borcanul! Aveti grija, insa: daca incepeti mai intai cu nisipul, nu vor mai incapea pietrele!”
Pentru a umple borcanul, insa, am considerat ca e necesar sa stiu exact CINE SUNT.
Asadar, cine sunt?
Intr-o zi, am avut curajul de a ma opri in fata oglinzii si de a-mi adresa aceasta intrebare. Adica, serios vorbind, m-am privit in ochi si mi-am spus: “Okay, merg pana la capat, orice ar fi”. Ei bine, poate ca e timpul sa va opriti si voi pentru o clipa din goana nebuna in care va aflati si sa priviti.
Sa va priviti. Cateva minute pe zi nu strica niciodata pentru a stabili exact ce doriti de la viata si pentru a va spune ca, orice ar fi, nu veti renunta niciodata. Fiti credinciosi viselor voastre! Haideti sa vorbim acum despre fluturi. Fluturi albastri.
Fluturi, in gara din Ljubljana
Acum doua luni eram in gara din Ljubljana, asteptand sa soseasca trenul de Venetia. Aveam multe bagaje, eram grozav de obosit – tocmai pusesem punct unei intalniri (cu multe workshopuri si vizite ghidate) si ma gandeam, cu oarecare tristete, ca nu voi reusi sa fiu niciodata pus alaturi de oamenii mari, oamenii care au de spus, intr-adevar, lucruri importante…
Ospitalitatea slovenilor ma impresionase. Am apreciat dragostea lor de tara (oare de ce trebuie ca noi, romanii, sa stam tot timpul cu capul plecat, sa ne repetam ideea aceea cum ca am fi codasii Europei?) si m-am amorezat de vanzatori: sunt zambitori, amabili, isi slujesc cu drag magazinul. (Am notat chiar si cateva idei de afaceri, idei care, dupa umila mea parere, ar putea fi puse in practica si in Romania.)
Purtam cu mine – alaturi de cartile scrise intr-o limba pe care, probabil, nu o voi intelege niciodata – o adevarata comoara: un rucsac plin cu… fluturi! Da, fluturii albastri – obsesia mea.
Am cumparat o gramada de autocolante, jucarii, felicitari, albume, stampile – toate cu fluturi albastri (daca as mai fi avut bani, sunt convins ca as fi cumparat si mai multe). Cum nu eram intr-o stare minunata, am inceput sa-mi repet lucrurile pe care le stiam despre fluturii albastri. Si, practic, aici incepe povestea pe care imi propusesem sa v-o istorisesc (o introducere lunga si inutila, nu-i asa?)…
O poveste cu fluturi albastri
Timp de un an, aproape in fiecare noapte, am visat fluturi, fluturi mari si albastri (da, stiam precis ca erau albastri!). Atat de frumosi! Intr-o dimineata, mi-am ascultat primul gand si m-am asezat la masa de lucru. Si iata ca, incetul cu incetul, a inceput sa se contureze o poveste destul de interesanta.
Odata, un tanar pe nume Anton – fiul pescarului Petre – si-a ascultat inima si a plecat in lume, sa afle cine este. Pe atunci, aproape intreg tinutul se afla in stapanirea unui om ingrozitor, Óbur.
Peste tot, circulau tot felul de basme despre un fluture albastru, care va veni, intr-o buna zi, din nou, pentru a ocroti oamenii de rautatea lui Óbur. Ei, si, scurtand aceasta poveste, Anton a descoperit ca el este fluturele si ca tot ce isi doreste este sa zboare. Dar fara ajutor? Nu este posibil!
A intalnit in calea sa o fata oarba si a-nceput sa-i vorbeasca despre soare, despre campiile strabatute de cai, despre culoarea sangelui… Si fata a inceput sa vada, iar Anton, preschimbat in fluture, si-a luat, in cele din urma, zborul. In momentul in care si-a amintit cine este, fluturele trebuie sa se lase condus de destin si sa se odihneasca abia atunci cand ajunge la capatul drumului…
Nu e nevoie ca cineva sa-i ofere raspuns la alte intrebari: fluturele stie cine este si asta ii ajunge.
Momentul cel mai dramatic al povestii este atunci cand lui Óbur ii cresc, in carnea lui de om, aripi (el fusese, odata, fluture). In cele din urma, acesta se intreaba: “La ce bun?” si se prabuseste, din inaltul cerului (caci un fluture nu are voie sa-si puna aceasta intrebare!).
La ce bun?
Lasand la o parte aceasta poveste – pe care v-am relatat-o aici asa cum m-am priceput mai bine (e destul de lunga si complicata), as vrea sa ne concentram asupra unei probleme.
Intr-o zi, m-am gandit ca-mi spun prea des: “La ce bun?” Aceasta este intrebarea care m-a facut si pe mine sa cad, in repetate randuri. Precum fluturii din poveste, noi, oamenii, nu trebuie sa stim decat CINE SUNTEM. Odata ce am aflat acest lucru, nu trebuie sa avem indoieli, frici. Avem datoria de a ne urma visele, pana la capat!
“La ce bun sa mai faci cutare lucru, cand toata lumea doreste sa te improaste cu noroi?” Asa mi s-a tot spus, de-a lungul anilor. “La ce bun sa dai cutare lucru, daca nu ti se ofera nimic in schimb?” (Haideti sa ne gandim putin la legea reciprocitatii.) “La ce bun sa…?” Imi amintesc acum de oamenii mereu nemultumiti, mereu incantati ca te intalnesc pentru a-ti spune cat de nefericiti sunt, cat de inutili se simt s.a.m.d.
Cred cu tarie ca in viata aceasta nu trebuie sa ne concentram asupra castigurilor si pierderilor. Tot ce trebuie sa facem este sa nu mai tinem dintii inclestati si sa jucam frumos. Da, cred ca pentru aceasta am venit pe pamant: sa jucam cat mai frumos posibil! “Viata – spunea cineva – e atat de scurta incat nu merita nici sa bei un vin prost!”
Cersetorul
“La ce bun?” ma intrebam eu, cand el a intins mana catre mine. “Imi dai?” Am stat o clipa pe ganduri, apoi i-am raspuns: “Nu am ce sa-ti dau. Nu am.” Dupa cateva clipe, la fel de zambitor, zdrentarosul acela s-a intors, cu un colac – primit de la o doamna in etate – si mi-a cedat o parte: “Poftim. Cand am, dau si celorlalti.” Iata o lectie care, cu siguranta, nu poate fi uitata!
Nu esti singur!
“La ce bun sa scriu aici, pe Empower.ro, cand sunt destui autori care vorbesc lumii intregi atat de limpede?” Revin la momentul in care eu asteptam trenul de Venetia si ma gandeam ca nu voi ajunge niciodata sa reprezint pentru ceilalti un reper, asa cum sunt, desigur, autorii Empower.ro.
Poate ca e adevarat, poate ca nu voi fi asezat niciodata in “galeria oamenilor mari”. Totusi, nu trebuie sa uit ca venirea mea pe acest pamant nu este intamplatoare.
Pentru cei care sunt, in acest moment, ingenuncheati, mesajul meu este cat se poate de clar: “Nu sunteti singuri!” Sunt atatia oameni minunati care asteapta sa fie chemati in viata voastra! Aflati CINE SUNTETI si deschideti larg usa celor care va vor ajuta sa va impliniti visele! Nu uitati: nu aveti dreptul de a trai viata plangandu-va de mila! Nu aveti dreptul sa va ignorati menirea pe acest pamant!
Va-ntind, cu mare drag, aripa mea de fluture albastru…
(Considerati ca acest articol, scris pe genunchi – in timp ce stalpii de telegraf alergau cu o viteza ametitoare – are o incheiere foarte draguta despre Sarbatori. In aceasta incheiere sunteti invitati sa va amintiti de zapezile de altadata, de bucuria de a fi alaturi de cei dragi, de pacea sufleteasca pe care o simtiti din plin atunci cand va asezati in fotoliu, langa semineu… In aceasta incheiere vi se multumeste ca… existati si vi se ureaza un an nou fericit, cu multe realizari! Bucuria cea mai mare sta in a da, nu in a primi!)
13 răspunsuri
Draga Mihai ,bine te-am gasit! Scriam intr-un cometariu aici pe site ca vorbele pe care le rostim pot fi bolovani sau fluturi .Regasesc in articolul tau si fluturii si bolovanii dar la tine au alte semnificatii. Stiu ,toti suntem in esenta fluturi ,dar aripile ni s-au ingreunat cu bolovani atat de multe cuvinte fara rost am folosit. Doar vorbele frumoase ne ridica la cer,ne redau aripile pierdute. Multumesc pentru acest minunat articol acum de inceput de an si iti doresc sa ne faci sa zburam cat mai des.
Felicitari!Stii care pas este cel mai greu?Primul!
Cine se aseamana, se aduna , alaturi de galeria…empower.ro!Succese pe mai departe !
„De ce mai bine sa traiesc decat nimic?”
Ai reusit sa reactualizezi prima reflectie a unui om care gandeste,aceasta este piatra unghiulara a filozofiei.
Superb articol ! Felicitari, Mihai !
Asa este, avem nevoie sa ne amintim cine suntem cu adevarat si vocea interioara ne va purta pe calea propriului destin. E ceva de munca sa dam la o parte straturile care ne ,blocheaza’ (majoritatea fiind preluate inconstient din conditionarea sociala)..dar, pas cu pas, ne apropiem de tel…Succes tuturor pe cale si in aces an !
Va multumesc din suflet pentru aprecieri! Imi doresc sa va pot aduce in atentie articole si mai bune! Un an excelent sau, cum ar spune Andy Szekely, INSPIRATIE!
Bravo Mihai! Felicitari! E un articol minunat! Nu uitati sa va urmati muzica din sufletul vostru care va va purta spre implinirea viselor voastre. Va recomand un film care mie mi-a placut enorm: August Rush. Credeti in fluturi albastri, cum e cazul lui Mihai, in muzica, sau in orice alt „element” care va va conduce spre sufletul vostru si spre implinirea menirii voastre aici pe pamant. Fiecare suntem speciali in felul nostru si fiecare aducem o contributie in felul nostru unic. Nu uitati, macar din cand in cand, sa faceti putina liniste, in zgomotul acestei lumi, ca sa va auziti chemarea interioara. La Multi Ani!
Splendid ! Felicitari pentru acest articol deosebit, Mihai ! Asa simt si eu, ca bucuria cea mai mare sta in a da, nu in a primi. Va urez tuturor un an plin de frumusete si implinire, si neaparat cu aripi albastre care sa va duca mai aproape de idealurile cele mai pretioase pentru voi.
Felicitari Mihai!
Si eu am fost impresionata de articol si la fel de impresionata de calitatea oamenilor care au postat comenturile, oameni care incet-incet au format o „familie” cu o energie extraordinara.
Va imbratisez oameni buni si va urez un an nou fericit in care sa aveti iubire fara margini si vise cu oameni.
Sunt, sincer, incantata!
Cautam ceva, sarind de la un articol la altul…si am descoperit fluturii albastri.
Multumesc pentru aripa intinsa de fluture albastru!
Multumiri pt curajul de a posta articolul! Lectia cersetorului merita de a fi luata in seama! Sa daruim din preaplinul sufletului, ganduri care sa ne dea aripi, fie ele si… albastre! Doamne ajuta! sanatate!
Deci”Drum lung,drum greu te-asteapta sa nu renunti”!
Impresionata putin zis ar fi…Deosebit ar fi corect!
Intrbari bune ai:”la ce bun” si „cine sunt”
Exact..nustiu nici eu raspunsurile la aceste intrebari dar…nu-mi plac intrebarile la care cunosc raspunsuri!
Deci cun pas spre necunoscut,Mihai sper sa ai curajul sa pasesti cu mine!
…hm, retraiam senzatia unei veri pe dealurile cu vii de acasa, nemiscate in iarba eu si sora mea asteptand ca fluturii mici albastrii ai verii sa se aseze pe noi…si o faceau…soarele..caldura…iarba si fluturii albastii…magia copilariei si a bucuriei de a trai….o regasim mereu revenind la ceea ce este esential in noi…
multumesc….
Draga Mihai, nu-mi doresc decat sa fii sanatos, sa termini cu bine examenele si sa te apuci, din nou, de scris. Sunt convinsa ca acesta-i drumul tau!!!
Cu drag, mama.