Dragonii din gradina tarii

Maturitatea emotionala e un parametru foarte greu de rezolvat. Daca nici nu-ti pui vreodata asemenea probleme, atunci risti sa ai radacini la fel de puternice precum cele ale unui hrean crescut dupa ploaie in curtea casei.

Uitati-va la noi. Ce ne poate urni? Ce uragan ne poate indemna sa schimbam situatiile care ne supara? Ne vaitam, dar uitam sa actionam. Suntem o tara de barfitori. De acuzatori si campioni la gasitul nodului in papura. Asteptam ajutor din banii publici si mereu speram ca altcineva o sa ne poarte de grija. Ca alte persoane vor pune visele noastre pe primul loc.

In halta plina de sticle

Acolo ne miscam. Acolo ne cantam dezamagirea, frustrarile si invidia pentru reusitele celor din jur. Acolo ne urcam in trenul pe care il dorim de cea mai buna calitate.

Unii dintre noi nu mai ajung vreodata la destinatie. Ii plangem o perioada, apoi ne intoarcem la obiceiurile barbare pe care le-am deprins usor si la care renuntam greu. Ne-am uitat si pe noi insine, ce pretentii sa mai avem de a ne aminti de ceilalti? Radem impreuna cu cei care emit bancuri grosolane, admiram badarania si sustinem tupeul inculturii. Apoi ne miram de ce o ducem greu.

Pentru ca nu ne intereseaza. D’aia! Trimitem aceiasi impostori in Parlamentul tarii noastre. Apoi acuzam coruptia. Inchidem ochii atunci cand in tramvai un tanar este lovit. Apoi ne dam voinici. Ne dovedim in mod repetat incompetenta profesionala, dar apoi ne barfim colegii care au fost in stare de mai mult.

Vorbim despre eroism, despre libertate, despre cum am vrea sa arate viata noastra. Si apoi dam drumul la televizor.

De obicei, oamenii de la tara (acolo unde am crescut si eu, deci puteti sa ma faceti taran) nu sunt suparati pe viata. Se trezesc dimineata si muncesc din greu toata ziua. Lupta pentru painea lor. Nu se plang atunci cand seceta le face viata grea. Ci sunt recunoscatori ca au puterea de a o lua de la capat. Nu se tem in fata hotilor care le ataca gradinile si casele. Isi apara familia uneori cu pretul vietii. Demonstreaza o loialitate uluitoare si dezarmanta in acelasi timp.

Emotia care le imbraca existenta chinuita e mai de pret decat multe dintre actiunile celor care isi spun “oraseni”. Taranii nu isi uita inaintasii si din cand in cand aprind cate o lumanare in memoria lor. A celor care le-au lasat o mostenire spirituala imposibil de descris in cuvinte.

Ei merg la vot. Nu persifleaza un drept care le-a fost restrictionat mare parte din viata. Nu voteaza la misto, nu gasesc mii de motive pentru a fi vehementi si negativisti. Stiu ca inaintea lor au fost oameni care au dat tot ce au avut mai de pret pentru ca noi astazi sa avem posibilitatea de a vorbi si scrie liber.

Atunci cand ni se pare ca avem dreptul de a fi imaturi si rasfatati fata de statutul nostru de cetateni, poate ca aceste imagini ne vor aduce inapoi simtul pierdut al masurii.

Vali Sterian – Vino Doamne (1990)

Nu vezi filmuletul direct pe email sau in reader? Click aici: http://www.youtube.com/watch?v=-ZMjEp6gfxc