Informatie si aberatie (II)

Continuam articolul aparut ieri cu o mini-analiza a informatiei.

In primul rand, informatia prezinta o mare scapare: sursa citata prezinta data sfarsitului lumii ca fiind 22 decembrie 2012. Consultand o serie de alte surse, este data fara exceptie ca data cu aceeasi semnificatie 21 decembrie 2012. Sigur ca fata de semnificatia tezei, acesta este un detaliu lipsit de importanta. Totusi neglijenta cu care sunt manevrate informatiile este pe de-o parte un semn de intrebare referitor la culegerea celorlalte informatii si pe de alta parte ne intrebam daca neglijenta nu se extinde si asupra utilizarii lor in cadrul rationamentului.

In al doilea rand trebuie sa tinem cont de o particularitate a comunicarii: ea este o activitate sociala ceea ce presupune ca pe langa cei care produc rationamentele mai exista o entitate (un grup, un om etc) care recepteaza argumentul comunicat. In aceasta postura de receptor, in acest caz, putem considera ca sta intreaga umanitate.

Pozitia celui care comunica este una in care trebuie sa convinga auditoriul de spusele sale. Pentru ca rationamentul sa fie onest si pe cat posibil ferit de erori ar trebui ca acela care produce argumentele sa nu aiba de castigat sau de pierdut ceva in urma acceptarii sau respingerii demersului sau. Altfel, rolul de comunicator este foarte expus erorii intentionate sau neintentionate.

In spatele informatiei ce anunta sfarsitul lumii este evident ca se afla interese publicitare (promovare de carti, site-uri, filme etc), interese care intra in conflict cu un scop atat de generos precum o corecta informare a publicului. Adevarul si corectitudinea sunt victimele nevinovate ale marketingului.

In al treilea rand, putem afirma ca aceasta argumentatie pleaca de la niste presupozitii pe care, intr-o societate asa mult bazata pe stiintele exacte, niciun om nu le poate respinge: adevarul vine de la stiinta si orice dat al stiintei este irefutabil.

Dupa cum se poate lesne observa toate argumentele contin statistici, comparatii, analize produse de oameni de stiinta. Aceasta este o cerinta esentiala pentru ca teza ce decurge din argumente sa poata fi acceptata. Totusi in folosirea acestui principiu s-a depasit o limita care face comunicarea ineficienta: neadaptarea limbajului la auditoriu. Intrucat aceasta este o teza sustinuta in fata unei majoritati de oameni care nu au nicio pregatire in domeniul astronomic, argumentele aduse nu au prin continutul lor nicio semnificatie pentru marea majoritate a oamenilor.

Considerand totusi datele oferite in argumentele de pornire ca fiind adevarate, calea prin care se ajunge la teza conform careia evenimentele expuse ar determina sfarsitul lumii nu este necesara. Adica acceptand ca toate schimbarile respective s-au produs argumentul vrea sa ne faca sa credem imediat ca aceste schimbari sunt catastrofice si vor duce inevitabil la sfarsitul prognosticat.

Dar de fapt efectul real al schimbarilor nu rezulta de nicaieri: nu putem cunoaste (noi ca auditoriu nespecializat) efectul real al datelor comunicate. Asa cum cei care produc rationamentul vor sa ne induca ideea ca aceste schimbari sunt catastrofale, la fel de bine poate fi argumentat unui auditoriu necunoscator ca aceste schimbari sunt benefice Pamantului.

Asadar legatura dintre argumente si teza este una slaba.

In acest context, citarea Academiei Nationale de Stiinte din Siberia ar fi un apel la autoritate: prezenta acesteia in complexul rationamentul prin garantarea unui argument vrea sa fie interpretata de catre cei care sustin teza, ca o garantare si a tezei. Ceea ce, datorita legaturii slabe dintre argumente si teza, nu este cazul.

Mai cred ca rationamentul se bazeaza si pe sofismul “argumentum ad ignorantiam” care spune ca o opinie este adevarata sau merita credit pentru ca nu s-a putut dovedi ca e falsa. Asadar, intrucat nu se poate furniza un argument indubitabil care sa arate ca data de 22 decembrie 2012 NU este sfarsitul lumii, lasa loc existentei si afirmarii tot mai dese a tezei apocaliptice si aceasta neputinta de a furniza contra-argumente decisive pare sa confirme teza.

Dar de fapt obligatia de a produce dovezi nu cade in seama celor care cred in contrariul tezei ci ea cade in seama celor care sustin teza, dat fiind ineditul tezei lor. In plus se mizeaza pe faptul ca intr-un astfel de caz in care nici teza nici contrariul ei nu pot fi dovedite oamenii tind sa accepte credinta mai degraba decat opusul ei.

Asadar, indiferent de adevarul sau neadevarul tezei, sustinatorii acesteia pot miza pe faptul ca vor gasi oameni predispusi sa accepte mai degraba pozitivul ei decat negativul.

In schimb, fara a intra in detalii stiintifice putem formula un contra-argument prin analogie: pana in momentul de fata au mai fost profetite inca aproximativ 7 sfarsituri ale lumii intre anul 1000 si 2000. Dupa cate se poate observa, au fost eronate.

Sigur ca, dat fiind numarul mic de exemple, o inductie poate fi nesigura. O sa duc totusi inductia pana la capat, cu rezervele de rigoare, spunand ca daca atatea alte previziuni catastrofice s-au dovedit a fi false, nedispunand de vreun alt argument diferit calitativ fata de predictiile anterioare, nu vad de ce nu ar fi si aceasta predictie gresita.