Ma gandeam intr-o zi care ar fi una dintre cele mai grele lectii pe care le avem de invatat in viata. Pe moment n-am stiut sa raspund… apoi frunzarind una din cartile mele preferate „Calea spre iubire” de Deepak Chopra, am gasit raspunsul: INGADUINTA.
Mi-am dat seama ca aceasta lectie inca o exersez si o voi exersa toata viata. Cand mi-o aduce viata din nou in cale nu sunt intotdeauna atenta si acum stiu de ce. Mintea ma blocheaza, mintea vrea sa ma tina pe un drum care consider ca „asa trebuie sa fie”. Mintea ma impiedica sa las lucrurile sa curga de la sine.
Chopra spune:
A ingadui ca totul sa decurga firesc este un proces. Trebuie sa stii cand sa faci uz de el, ce sa lasi sa treaca si cum sa lasi sa treaca. Mintea ta nu-ti va rata niciunul dintre aceste lucruri; mai rau chiar, egoul tau va incerca sa te impiedice sa faci vreun progres, dat fiind ca el crede ca trebuie sa te tii strans pentru a supravietui.
A invata ingaduinta e un proces ce presupune multi pasi si in primul rand trebuie sa fii ingaduitor cu tine, intelegand ca evolutia ta spre iubire nu se va intampla peste noapte ci perseverand TOATA VIATA.
„Momentele cruciale in care trebuie sa fii ingaduitor sunt cele cand simti impulsul puternic de a nu fi” spune Deepak Chopra. Asadar eu incerc de fiecare data cand mi-e frica sa imi infrunt frica, cand ma incapatanez ma intreb de ce o fac si apoi ii dau drumul.
Cand sunt furioasa, ma intreb oare de ce reactioneaza asa ego-ul meu, ce e dincolo de acea furie samd. Cea mai grea incercare este atunci cand crezi ca nu exista nicio solutie, gata, s-a terminat. Este fals insa, intotdeauna Dumnezeu are la indemana solutiile de care avem nevoie. Trebuie doar sa ne deschidem si sa il lasam sa isi faca treaba… trebuie doar sa lasam lucrurile sa curga.
Asa cum am mentionat mai sus, acest proces nu se va incheia, vom lucra toata viata la el. Ne vom lupta cu anumite convingeri, cu anumite fixisme, cu siguranta vom mai simti teama, disperare, cu siguranta vom mai fi stresati si vom considera ca numai noua ni se intampla etc.
Insa daca intelegi ca totul vine din interiorul tau, daca recunosti ceea ce exista in tine, daca nu te lupti ci incepi sa intelegi si sa lasi toate aceste emotii sa treaca prin tine, atunci realitatea ta se va schimba.
Asadar deschide usa acestor convingeri, emotii, asteptari… pentru ca facand asta ele vor inceta sa te necajeasca. Imbratiseaza viata cu tot ce iti ofera si vei fi surprins cat de importanta e ingaduinta, cat de minunat e sa poti avea o alta perspectiva asupra lucrurilor.