Pornind de la articolul trecut despre non-atasament si relaxare, mi s-a parut firesc ca de aceasta data sa vorbesc despre ceea ce as putea numi gandirea de criza. Gandirea de criza nu este ceva aparut de curand in contextul crizei economice si nu tine numai de aspectul financiar – este o atitudine generala fata de viata.
Pe scurt, este vorba despre o mentalitate tematoare bazata pe convingerea ca toate resursele sunt limitate si ca daca tu castigi, in mod automat cineva trebuie sa piarda – si invers. Tu castigi un client, concurentul tau pierde un client – si invers. Un barbat/o femeie te alege pe tine, o alta persoana ramane singura – si invers. Tu esti angajat, un alt candidat este respins – si invers.
Iti spui frecvent in sinea ta fraze precum: “Toti barbatii buni sunt luati”, “E prea tarziu sa ma apuc de alta facultate” sau “Toate joburile bune se dau numai pe pile”? Daca da, inseamna ca ai o gandire de criza si ca faci o greseala majora: iti pui singur limite. Ca urmare, o respingere sau o pierdere te demotiveaza rapid si te gandesti ca nici nu mai are rost sa incerci pentru ca oricum nu mai e loc si pentru tine.
Mi-a placut mult o metafora a astrologului american Carol Allen care spunea ca femeile se impart in doua tipologii din punct de vedere al modului in care privesc viata si relatiile: printesa la banchet si fata care mananca supa acasa.
Printesa la banchet este genul de femeie care, desi nu este cea mai frumoasa / slaba / tanara etc, se comporta ca si cum viata este plina de ocazii pe care este dispusa sa le culeaga si sa le fructifice. O astfel de femeie atrage mereu atentia barbatilor (si nu numai) datorita stralucirii interioare si puterii de a merge mai departe chiar si cand “banchetul” nu a fost prea reusit. Ea este concentrata pe abundenta, pe gasirea oportunitatilor.
De cealalta parte, fata care mananca supa acasa este convinsa ca ei ii este dat sa soseasca numai dupa ce s-a terminat petrecerea si toata lumea a plecat, asa ca nici macar nu se mai duce la banchet. Ea se asteapta sa nu se distreze si sa nu intalneasca pe nimeni interesant. Evident, cu astfel de atitudine atrage numai situatii care ii confirma propriile convingeri, intr-un adevarat cerc vicios.
Asa ca, indiferent daca esti femeie sau barbat si indiferent daca e vorba de viata profesionala sau cea personala, intreaba-te: ma comport si gandesc ca o printesa la banchet sau ca fata care isi mananca mereu supa acasa?
Gandirea concentrata pe abundenta este vitala si in viata profesionala
Intreband o colega din vanzari cu rezultate exceptionale care este cea mai mare greseala pe care o poate face un vanzator, mi-a raspuns fara sa ezite: “Sa creada ca nu mai are la ce clienti sa vanda si ca nu poate largi gama de produse la clientii existenti”. Cand un agent de vanzari pleaca dimineata la lucru cu o astfel de mentalitate, care credeti ca sunt sansele lui de succes fata de un altul care este convins ca piata e blocata si clientii nu mai au bani sa cumpere nimic? Cum ii este influentata atitudinea, limbajul corpului, fermitatea vocii?
Da, teoretic numarul de barbati/femei, clienti, angajatori etc este limitat. Asa scrie la Registrul Comertului si la Institutul National de Statistica. Dar practic lumea este in permanenta miscare.
Se infiinteaza noi companii, clientii devin nemultumiti de furnizorii lor si cauta altii mai buni, in blocul tau se muta alti vecini, oamenii isi dau demisia si elibereaza posturi – niciodata lumea nu este inghetata ca intr-un tablou, lumea nu este statica, lumea se schimba. Esti si tu in miscare odata cu ea sau ai ramas blocat intr-o fotografie de acum 5 ani?
Sigur ca nu putem controla sau ignora circumstantele exterioare precum conditiile economice nefavorabile, insa putem alege daca sa ne concentram pe gasirea de solutii sau pe autocompatimire si pesimism. Stiati ca in materia noastra cenusie exista o formatiune de neuroni numita sistem reticular activator ascendent (SRAA), raspunzator pentru nivelul de atentie acordata mesajelor receptionate de cortex?
Mai simplu spus, atunci cand ne stabilim obiective si ne mentinem permanent focusul asupra lor, SRAA actioneaza ca un radar si in acelasi timp ca un filtru care ne ajuta sa fim mai atenti in jurul nostru si sa observam orice semn sau informatie care ne-ar putea ajuta sa ne indeplinim obiectivul. Putem auzi la radio o stire despre ceva care ne intereseaza sau putem observa cu coada ochiului un anunt intr-un ziar despre o oportunitate de afacere sau angajare – amanunte pe care le-am fi trecut cu vederea daca am fi fost pierduti in ganduri despre… lipsa de ocazii.
Deci ce-ar fi sa inlocuiesti convingerile limitative cu unele apartinand unei mentalitati a abundentei, cum ar fi: “E loc sub soare pentru toata lumea”, “Ce-i al meu e pus deoparte” sau “Cand se inchide o usa, se deschide o fereastra”? Dupa cum vezi, ele nu sunt expresii create artificial de catre vorbitorii motivationali, ci sunt zicale din intelepciunea populara care demonstreaza ca acest gen de gandire exista in mod natural si poate fi asumat.
In incheiere, mai vreau sa aduc in discutie un alt gen de gandire care poate fi calificata tot “de criza”.
Exista recrutori care nu angajeaza oameni prea destepti sau bine pregatiti de teama sa nu fie eclipsati si sa li se ia locul. Exista colegi care intra in posesia unor informatii utile sau valoroase dar nu le impartasesc de teama ca ceilalti le vor folosi cumva mai bine si astfel isi vor pierde ceea ce ei considera un avantaj competitiv. Tipul acesta de comportament reflecta aceeasi convingere despre care vorbeam la inceput: resursele sunt limitate si succesul cuiva este o amenintare pentru altcineva.
Daca te-ai surprins vreodata in aceasta postura, nu este totul pierdut. :)
Iti sugerez sa reflectezi la ceea ce spune autorul Tor Nørretranders in cartea sa “Omul generos”: daca ai un sandvis, nu il poti imparti decat renuntand la o bucata din el, deci intr-un fel este o pierdere pentru tine pentru ca nu mai mananci decat jumatate de sandvis. Daca insa ai o informatie si i-o spui altcuiva, informatia ramane in continuare in intregime in posesia ta, nu se injumatateste.
Acesta nu e un indemn sa trimiti un email concurentei cu planurile tale de marketing pe urmatoarele 6 luni, ci doar sa eviti sa aplici modelul concurential specific economiei de piata la relatiile tale interumane si la modul in care gandesti. Oricat ar suna de idealist, alege sa te concentrezi pe abundenta si poarta-te ca o printesa la banchet!
12 răspunsuri
toate lucrurile astea sunt foarte evidente! insa ma intreb cati dintre noi au ochii destul de deschisi incat sa le vada… excelent articolul!
legat de acest articol, recomand musai de citit cartea lui Wallace D Wattles – The Science of Getting Rich
unde spune un lucru extraordinar (legat de bogatie, dar se poate extrapola la toate aspectele vietii): poti deveni bogat in asa fel incat toti cei din jurul tau sa devina la randul lor mai bogati :)
merita citita si studiata cartea ;)
@Zazuza: Multumesc. De asta am si adus vorba despre… impartasirea informatiei. :)
@Stefan Murgeanu: Intr-adevar, a deveni bogat pentru a-i ajuta pe ceilalti este o motivatie foarte puternica!
Un articol foarte bine scris, cu o tema de mare actualitate pentru ca observ in jurul meu tot mai multi oameni care folosesc acest tip de gandire de criza pentru a ramane in zona de confort si pentru a-si scuza lipsa de motivatie sau de succes :)
Ai punctat nişte aspecte cheie în evoluţia socială a omului…problema e că gândirea de criză e adânc înrădăcinată românilor…şi nu de ieri, de alaltăieri…va dura ceva până se va vedea vreo schimbare…dar nu e imposibil :)
am întâlnit deseori această gândire…nu mi-a plăcut niciodată, de aceea mă concentrez pe abundenţă…
şi puţină ironie , că nu strică : acum mă duc să-mi pun condurii şi voalul :)))))))))))))))))))
@Alice si BlogMe: Am scris acest articol pentru ca am constatat pe pielea mea ca, de cate ori am actionat manata de teama ca „nu e suficient pentru toata lumea”, am obtinut… calificativul „insuficient”. :) Adevarul e ca e greu sa te concentrezi pe abundenta cand esti inconjurat de lipsuri, dar cu putin efort iti poti schimba perspectiva.
Totul se naste din frica. Gandirea de criza se naste din frica. Ne anulam sansele / visele / expectatiile tocmai pentru a nu fi dezamgiti. Daca nu visam / asteptam nimic, nici nu vom fi dezamagiti de nimic.
Cunosc oameni care toata viata lor nu au visat nimic, nu au asteptat nimic si oarecum, s-au ghidat dupa acel principiu enuntat mai sus in articol ca fiind nesanatos : toate job urile bune se dau pe pile, toti barbati buni (toate femeile bune) sunt deja luati (luate) etc.
Si din ce observ eu : acesti oameni sunt cei mai impacati cu viata si cu ei insisi, tocmai pentru ca nu asteapta nimic mai bun de la viata.
Si atunci va intreb, cine are mai mult de castigat : cei care au incredere in ei si in reusitele lor si sunt cumplit dezamagiti la final sau cei care stiu din start ca anumite cauze sunt pur si simplu pierdute si ca orice ai face, oricum si oricat ai lupta pentru ele, finalul este acelasi (dezamagitor) ??
Parerea mea este ca si aceasta „gandire de criza” are rostul ei; o fi ea rusinoasa, insa este sanatoasa. Eu personal o vad ca pe o forma de aparare a psihicului omenesc in fata dezamagirilor.
@Eleonora: Este adevarat ca exista si cauze pierdute din start, ca este nevoie de realism si de o anumita intelepciune in a-ti alege bataliile. Dar eu nu vorbesc in articol despre cauze marete precum eradicarea foametei si razboaielor in lume (desi si aici cred ca avem nevoie de mai multi oameni “visatori” si “nerealisti” ;)), ci despre viata de zi cu zi. E putin trist daca iti cauti un loc de munca sau un partener de viata fiind convins(a) de la inceput ca esti o cauza pierduta, ca n-ai nicio sansa (nu vorbesc despre tine, ci in general). Practic, in cazul asta nu inteleg de ce te mai trezesti dimineata, de ce mai iesi din casa, care este motivatia ta de a trai? Cat despre oamenii care nu viseaza nimic, nu se asteapta la nimic si sunt impacati cu ceea ce au primit… in engleza este un verb – to settle, adica a te multumi cu ceva care nu se ridica la standardele tale, dar este ok si confortabil pentru tine (de exemplu o relatie in care nu ai parte de cine stie de dragoste si pasiune, dar iti e mai bine asa decat sa fii singur(a)). Nu am nimic impotriva acestei atitudini daca pe oamenii respectivi ii face fericiti, dar eu personal nu ma pot identifica cu ea. Cred ca a nu-ti mai dori nimic ca sa nu fii dezamagit este letting go dus la extrem. :)
oare cum se integreaza „traieste fiecare zi din viata ca si cum ar fi ultima” (live everyday like its your last )in contextul articolului? :) Iulia, foarte bun articolul desi audienta „fetele care papa supa” (oh si nu’s numai fete …stiu si niste flacai cu pliscu in supa) cred ca au mai mult decat problema fricii, este convingerea mea ca aceasta este in general insotita de autosugestie de conotatie negativa simultan cu negarea realitatii. In consecinta crezi ca citind articolul o sa (doreasca) se identifice si vor incerca schimbarea? :) De acord …merita incercat insa sunt de acord si cu „Este adevarat ca exista si cauze pierdute din start, ca este nevoie de realism si de o anumita intelepciune in a-ti alege bataliile. ” Iar unii dintre cei vizati sunt cu adevarat „cauze pierdute din start”… Ce parere ai …ce alta abordare ar trebui incercata? (lobotomia isese din discutie :) )
@ER: “Traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima” se potriveste foarte bine cu “Fa fiecare lucru de parca ar depinde viata de asta, dar fara sa-ti pese de rezultat”. Ca si cale de mijloc, filozofia mea este exact cum am scris in comment-ul anterior: sa-ti alegi cu intelepciune bataliile si sa fii obiectiv si realist, as adauga. Adica sa-ti faci o analiza SWOT personala si sa-ti stabilesti obiective SMART, dar condimentate cu un pic de atitudine asa, mai zen. ;) Cat despre persoanele care se limiteaza singure prin teama si autosugestie negativa, nu sta in puterea mea sa le judec si nici sa le dau solutii, pot doar sa scriu aici cum gandesc eu. :) Mai departe, cred ca fiecare trebuie sa-si gaseasca propria solutie, de la a citi carti pana la a merge la terapie.
Hehe, parerea mea este ca a-ti alege bataliile cu intelepciune simultan cu a mentine o nota de realism este in totala contradictie cu ceea ce ii determina pe unii sa-si mentina atitudinea de „fata care mananca supa acasa”. Cu alte cuvinte nu cred ca este fezabil sa te asptepti ca cineva care este evident desprins (dint-un motiv sau altul) de realitate o sa devina pragmatic pentru 10 minute in care isi face analiza SWOT apoi …revine la supa…
Cat despre analiza SWOT; de acord, poate fi extrem de benefica insa numai in contextul stabilirii unor criterii bazate pe realitate altfel risca sa fie o pierdere de timp sau si mai rau sa se soldeze cu efecte negative. Zen=Bonsai? :D
@ER: Nu as vrea sa deplasam discutia in directia „persoanelor evident desprinse de realitate”. In astfel de cazuri solutiile trebuie personalizate. Eu nu sunt psihoterapeut, ci scriu pentru oamenii dispusi sa faca o schimbare in modul lor de gandire, in mod voluntar si constient.