Maratonul istoriei

De 1 Decembrie va doresc sa aveti inima deschisa. Mintea limpede sa puteti trage concluzii si lua decizii juste. Oricat de grele ar fi acestea. Sa mergeti inainte cu constiinta impacata si bucuria ca ati dat tot ce ati avut mai bun. Ca v-ati luptat pana la ultima picatura de energie pentru cauza, ideea ori proiectul in care ati crezut. Si alaturi de care ati respirat o perioada din viata.

Despre evenimentele cu adevarat mari

1 Decembrie 1918 sau 4 iulie 1776 sunt zile in care oamenii i-au pus pe cei din jur mai presus decat ei insisi. In care frica de spanzuratoare sau pluton de executie a fost infranta precum un boxer lovit in barbie si ficat. Si in care semenii nostri care au prins acele vremuri au realizat inaintea noastra ca o viata e traita cu adevarat doar atunci cand lasi ceva in urma.

Fie ca infaptuim revolutii, fie ca iesim in strada impotriva guvernantilor, fie ca ne aparam copiii de efectele nocive ale TV-ului, mostenirea pe care o lasam este adevarata noastra carte de vizita.

Intr-o lume a zambetelor protocolare si a prieteniilor conjuncturale, cea mai dura negociere este cea din businessul cu destinul. Acolo nu mai poti spune pe un ton ipocrit ca iti doresti sa iasa si celalalt in castig. Nu te mai poti preface mai ceva decat fostul vice-premier, George Copos. Si nu mai poti acoperi oglinda actiunilor tale.

Vine un moment in care esti nevoit sa recunosti ca asa nu mai merge. Vine o clipa in care va trebui sa spui stop indolentei, prostiei si ignorantei. Vine ceasul in care bataia de joc la care a fost supusa tara asta va trebuie sa dea socoteala in fata unui Consiliu de Administratie cu adevarat puternic.

Nu stiu cine merge in Parlament din zona in care locuiti. Dar stiu ca nu suntem obligati sa subventionam cu sperantele noastre niste impostori. Eu i-am sanctionat pe unii dintre ei prin votul meu. Macar la nivel simbolic. Stiu ca indiferent de numele sub care sunt imbracati agresorii (politicieni, profesori care pun notele pe sex oral, medici care se joaca cu vietile oamenilor, politisti cu burta mare si cultura generala mica sau soldati ai altor tari care ne distrug valorile in intersectiile noastre) noi avem drept de veto!

Daca in tara noastra nu-l avem, atunci unde?! Daca in acesti ani in care podurile de comunicare interumana sunt tot mai usor accesibile nu facem nimic si ne complacem in resemnare, atunci care mai poate fi solutia? Daca mai acceptam ca sefii sa ne dicteze viata personala si modul de a gandi, care mai e scaparea constiintei noastre?

Sigur ca nu toti oamenii din categoriile profesionale mentionate mai sus sunt de pus pe lista rusinii. Din fericire, Romania are o tolba plina de competenta ascunsa. Pentru ca in spatele salbaticilor care ranjesc pe la TV, respira demn truda anonima a specialistilor nostri. A cetatenilor normali ai unei tari care nu a mai cunoscut de mult timp acest termen.

Va spun La Multi Ani de ziua noastra! Si va doresc sa aveti parte de bucuria simpla de a o petrece alaturi de cei care va fac sa va simtiti importanti.

Se spune ca doi detinuti priveau afara prin gratiile inspaimantatoare care ii tineau in captivitate. Unul a vazut noroiul. Celalalt, stelele.

Cred ca invingatorii nu isi poarta ca steag personalitatea, ci autenticitatea. Ei invata sa-si vada partile de lumini si umbre si sa lucreze cu ele, facandu-si transformarea interioara si aratandu-se asa cum sunt, cat mai aproape de propriile sisteme de valori.
– Mikka, cititoare Empower.ro