Despre munca s-au scris multe carti si articole dar tot este un subiect care lasa loc de completari, din perspectiva mea. Am invatat cateva lectii despre munca in ultima perioada si scopul pentru care muncesc eu, si il pot impartasi si cu voi, este ca muncesc ca sa devin, nu ca sa strang.
Dar cum am inceput sa constientizez acest lucru? Peste tot in jurul meu vad si aud oameni care se plang de serviciul lor: ca nu sunt apreciati, ca seful este un incompetent si le face viata grea, ca vor fi concediati daca nu fac cum vrea seful, ca salariul este prea mic pentru cat muncesc ei, ca daca pleaca ei de acolo o sa se duca totul de rapa… Va suna cunoscut?
Profesia reflecta ceea ce noi suntem. Adica reprezinta ceea ce am ales noi, fie constient, fie inconstient sau ceea ce au ales altii pentru noi.
Ce spune despre tine profesia ta?
Oamenii obtin rezultate in functie de de ceea ce fac sau nu fac si fiecare dintre noi se se afla acum in locul in care a ales sa fie, atat personal cat si profesional.
Daca nu esti multumit de locul/profesia in care te afli acum, ce anume ai ales sa nu faci?
Cum poti sa profiti de faptul ca stii ce ai ales sa nu faci?
Din experienta mea, am vazut ca luam decizii pe ceea ce credem noi ca stim. Deci daca vrem sa schimbam locul in care suntem, ar trebui sa schimbam ceea ce suntem. Si suntem ceea ce stim. Cunoasterea iti da puterea de schimbare.
Ce poti tu sa schimbi la tine astfel incat sa fii in locul in care iti doresti?
In general, munca ne ocupa cam o treime din viata si este o experienta ciudata: cele mai satisfacatoare experiente, reusite, succese, le avem din munca si ne simtim mandri de noi insine. Cu toate acestea, cei mai multi dintre noi ar evita munca bucurosi. Dar tocmai acesta este paradoxul muncii. Am intrebat mai multi oameni si m-am intrebat si pe mine ce as face daca as castiga o suma mare de bani, incat sa nu mai fie nevoie sa muncesc.
Raspunsul meu, ca si al altora, a fost ca as continua sa muncesc. Mi-am imaginat viata cu multi bani, astfel incat sa nu fie nevoie sa mai muncesc nici macar o zi… ce plictisitor!
Nicio provocare! Niciun motiv sa ma trezesc dimineata energizata ca trebuie sa fac un proiect provocator sau ca trebuie sa dau tot ce pot eu mai bun ca sa realizez un nou produs. Nu m-ar mai felicita nimeni cand a avut o reusita la care am contribuit eu, nu m-ar mai critica nimeni ca nu am fost atenta. Plictisitor!
Munca are partile ei mai putin placute, dar lipsa ei este cea mai grea. Sunt martori aici toti cei care si-au pierdut locul de munca.
M-am intrebat “De Ce” este paradoxul acesta fata de munca si cred ca explicatia vine din trecut. Ca si in cazul oricarui om. Reputatia muncii in trecut a fost transmisa cultural si invatata de fiecare dintre noi de la parintii nostri si ei de la parintii lor si tot asa. Muncitorii de acum cateva sute de ani din fabrici trebuiau sa lucreze in conditii inumane in timpul revolutiei industriale.
Dar asta a fost atunci. Acum putem decide pentru noi sa ne cream timp si spatiu pentru bucurie si satisfactie in ceea ce muncim. Nu doar furie, resentimente si frustrare – asta este cel mai simplu!
6 răspunsuri
Ex-ce-lent !
Insa cand ai multi bani te ocupi de alte proiecte …nu te plictisesti (parerea mea). Cand o sa am 10 milioane de euro pot sa nu mai muncesc deloc toata viata si sa-i cheltuiesc…sau pot sa construiesc comunitatea UniGarden…un proiect urias…deci nu m-as plictisi…
Marius, multumesc pentru input! Si faptul ca te vei ocupa de alte proiecte, ca vei construi comunitatea UniGarden, inseamna in sine tot munca.
Cum ar fi daca ai construi comunitatea UniGarden fara sa ai 10 milioane? Nu ar fi asta o poveste de succes pentru tine? Cu 10 milioane pot multi sa construiasca….
Da, corect…dar e munca ‘de placere’ :)))
„lipsa muncii e cea mai grea” cred ca e o formulare nefericita.
Cei care nu au bani duc lipsa banilor si nu lipsa muncii. Cei care se plictisesc duc lipsa unei activitati care sa li se potriveasca si nu lipsa muncii.
Munca e o solutie temporara la o problema permanenta…
Sa nu confundam munca, ca activitate (auto)impusa pentru atingerea unor obiective cu un proiect personal, hobby, etc.
Cel mai adesea oamenii muncesc nu de dragul muncii ci de dragul beneficiilor acesteia. Un pasionat de ceva anume nu face acel ceva pentru finalitate (=beneficii) ci pentru proces, pentru activitatea in sine.
E o diferenta uriasa. Think again!
Victor multumesc pentru contributia ta! Valoroasa pentru mine!
Da, e o diferenta uriasa intre perceptia mea si a ta, si asta imi confirma ideea ca mai sunt multe de spus/scris aici.
Provocarea pe care o vad eu, cin ideile mele si din ale tale, ar fi sa reusesc sa gasesc cat mai multe momente de placere atat in proces cat si in rezultat.
Munca e parte a fiintei umane, omul tot timpul „mestereste” ceva :)…deci munceste. E bine sa alegem sa facem ceea ce ne place si ce ne reprezinta si sa si plecam de unde simtim ca ne sufocam. Si sa nu punem munca mai presus de viata noastra….