Conform DEX, mediocritate inseamna insuficienta de calitate, de valoare sau de merite. Insa mediocritatea este mai mult decat o simpla definitie. Este practic o atitudine. O atitudine pe care o regasim la multi din jurul nostru insa (uneori?) si la noi.
Istoria mediocritatii ar putea fi la fel de veche precum istoria omului. Insa ne incalzeste cumva acest aspect?
Hai sa recunoastem un adevar: ne-am saturat de etichete puse sau primite, de a gandi mereu cum ar fi daca ar fi. Vrem sa facem ceva. Si nu numai ceva. Ci exact ceea ce trebuie.
Povestea crinilor rosii
Un tanar, la primul sau an dupa angajare, si-a luat concediu si a plecat intr-o alta tara, singur. Simtea ca muncise destul pentru primul an de dupa absolvire, isi dedicase tot timpul pentru locul sau de munca si vroia sa se bucure de o saptamana deosebita.
Ajuns intr-un micut oras cochet, plin de turisti, primele zile le-a petrecut mergand prin magazine si cumparandu-si ce ii placea, mergand in cele cateva cluburi si baruri. Incerca sa-si umple timpul asa cum considera ca ii sta bine unui tanar, cu activitati de care nu avusese timp in ultimul an.
Cu doua zile inainte de a pleca, s-a gandit sa vada putin si imprejurimile orasului, fiind vorba de o zona frumoasa, cu peisaje naturale. Pornind la drum cu o masina inchiriata pe care si-o dorea pe viitor si ca masina personala, s-a plimbat putin pe drumurile din zona si ii atragea atentia felul simplu al oamenilor locului de a trai. Erau in marea majoritate mici fermieri, fara posibilitati prea mari, care insa aveau traditia de a se ocupa cu intreaga familie de micile ferme.
La un moment dat s-a ratacit, nefiind prea multe indicatoare rutiere. A ajuns astfel langa o gradina mare plina de crini rosii. O priveliste care l-a fermecat.
Cum in minutele urmatoare s-a apropiat de el o persoana, a intrebat-o a cui e gradina care parea sa aiba sute de metri patrati. Persoana respectiva i-a spus ca e a unei batrane care locuieste intr-o casuta putin mai departe. Mergand parca din instinct spre locul indicat, a ajuns la capatul unei alei.
Chiar in capat era scris citet pe un zid “Raspunsuri la intrebari pe care stiu ca ti le pui.”
Curios, a mers in continuare. Intalneste un alt mesaj “40 000 de flori”. Mergand mai departe citeste urmatorul mesaj “Cate o floare la fiecare 20 cm, puse de catre aceeasi femeie.” Continua sa mearga si urmatorul mesaj era “A fost nevoie de doua maini, putin creier si multa pasiune. E tot ce trebuia.”
Ajunge dupa cateva zeci de secunde la un alt mesaj mesaj ”Am inceput in 1967. Si voi continua.” Isi continua mersul si ajunge pana la urma la ultimul mesaj, chiar langa casuta batranei “Mie mi-au placut mult florile. Insa nu am investit atat de mult in flori, ci in mine de fapt.”
3 răspunsuri
Foarte frumoasă povestea ta, Ioane.
Avem ca opțiune să ne acceptăm mediocritatea în anumite aspecte ale vieții noastre, ca să ne putem concentra pasiunea pe alte zone din viața noastră.
PS. Și eu am o grădină… :) la țară, unde și locuiesc. E un mare loc de dezvoltare personală…
@Ioan
Multumesc pentru comentariu. Fiecare dintre noi ar trebui sa aiba in vedere macar o idee, un plan, un hobby… in care sa investeasca neincetat…zi de zi…an de an…astfel cum ar fi sa ne uitam inapoi dupa zeci de ani ca sa vedem ce am reusit sa construim intre timp?
Este adevarat ca uneori facem imprudentza de a ne aseza putzin la umbra mediocritatzii pentru ca ne rezumam sa vedem viatza in termeni superficiali si simplisti…dar cu un sambure de ambitzie, un creier roditor, cateva idei productive, niste raze de soare si o atitudine infloritoare putem construi o gradina de exceptie… Si bineinteles ca pasiunea este un must-have in aceasta frumoasa ecuatie…
Felicitari autorului pentru pasiunea cu care creeaza istorioare interesante,pline de farmec si subtilitate…
Keep up with the good work Tommy !