Intre prajituri si succes exista o relatie direct proportionala: mai multe prajituri, mai mult succes. Pe bune.
In povestea de azi o sa-ti arat de ce spun asta. Pentru ca s-a facut un studiu care a urmarit un lot de copilasi de la gradinita pana la varsta adulta, timp de 14-18 ani si a demonstrat acest lucru: daca ai rabdare primesti mai multe prajituri si ai mai mult succes.
O prajitura… sau doua?
Pe la sfarsitul anilor ’60 psihologul american de origine austriaca Walter Mischel (Stanford University) a testat importanta autocontrolului emotional pe un lot de copilasi de 4-5 ani.
Copiilor li s-a pus pe masa o prajitura si li s-a spus ca daca au rabdare pana se intoarce examinatorul, in 20 de minute, o vor primi pe a doua. Daca nu, sa sune dintr-un clopotel si, la intoarcerea examinatorului, vor putea manca prajitura de pe masa. Recapitulare: o prajitura acum sau doua peste douazeci de minute. Cu tentatia (adica prajitura) in fata ochilor. Si cu varsta de 4 ani.
Se testa astfel capacitatea de a amana rasplata de moment pentru una si mai mare, care urma sa vina mai tarziu. Autocontrolul emotional, adica, pe care Daniel Goleman il considera “cel mai important talent psihologic”.
Cand stransul din dinti e de bine
Urmarindu-i peste ani pe acesti copii, Walter Mischel a constatat urmatoarele: cei care avusesera suficienta rabdare cat sa astepte si a doua prajitura au devenit tineri echilibrati emotional, increzatori in propriile capacitati, cu initiativa, perseverenti in urmarirea scopurilor propuse. Genul de oameni care reusesc sa treaca peste frustrarile inerente si ajung la succes, indiferent daca asta inseamna trecerea unui examen, patru ani de facultate uneori grei si dezamagitori sau primul an de la fondarea propriei afaceri.
In schimb cei care nu au rezistat impulsului de a manca acea prajitura ATUNCI au devenit adolescenti si tineri nehotarati, incapabili sa faca fata frustrarilor si esecurilor, nesiguri pe ceea ce pot face, deloc perseverenti. Genul care abandoneaza cand le e greu. Care nu se pot tine de un regim de viata sau alimentar mai sanatos si care abandoneaza programul de exercitii fizice stabilit la inceput de an.
Ca orice competenta de inteligenta emotionala, autocontrolul este educabil. Actualul tau nivel de autocontrol nu este un dat, o fatalitate. Impulsurile pot fi controlate.
Cum? Doar cateva idei.
1. Spune-ti si nu, din cand in cand. Oricand vrei iti poti schimba un obicei care iti aduce mai degraba neajunsuri. Ca sa primesti mai multe prajituri e nevoie in primul rand sa nu o mananci pe prima!
2. Povesteste si celorlalti. Daca te-ai hotarat ca de maine te apuci sa faci jogging de trei ori pe saptamana, vorbeste despre asta. Povesteste-le membrilor familiei, prietenilor, colegilor de la locul de munca. Si asteapta-te sa fii intrebat: “Si… cum mai merge cu alergatul?” Angajamentul asumat in ochii celorlalti te va face sa te gandesti de doua ori inainte sa te dai batut.
3. Fa experimente de amanare a unei gratificari la… scara mica. Abtine-te sa rasfoiesti pe drum revista pe care tocmai ti-ai cumparat-o. Asteapta pana ajungi acasa. Cumpara-ti doar o bucata din produsul tau preferat de patiserie. Ia-l la pachet si du-te sa faci o plimbare. Partea grozava e ca atunci cand vei ajunge acasa ti se va parea si mai bun.
4. Mergi cu pasi mici. Doar astazi faci asa. Iar la sfarsitul lunii se vor fi adunat intre 20 si 30 de “astazi”.
Daca vrei sa vezi cateva secvente dintr-o reeditare mai recenta a testului, iata un clip:
Daca nu apare (mai sus) clipul direct in RSS sau email, intra pe site ca sa il vezi.
10 răspunsuri
BINE AI REVENIT,DANIELA!!! Ne era asa de dor de articolele tale! Am asteptat atat de mult sa citesc ceea ce scrii tu,insa rabdarea mi-a fost rasplatita.Sunt atatea exemple in care rabdarea ne este de folos iar tu ne reamintesti cateva.Norocul nostru,al oamenilor, este ca ne putem schimba ,prin perseverenta,comportamentul,obiceiurile nesanatoase.Putem evolua ,avem aceasta abilitate .Spre deosebire de alte specii,noi putem alege.
In schimb eu nu am avut rabdare si ti-am oracait sa te intorci odata!!..
Stii cum era vorba aceea romaneasca??!! Cine-i harnic si munceste are tot ce vrea!! Cine-i lenes si greseste… are tot asa!!! (gluma! da’i buna!!)
Am retinut exact ceea ce am si eu in vedere, vreau sa intaresc ceea ce ai punctat tu: ca sa nu ma puturosesc si sa nu renunt la cate ceva de dus la capat.. spun dinainte multora ce fac sau ceea ce am de gand sa fac… si pe urma moarta-coapta trebuie sa fac ce am promis!!!
Chestia lui ‘nu’ este aplicabila si altora, nu numai sa ne-o spunem noua din cand in cand, caci prea s-a obisnuit lumea sa infiereze negarea, iar uneori ea chiar este necesara.. A spune NU din cand in cand, atunci cand este cazul, nu cred ca inseamna gandire negativa. (Este drept ca, aplicand aceasta regula pe aici, m-am trezit pusa la colt cu severitate.. Norocul meu este ca .. facand acum o directionare catre Ovidiu .. incredintarile mele privind echilibrul spiritual sunt puternice, chiar daca rad cu pofta zile intregi sau sprijin indirect buruienosii la vorba.. Poate ca avem nevoie si de ei, ca sa nu ni se urce la cap!!..)
In concluzie,parerea mea este:PERFECT ARTICOL, DANIELA!! :)
Foarte bun indrumator pe linie de inteligenta emotionala.
Elena si Cristiana, bine v-am regasit si multumesc :)
Da, Elena, pe mine asta inca ma face sa ma minunez, fie si numai observandu-mi propriul comportament din exterior: eu aleg, eu evoluez, eu pot schimba orice, eu pot face orice (cum spunea Mihai-Calatorul :) )
Cristiana, tu nu mai primesti a doua prajitura :) , conform experimentului. Bine ca te salveaza intelepciunea populara :P
Cat despre „nu”, eu am subliniat acel „nu” pe care ni-l spunem noua, cand ne stabilim propriile reguli, fie ele principii sau decizii ad-hoc. Pentru ca adevarul este ca pe dinauntru suntem, multi dintre noi, taaare hedonisti si nu ne refuzam nici placerile de moment care fac rau odata trecut momentul…
E un „nu” rational, pe care il putem spune cu adevarat si cu angajament abia dupa ce am analizat, am inteles, am acceptat. Un strop de compasiune si altul de contemplatie nu strica: observam ca ne e pofta sau lene, observam cum anume e pofta sau lenea noastra si simtim parerea de rau pentru copilul rasfatat din noi :)
Sa mergem cu pasi mici ? Hmmm…stiu eu pe cineva care alearga de mama focului la probe olimpice hihihi
Tot cu pasi mici a luat-o la inceput, Marius :) De fapt, maratonul este doar o serie foarte mare de pasi mici.
Stiam io! Stiam io c-o sa revii, draga Daniela; si mai ales cu un articol atat de frumos! Pentru mine a fost si este importanta autodisciplina desi parca-mi iesea mult mai usor cand eram copil (de ex posteam mult mai usor decat acum, desi motivatia ar trebui sa-mi fie mai „matura” acum decat in copilarie); dar daca testele lui W. Mischel sunt relevante, mai asteptam :) or cautam sa vedem de ce. Cert e ca ne antrenam zi de zi autodisciplina si autocontrolul; e important sa-ti spui tie insuti „NU” din cand in cand, dar e la fel de important sa spui si „NU, MULTUMESC” atunci cand chiar nu-ti trebuie ceva (ma refer aici strict la situatiile acelea in care luam anumite decizii din complezenta, doar sa multumim pe cineva, chiar daca nu ne trebuie, sau daca nu ne dorim anumite lucruri). Si consider ca atunci cand reusesti sa-ti spui tie „NU”, macar uneori, ei atunci iti va fi mult mai usor sa spui si celorlalti (or macar sa gasesti nuante mai soft, dar care sa indice in final acelasi NU, daca nu asta vrei).
Foarte frumos articolul tau; mi-a placut sa-l citesc si sa-l trimit mai departe! Sa ne mai scrii :)
Da’ de fapt stiu eu deja din videoclipul cu „maeshmallow” ca daca am rabdare si nu pap prajitura acum, voi papa doua mai tarziu (sau poate una mai delicioasa or o voi savura mai tare).
Daniela, articolul tau nu este doar foarte bun. El este cu adevarat exceptional! :)
M-a facut sa meditez asupra catorva aspecte din viata mea si mi-a tras si cateva semnale de alarma :D . Ai talent in a ajuta oamenii.
Roxana, ma bucur ca te bucuri tu atat de mult :) Probabil fac ceva tare bine :)
Si eu am postit, toate cele 40 de zile. Cand nu mergea contemplatia, faceam ca fetita in mov, Lily, din filmuletul cu marshmallows: foloseam tot felul de siretlicuri pentru a-mi distrage atentia. Datorita diferentei de varsta, siretlicurile mele au avut si rezultate suplimentare: cada si chiuvete stralucitor de curate, in permanenta :))
Foarte buna observatia legata de „nu, multumesc”, e ceva ce am deprins si eu recent si inca lucrez la consolidare. La inceput uitam partea cu „multumesc”…
Ce dragut! Multumesc si eu, Ovidiu :) Tie felicitari pentru ca ti-ai gasit timp sa meditezi la acele aspecte si sa observi ce merge si ce merge… mai incet ;)
Felicitari si bine ai revenit Daniela. Si eu asteptam cu nerabdare articolele tale, deoarece multe am invatat si mai invat. Am sa aplic acest test privind autocontrolul emotional unor copii din grupa pe care o conduc si am sa revin cu detalii privind rezultatele obtinute. Sunt tare curioasa cum o se manifeste cei cu ADHD, (cu siguranta nu vor sta mult pe ganduri si vor manca dupa cateva minute prajitura sau o bucatica din ea, sau poate ma insel, sau poate vor raspunde din start ca oricum nu-i plac prajiturile.)
O zi buna in continuare, dragi oameni deosebiti, care faceti bucurii, trimiteti zambete si sfaturi celor care va apreciaza deoarece meritati din plin acest lucru! Va multumesc!
Mi-a prins bine sa citesc articolul.Eu sunt din cei care stiu sa astepte dar pina astazi nu am stiut ca am”cel mai important talent psihologic”.Acum ma valorez mai mult.Multumiri!