La inceput a fost… curiozitatea
V-ati intrebat vreodata cat de multe lucruri putem afla despre noi insine si despre ceilalti printr-un simplu exercitiu de… tacere?
Enorm de multe, v-as putea raspunde eu care nu sunt in esenta, un om tacut. Insa experiente profesionale si personale mi-au revelat un adevar incontestabil pe care nu credeam ca il voi accepta vreodata: tacerea nu este nici pe departe atat de dusmanoasa precum cred cei obisnuiti sa comunice mult prin vorbe. Au contraire, vorba francezului. Uneori, tacerea blanda vorbeste mai mult si mai bine decat ar putea sa o faca o mie de cuvinte aprige.
Asa ca m-am hotarit sa aflu de ce „La inceput a fost… tacerea” in cadrul celui de-al 68-ulea seminar Empower Live! oferit celor interesati de speakerul Casandra Bischoff si echipa Empower, in ambianta ospitaliera a partenerilor nostri – British Council.
Mi-am zis ca a venit momentul sa nu mai fug de tacere ca pana acum si timp de doua ore sa ne imprietenim. Sa incerc sa gasesc in cele doua ore acel echilibru intre a vorbi – a tacea – a asculta si a intelege prin tacere lucruri pe care zgmotul din capul meu le impiedica uneori sa ajunga la mine in adevarata lor splendoare.
Zis si facut. Cand am ajuns acolo, ma asteptam sa fie o intalnire in care vom sta frumos pe scaunele si ne vom lua cuminti notite, dupa care vom pune, sau nu, cateva intrebari despre subiect si vom pleca apoi, multumiti sau nu, acasa. Invatand ceva sau nu, din ceea ce am auzit.
Apoi au venit surprizele…
Dar cum bine spune o vorba din popor, socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa, nici aici lucrurile nu au fost asa cum am gandit.
Primul lucru care m-a surprins placut a fost ca ne-am asezat in cerc si astfel, dinamica grupului s-a schimbat in bine. Ne-am putut privi in ochi, ne-am mai relaxat si am inceput sa zambim, semn ca atmosfera s-a destins. Apoi, speakerul m-a surprins din nou cand a improvizat, venind in randul nostru si propunand unuia dintre participanti sa „joace”, pret de cateva momente, rolul facilitatorului.
Fiecare dintre noi am fost invitati sa ne prezentam scurt si sa impartim cu ceilalti motivele prezentei noastre acolo. Dupa ce gheata a fost sparta, facilitatorul „experimental” a revenit printre participanti, si am trecut mai departe la ceea ce eu as numi un joc al „tacerii si ascultarii”.
Invatamintele
N-o sa va retin atentia cu detalii stufoase din acest workshop-experiment, o sa incerc sa punctez mai jos cateva dintre chestiunile discutate.
Tacerea interioara este diferita de ascultare. Putem sa tacem si cu toate astea sa nu il auzim cu adevarat pe cel angajat intr-un dialog cu noi. Ascultarea autentica se produce doar atunci cand reusim sa adormim zgomotul gandurilor din capul nostru si sa ne deschidem total catre mesajul partenerului nostru de dialog.
Ascultarea prin gesturi exprima acel soi de ascultare in care raspundem prin gesturi in loc de cuvinte pentru ca un soi de agitatie interioara ne „obliga” sa oferim, intr-un fel sau altul, un feedback interlocutorului nostru.
Vorbirea fara cuvinte demonstreaza, asta daca mai era necesar, ca noi comunicam in permanenta, chiar si fara cuvinte, printr-un limbaj nonverbal (ex: gesturi, mimica, postura) sau paraverbal (ex: ton, inflexiuni ale vocii, ritmul si viteza vorbirii, samd).
Sincronicitatile exista si se manifesta ori de cate ori ne deschidem mintea si sufletul catre ele. Din ceea ce am inteles eu, un tip de sincronicitate apare atunci cand ne intalnim de mai multe ori cu o persoana sau o situatie care declanseaza un sir de intamplari „potrivite” si benefice in puzzle-ul vietii noastre. Sa fie oare coincidenta? Din punctul meu de vedere, inseamna mult mai mult.
Si la final… concluzia
Privind in urma, la intalnirea de sambata, as putea acum spune ca…
Un coach, sau un antrenor pe romaneste, desi definitia este mult mai complexa de atat, lucreaza cu materialul clientului, cu comoara noastra interioara pe care de multe ori nu vrem sau nu o putem recunoaste in noi insine.
Este bine sa vorbim folosind cuvinte cu sens, insa uneori este foarte bine sa pastram tacerea, sa „amutim” vuietul gandurilor noastre pentru a ne auzi vocea interioara si cel mai important, pentru a o asculta atenti si urma increzatori.
Iesirea din zona de confort poate fi un bau-bau pe termen scurt, insa daca o vom exersa indelung, ne vom putea forta limitele si depasi cu succes temerile.
Doar noi putem fi arhitectii propriilor vieti si doar noi, cu indrumare atunci cand consideram ca este necesar, ne putem transforma, debloca din tipare comportamentale limitative si in felul acesta, evolua spre fericire si implinire. Si totul poate porni de la TACERE, iar efectele vor fi cu adevarat AUZITE de cei din preajma noastra.
