Am auzit de curand o afirmatie care m-a lasat fara cuvinte. Pur si simplu am mai deschis apoi gura sa spun ceva, insa nu am mai reusit. Am gandit ca este o afirmatie banala, totusi, simteam inca sinceritatea care m-a invaluit si asta o facea sa fie uriasa. Spusa pur si simplu, fara pic de mandrie sau aroganta, spusa ca pe un fapt, transmitea forta, hotarare si detasare.
Expresia a fost: „Nu am avut de la inceput incredere in mine. Am capatat-o in timp”. Nu mai stiu exact care a fost intrebarea mea, care a determinat acest raspuns, nu mai stiu ce a urmat apoi, imi amintesc doar ca am resimtit intreaga ei viata concentrata intr-o expresie.
Nu am avut de la inceput incredere in mine
Atunci cand eram mici vedeam cateva categorii de copii. Erau unii sa spunem „normali” care se jucau cu oricine, pentru ei lucrurile erau bune oricum si se multumeau cu orice. Mai erau cei „populari”, cu mai multa initiativa, cu personalitate, care vroiau neaparat un lucru si nu altul, care vroiau mereu mai mult.
Mai erau cei care vroiau sa se joace si ei, insa din diverse motive erau mereu respinsi. Si in fine, mai erau cei care preferau sa se joace singuri, sa stea departe de ceilalti copii, care isi construiau lumea lor sigura si se simteau bine in ea.
Fiecare dintre ei avea deja mai multa sau mai putina incredere de sine, in functie de mai multi factori. Relatiile cu parintii, cat de echilibrate erau, cat de corect erau recompensati si apreciati, atentionati sau indrumati, relatiile cu ceilalti copii, daca erau acceptati sau nu, si tot asa. Cred ca de putine ori se poate obtine o ecuatie perfecta intre toti acesti factori pentru a rezulta acel mediu propice dezvoltarii personale.
Se stie ca atunci cand esti copil tot ceea ce ti se intampla isi pune amprenta in personalitatea ta si apoi destul de greu mai poti modela altfel urma lasata. Daca se intampla ca mediul in care ai crescut sa nu fie incurajator, sau chiar daca echilibrat, sa se intample anumite accidente care sa te deruteaze si sa te faca sa nu mai stii cine esti si ce vrei, atunci tot ce iti ramane este sa obtii tu singur acea incredere de sine care te ajuta in viata sa reusesti.
Am capatat-o in timp
Cred ca primul pas este sa ne dam seama ce avem pentru a vedea ce putem face in continuare. Sa ne dam seama de unde au pornit toate lucrurile care acum ne influenteaza si sa le recunoastem ca si cauze. Sa nu ne mai blamam singuri, pentru ca poate nu noi suntem de vina pentru cum am ajuns sa fim. Putem fi de vina doar pentru ca am ramas asa si nu ne-am desprins de ele, inaintand.
Cred ca este important sa ne amintim de copilarie si de lucrurile bune sau mai putin bune care ni s-au intamplat atunci. Cred ca asa ne vom cunoaste mai bine, cei care suntem acum. Si, oricum, asta ne va ajuta pentru ca ne vom gandi la lucruri pozitive, la o perioada din viata placuta de cele mai multe ori, indiferent de micile incidente. Vom zambi pur si simplu, ne vom relaxa si solutiile vor aparea de la sine.
Sa ajungi sa spui „Nu am avut de la inceput incredere in mine, am capatat-o in timp”. Suna frumos. Suna a crestere. Recomand cu multa caldura un spatiu al amintirilor din copilarie.
7 răspunsuri
Amintirea este o componenta importanta a vietii noastre. Pozitiva sau negativa, ea ne poate trage inapoi sau impulsiona in vederea actiunilor noastre viitoare.
O amintire mai putin placuta ne poate inhiba sau motiva pentru a face mai mult in prezent si viitor. O amintire frumoasa poate fi atat imboldul de a continua lupta intr-un prezent cu obstacole, sau poate fi melancolia si „trairea in trecut” ce ne prinde de mana atunci cand noi tocmai urcam pe poteca succesului.
Trebuie sa analizam foarte atent toate aceste aspecte. Articolul face referire la cateva detalii de importanta critica ale vietii noastre si tocmai de aceea este atat de valoros.
da, sa ne gandim :) si sa ne amintim, pentru a ne cunoaste, sa impartasim, pentru a bucura :)
Dar ce se poate spune despre acele persoane carora amintirile, si bune si rele, li s-au sters? :)
cum li s-au sters, Lia, de ce ?
Da, cand ne amintim de copilarie totul e mai frumos…Ce pacat ca de multe ori pierdem starea…Cand vom redeveni copii, vom intra in ‘imparatie’…
ooo da, in imparatie :) trebuie sa fie frumos acolo. cand ne vom imtelege prin copilarie, vom deveni si mai intelepti :)
Da, e adevarat si viata mea e influientata de copilarie, dar acest articol pentu mine este o veste buna. multumesc.