Sistematizare, eficienta, performanta, timp, sarcini, economie, parte dintr-un sistem facut sa functioneze.
Sau nu?
Undeva prin anul 1911, Frederick Taylor propunea societatii un nou sistem revolutionar. „Principiile managementului stiintific” era un concept util pentru vremurile acelea, menit sa conceapa un mijloc de detaliere a diviziunii muncii si recompensarea salariala in functie de performanta. Sistemul propus de Taylor ar fi perfect valabil si functional si acum daca nu omitea un aspect: OMUL.
Pentru Taylor, resursa umana era valorizata strict din punct de vedere a individului apt sau nu sa desfasoare o activitate. Nu intrau in parametrii alte capabilitati care ar tinut de talent, integrare in comunitate sau chiar comunicare. Omul era vazut ca unealta de lucru. Si mult timp a ramas asa, devreme ce abia in 1980 se introduce termenul „Resursa Umana” inlocuindu-l pe cel aparut in timpul celui de al doilea Razboi Mondial, si anume „Functie de Personal”.
Am putea spune ca lumea moderna a inceput cu stangul. Omul privit ca strict resursa a dus astazi la mii de companii aflate in declin. Milioane de oameni se incoloneaza zilnic catre locul de munca, loc in care ajung fara placere sau motivatie. Si este doar inceputul declinului.
Observam cu surprindere pe piata romaneasca tendinta de a scadea investitia in om dar in acelasi timp cresterea pretentiilor si chiar introducerea nefastei forme de economie.
Atat de asteptata iesire din criza ar trebui sa aiba ca punct central exact OMUL. Aceasta resursa inepuizabila de solutii si capacitate de a reconstrui de la baza noi forme de societate. Avem cu totii nevoie de un nou sistem bazat pe competenta, creativitate, responsabilitate si cooperare. Fara acest cumul necesar, atat de necesara schimbare nu este posibila.
Ne uitam cu admiratie la societati care nu se confrunta cu problemele noastre. Ce au ele si nu avem noi?
Au un sistem bine asezat de valori si competent.
Au vointa si motivatie.
Au inovatori care sa genereze speranta.
Au capacitate de asimilare si dorinta de invatare.
Si poate sinetizat intr-un cuvant acesta ar fi: VOR.
De unde putem incepe schimbarea in bine? De la noi insine.
Avem capacitatea sa iesim din acest circuit nefast in care OMUL este privit ca un fel de „rau necesar” in procesul muncii.
Putem chiar de azi sa ne privim colegii si sa descoperim unicitatea fiecaruia. Avem nevoie de oameni pregatiti, oameni care nu au teama de invatare, investitia nu numai ca este necesara dar este si una salvatoare. Motivatia, atat de necesara in perioade dificile nu este data de un bon de masa in plus sau o amenintare, este data de viziunea in care omul este integrat perfect. Solutii sunt, nu trebuie decat sa vrem sa le vedem.
Pana la urma, diferenta intre success sau insucces de fiecare dintre noi depinde.
13 răspunsuri
Excelent spus ! Daca ar apleca urechea multinationalale la asta…dar am senzatia ca e o utopie…stiu bine ca m-am „luptat” si eu si am renuntat…robotizare si orgoliu mai mare ca acolo greu se gaseste :)
Oamenii din „campul muncii” …. Poate una dintre solutii ar fi ca o masa critica de oameni din campul muncii sa se considere liberi profesionisti … pot face acelasi job, tot ca angajati, dar in minte si atitudine sa fie „free agents” pe o piata libera.
Hmmm, Marius asta ar fi chiar o utopie … dar frumoasa :)
Ce părere aveți despre managementul bazat pe stres? ,,Robotul” stresat va munci mai mult, mai eficient, va evolua mai repede…sau va deveni un rebut uman la 30-40 de ani? Unde este limita dintre eustress și distress?
Multumesc pentru intrebari si comentarii.
Parerea mea profesionala este ca doar motivatia aduce progres.Atata timp cat resortul motivational se incapataneaya sa fie legat de teama sau vreo posesiune materiala, succesul este de scurta durata.
Am remarcat cu tristete ca de ceva ani buni nivelul de daruire si de implicare scade la toate nivelurile. Eu una nu cred ca este exclusiv legat de situatia economica, cred ca prea multi factori decisivi sunt nepregatiti pentru a conduce.
Lipsa de investitie in resursa umana este vizibila la to pasul. Marea majoritate a managerilor au impresia ca este suficient sa stai confortabil pe o pozitie si de acolo sa da i directive. Esecurile sunt puse in primul rand in carca echipelor si foarte rar cineva si le asuma.
Nu este prea tarziu sa invatam comunicare corecta, management si motivare. Cu cat mai repede cu atat mai bine pentru toti.
Violeta, multumesc pentru intrebare
Eustres-ul are in componenta sa definitivă o valoare pozitivă, fiind pentru fiecare dintre noi si un posibil factor mobilizator in vederea realizarii sarcinilor primite, a autodepasirii, antrenand si stimuland vitalitatea organismului.
Un exemplu de eustres este casatoria, nasterea unui copil sau avansarea in functie.
Distres-ul insa este dat de supraincarcare, epuizarea organismului. Suprasolicitarea intensa si prelungita duce la modificari fiziologice si nu in ultimul rand la cresterea insatisfactiei muncii, a lipsei de motivatie si automat scade performanta.
Este clar ca odata limita stresului atinsa, omul devine epuizat si in pericol sa dezvolte o boala cronica.
De regula limita intre cele doua, eustres si distres este data de gradul de placere cu care iti faci meseria si atentia cu care iti ingrijesti organismul.
Un organism insuficient odihnit si alimentat va scade capacitatea creierului de a se concentra si de a nu resimti oboseala.
Totodata, lipsa motivatiei imprima un automatism care duce la dezechilibru si nu in putine randuri la depresie.
Salut!
Scuze de off-topic, dar s-a atins ideea de motivatie!
Se pare ca Nietzsche a spus:
„Cel care are un motiv pentru a trai, poate suporta aproape orice.”
S-ar parea ca problema motivationala este foarte veche si „cuprinde” multi oameni.
Buna Radu
Ai atins si tu un punct nevralgic si anume motivatia.
Daca facem o analiza pertinenta si nu scoatem contextul din povestea noastra, da, motivatia sau ma rog, lipsa ei este factorul principal pentru marea majoritate a neajunsurilor noastre.
S-a demononstrat nu odata si sunt tari cu traditie in sustinerea motivatiei ca un anumit mod de conducere si administrare duce la blocaje si chiar faliment.
Daca este sa luam in discutie piata romaneasca as putea sa spun fara sa gresesc ca ne aflam in apocalipsa resursei umane. In orice loc mergi intalnesti mai multi oameni demotivati decat motivati si asta imprima un mod defectuos de a face afaceri.
Falsele cresteri economice sunt doar cifre si nu energie umana. Intr-o tara in care 80% din venituri sunt alocate hranei si platilor administrative, locul creativitatii si a motivatiei este luat de teama zilei de maine.
Amuzant cel putin pentru mine este faptul ca patura avantajata de oameni care nu au mari probleme financiare nu realizeaza ca sunt si ei in pericol. Nu poti fi bogat intr-o tara saraca.
Alt fenomen ingrijorator este lipsa investitiei in resursa umana. Nici in vremuri grele de razboi sau calamitati nu a functionat metoda opresiva, acum mai putin.
Mi-as dori sa incep sa vad MANAGERI care inteleg ca pentru a progresa primul pas trebuie sa il faca chiar ei. Sa se puna la punct cu tot ce inseamna comunicare, metode eficiente de managementul resursei umane si mai apoi sa ceara si sa pretinda de la echipa mri performante.
Parerea mea :)
De acord cu tine: managementul resursei umane este defectuos
dar, dupa parerea mea :) ar trebui sa se dea importanta laturii psihice (suflet etc.) a omului.
Cine mai aloca, in ziua de azi, atentie resursei umane, o face doar din punct de vedere material.
Radu, este simplu, cine aloca castiga pe termen lung.
Din exeperienta mea de life coach pot spune si demonstra ca cei care si-au rezolvat partea sufleteasca au inceput sa aiba si rezultate profesioanale.
De cate ori deschid cate un nou program, stiu ca un singur om care a ales sa se schimbe, schimba in bine minim 3 oameni din jurul lui. Si asta doar printr-o banala schimbare de atitudine.
Din punctul de vedere a dezvoltarii personale suntem la inceput,inca ne este rusine sa spunem ca nu stim tot ca manageri si ne este greu sa admitem ca avem nevoie de oameni care ne indruma. In tarile civilizate este un avantaj sa spui ca lucrezi cu un coach sa iti dezvolti niste abilitati sau sa depasesti momente dificile, asta denota ca esti responsabil si ca nu vrei sa faci rau.
La noi este o chestiune de mentalitate sa nu ceri ajutor si sa nu recunosti ca nu sti.
Dar sunt convinsa ca vin si vremuri bune.
Am învățat să înot la vreo 10 ani. Tata s-a oferit să mă învețe. Nu mi-a fost foarte greu să învăț pentru că îmi doream asta numai că … am observat că pot trișa adică ,,înotam” până unde atingeam fundul bazinului cu picioarele și … înapoi unde era apa mai puțin adâncă. Într-o zi tata m-a aruncat într-un bazin unde adâncimea apei era 7 m pe toată suprafața bazinului! Nu mă lăsa să ajung la bara de pe marginea bazinului. Mama s-a speriat și a început să țipe. Ea nu știa să înoate și ceea ce vedea a îngrozit-o. Toată lumea ne privea ca la circ: unii se amuzau, alții erau revoltați dar nu a intervenit nimeni. Îmi era teamă că m-aș putea îneca, mi-era rușine din cauza situației în care mă aflam, mă simțeam trădată de propriul tată… eram îngrozită dar a trebuit să mă adun și să fac față situației. Așa a apărut MOTIVAȚIA care îmi lipsea, am progresat și distresul s-a transformat în eustres.
Eu nu voi proceda la fel cu fiica mea cu toate că datele problemei sunt aceleași: știe, poate dar trișează la fel cum am făcut eu atunci. De ce? Fiindcă poate.
La nivelul societății se constată situații similare. E nevoie să apară o situație de criză pentru a evolua?
Violeta, tatal tau se cunostea cu tatal meu se pare :).
Ambii au ales metoda „se descurca ele in apa asa cum trebuie sa se descurce si in viata”.
Acum ce sa spun, si eu si tu, inotam si nu ne este frica. Metoda este departe de a fi buna dar si ea a functionat.
Marile schimbari genereaza mutatii la nivel de constiinta. Din nefericire, noi suntem inca la nivelul ” ne plangem, nu facem nimic si blocam tot ce ar putea sa ne ajute”.
Romania are o enorma nevoie de schimbare de mentalitate. Suntem un amestec de ingeniozitate cu delasare si pigmentata cu un Ego exacerbat. Ne lipseste viziunea si cei care totusi se incapataneaza sa o aiba sunt blocati de cei care nu dau doi bani pe asta.
Nu o sa fie usor si sigur noua, generatia activa nu o sa ne fie simplu. Trebuie sa facem fata situatiei si in acelasi timp sa educam copiii in alt sistem de referinta.
Este greu sa dai valori sanatoase unui copil care vede la fiecare pas ca ele, valorile nu reprezinta decat o piedica in acumulatea de bani sau functii. Dar trebuie sa fim tenace.
Suntem generatia cea mai responsabila de viitor, ori reusim, ori condamnam viitorul la mediocritate.
,,Săptămâna altfel” sau ,,se poate!”? Se poate ca elevii să meargă cu plăcere la școală, să învețe din pasiune pentru ceea ce fac, să-și conștientizeze unicitatea și valoarea ca oameni fără a fi supuși la tot felul de constrângeri.
Pe când ,,viața altfel” pentru noi toți?
eu cred ca e nevoie in primul rand de a comunica,de a vorbi , de a ne elibera . daca nu este comunicare cum sa nu fie stres si . si cum Dumnezeu sa evoluam atata timp nu stim alceva decat sa ne autoconvingam casuntem in situati de de criza?