Ma gandesc la perioada facultatii cand imi puneam foarte multe intrebari legate de viata, de sens si de ce inseamna pentru mine sa fii barbat. Ceva acolo in interiorul meu nu imi dadea pace. Nu ma simteam comfortabil cu ce „se vindea” in jurul meu sau, mai bine zis, cu modelele de masculinitate pe care le intalneam. Si ce am descoperit mai degraba?
Ce inseamna sa nu fii barbat?
Adica nici barbatul amant sau macho, nici cel familist care are un sens acut al responsabilitatii dar care se uita pe sine adesea, nici barbatul controller care vrea sa stie tot ce misca, nici barbatul tinut sub papuc de nevasta si nici barbatul artist boemic si departe de realitatile de zi cu zi.
Dar ce inseamna sa fii barbat totusi?
Am cautat prin carti. A… da. Mi-am adus aminte de primul moment de Ahhaaa! A fost acela cand am citit cartea Alchimistul a lui Paulo Coelho. Acela a fost un moment semnificativ. Am citit cartea pe nerasuflate. Am inteles si m-am recunoscut in imaginea Cautatorului „Comorii”, al aceluia care are o legenda personala de trait si de implinit.
Un sens ascuns, o chemare unica
Cel ce stia ca toate lucrurile pe care le traim in viata, chiar daca uneori nu inteleg toate intelesurile, ne duc catre Comoara noastra, catre adevaratele Resurse interioare. Si atunci mi-am zis, Ahaaa… deci exista mai mult decat distractie, femei, casa, masa, familie, copii, calatorii… etc.
Dar oare ce sa fie?
Pare mai degraba o calatorie, un drum… Nu stiu daca va spune ceva „Calatoria eroului”. Asta e foarte intalnita ca metafora/mit in multe culturi. Am intalnit-o la Joseph Campbell si la Robert Dilts. Este vorba de Eroul (sau Barbatul) care are o Chemare (ce e foarte legata de ceea ce il defineste pe el cel mai profund si in care sunt valorile lui regasite laolalta, iar urmarea chemarii ii aduce un sentiment de implinire totala).
In momentul acceptarii chemarii eroul paseste pe drum si isi asuma o calatorie noua nebatatorita. Apoi intampina un Obstacol (limita) care il forteaza sa paseasca pe un nou teritoriu din afara zonei lui de comfort. Si deci are nevoie de un Ghid (gardian ori mentor) care il ajuta sa depasesca obstacolul. Asa ajunge Eroul sa se intalneasca cu Demonul (sau cu umbra lui), iar apoi reuseste sa imblanzeasca demonul si sa-i foloseasca puterea si abilitatile si ajunge la Destinatie (reusind sa-si urmeze Chemarea). La final se intoarce Acasa impartasind si cu ceilalti din calatoria lui si noile intelesuri.
Va spune ceva povestea asta?
Daca nu va e foarte clar… probabil ati vazut filmul Avatar. Haideti sa vedem mai indeaproape.
Jake la inceput nu e constient de chemare dar ceva parca il conduce pe calea asta pe salbatica planeta Pandora. Accepta provocarea si apare si limita lui (= aceea de a fi incapatanat si prost asa precum Oamenii Cerului, dupa cum ii spune frumoasa nativa Neytiri, dar noroc ca are o inima curata, dupa cum tot ea ii spune.)
Este ghidat asa cum se observa inca de la inceput cand a fost atacat de animalele salbatice dar foarte clar se observa atunci cand a fost „inconjurat” de semintele albe din copacul sfant Eiwa. Atunci realizeaza ea ca asta e „un semn” si il conduce catre satul lor. Aici e si momentul in care este acceptat ca sa fie initiat de catre comunitate. Si trece prin mai multe probe ca sa-si depasesca limitele si, in final, se lupta cu demonul (va amintiti momentul cand au urcat pana pe muntii plutitori si proba finala ca sa devina barbat era „sa incalece” un Eylan (nu stiu daca e corect dar oricum e un fel de dragon).
Reusind sa imblanzeasca demonul (altfel ar fi fost ucis) va fi ajutat de el de acum incolo ca si prieten toata viata. Dar am uitat ceva: mai este un demon – cum ii spunea in film „ultima umbra” (the last shadow) – Maktu sau dragonul rosu. Asta e momentul de maxim curaj al lui in care isi dovedeste ca poate sa-si depasesca limitele a doua oara.
Si asa ajunge la destinatie, urmandu-si chemarea (pe care o descopera pe parcurs, aceea de a ajuta la restabilirea echilibrului). Si de asemenea primeste si picioare noi asa cum isi dorea de la inceput asta fiind prima lui motivatie. Dar nu asa cum si-a imaginat ci altfel…
Sper ca ati vazut filmul! Iar daca nu, poate am reusit sa va fac curiosi!
As mai reveni aici la motivul devenirii ca Barbat care se face prin trecerea unor probe si demonstrand asta in lupta cu propriile limite si frici – cu umbra (sau demonul). Motivul acesta este intalnit la mai toate popoarele indigene din trecut si chiar in zilele noastre. Si asa totul devine mult mai clar.
Ce este acest Demon (sau umbra)?
Chiar asa. Ia ganditi-va… cate frici avem in noi cand vrem sa abordam o femeie frumoasa, de exemplu. Ne este teama ca vom fi refuzati, ca nu suntem suficient de buni pentru ea, ca nu suntem suficient de dotati ca barbati… si lista poate continua.
Convingeri, limite, blocaje… exact ce vorbeam inainte. Sau de mici ni se spune cat putem si cat nu putem, ce avem voie si ce nu avem. Vi se pare cunoscut scenariul?
Corect. Devenim niste OI blande, fara sa incomodam pe nimeni si bine dresate de asemenea. Cuminti si „baieti buni”.
Dar oare astia suntem noi cu adevarat?
Ce-ar fi daca de AZI am re-deveni LEI si ne-am lua puterea inapoi! Incercati… cum va simtiti si numai la gandul asta? Un Leu are curaj, puterea de a infrunta obstacolele si multa forta si determinare.
Vroiam sa vorbesc si despre „jocul interior”
Sa va mai dau un exemplu. Exista un coach de tenis renumit, il cheama Timothy Gallwey. El si-a dat seama ca nu e suficienta numai forta sau tehnica in tenis. Ci mai e nevoie de ceva. El a numit asta „Jocul Interior”: capacitatea de a invata din intelepciunea ta interioara si nu numai din exterior, tehnici si metode.
A descoperit ca exista un „Sine 1”: vocea Tehnicianului si Criticului, cel care stie si a citit multe. Si exista „Sinele 2”: cel care Actioneaza in mod concret cand e nevoie. Dar de multe ori Sinele 2 e „lovit” de un dialog interior critic foarte puternic: nu e bine ce faci, prostule, nu vezi ce dobitoc esti…
Nu asa ni se intampla si nou cand intram intr-o relatie cu o femeie?! Vrem sa mergem la ea, ne spunem in minte ce replici sa abordam si acolo, la momentul actiunii vocea e asa de critica si tot ne spune: „Uite-te la fata ta cum arati fata de ea? Vezi ce burta ai? Sau nu vezi ca e mai inalta decat tine?” Si asa pierdem momentul si suntem „slabi” si lipsiti de incredere.
Stiti ce mai spune Gallwey? El a studiat cum se simte un tenisman cand are rezultatele cele mai bune, cand are succesul asteptat. Si a aflat ca majoritatea se simt in pace si vocea Sinelui 1 e foarte linistita sau aproape inexistenta. Cum ar fi sa ramanem cu aceasta „experienta de succes” in minte si „sa ajustam” vocea la intensitatea potrivita pentru a fi in pace si linistita tot timpul?
Imaginati-va ce rezultate ati avea pe „campul de bataie” daca ati folosi vocea Sinelui 1 linistita si in pace, in loc de critica si mai tot timpul nemultumita. Si in acelasi timp ati avea incredere mai mare in actiunea corecta a Sinelui 2, actiune ce vine din intelepciunea lui interioara.
Cum ar decurge intalnirile voastre cu femeile?
Cu cat ar creste increderea in voi?
Cum s-ar simti o femeie langa voi cand v-ar percepe prezenti si calmi?
Cum ar fi sa ai un simt clar al directiei tale in viata?
Cum ar fi daca ti-ai iubi femeia incat ea sa fie radianta si plina de stralucire?
Luati-va un minut sa va vedeti in noua lumina! Si poate vreti sa „jucati” concret „pe teren” jocul interior si sa va depasiti limitele pe drumul catre chemarea voastra.
Exista si o arta a masculinitatii. Nu toti ne-am nascut barbati adevarati, dar vestea buna e ca se pot dobandi aceste comportamente. Puteti incepe cu aceste resurse: Barbatul Adevarat si Zorba Buddha.
15 răspunsuri
Minunat articol,felicitari!Cred ca se poate aplica si femeilor cand e vorba mai ales de vocea Sinelui…Esti invingator si fericit cand poti asculta doar vocea Sinelui 2 imblanzind astfel Sinele 1…daca iubesti sincer si esti altruist.
pastrand proportiile, ai descris ce inseamna sa fii femeie in secolul 21.
mersi…da, ma bucur ca-ti place, in egala masura se poate aplica si femeilor de ce nu!! E vorba numai de polaritate..
Barbatul este Prezenta iar femeia Stralucire. Impreuna formeaza un intreg.
Sa va bucurati de prezent! Veet Cristian.
Ahahaha, ce ma amuza reactiile celor doua doamne/domnisoare fata de acest articol.
Octavian, inteleg perfect ce vrei sa zici. Ca sa nu existe confuzie, cand explic aceleasi concepte eu folosesc termenul de „masculin” in loc de „barbat”. Si o femeie poate fi „masculina”. Masculin inseamna cam ce ai descris tu aici.
Iar pentru fetele care au scris mai devreme, fara nicio intentie rea va spun ca, in cazul in care cel mai inalt scop spiritual al dvs nu este sa vedeti cum se dizolva continutul lumii/vietii in constienta, atunci nu puteti intelege decat foarte putin din ce s-a scris in acest articol. Daca cel mai placut sentiment ce poate fi experimentat nu este cel de eliberare, iar cea mai mare placere nu este cea de a vedea lumea goala, dincolo de aparente, atunci iar nu puteti intelege pe deplin acest articol.
E ca si cum m-as duce eu la niste barbati masculini si le-as povesti despre dragostea ce ne inconjoara, despre faptul ca totul in acest Univers este conectat si ca facem parte din dansul minunat la vietii.
Masculinul cauta dizolvare= libertate.
Femininul cauta conexiune(unitate)= dragoste.
Treaba e ca nu exista persoane 100% masculine sau 100% feminine. Este si normal. Problema este cand in relatiile intime ne comportam ca si cum nu am avea sexuri opuse. Atunci nu exista crestere si nici cunoastere.
Cum am mai scris si aici: https://empower.ro/relatii/pasiunea-o-sabie-cu-doua-taisuri/
Foarte bun. Sa vedem ce calatorii ale eroului avem fiecare…
Bravo, Domnule Alexandru Leuca!
Ne-ai pus tu un pic la punct…asa ca un barbat „adevarat” (a se intelege dizolvat).
Cu supunere,Simona
@ Simona: Imi pare rau de faptul ca ai perceput ca fiind negativ comentariul meu. Probabil daca nu stiai ca iti este adresat personal, ai fi putut sa te desprinzi emotional si sa vezi ca de fapt nu exista nimic negativ despre femei in comentariul meu.
Imi pare rau ca aceasta semi conversatie are loc pe internet unde se pot intelege atatea lucruri intr-un mod gresit.
Daca tu esti una din persoanele ale caror placeri supreme sunt din cele enumerate mai sus, atunci palaria jos in fata ta! Daca nu, si mai bine!
Pana una-alta, femeile nu inteleg de ce barbatii se bucura la filme gen Rambo, iar barbatii nu inteleg de ce femeile au nevoie de drama din telenovele. Este o generalizare, nu este un atac personal :)
Daca ei(barbatii si femeile) au intelege nevoile ce se afla in spatele acestor doua moduri de manifestare, ar putea mult mai bine sa-si daruiasca reciproc energia pe care fiecare o tanjeste de la celalalt.
Numai bine!
ei, vezi? cam acolo dati toti cu bata-n balta (e.g comment-ul #7)… de ce atunci cand vine vorba de un simplu „imi pare rau” nu va puteti asuma responsabilitatea pana la capat daca tot faceti jumatate de pas in aceasta directie? Credeti ca vi se stirbeste din masculinitate? Iti poate parea rau pentru ceva ce TU ai facut (de-a suparat-o pe ea) si nu-ti pare rau pentru cum a perceput ea anumite activitati/cuvinte ce vin din partea ta. In acest fel ii arati si ei ca-i intelegi supararea si-ti arati si tie in acelasi timp maturitatea emotionala, eventual empatia de care dai dovada.
Un singur coment as dori sa adaug si eu si anume acela ca nu exista barbati adevarati fara femei adevarate. Suntem aici sa crestem si sa ne dezvoltam impreuna, sa intelegem viata unii prin cailalti, sa ne extindem limitele cunoasterii, pastrandu-ne si respectandu-ne reciproc libertatea, intr-un cuvant sa ne facem unii altora viata cat mai frumoasa si sa ne bucuram impreuna. „Populata cu oameni fericiti, planeta aceasta este un loc mult mai placut”-ca sa citez unul din oamenii dragi mie-dupa cum vezi e in „interesul nostru” in cele din urma, asa ca am putea constientiza responsabilitatea ce ne revine in asigurarea unui climat cat mai placut si managerierea unui mediu „ecologic” curat, in toate aspectele sale.
Alexandru eu te-am inteles. Dar putina lume intelege conceptele folosite de tine.
Si intr-adevar, secolul 21 favorizeaza dezvoltarea partii masculine din femeie si partii feminine din barbat.
Iar confuzia din pacate creaza, precum se observa conflict :)
Domnilor,
Ce este atat de greu de acceptat?
Oare povestea Alchimistului nu poate fi relevanta si pentru existenta unei femei? Intradevar “baiatul se numea Santiago.”
Sau poate credeti ca noi, femeile, nu suntem in stare sa simtim Chemarea? Ca putem porni in Calatoria, sa depasim Obstacolul cu ajutorul Ghidului si sa ne infruntam proprii Demini?
Si noi avem temeri, convingeri, limite, blocaje…Ne straduim sa fim ceva mai mult decat distractii sau un nume intr-o lista, altceva decat bucatarese….
Si asa cum spune Octavian: “Exista si o arta a masculinitatii. Nu toti ne-am nascut barbati adevarati, dar vestea buna e ca se pot dobandi aceste comportamente”, as indrazni sa completez ca exista si o arta a feminitatii. :) Si poate nu suntem femei perfecte, dar invatam in fiecare clipa….
@Simona, Nu e nici o tragedie daca inca „nu simti chemarea”, de obicei persoanele care au partea femininta mult mai accentuata decat cea masculina nu simt asa ceva, prefera sa simta in schimb mai multa dragoste si emotii din alte surse, nu neaparat din vocatie sau „chemare”.
Dar asta nu inseamna ca in timp , partea lor masculina nu se mai poate dezvolta si simti apoi chemarea.
Cum a zis si Alexandru mai sus, este bine sa constientizezi unde te aflii momentan , in ce proportii ai feminitate si masculinitate, ce comportamente sunt specifice feminitatii, ce comportamente specifice masculinitatii, iar apoi decizi tu ce iti mai trebuie si vrei sa dezvolti.
Octavian, de 3 ani sunt manager din Chemare.
Citesc cu deosebit interes articolele tale si ma regasesc deseori in cuvintele tale, acestea descriind in mod fidel existenta mea profesionala (si nu numai) din fiecare zi.
in ceea ce priveste interventia mea, regret ca sunt domni care considera ca destinul fabulos al unei femei se rezuma la a fi sotie si mama.
Multumesc
Absolut,
Acestea pot sa le zic ca sunt „chemari” impuse de societate, la fel si in cazul barbatului, societatea considera ca este un barbat implinit dupa ce se insoara , face copii, face un credit pentru casa, etc…
Daca ai un sentiment ciudat atunci cand vrei sa faci ceva, relaxeaza-te, ia cateva zile pauza si analizeaza mai bine daca intr-adevar este ceva ce iti doresti cu adevarat, s-ar putea sa fie ceva ce ti-a fost sugerat sa faci de-alungul timpului, iar acum este asa mult inradacinat in mintea ta incat nu mai distingi dorintele tale sau ale altora.
Ce gogomanie mai mare decat asta as fi putut auzi…tare faza: „persoanele care au partea feminina mai accentuata decat cea masculina nu simt asa ceva”. Cat de fals si de „exclusivist” (as putea spune chiar rautacios) poate suna o apreciere la adresa lui „Dumnezeu”…spun asta deoarece orice om, cu parte feminina sau masculina dezvoltata simte chemarea…Nu este o chestiune de masculinitate/feminitate in cazul chemarii. Este darul divin, acel singur lucru chemat sa-l faci in aceasta lume (pe care Divinitatea/Dumnezeu ti l-a insuflat), este contributia ta adusa Universului…u name it! Dar nimeni in lumea asta (cu parte feminina sau masculina dezvoltata mai mult sau mai putin) nu stie sa-l faca mai bine decat tine si mai devreme sau mai tarziu fiecare si-l descopera in masura in care e interesat de crestere. Este total nedrept raspunsul tau si simt profund dezamagita de acest comentariu al tau (#11), spun asta deoarece articolul a fost unul de bun simt si chiar mi se parea interesant. Si da, intr-adevar exista o arta a masculinitatii pe care din pacate putini reprezentanti ai sexului tare sunt curiosi/dornici s-o stapaneasca din respect pentru cele care le sunt alaturi mereu! Suntem ramuri ale aceluiasi copac!Ar fi frumos sa ne purtanm ca atare si sa ne acceptam cu intelegere si bunatate si sa ne integram armonios intr-o lume puternica a tuturor!
Multumesc.
Legat de subiect si de comentariile mele de mai sus despre masculinitate : http://www.youtube.com/watch?v=KVVzbGm8DOs