Metodele sunt obiceiuri ale mintii si scurtaturi ale memoriei.
– Antoine de Rivavol
V-ati gandit vreodata ce obiceiuri va aduc cele mai bune rezultate in munca? Care din ele va cresc eficienta si care va impiedica?
Obiceiurile noastre de fiecare zi sunt solutii memorate. Atunci cand mintea noastra intelege cum poate face ca un lucru sa fie indeplinit, solutia este stocata, ea fiind apoi reconsolidata de fiecare data cand o aplicam. Astfel, problemele cu care suntem familiarizati sunt externalizate subconstientului mental, care isi va aminti si va aplica solutii deja memorate.
Daca ar fi sa ne evaluam constient actualele obiceiuri, vom constata ca avem obiceiuri inradacinate care ne ajuta fim eficienti si altele care ne impiedica.
Va voi prezenta cateva obiceiuri care va pot ajuta in amplificarea eficientei personale la serviciu. Eu le-am verificat si va pot spune un singur lucru: functioneaza!
M-as bucura sa aflu ca ele v-au ajutat cel putin cat m-au ajutat pe mine. In afara de faptul ca m-au inspirat in crearea stilului propriu de lucru, in cunoasterea capacitatii de a performa, m-au ajutat si in managementul timpului.
Si inainte de a vi le mentiona, va mai dau un singur sfat: fiti rabdatori! Acordati-va o perioada de minim 30 de zile pentru acomodarea cu noile obiceiuri. Nu va asteptati ca un obicei bun sa se instaleze de unul singur, iar unul prost sa piara pe cont propriu.
Trebuie sa preiei initiativa si sa creezi schimbarile pe care le doresti. Cultiva tipuri de comportament care sa te pastreze pe calea cea buna si renunta la celelalte.
Planifica-ti sarcinile in functie de prioritati cu minim o saptamana inainte. Ai grija ca intalnirile tale sa fie bine stabilite in avans. Acest simplu fapt imbunatateste considerabil concentrarea si eficienta.
Planifica-ti agenda de lucru la sfarsitul zilei de lucru pentru ziua urmatoare. Identifica prima treaba de care va trebui sa te ocupi maine.
Incepe ziua intotdeauna cu cea mai neplacuta sarcina, fara a o amana pe mai tarziu. Aceasta mica victorie iti va da tonus pentru toata ziua. Ofera-ti recompense frecvente pe masura reusitelor tale.
Depisteaza care sunt perioadele tale de maxima productivitate si planifica-ti in acele perioade cele mai importane sarcini. Ocupa-te de lucruri mai neinsemnate in restul timpului.
Cand te apuci de o treaba, identifica punctul in care vrei sa ajungi, inainte de a te opri. Atinge neaparat acea piatra de hotar. Daca apar probleme care te distrag, noteaza-le pentru a le rezolva ulterior. Nu permite nimanui sa te intrerupa, caci pierzi concentrarea.
Inainte de a te apuca de o activitate, acorda 10-15 minute pentru incalzire, facand lucruri lejere. Apoi acorda un timp indelungat celui mai important proiect al tau, iar la sfarsit iesi usor din starea de lucru energic facand treburi neinsemnate circa 15 minute.
Aplica principiul lui Pareto, adica 80% din valoarea unei sarcini vine dintr-un efort de 20%. Concentreaza-ti energia pentru acele 20%.
Alege un ritm in mod intentionat in tot ceea ce faci si impune-ti sa-l pastrezi. Fixeaza un deadline (termen limita) pentru finalizarea oricarei misiuni.
Investeste cu incredere in hobby-urile tale. Unul din mentorii mei, Andy Szekely spunea candva: „vei obtine satisfactii doar performand pe pilonul vocatiei tale”, si-i dau dreptate. Deprinde noi abilitati intr-o activitate bazata pe unul din hobby-urile tale. Te va motiva si te va ajuta sa-ti sporesti performantele in munca.
Creaza-ti climatul optim pentru lucru. Experimenteaza o muzica care te pune in forta maxima, pastreaza un spatiu de lucru curat, ordonat si bine aerisit.
Descopera modele printe oamenii care au parte de rezultatele pe care ti le doresti, oameni care te inspira. Fii cat mai mult in prejma lor, adopta-le atitudinea, principiile. Fii cel care asculta, care invata. Candva vei ajunge un model pentru altcineva.
Filtreaza bine informatiile din canalele media. Nu te lasa intoxicat cu tot felul de informatii nefolositoare, hraneste-ti creierul cu informatii cu adevarat importante.
Grupeaza activitatile mici (comisioane, cumparaturi) si rezolva-le dintr-o miscare.
Economiseste timpul de cumparaturi facandu-le online cand este posibil sau programeaza-ti timpul de cumparaturi la ore neaglomerate.
Conecteaza-te tot timpul la proiectele tale, la telurile tale. Daca nu esti conectat in permanenta, devii frustat. Daca nu te lupti pentru visele tale, ele te vor urmari pe tine. Impartaseste-le si altora aspiratiile tale. Apropo, ai auzit care este cel mai bogat loc din lume? Este: „cimitirul viselor neimplinite”!
Asteapta-te sa investesti mult timp si energie in munca depusa pentru schimbarea obiceiurilor. O mare parte din eforturile personale pentru dezvoltare sunt canalizate spre debarasarea de tipare comportamentale vechi si formarea altora noi.
Obiceiurile tale fac ca rezultatele sa apara automat, deci asigura-te ca rezultatele tale sunt cele dorite. Ce sens ar avea sa-ti urmezi cele mai nastrusnice aspiratii, daca obiceiurile tale nu fac decat sa te tina pe loc? Daca vrei sa ai mai mult control, trebuie sa-ti cultivi obiceiurile bune.
Bibliografie
„Dezvoltare personala pentru oameni isteti” – Steve Pavlina
„Putere nemarginita” – Anthony Robbins
„Incepe cu ce nu-ti place” – Brian Tracy
Nik Halik
2 răspunsuri
Buna Diana,
ciudata chestia aia cu ‘cimitirul viselor neimplinite’.
Te referi la faptul ca foarte multi oameni mor inainte de a-si imdeplini visele?
Salut Gabi,
ma refer la faptul ca f.multi oameni traiesc la voia intamplarii,fara a-si descoperi ‘vocea’ din ei.!!