Acasa » Cum să depășești stările depresive din perioada sarcinii?

Cum să depășești stările depresive din perioada sarcinii?

A avea grijă de tine în timpul sarcinii înseamnă atenție acordată odihnei, alimentației, modului în care te îmbraci, respectiv adaptarea garderobei la temperaturi și anotimp: să porți rochii și bluze din materiale naturale cu croi special pentru această perioadă, atunci când e cald, respectiv să investești în pulovere, pantaloni sau rochii tricotate și o geacă gravide, în care să te simți confortabil zi de zi.

Se pot simți femeile însărcinate în depresie?

Cele mai multe persoane cunosc starea depresivă ce apare după naștere, preocupându-se mai puțin de stările care apar în timpul sarcinii. Dincolo de bucuria de a fi mamă, în timp sarcinii te vei simți deseori ca într-un carusel al emoțiilor, cauzate în mare parte de schimbările care au loc în organism, fluctuațiile hormonale și mulți alți factori.

Cercetările indică faptul că aproximativ, 33% dintre femeile însărcinate au un episod de anxietate sau depresie, însă mai puțin de 20% dintre acestea contactează ajutorul specializat și urmează un tratament. Se pare că una dintre cauzele neprezentării la medic odată ce sunt identificate simptomele de depresie este rușinea de a admite că pot avea anxietate sau depresie, dat fiind faptul că încă predomină mitul că femeile însărcinate trebuie să fie fericite constant pe toată durata sarcinii.

Noile abordări vizează ca medicii să informeze corespunzător gravida și să-i acorde recomandări încă dinainte de apariția acestor simptome. La fel de importantă este și conectarea cu restul familiei femeii însărcinate, pentru a observa anumite schimbări comportamentale și pentru a-i fi aproape la nevoie.

Chiar dacă nu ai avut vreodată stări de anxietate sau depresie, înainte de a fi însărcinată, este important să acorzi atenție simptomelor care ar putea reprezenta o depresie. Iată cele mai frecvente simptome ale depresiei în timpul sarcinii, pe care le poți urmări și raporta ulterior medicului:

  • sentimente repetate de tristețe și nemulțumire, care nu dispar;
  • o stare generală de deprimare care se menține timp de 2 săptămâni, spre exemplu;
  • incapacitatea de a te bucura de lucrurile pe care le adorai înainte;
  • apariția unor sentimente de vinovăție;
  • scăderea interesului pentru lumea din jur, familie, job, hobby-uri;
  • apatie;
  • modificări ale apetitului – lipsa poftei de mâncare;
  • lipsa odihnei sau somn excesiv;
  • lipsa capacității de concentrare.

De asemenea, urmărește și stările de anxietate, respectiv simptomatologia specifică:

  • îngrijorare excesivă, care nu poate fi controlată;
  • iritabilitate;
  • somn perturbat și fatigabilitate;
  • senzație de neliniște care persistă;
  • dureri musculare.

În afară de stări de depresie și anxietate, femeile însărcinate mai pot experimenta și alte tipuri de tulburări emoționale, pe care doar medicii specialiști – medicul ginecolog, împreună cu un psiholog – le pot analiza și identifica, pentru a acorda remediile potrivite fiecărei persoane în parte.

Stări depresive în sarcină? Nu te îngrijora, există remedii sigure și eficiente

Partea pozitivă privind stările depresive și anxietatea în sarcină este aceea că medicii specialiști sunt conștienți de predispoziția femeilor de a le experimenta în această perioadă și sunt pregătiți pentru tratarea simptomelor și depășirea lor.

Tratarea stărilor depresive din timpul sarcinii este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a fătului, a sănătății mamei și pentru a reduce riscul apariției depresiei postpartum. În mod evident, se apelează mai întâi la terapii care nu implică medicamente, fiind cele care nu prezintă riscuri pentru făt, iar pentru cazurile în care este nevoie de medicație, există opțiuni cu riscuri foarte mici. Cum pot fi depășite aceste stări:

  • eliminarea factorilor stresanți, care diferă de la caz la caz;
  • relaxare, acasă și la un centru SPA, masaje, aromaterapie;
  • solicitarea sprijinului familiei;
  • participarea la ședințe de psihoterapie, individuală sau de grup;
  • terapie interpersonală s-a dovedit eficientă pentru îmbunătățirea stării de spirit, cea cognitiv comportamentală fiind recomandată și eficientă mai mult în cazul femeilor cu depresie postpartum.

Se vor evita tratamentele naturiste, pe bază de plante, având în vedere faptul că multe dintre acestea pot fi dăunătoare mamei și copilului. În plus, prezentarea la medic este esențială, pentru ca medicul să poată efectua anumite analize pentru excluderea oricărei alte boli medicale, ce ar putea imita simptomatologia depresiei (anemie, afecțiuni tiroidiene, deficit de fier). Reține faptul că depresia ușoară până la formele moderate pot fi remediate cu tratamentul adecvat, mai rapid și mai simplu decât ți-ai imagina.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!