Am sa abordez un subiect delicat si sper sa fie un semnal de alarma pentru multi dintre cei aflati in cautarea unui loc de munca. Ma doare in ultima perioada sa vad atata lume disperata, disperata dupa “orice” job, nu conteaza cat se plateste, nu conteaza daca imi place, job sa fie ca sa pot sa supravietuiesc.
Oare cat de normal este ceea ce se intampla? De ce anumite joburi se dau pe sub mana, ca si niste bunatati? De ce ajungi sa crezi ca orice faci e gresit? Nu trebuie sa stii prea multe pentru ca daca stii atunci esti “evitat”, atunci esti “scump”, atunci “ai pretentii”. Oare cum poti sa iti permiti pe asa o piata sa ai pretentii? Nu mai conteaza cunostintele acumulate, experienta, entuziasmul… oare ce conteaza?! Asadar azi vezi oameni capabili, oameni deosebiti care se lupta sa obtina “orice job” si asta pentru a supravietui.
In primul rand nu uitati ca daca va doriti “orice” asta e ceea ce primiti, nu uitati ca in felul asta “educati” angajatorii, e normal sa iti ofere mai putin sau sa te trateze intr-un anumit fel daca tu esti dispus sa accepti. Suntem si noi de vina pentru situatia in care suntem, sa nu uitam asta! Ne lasam atrasi intr-o situatie de care profita multa lume.
Aud des spunandu-se “Capul plecat sabia nu il taie!”. Oare chiar nu mai avem pic de credinta? Chiar nu mai avem speranta? Chiar ni s-au furat si acestea? Suntem atat de disperati in tara asta incat sa iti doresti sa muncesti si sa iti faca placere ceea ce faci este o utopie?! Ne lasam atat de usor umiliti si acceptam orice ca apoi sa platim atat de scump pentru acel “orice”.
Stim foarte bine cu totii ca locul de munca ne ocupa foarte mult timp din viata, stim foarte bine ca daca acolo ne sunt incalcate principiile si valorile acestea se vor reflecta apoi in sanatatea noastra. Ei… dar supravietuim, intrebarea mea este pana cand?! Pana ne imbolnavim?
Daca “a avea probleme”, “a avea datorii” devine sloganul vietii noastre trebuie sa ne oprim si sa ne intrebam: oare asta e viata pe care o aleg? Oare o alta cale “sa supravietuiesc” nu exista?!
Exista, cu siguranta! Insa suntem atat de preocupati de probleme, de datorii, si pe buna dreptate ca doar asta auzim, incat nu mai reusim sa ne detasam de suferinta noastra, de lupta pe care trebuie sa o ducem. Spunem mereu: “e greu sa ai un job cat de cat decent”, “e greu sa iti gasesti un job pe vremurile astea”, “taci si rabzi orice la job ca doar azi nu angajeaza nimeni”, “viata e grea azi”… si de cuvantul criza nici nu mai vreau sa pomenesc.
E dureros, e cumplit, ma doare inima sa vad oameni frumosi, oameni care nu vor decat sa munceasca, prieteni dragi mie care se zbat. E ca si cand sunt la mal, i-a adus valul, dar nu se pot ridica, nu pot iesi nici din apa dar nici inapoi nu mai au putere sa se intoarca. Cum sa te ridici in aceasta situatie? Cand te simti singur, cand orice ar face cei din jur nu e de ajuns, ei oricum nu te inteleg desi sunt alaturi de tine. Presiunea e mare, o simti de peste tot… si doare… si te simti inutil, dar poti ALEGE sa treci peste asta.
Stiu, vorbesc despre misiunea profesionala cand toti ar trebui sa acceptam orice job in orice conditii. Eu am convingerea ca fiecare dintre noi are ceva unic de oferit pe aceasta lume si trebuie doar sa ne dam voie sa descoperim acel ceva ce ne reprezinta. O data ce facem acest lucru, si punand atata pasiune si daruire in munca noastra, vor veni toate catre noi.
Aveti incredere in voi, in forta voastra si nu va lasati umiliti. Meritati mai mult si sunt convinsa ca daca veti crede in voi veti reusi. Din pacate si increderea si disperarea depind de noi. Redescopera-ti credinta, aprinde din nou speranta, arunca disperarea si urmeaza-ti misiunea! Eu am incredere in voi!
19 răspunsuri
Mare dreptate ai, Delia – stii cum e, vremurile disperate necesita ‘masuri’ (decizii) disperate. Unii iau decizia disperata de a accepta orice, altii de a ‘muri cu viata de gat’ pana obtin ce vor…E vorba si de nivelul de putere interioara al fiecaruia, ce depinde de nivelul de identitate (cine crede el ca este si ce face pe pamantul asta…). Si numai despre astea se poate discuta la infinit…Insa doar discutiile nu tin de foame cand esti disperat…
Pana la urma, cu totii invatam ceva din alegerile noastre, indiferent cum ar fi. Unii mai repede, altii foarte tarziu… Insa fiecare face ceea ce crede el mai bine , asta trebuie sa acceptam…
Buna Delia,
materialul tau vorbeste despre demnitate, despre respect de sine si ierarhizarea si prioritatilor valorilor; de regasirea puterii interioare, cum spunea Marius, in vremuri de criza, poate despre putin curaj (in varianta vremurilor noastre)si abilitatea de a lua decizii pertinente potrivite momentului. Fac aceste lucruri parte din curricula scolara obligatorie? este acest lucru invatat cu siguranta undeva? Cand le-au aflat cei mai multi dintre noi? …nu prea tarziu sau deloc?
„Presiunea e mare, o simti de peste tot… si doare… si te simti inutil,” – foarte adevarat………..
Foarte interesant si e nevoie de MULT MAI MULT de spus pe acest subiect. Trebuie cumva sa tragem un semnal de alarma foarte puternic!
Pe aceeasi tema (dar diferit expus) mai este si articolul:
http://fabw.net/incotro/
Atata vreme cat o persoana nu se cunoaste pe sine insusi si nu are incredere in ce poate face, nu poate visa (sau daca o mai face din cand in cand, uita repede de aceste vise).
Increderea in sine este o problema fundamentala in Romania. Pana cand asta nu este rezolvata ne vom umili singuri si ne vom lasa umiliti. In plus, vom creste ca un focar de frustrati si doar vom comenta fara sa luam masuri.
Solutia? Fiecare dintre cei care se cunoaste si are incredere in sine, sa ajute pe cei din jur sa se regaseasca…cu rabdare si modestie.
Solidaritate.
@Marius – Nu judec pe nimeni! Vreau doar sa ii fac pe oameni sa vada ca exista alternative. Stim cu totii bine, daca ne plangem, daca suntem frustrati, daca ne gandim ca doar noua ni se intampla, daca dam vina pe criza, pe vremuri, pe „aia cu pile” nu facem decat sa primim mai mult din toate aceste lucruri. Da, discutiile nu tin de foame, insa daca actionezi in urma acestor discutii si iti schimbi perspectiva si crezi cu tarie ca ai si tu o misiune profesionala importanta, ca ai o contributie de adus pe lumea asta, daca asculti muzica din tine (atat trebuie sa faci) totul se va schimba in viata ta.
@Corina – uff.. ai atins ceva ce ma doare. NU se invata asta nicaieri.. suntem invatati sa mergem „in turma”. Du-te la facultatea cutare ca se va castiga bine, fa si tu o scoala ca nu vezi vecinul ce bine o duce… cate exemple din acestea avem in jurul nostru? Cu zecile… :(
Stiu ca mi-am propus un obiectiv indraznet insa vreau sa trezesc lumea sa isi urmeze misiunea profesionala asa ca o sa am workshopuri de orientare in cariera pentru adolescenti si studenti, iar pentru cei care constientizeaza importanta misiunii profesionale, la orice varsta sunt, o sa am workshopuri de consiliere in cariera. Facand coaching de cariera te intalnesti cu tot mai multe persoane care vor asta, vor sa isi gaseasca misiunea profesionala. Incerc sa fiu alaturi de ei!
@Eleonora – Ai incredere in tine! Urmareste-ti muzica, schimba-ti perspectiva! Nu sunt doar vorbe, daca o faci poate fi salvarea ta!
@Cristi – ooo.. si cate ar mai fi de spus! Faine lucrurile punctate in articolul tau. Ma bucur ca am sustinatori in cauza aceasta! Am sa mai scriu un articol pe aceasta tema, insa asa cum am spus mai sus, voi face anumite workshopuri, pe langa coachingul de cariera, pentru a ajuta pe cat mai multa lume.
@Mihail – Yep, multe din cursurile mele le incep cu un exercitiu care se numeste: cine sunt eu?. E o mare problema, insa asa cum a zis si Marius.. tine de puterea interioara a fiecaruia. Unii chiar cred ca nu se poate, ca asta e tot ce se poate gasi pe criza asta etc. Tocmai pe criza asta, cred ca cei care voi iesi invingatori sunt cei care isi urmeaza misiunea profesionala. Nu prea ai cum sa rezisti altfel. Noi acum sunteti fortati sa ne focusam atentia spre interior… acum am fost „pedepsiti” sa facem asta pt ca am hoinarit prea mult dupa ce ne dadea exteriorul: bani, averi, masini etc. Cei care nu vor face asta vor acumula tot mai multe frustrari, vor fi tot mai incarcati, suparati si vor dezvolta anumite boli (vedem asta peste tot dar nu recunoastem), de aceea am zis ca supravietuim, dar pana cand?!
Fac un apel la cei care au facut pasul acesta, si-au urmat misiunea profesionala, si ii rog sa ne spuna povestea lor. Oamenii au nevoie de exemple, un simplu articol nu ii va face sa actioneze, insa daca vad ca altii au reusit poate o vor face. E oricum alegerea fiecaruia. Misiunea mea profesionala e sa cred in voi si sa va fiu alaturi!
Salut! Tot aud de sloganul aproape cliseic: „urmeaza-ti misiunea, calea, scopul, etc” dar foarte putine despre cum sa aflam care este aceasta menire profesionala sau nu.
Eu stiu cam atat: – priveste-ti o poza de cand erai mic, si citeste in ochii tai cam ce iti place sa faci, cam ce cuvant iti vine in minte prima data cand vezi expresia fetei tala de copil mic?
Alte metode?
@Adrian – da, poate suna ca un slogan si atat daca nu treci dincolo de ce iti spune „rationalul”. Ce menire, ce misiune, traim intr-o lume competitiva, valorile sunt altele etc. Uneori trebuie doar sa dai sonorul mai incet, exteriorul te bruieaza, si pur si simplu sa TE asculti: si nu doar ce iti place… ci ce te enerveaza, acolo se ascund multe credinte limitative care te-ar putea impiedica sa isi gasesti misiunea. Ceea ce ai spus tu Adrian, e adevarat. Te poti gandi cand erai mic ce iti doreai sa devii, poate ti-ai dorit sa devii doctor. Poate nu asta era menirea ta, insa cu siguranta misiunea ta are legatura cu faptul ca vrei sa ajuti oamenii.
salut!
ati venit cu acest articol la momentul potrivit!
Sunt in clasa a12a si sunt foarte ingrijorata pentru ca nu stiu pe ce domeniu sa merg mai departe.Toata lumea imi spune sa fac ceea ce-mi place,insa nu pot sa-mi dau seama ce este acel ceva ce ma atrage.La scoala am fost de principul „sa invat la toate ca sigur o sa-mi foloseasca”si asa am invatat la toate.Astfel imi place totul si nimic.Sunt buna la stiinte insa si la comunicare,intercationare cu oamenii.Sunt constienta ca am o misiune profesionala dar nu pot sa o descopar.Si asta e foarte frustrant.Cand eram mica vroiam sa devin medic…si ganadidu-ma la modul concret… cred ca este singura facultate serioasa din Romania.Insa nu stiu daca chiar asta e menirea mea!
Ajutor.
@Lorenush – draga mea te inteleg pentru ca intalnesc tot mai multe persoane ca tine. Unii ajung sa afle care le este misiunea profesionala chiar foarte tarziu dupa ce au investit intr-o facultate, in cursuri, dupa ce au incercat mai multe joburi care nu li se potriveau.
La Cluj vom avea un workshop special dedicat elevilor dar si studentilor sa ii ajutam in acest sens. Gasesti datele mele de contact pe site si te rog sa ma contactezi pentru a te putea ajuta indiferent din ce localitate esti.
Am terminat o facultate (dreptul)care n-a fost deloc usoara pentru mine, in cei patru ani n-am simtit nicio satisfactie, orocat efort depuneam parca nu era suficient si ceva nu era in regula, eu care eram obisnuita de mica cu note mari si laude care ma motivau din partea profesorilor..Am ajuns sa lucrez apoi in domeniu, totul a devenit foarte stresant si m-am imbolnavit..Am inceput sa am dureri de cap f puternice si persistente non stop, am umblat pe la multi medici si nu s-a gasit cauza. In cele din urma am cedat si mi-am dat demisia, acum sunt in cautare de job de aceeasi natura, dar inca simt ca vreau sa fac altceva in viata, ca pot fi performanta intr-un alt domeniu, dar poate n-am suficient curaj sa o iau de la zero..Intr-o lume de criza iti mai poti permite sa iti doresti un job care sa te reprezinte chiar daca nu ai studii in domeniu? Mai este timp sa o iau de la capat?nu stiu daca pot avea rabdare avand in vedere ca am nevoie de bani…Dar caut precum L. Blaga in poezia Lumina de ieri (Caut…nu stiu ce caut)
@Adelina – care e alternativa atunci? Ce alegem intre a ne imbolnavi si a ne cauta misiunea profesionala? Este timp la orice varsta sa fii TU. Multumesc ca ai venit ieri la grupul de suport si ma bucur ca ti-am putut raspunde si personal. :)
Draga Delia sunt din Constanta si daca organizezi un workshop si in orasul meu contacteaza-ma sa te ajut cu cea mai mare placere !
In momentul in care simti nevoia unei orientari in cariera, incepe prin a incepe sa experimentezi, fara constrangeri, un domeniu sau altul.
Avem oricand libertatea de alege, de aceea sta in puterea fiecaruia dintre noi de a ne detasa de tiparele dupa care suntem obisnuiti sa actionam pe plan profesional. Chiar si activitatea de “internship” pe o perioada scurta de timp te poate ajuta sa cunosti oameni noi, sa dobandesti noi abilitati si sa iti deschida oportunitati de angajare.
P.S. Am reactivat topicul cu intarziere, pentru ca acum l-am descoperit.