Acasa » Ce inseamna cu adevarat prietenia?

De obicei, prietenia este vazuta ca fiind acea relatie calda si placuta care ne da incredere in noi, ne da curajul sa actionam in unele momente mai dificile. Prietenia este acea oaza pe care o cautam cand suntem lipsiti de putere si speranta. Este acea lumina cand nimeni nu ne intelege. Prietenia este ceva profund care nu ar trebui rostit cu atata usurinta.

Cum ia nastere o prietenie?

Daca ar fi sa ne gandim la definitia prieteniei, aceasta inseamna o relatie afectiva si de cooperare intre doua sau mai multe persoane ce implica suport reciproc, incredere reciproca, loialitate, iubire, intelegere si empatie, dar si multe alte calitati (dorinta de bine pentru celalalt, simpatie, onestitate, posibilitatea de confesiune in fata celuilalt, posibilitatea de a cere ajutor in situatii de cumpana, dar si bucurie in prezenta celeilalte persoane) care fac ca legatura dintre acele persoane sa fie unica si plina de frumusete.

Din punctul meu de vedere, pentru ca aceste calitati sa fie prezente intr-o relatie de prietenie, este nevoie de un ingredient extrem de important: cunoasterea celuilalt in profunzime. Atat timp cat nu cunoastem suficient de mult persoana de langa noi, cu greu vom reusi sa integram aceste lucruri. Dupa cum spunea si Elbert Hubbard:

Prieten adevarat e cel care, chiar daca te cunoaste bine, continua sa te placa.

De foarte multe ori prieteniile iau nastere foarte rapid, bazandu-se pe lucruri comune (de exemplu, aceeasi preferinta in materie de muzica, acelasi mod de a petrece timpul liber, acelasi mod de gandire si altele asemenea). Cu siguranta, acest fapt ajuta foarte mult la crearea unei prietenii, la mentinerea ei, dar sigur nu este de ajuns. Faptul ca se impartasesc aceleasi opinii si preferinte nu asigura o legatura de durata.

Eu consider ca tocmai in momentele critice sau mai putin placute se vede cine este cu adevarat prieten si aici intervine capacitatea de a fi alaturi de celalalt, de a-l intelege si de a-l putea ajuta pentru a depasi momentul.

Pentru ca o prietenie sa fie de calitate, e important ca fiecare sa contribuie cu ce are mai bun si sa-l completeze pe celalalt si astfel „produsul” va fi unul reusit. De asemenea, un lucru foarte important pentru o prietenie adevarata este renuntarea la dependenta. Fiecare are nevoie de momentul sau, de intimitatea sa si de ritmul propriu pentru a actiona. In prietenie, aceste lucruri sunt adesea omise.

Oamenii considera ca prietenii trebuie sa impartaseasca cu ei tot si, mai mult decat atat, sa fie primii care afla. Total gresit! Aceasta nevoie de dependenta nu va duce decat la frustrare, suparare si o relatie superficiala.

Pentru o relatie profunda nu e necesar sa se petreaca foarte mult timp impreuna, ci de calitate. Un prieten adevarat va fi prezent mereu in inima ta, chiar daca nu poate fi prezent si fizic si vei putea sa vorbesti cu el si sa-i simti caldura chiar si de la distanta.

Tipuri de prietenie

Poate ca pare ciudat, dar da, exista mai multe tipuri in functie de nevoile fiecaruia. Bineinteles, sunt mai multi care vorbesc despre diferite tipuri de prietenie, dar eu am l-am ales pe Aristotel. Mi s-a parut ca perspectiva sa este cea mai potrivita.

1. Prietenia bazata pe utilitate (folos). Acest tip se regaseste frecvent la varstnici si la prieteniile cu strainii. In aceste cazuri, persoanele nu cauta compania celorlalti din cauza ca se simpatizeaza, ci pentru ca au de castigat de pe urma acesteia. Acest tip de prietenie nu dureaza in timp.

2. Prietenia bazata pe placere. Aceasta intervine mai mult in randul tinerilor. Acestia au tendinta sa se lase influentati de senzatiile de moment si sa ia decizii care le satisfac dorintele si placerile de moment. Adesea se intampla ca acesti tineri sa se imprieteneasca si sa se desparta in aceeasi zi.

3. Prietenia bazata pe starea de bine (armonie). Acesta este cel mai benefic tip de prietenie. Persoanele din aceasta categorie se imprietenesc pentru ca se plac, pentru ca detin acele calitati necesare pentru ca relatia sa fie de durata si, mai mult decat atat, se bazeaza pe similaritate, pe valori comune care fac ca interactiunea dintre acele persoane sa fie una pozitiva.

Prietenia trebuie intretinuta, incurajata si respectata mereu

A respecta nu inseamna a fi de acord cu toate actiunile intreprinse de celalalt, ci de a i le respecta, intelege si de a lasa persoana sa isi dea seama singura unde greseste. Desigur, propria parere poate fi spusa, dar fara a se impune, fara a sufoca persoana.

Mai exista ceva important care poate distruge o prietenie: FRICA. Atat timp cat traim cu frica accentuata ca relatia se poate incheia din diverse motive, ca prietenul/prietena se poate supara din cauza unor lucruri marunte, nu facem decat sa aducem energie negativa, sa pierdem timp cu lucruri si ganduri inutile si sa-i stresam si pe ceilalti.

Prietenia presupune profunzime, implicare si dorinta de evolutie permanenta.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!