Articolul de azi vine in continuarea celui de data trecuta in care am oferit 10 strategii de evitare a fricii.
Acum daca eviti frica cu singurul scop de a o evita nu rezolvi nimic.
Daca faci doar o eschiva ca sa te concentrezi mai tare pe obiectivul tau e altceva.
Si totusi e ca si cum ai cara niste bolovani in spate si ai vrea sa mergi la deal ca sa ajungi la casuta din poveste, cel mai dorit obiectiv pe care l-ai avut vreodata.
Astazi despre cum sa lasi sacul de bolovani din spate, adica in sfarsit cum sa te confrunti cu fricile tale.
- Cel mai important este sa pleci la drum cu obiectivul in gand. Imagineaza-ti ca vrei sa-l vezi realitate si stii foarte clar care sunt beneficiile de a-l fi implinit.
- In primul rand presupune ca interlocutorul tau e capabil sa faca fata la afirmatia sau cererea ta. Spune-i ce ai de spus indiferent de consecinte. Raspunsul lui nu este legat de tine, ci mai degraba in relatie cu ceea ce i-ai propus, cerut sau afirmat tu.
- Imagineaza-ti ce mult ai de pierdut daca nu actionezi, daca nu-ti confrunti frica. Imagineaza-ti ca traiesti in fiecare zi a vietii tale cu frica asta si ca iti irosesti energia pe ea fara sa-ti dai seama. Imagineaza-ti toate lucrurile frumoase, toate starile placute pe care NU le experimentezi, toate locurile deosebite pe care le ratezi. Ce simti acum legat de frica ta relativ la obiectivul tau?
- Inlocuieste a te lasa dominat de frica si de circumstantele care o creeaza. Acum te intrebi poate cu ce? Actioneaza ghidat de ce e important pentru tine. Sa presupunem ca pentru tine e important sa fii creativ si sa spui adevarul.
Eziti sa-i ceri sefului sa te foloseasca intr-o pozitie in care faci ceva de rutina. Adevarul este ca esti mai bun pentru lucruri care-ti solicita creativitatea. Cere-i sefului sa creeze cadrul in care angajatorul are ceva de castigat de pe seama a ce e important pentru tine, creativitatea ta. Spune-i adevarul tau, ca simti ca poti contribui mai mult intr-o pozitie in care-ti folosesti creativitatea.
- Schimba perspectiva in care te simti expus si in centrul atentiei cu perspectiva in care ai ceva bun de oferit catre cei in relatie cu care iti traiesti frica. Afla ce e important pentru ei din ce ai tu de oferit. Ofera-le ce au nevoie.
- Fa ordine in viata ta. Fa o lista de comportamente vechi pe care le ai si care nu-ti mai servesc nevoilor actuale. Du-te la cei de care te feresti, pe care ii eviti. Da citesti corect! Cere-le feedback despre ce ai putea sa imbunatatesti la comportamentele tale si la ce poti sa renunti.
Ei iti vor spune mai degraba adevarul si nu te vor proteja asa cum fac cei care te iubesc, cu care esti in zona de confort. Alege unul sau maxim doua comportamente care-ti produc frica. Vezi ce actiuni sau in ce situatii concrete vrei sa fii ca sa exersezi comportamentele tale. Stabileste criterii de succes cu cei care iti observa progresul – include-te si pe tine.
- Cere ajutorul familiei, prietenilor, celor care te sustin. Povesteste cuiva situatiile in care ti-este frica, cu cat mai multe detalii. Daca nu simti ameliorari cere ajutorul unui terapeut sau coach.
Acum poti sa alegi doar sa citesti aceasta poveste sau sa faci ceva pentru tine. Doar tu te poti ajuta. Noi putem fi langa tine. E doar o chestiune de alegere. Tu ce alegi?
Photo by RavenU
3 răspunsuri
Legat de ce ai spus tu: „Acum daca eviti frica cu singurul scop de a o evita nu rezolvi nimic.”, spunea cineva ca daca te temi sa nu esuezi, deja ai esuat :)
asa ca, daca nu actionam, esuam oricum, insa daca incercam, exista o sansa sa reusim:)
e ceva de genu (brian tracy spunea parca): ratezi 100% din loviturile pe care nu le executi…
@CheiaSuccesului Mai bine reușești 2% din lovituri pentru că ai curajul și perseverența de a o face. Edison, a avut de exemplu rata de conversie și mai mică, adică a ratat de foarte multe ori până a reușit să obțină ceea ce a vrut.
Cred că nu o dată vi s-a întâmplat să vedeţi unele secvenţe din anumite filme care să vi se pară „prea de tot” … şi cred că aţi auzit la fel de des ca mine expresia „viaţa bate filmul”, considerând-o adesea doar un slogan.
Ei bine, nu e aşa …
În 2007 mi s-a schimbat viaţa, în doar câteva săptămâni. Eram căsătorită de aproape 12 ani, cu prima iubire, primul bărbat … l-am cunoscut în facultate. Părinţii erau din acelaşi sat (asta am aflat ulterior)… şi multe alte potriviri şi coincidenţe care ne-au făcut să credem că suntem suflete pereche. A urmat o nuntă frumoasă, un copil dorit şi reuşit, familie, apartament, maşină, casă şi apartament … prieteni, vacanţe –
Eu lucram în radio. Copywriter şi redactor prezentator. El lucra la Electrica pe vremea aia, ulterior E ON … a ajuns director pe Moldova. Aveam tot ce ne doream, eram cuplul perfect. Ne iubeam, eram veseli şi frumoşi. El era întruchiparea cinstei, puterii, fidelităţii … vedeam în el tatăl şi soţul ideal.
Normal că avea defecte cu duiumul şi compromisurile curgeau pe bandă rulantă din partea mea … dar merita omul! … Normal că începusem să văd cum afacerile şi banii l-au cam schimbat pe cel care nu provenea dintr-o familie înstărită, nici cizelată … dar care făcuse totul să-şi depăşească condiţia …. Şi cât l-am ajutat!!! Şi cât de oarbă am fost să-i atribui doar lui meritele!!!
Ajuns „mare” nu a mai ştiut să-şi gestioneze succesul. Nu mai avea ce să îşi dorească … televizoare în toate camerele avea, curent şi lemn furase cât să facem şi o altă casă la ţară …. prietenii ştiau că la noi „curge” mielul şi hârzobul, caşul şi skinducul. Eu eram elegantă, gospodină la două case, mamă şi învăţător, noră ideală (de gaşcă cu socrii şi la sufletul lor) maestră în sexul pe zi … seral, oral şi în general bună la exerciţiile cu bară fixă … aşa că nu aveam motive de îngrijorare… Repetam asta, mai ales în ultima vreme, căutând tot mai multe circumstanţe atenuante.
Era şi omul obosit, stresat de nemţi(i de la E On)…. şi eu aş fi chiar culmea să nu îl înţeleg … Dacă am mintea „neocupată” (aşa îmi zicea) … Până în ziua în care … m-am şocat. După o săptămân de coşmar, în care chiar nu mai înţelegeam nimic, duminică am descoperit mişcând din greşeală mouse-ul la laptop … Luni am fost la avocat (de unde să ştiu atunci că mă minte, că a premeditat, că nu are cum să fie avocat comun)… Am vrut să-i demonstrez că nu îl ţin cu lanţuri, că eu am crezut în el şi în iubirea noastră … dacă iubirea s-a dus, eu cred în continuare în el ca om … doar suntem civilizaţi, avem o fată de 10 ani (la vremea aceea) … avem 15 ani de când ne cunoaştem …
M-a convins că e mai bine să plec “puţin” la ai mei (în Italia) să îmi revin … Slăbisem 12 kg într-o săptămână, nu mai deschideam gura nici să beau apă, extraveralul îl înghiţeam cu salivă şi lacrimi. Îmi smulgeam părul din cap şi nu mă puteam opri din plâns. „Unde am greşit? Nu m-am îngrăşat, arătam bine, eram soţia şi mama ideală … dansam, râdeam, eram sufletul a tot ceea ce mă înconjura …” (îmi ziceam). Fata noastră mi-a spus că este cel mai nefericit copil din lume … ea, care până atunci era cea mai fericită, înconjurată de dragoste, părinţi, bunici … Nu mai vroia să îl vadă … Am vorbit ore în şir să o conving că între oamenii mari se pot întâmpla lucruri din acestea. Dar el este un tată bun şi mereu va rămâne aşa.
Am decis (sau am fost ajutată să decid) să plec în Italia la părinţii mei pentru o vreme. Mă temeam că voi face prostia de a depăşi doza de extraveral şi copilul meu trebuie să aibă o mamă pe lumea asta. Soacra mea mă întreba cu lacrimi: „de ce?”, i-am zis că probabil va vedea singură, dacă nu … e femeie şi îşi va da seama.
Şi am plecat. Cu o geantă, în septembrie, nici măcar cu avionul ca să nu-i fac gaură în buget (ci cu Atlassib-ul). Este redundant să relatez ce au simţit părinţii mei … miile de întrebări, scenarii etc. Am sunat continuu acasă, după două săptămâni mi-a zis “morţii mă-tii javră, iei cheia şi te duci la mă-ta”. Am zis că nu aud bine. Prietenii m-au avertizat că o s-o iau rău de tot “în freză” … Nu se poate, cred că …. pur şi simplu e perioada asta grea şi aşa refulează el.
În Italia am lucrat baby sitter, badantă, la bar şi restaurant. Am căutat de lucru la biserici şi caritas-uri … să nu stau pe spinarea alor mei …. să am bani de telefon, de trimis lucruri pentru fată …. să mai uit de: “ poate”, “ dacă (şi cu parcă)” …. Am plâns continuu până în ianuarie. În timpul ăsta multe semnale că lucrurile sunt de-a dreptul mizerabile …. a adus-o imediat la noi în casă/e … Fata deja mă minţea, simţeam că e manaipulată. Eu eram sătulă de muncă şi umilinţe, plâns şi suferinţă …
Pe 10 ianuarie e ziua mea. Toată lumea din ţară m-a sunat (2008). Eram în Italia, normal … Dar (pentru că mi-am jurat că plânsul de victimă a luat sfârşit şi pentru că mă trezisem) pe 11 ian eram în ţară.
L-am sunat … a căpiat din acel moment. Au urmat doi ani în care ce s-a petrecut pare de necrezut. Cuvinte de nerostit, ură, ameninţări, violenţe, poliţie, blesteme … un copil manipulat şi devenit isteric atunci când încercam să o văd măcar la şcoală. Încercări disperate pe la toate asociaţiile de protecţie a copilului, petiţii, rugăminţi …. să pot să stau de vorbă cu copilul meu. Să mă ajute cineva. Dar în ţara noastră totul e doar pe hârtie. Nimeni nu a putut face nimic.
Am avut încă de la început unul dintre cei mai buni avocaţi, de-a dreptul “dat naibii”, exact pe măsura soţului meu. Am obţinut toate victoriile în justiţie. Adică o casare a hotărârii de divorţ, m-am luptat pentru tutela fetei şi am demonstrat ca în filme (cu mesaje inregistrate şi telefoane pozate la poliţie) că acest copil este manipulat. Fata mea ajunsese să-mi spună că va sta de vorbă cu mine după ce se va încheia partajul. Am avut parte de susţinerea unor oameni la care nu mă aşteptam, care m-au ajutat să rămân normală, să lupt …. Am făcut împrumuturi la cămătari să pot să plătesc procesele şi să menţin cât de cât un ritm de viaţă şi un nivel de trai decente.
Aş scrie un roman cu câte şi prin câte am trecut … dar nu e acum cazul. Cert este că am decis să îi dau ce vrea: toţi banii, tot ce mi s-ar fi cuvenit la partaj, pentru a putea avea legături cu fata.
La data de 5 mai 2010 am făcut o tranzacţie notarială … copilul meu este nepreţuit. Este fată şi orice zi în care se mai adună o suferinţă contează.
În ianuarie 2010 am plecat la Milano pentru a lucra ca redactor web la Adevărul Holding. http://www.Adevarul.It (Sanda Uta)
O altă experienţă de viaţă, un alt roman în sine. Am stat zi lumină în redacţie. M-am dedicat asupra a ceea ce făceam. Nu conta că plăteam 500 de euro pentru o mansardă, că plecam la 23.00 din redacţie când aveam program de după amiază şi ajungeam la miezul nopţii punct acasă … Nu conta că trebuia să îmi drămuiesc fiecare ban … că problemele financiare acumulate în trecut nu erau rezolvate, că la 36 de ani nu aveam decât valizele cu haine si trebuia să îmi cumpăr ca la 18 ani: tacâmuri, covoraşe, o lenjerie … samd
După cearta lui Patriciu cu Corlăţeanu a devenit totul apăsător, simţeam că stăm cu sabia lui Damocles deasupra capului. Ceea ce părea a fi unul dintre cele mai negre scenarii s-a întâmplat. Redacţiile Spania şi Italia s-au închis. Nu a contat nimic. Doar orgoliile unora. Am rămas fără serviciu, cu mansarda, cu datoriile … în Italia. Pot să pooooovestesc la greu. Am făcut Milano la pas în căutarea unei slujbe. Am lucrat o săptămână într-un hotel … ţeapa! Am testat terenul să văd cum e cu italienii … am …. şi am …. şi am.
Până am ajuns în Germania. O cunoştinţă mi-a cumpărat biletul de avion. Am dat din nou bani pentru a trimite din lucruri acasă. Ce să iau, ce să las … Acum sunt în Germania. Stau într-un apartament fără să ştie prea multă lume de prezenţa mea … planul era să mă angajez ca menajeră şi asistentă într-o casă cu o persoană care este legumă. Nu cunosc germana. A picat.
Acum mă chinui să învăţ căteva expresii, verbe … Doar sunt fată deşteaptă, nu ? … aşa spune toată lumea. Nu se ştie ce voi face, nu mai am bani, lucrurile îmi sunt împrăştiate ….
Aş mai avea ceva forţă …. dar dacă aş ştii că ce fac se vede şi ce construiesc nu se dărâmă ca şi castelele de nisip …
Nu sunt genul chinuit … dar mă chinui cu graţie de mai bine de 3 ani.
Bărbatul meu a luat una cu două case şi acum se bucură amândoi de avere.
Fata mea creşte şi învaţă foarte bine …. mă bucur pentru bazele pe care le-am clădit.
Părinţii mei aşteaptă să îi ajut şi pe ei cu ce am luat în urma “înţelegerii” dintre mine şi soţul meu … nu cunosc situaţia reală (este şi munca lor în ceea ce mi s-ar fi cuvenit, ei având în trecut o situaţie bună şi ajutându-mă mult).
Am trăit experienţe dintre cele mai tulburătoare, diverse şi complexe în aceşti ani.
Bărbatul din Germania este marea mea dragoste de după divorţ … pentru care am făcut o grămadă de bani recrutând timp de 1 an şi jumătate sudori care să lucreze în Bulgaria … da, fac o grămadă de lucruri! Numai că ajunsă aici am constatat că nevasta de care s-a despărţit şi cu care are legături doar de dragul copiilor (versiunea lui), este o nevastă pe bune, care îl jupoaie dacă face un pas greşit …
Aştept să văd ce pot să fac aici să îmi achit măcar datoriile şi să plec înapoi în Italia.
Şi mă mir cum dracu nu-i păcat şi cum există dreptate pe lume când: ştiu să lucrez cu copiii şi am făcut-o, sunt un copywriter plin de idei (dar fără bani), pictez, vorbesc engleză şi italiană, interacţionez bine cu oamenii, sunt o prezenţă plăcută … un om care ar putea face multe …. dar ce să fac pentru a putea să fac !!!!!
Închei ca-n tren, pentru că îmi doresc din suflet să spun: va continua.