Acasa » Ce trebuie să știi dacă îți dorești o mașină cu o cutie de viteze automată

În general, mașinile care au cutie de viteze automată sunt preferate de șoferii mai comozi, dar și de către șoferițe. Adorate de către americani și din ce în ce mai comune în rândul europenilor, mașinile cu transmisie automată se bucură de tot mai multă popularitate și printre conducătorii auto din România. 

 

Avantajele automobilelor din această categorie sunt numeroase, însă există și foarte multe lucruri pe care trebuie să le știi pentru a evita surprizele neplăcute. Descoperă cele mai importante detalii despre automobilele cu transmisie automată!

Cât trebuie să plătești pentru o mașină cu transmisie automată?

Alegerea unei mașini care are cutie de viteze automată este, fără îndoială, una care îți oferă confort, cu toate că există anumiți critici care consideră că astfel de automobile diminuează experiența autentică a condusului. Și cum confortul are prețul său, trebuie să știi că pentru un automobil din această clasă trebuie să plătești în plus aproximativ 1.500-2.000 de euro, comparativ cu o mașină care are cutia de viteze manuală. 

Totuși, dacă vrei să obții un preț bun pentru mașina pe care ți-ai dorit-o, verifică și site-urile de licitații mașini sh

 

Motor mic și transmisie automată – da sau nu?

Achiziția unei mașini reprezintă o investiție importantă, indiferent dacă optezi pentru una nouă sau dacă te tentează mai degrabă un automobil second hand. Atunci când stabilești dacă vrei să conduci o mașină cu transmisie automată sau una care are cutie de viteze manuală, important este să iei în calcul capacitatea și puterea motorului. 

 

Concret, în cazul mașinilor compacte care, în marea lor majoritate, au motoare mici, cutiile de viteze automate nu reprezintă tocmai un avantaj. Deși oferă comoditate în timpul șofatului, ele prezintă minusuri care nu sunt deloc de ignorat. Consumul este unul dintre acestea, care este considerabil mai mare în cazul motoarelor cuplate la o cutie automată, în combinație cu un motor mic. 

 

Pe de altă parte, performanțele scad atunci când un astfel de motor transmite puterea prin intermediul unei cutii automate. În plus, senzația pe care o ai în momentul în care mașina ta face trecerea dintre intervalele de viteză ar putea fi una destul de inconfortabilă în cazul mașinilor cu motor mic și cutie de viteză automată. Nu este exclus nici să fie nevoie să aștepți un timp mai lung decât ai crede pentru ca automobilul să crească viteza (mai bine de 1,2 secunde). 

 

Totuși, ce variante ai?

Așadar, dacă vrei o cutie automată pe o mașină mică și compactă, există mari șanse să fii dezamăgit de alegerea ta. Din acest motiv, înainte să faci o astfel de achiziție, îți recomandăm să faci un test drive detaliat. 

Totuși, există și opțiuni bune în acest caz. Este vorba despre deja celebrele cutii de viteze DSG (Direct Shift Gearbox), din dotarea modelelor de mașini din grupul nemțesc Volkswagen. Datorită faptului că au dublu-ambreiaj, aceste automobile schimbă treptele rapid atunci când sunt setate pe modul automat. Cutiile de viteze DSG se găsesc și în dotarea mașinilor supersport, așa că ai și această opțiune. 

 

O mașină cu cutie automată este mai economă, fiind ideală pentru condusul în marile orașe. De asemenea, automobilele de acest tip sunt o alegere foarte bună pentru persoanele care au probleme la membrele inferioare, deoarece ajută la urcarea în rampe și elimină riscul ca motorul să se oprească brusc. 

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!