Am vorbit acum ceva timp despre managementul conflictelor intr-o relatie si as vrea acum sa vedem ce se intampla in situatiile de calm si liniste, de intelegere si drag. Cand aceste situatii sunt duse la extrem.
Oamenii sunt niste fiare
Cei mai multi, atunci cand sunt respectati, apreciati si tinuti in brate, cand au totul in fata si nu trebuie decat sa se bucure, se simt deja superiori celuilalt si au tendinta de a-l domina. Si asta chiar daca pana atunci au tanjit dupa atentie, s-au zbatut sa o obtina, chiar daca au plans si s-au rugat sa fie tinuti in brate. Imediat ce au obtinut acele lucruri si nu a mai fost nevoie sa le vaneze, aproape ca le dispretuiesc.
In primul rand, cautam sa ne implinim nevoile de baza ale Piramidei lui Maslow – cele fiziologice, de siguranta si apartenenta. Cautam afectiune. Cautam pe cineva care sa ne fie aproape, pe care sa ne sprijinim sau pe care sa-l sprijinim, din sentimente materne, respectiv paterne, cu care sa fim prieteni, sa ne sfatuim, cu care sa fim parteneri, pe care sa-l iubim. De aceea, suntem permanent in cautare de atentie.
Ce se intampla cand o obtinem prea repede, sau dupa ce indelung am cerut-o si acum o avem? Se pare ca unii din noi, mai competitivi, urcam mai sus la celelalte doua trepte ale piramidei si ne dorim recunoastere, auto-depasire. Acele nevoi care implinite satisfac ceea ce se numeste orgoliu, sau ego personal. Dorinta de putere va spune ceva? La unii dintre noi este adanc intiparita in gene.
Vanatoare sau Cultivare
Se spune ca in general barbatii au tendinta de a pune mai mult pret pe vanatoare, pe seductia in sine, decat pe obtinerea rezultatului. Si asta ar fi normal, daca ne gandim la faptul ca prin constructia lor au un mai mare apetit pentru risc, resimtind adrenalina ca o intensa placere. Femeile, de cealalta parte, par a fi mai dispuse sa se bucure de ce au si sa cultive acele lucruri la care poate cu greu au ajuns. Si totusi, rolurile se pot schimba.
Nimeni nu vrea sa i se ofere totul de-a gata, direct, fara nici o tatonare, tachinare sau negociere prealabila. In asta consta arta seductiei, in a nu te lasa prea repede, in a-l face pe celalalt sa te doreasca mai mult. De fapt, la fel este cu orice placere, pe langa cea afectiva sau sexuala, chiar si celelalte tipuri iti provoaca o senzatie mult mai intensa daca le astepti mai mult. Sau daca trebuie sa muncesti pentru a le obtine.
Cum ar fi sa mergi in fiecare luna in capitala ta preferata pe gratis? Cum ar fi sa mananci in fiecare zi icre negre aduse la pat? Sunt sigura ca te-ai plictisi destul de repede. Ar fi interesant la inceput insa apoi ai vrea mai mult, sau altceva. La fel este si cu afectiunea pe care ti-o ofera cel de langa tine. Cred ca este ceva ce trebuie cultivat, mereu cautat, mereu muncit pentru a o obtine, mereu dorit si niciodata avut in intregime. Este vorba de acea nuanta de mister necesara.
Sa oferim cate putin si incet
Prin urmare, cred ca respectul, aprecierea, afectiunea, intelegerea, trebuie oferite in timp, incet, pe masura ce il cunosti pe celalalt si ai incredere in el.
Nici chiar dupa multa munca si dorinta intensa sa nu fie oferite de tot si irevocabil. Sa nu creezi acea senzatie de deplina siguranta care, pentru ca nu depui nici un efort pentru a o obtine si pentru ca este multa, pe gratis, ajunge destul de repede sa te plictiseasca.
14 răspunsuri
Foarte frumos articolul Gia.
Ai descris cat mai real modul competitiv in care traiesc barbatul si femeia. Si nu te contrazic deloc.
Imagineaza-ti ca aceasta „competitie” se poate prelungi pana la moarte chiar in cadrul unui cuplu stabil.
Dar…
Eu te intreb, unde e iubirea si compasiunea ?
In ce fel vor percepe viata copiii nascuti si crescuti intr-un cuplu care nu face decat sa adulmece pasul urmator in mod strategic ? Eu cred ca acei micuti isi vor urma parintii in comportament si vor oferi in acelasi mod afectiunea si respectul lor : conditionat. Adica : vor fi cuminti, ascultatori si vor invata bine numai daca vor fi recompensati in vreun fel. Fiindca ei au invatat in familia lor ca totul are pret.
In acelasi context nu sunt de acord cu „Nici chiar dupa multa munca si dorinta intensa sa nu fie oferite de tot si irevocabil. Sa nu creezi acea senzatie de deplina siguranta care, pentru ca nu depui nici un efort pentru a o obtine si pentru ca este multa, pe gratis, ajunge destul de repede sa te plictiseasca.” fiindca experienta de viata mi-a aratat ca ne putem reinventa mereu si ca „totul” de care vorbesti nu poate fi niciodata chiar TOT. Exista mereu resure. Trebuie doar sa dam de ele, cautand in interiorul nostru.
Marii maestrii spirituali au un altfel de mesaj si incerca sa arate alternativa existentei prin toleranta, compasiune si iubire.
Te felicit pentru articol fiindca inteleg perfect mesajul textului.
Cand citesc articolele Giei, imi vine sa ma las de meserie :) . Si asta fiindca realizez ca imi va fi foarte greu sa ajung la acest nivel :) . Scrie exceptional!
O viata in cuplu se poate transforma intr-o vanatoare. Cel care ocheste si cel care aseaza tinta fac deseori echipa. Doar ca ajung intr-un punct in care invidia isi face simtita prezenta si fiecare incepe sa pretinda ca rolul sau este mai important.
Imi place articolul .De fapt,dupa primul paragraf m-am dus repede la „cuprins” sa vad daca mai ai si alte articole (e primul articol pe care ti-l citesc) si abia apoi am continuat lectura.
Totusi nu sunt intru totul de acord cu tine.Sunt si oameni care au depasit conditia de „fiare” si pentru care e nedrept sa le dai „cu zaharelul” respectul ,afectiunea, intelegerea etc.Abia asa ii alungi din preajma sau ii” imunizezi” si pe ei.E-adevarat ca sunt prea putini de acest gen,dar sunt totusi …SI-ATUNCI?!…
Multumesc frumos, Gabi. Imi place cum suna „ne putem reinventa”. La termenul asta ma gandeam si eu zilele astea. Da, putem face asta, putem avea o relatie foarte palpitanta venind mereu cu ceva nou. Numai sa mai avem rabdarea de a ajunge acolo, dupa ce ni s-a oferit prea mult. De aceea zic ca e bine la inceput sa fie cate putin si nu conditionat, ci dat cu masura.
Interesanta si problema copiilor. Cred ca ar trebui mai intai sa devenim ceva mai intelepti, sa ne „imblanzim” si apoi sa avem copii…
Ovidiu, esti prea generos. Imi place metafora ta cu „cel care ocheste si cel care aseaza tinta”.
Si mie imi pare bine de cunostinta domnule Ionescu :) Da, am intalnit oameni intelepti care nu vor, nu au de ce sa vrea sa-i domine pe ceilalti, nu au nevoie de recunoasterea lor. Oameni care vor doar sa se inteleaga, sa se simta bine si pentru ei poate fi placut tot timpul. Sunt oameni care au incredere in ei. Sunt oameni pe care-i respect.
Pacat doar ca cei mai multi sunt trecuti de o varsta inaintata. Cred ca doar unul sau doi de acest gen am intalnit, care sa fie la varsta de „doua zeci si ceva”. E nevoie de intelepciune pentru asta :)
Totul suna de parca ar trebui sa ai o strategie in ceea ce priveste acordarea afectiunii, a increderii, a sentimentelor in general. Si cu toate ca, din pacate, le-am acordat de multe ori prea repede si n-a iesit bine, tot nu reusesc sa ofer doar cate putin! Mi se pare prea „rece” sa stai si sa astepti sa mai treaca o vreme pana la urmatorul pas, cand de fapt si tu iti doresti mai mult! Iar misterul , noul pot sa apara iar, asa cum spunea Gabi, „ne putem reinventa”!
Da Gia, cateodata si prea multa miere poate provoca o senzatie adversa :)
irina, ai vazut ca n-a iesit bine cand ai oferit prea repede :) Intr-adevar este rece, insa daca reusesti, apoi va putea fi foarte cald, fierbinte, arzator :) Si apoi numai, ne putem reinventa, cand il avem si pe celalalt pregatit sa aprecieze.
Gia: Este foarte adevarat! Si cu siguranta nu e prea tarziu sa fac schimbarea :) Multumiri pentru articol!
wow ai descoperti america!!!
ti-a luat mult ca sa faci asta? Sunt lucruri atat de simple pe care deca vrei sa le teoretizezi, dupa cum am si vazut, o poti face, chiar poti sa le faci sa para mai complicate…. e asta e tendinta acum si dupa asta se ghideaza multi….
dureros e ca sunt inca multi oameni care nu stiu despre astea si afla cititnd artcole cum e asta. Aici e partea pozitica a unui astfel de articol. Insa le plang de mila celor care trebuie sa citeasca articolul si sa isi deas seama de aces lucru. Cum sa treci prin viata si sa nu poti sa deduci singur aceste lucrur?!?!
Gia, frumos spus si foarte adevarat!
Admirator secret, cred ca sunt multi oameni care isi dau seama de lucrurile astea, insa nu le constientizeaza adevarata importanta sau nu se simt motivati sa le aplice.
Eu asta mi-am propus sa fac aici, sa pun accent pe ele si sa dau argumente in plus pentru schimbarea de atitudine, ceea ce ar fi benefic pentru toata lumea.
Nu exista „prea tarziu”. Mereu „ne putem reinventa” :)
Eu cred ca respectul si increderea trebuie acordate neconditionat si absolut oricui chiar de la primele cuvinte adresate. Jumatatile de masura nu au ce cauta in relatiile dintre oameni. Noi suntem legati unii de altii prin fire nevazute. De ce sa le dam unor oameni jumatati de incredere si respect, iar altora (celor din familie de exemplu) incredere si respect in totalitate. Care este criteriul? Cum pot fi unii mai valorosi cand toti suntem fiii lui Dumnezeu? El ne iubeste absolut in aceeasi masura pe toti indiferent cat de imperfecti am fi. De acord, cateodata suntem raniti de raspunsul celorlalti (dar asta poate fi raspunsul pt.ca noi acordam jumatati de masura) dar si lectii. Daca suntem complet sinceri cu noi insine, nu cred ca noi am dori ca cineva sa ne ofere jumatati de masura. Din punctul meu de vedere nu-mi plac jumatatile de masura. Totul sau nimic!
Eugenia, foarte interesant comentariu :) . Cred totusi ca Gia se referea la altceva :) .
Ovidiu, nu ma refeream la altceva :)
Ce a spus Eugenia este un punct de vedere, o atitudine pe care o poti lua in relatiile cu ceilalti. Aceasta atitudine ne poate face sa castigam totul sau sa pierdem totul… e o alegere :) Ce am spus eu – sa incercam sa nu dam prea mult si prea repede vine din experienta faptului ca cei mai multi nu stiu sa aprecieze atunci cand au fara sa se straduiasca, e veche povestea :)
Raspuns privitor la articolul Gerogianei Codrescu !
Sentimentele si relatile umane nu pot fii din pacate adaugate Intr-un
asa zis „Menagement al conflictelor ” fiecare persoana trebuie roportata
la >>> ” propiul eu ” si daca ar fi sa o luam pe plan pshihologic
comform Individiualismului lui Adler fiecare fiinta umana va urmari sa-si
satisfaca In primul si In primul rand egoul si satisfactia personala !
Pe de alta parte nu putem generaliza sentimentele barbatilor sau a femeilor
fiintele umane nu sunt nici macar fiare ca daca am fi …, am pastra
macar relatia cu celalalt pe durata Intregii vieti ! ( Stiati ca ;
o pereche de Lupi…, mascul si femela cand se formeaza ca pereche
indiferent prin pericolele prin care trec raman impreuna toata viata,
si acest lucru se Intampla si la alte specii de animale )
Pe cand la fintele umane reciproca nu este Intodeauna valabila
si termenul >>> „la bine si la greu …”
nu va fi Intodeuana respectata cu adevar de un cuplu …!
Dar ceea ce spunea >>> Eugenia este In mare parte adevarat ,
cand simti ca ti-ai gasit perechea si o iubesti ori i te oferi cu totul
( si acest lucru trebuie sa vina deopotriva de ambele parti ),
ori legatura( relatia ) nu va functiona… nu merge cu jumatati de masura //
sau sa te joci cu sentimentele celuilat …, azi am chef sa ma ofer tie , maine nu am chef
este adevarat ca daca ar fi sa manaci In fiecare zi icre negre , te-ai scarbi repede de ele !
Dar o fiinta umana si mai ales cel/cea cu care ai ales sa traiesti o viata de om nu poate fi comparata cu o hrana comestibila ! Este adevarat ca ceea ce destrama multe cupluri In ziua de astazi si dupa o casatorie de cati-va ani este >>> Rutina ! De aceea cuplurile su perechea care va rezista acestor incercari si care vor reusi sa mentina „dragostea sau iubirea ” celuilalt vor fi cele care vor stii sa aduca In fiecare zi In viata celuilat bucuria si placerea de… a fi Impreuna ! O vorba buna , o mangaiere , un cuvant de iubire , o atingere tandra si chiar un alt fel de a fi In camera conjugala(si care nu trebuie sa fie In fiecare zi doar aceasi loc sau camera …), dar sun din nou …, „dar ” acest ” lucru trebuie sa vina din partea amandoura, degeaba va lupta doar unul sa ofere si sa primesca daca celalat nici macar nu se va sinchisi nici sa primeasca si nici sa ofere !!! Asadar concluzia care ramane este ca sentimentele , respectul si iubirea umana nu pot fi negociate sau oferite cu portia ca Intr-o piesa de teatru … si nici macar incluse Intr-un >>> „Menagement al conflictelor ” …, fiindca la urama urmelor suntem fiinte umane si nu roboti sau programe de calculator ! Si ca sa parazafrez pe cineva ; ” Daca Dragoste nu e…nimic nu e …! ”
P.S. Inchei aici In speranta ca nu voi isca conflicte interminabile la scrierea acestui articol !
Dragostea adevarata nu cere nici prea mult si nici prea putin si ea rezista infinit In timp si doar
acelora care se ofera celuilalt >>> „Total si Neconditionat ” !