Dormeam in parcuri. Asta pana cand au aparut tot mai multi gardieni sa pazeasca apa si bancile. Mi-au spus ca deranjam florile si am plecat. Scarile blocurilor sunt tot mai putin accesibile. Oamenii ne privesc ciudat. Unii cu mila, altii cu teama. Altii cu mandria ca ei sunt superiori si ca n-au ajuns in halul asta. E adevarat ca uneori cuvintele mi se impleticesc din cauza alcoolului. Alegerile gresite m-au adus aici. M-au luat de mana si am pornit impreuna intr-o plimbare cu parfum de vas de croaziera si finalitate de iad.
Un baiat m-a scuipat ieri. Mi-a spus ca m-as fi uitat urat la prietena lui din masina. Am incercat sa vorbesc civilizat cu el, dar imediat a racnit: „Noi este studenti, ba analfabetule! Ce stii tu de chestiile astea?!” Si eu am fost candva student. Si eu am avut casa. Am fost premiant si eram printre favoritii profesorilor. Numai ca atunci favoritismele se faceau dupa ce stiai, nu dupa cheile masinei pe care o aduci la cursuri.
Dimineata vad copii care merg spre scoala. Nu este zi in care acestia sa isi vorbeasca de bine profesorii. Se plang de faptul ca ar fi plictisiti, ca abia asteapta sa mearga in barul de peste drum. Si parca nici culoarea rucsacului nu e pe placul lor. Li se pare ca sunt cei mai ghinionisti din lume. Nu pot sta de vorba cu ei de nicio culoare. Pur si simplu nu ma baga in seama, ma dispretuiesc. Ma vad citind si imi spun ca am furat cartile. De asta am ales varianta sa le scriu.
Ghinion inseamna sa fii lovit si trantit si sa ramai acolo. Ghinion inseamna sa ai impresia ca bautura iti rezolva durerea. Ghinion inseamna sa fii rau cu cei din jur atunci cand esti ranit. Ghinion inseamna sa fii nerecunoscator celor care te-au ajutat. Ghinion inseamna sa fii mai prost decat cainele tau, vorba celor de la Parazitii. Prost datorita ignorantei. Ghinion inseamna sa traiesti cu iluzia ca nu ai nimic de invatat de la un profesor, de la un vecin, de la un parinte. Sau chiar si de la un cersetor. Ghinion inseamna sa crezi orbeste in cei cu care ti-o bagi in vena. Indivizi care te vor parasi la prima adiere de vant.
Toate ghinioanele sunt alegeri proprii. Ele m-au adus in strada. E greu, e greu de tot sa revii, va spun asta fara nicio ezitare. Dar atatea zile cate voi mai avea, voi lupta la baioneta pentru a recastiga ce am pierdut. Si nu ma refer aici la statutul social. Acesta nu valoreaza nici cat un balegar!
Prefer cartonul in loc de pat, daca doar asta este rasplata efortului meu sustinut. Vreau sa ma recastig pe mine. Gratiile reale nu sunt cele de la inchisoare. Acestea sunt o gluma fata de propriile dureri. Chiar daca acestea sunt insondabile de la distanta, ele raman pentru mine cele mai importante lucruri din lume. Si stiu bine ca asa e si pentru voi.
Deci, sa nu uitati. Noi insine suntem cel mai mare ghinion si noroc pentru propria persoana. Si daca aveti impresia ca e o fraza banala si care s-a mai spus de o mie de ori, priviti-i pe cei care dorm pe banca atunci cand gerul e in plin asalt.
Priviti-i si bagati la cap. Pentru ca unii dintre ei deja au facut-o.
6 răspunsuri
bun! :)
Multumesc, Andrei! :)
Super!
Bucura-te de fiecare clipa
Traieste viata la maxim!
Zambeste purtat de bucurie!
Acum serios, chiar e scrisă de un cerșetor? :|
Anyway, chiar motivațional articolul. Mi-a plăcut zicala „Noi insine suntem cel mai mare ghinion si noroc pentru propria persoana” și probabil o să devină unul din motto-urile favorite :)
Darky, in fiecare dintre noi exista un cersetor :) . Crede-ma pe cuvant :P .
Frumos