Surpriza acestei zile de miercuri este ca tu esti de fapt mai multi. Nu mai citi o data propozitia, chiar asta am zis: tu esti mai multi. Despre existenta plurala se vorbeste din timpuri mai vechi si poate cea mai cunoscuta astfel de diviziune este cea teoretizata de Sigmund Freud: Sine, Eu, Supraeu. Chiar de la aceasta impartire a pornit si Eric Berne, fondatorul Analizei Tranzactionale (AT), cand a vorbit despre Starile Eului (Ego States).
Starile Eului sunt niste patternuri de limbaj, comportament, atitudini si experienta pe care le acumulam pe parcursul dezvoltarii noastre si le utilizam in interactiunile cu ceilalti si in convorbirile interioare.
In Analiza Tranzactionala sunt trei astfel de Stari ale Eului: Parintele, Adultul si Copilul. Asa ca azi povestim despre parintii, adultii si copiii din noi, cum se intalnesc ei si ce putem face, acum ca-i cunoastem.
Copilul
Cand suntem in starea de copil reluam si utilizam comportamente, atitudini si reactii deprinse in copilarie, in primii ani de viata. Copiii sunt de doua feluri: copilul adaptat (Adaptive Child) si copilul spontan (Free Child). Ii recunoastem dupa comportament.
Copilul spontan e foarte dinamic, alearga, se misca, gesticuleaza, vorbeste repede (incercand sa tina pasul cu ideile care ii tot vin!). Vorbeste despre ceea ce simte: el trebuie sa se exprime si este foarte senzorial si kinestezic. Cauta, exploreaza, nu are limite si nu le recunoaste pe cele impuse de ceilalti. Suntem copii spontani cand visam noaptea geamurile de pe Strada Sforii si dimineata fugim la gara si luam primul tren spre Brasov, cu mainile in buzunare sau cand ne sunam un prieten in miez de noapte si-l invitam la o plimbare (daca e un copil la fel de spontan ca si noi, va accepta).
Copilul adaptat este copilul cuminte: asculta de parinti si de vocea societatii, vorbeste incet si doar intrebat. E un copil linistit, care priveste mult in jur pentru a invata, a vedea cum se face, cum fac ceilalti. Copilul adaptat respecta regulile deja existente si nici nu se gandeste sa le puna in chestiune. In general suntem copii adaptati de fiecare data cand ne aflam pentru prima oara intr-un mediu nou: intr-un grup in care nu cunoastem pe nimeni sau cand am schimbat locul de munca.
Adultul
Starea de adult se refera la prezent si la realitatea obiectiva. Comportamentele, reactiile si atitudinile adultului se bazeaza pe rationalitate, pe evaluarea optiunilor asa cum se prezinta ele si nu asa cum par a fi. Adultul cauta, foloseste si comunica informatii si stari de fapt, nu sentimente sau pareri. Adultul este vocea rationalitatii si uneori poate parea Mr. Spock din Star Trek: lipsit de sentimente.
Parintele
Avem doua tipuri de parinti: (pentru fiecare copil cate unul, nu?) parintele grijuliu (Nurturing Parent) si parintele normativ (Controlling Parent). In starea de parinte ne comportam si reactionam asa cum am vazut si invatat de la parintii nostri sau alte figuri cu autoritate. De cele mai multe ori nu ne putem explica sursa acestor expresii si comportamente: ele sunt pur si simplu in noi. Spunem ca „asa se face”.
Imaginea cea mai reprezentativa pentru parintele grijuliu este closca. Cand suntem in starea de parinti grijulii ne aplecam spre ceilalti si vrem sa-i protejam si sa-i ajutam. Vrem sa le oferim siguranta prin orice mijloace: voce calda si calma, mesaj “lasa, ca facem impreuna”, “te ajut eu”, “lasa-ma pe mine”, incurajari si deschidere. Suntem parinti grijulii cand ne oferim sa mergem noi sa cautam nu stiu ce carte prin tot orasul sau cand pregatim micul dejun si sandwich-uri peste zi partenerului de viata sau copiilor nostri, deja tineri adulti perfect capabili sa se descurce singuri cu mesele.
Parintele normativ poate fi reprezentat prin aratatorul ridicat a “ai grija!”/”ti-am spus eu!”. Parintele normativ critica, pedepseste si judeca: pe ceilalti si pe noi insine. Cand suntem in starea de parinte normativ spunem celorlalti (si ne spunem noua) ce e bine si ce nu e bine, ce trebuie si ce nu trebuie. Parintele normativ este un depozitar al regulilor, ca un judecator. Credintele limitative, schemele despre care am vorbit saptamana trecuta, toate au vocea parintelui normativ.
Cum aplicam
Starile Eului nu sunt doar niste concepte teoretice. Dealtfel, nu e bine sa inveti concepte teoretice pe care sa nu le poti aplica (uite-l si pe parintele normativ: “nu e bine!”). Odata ce te-ai familiarizat cu ele si ai identificat la tine astfel de comportamente, poti aplica informatiile din acest articol in cel putin trei feluri:
1. Identificarea starii. Spuneam la inceputul articolului ce sunt Starile Eului: tipare de comportament si abordare, limbaj si experienta. Un fel de roluri, daca vrei. Numai ca sunt toate acolo in noi, in acelasi timp si le utilizam ca pe hainele din dulap, in functie de situatie si de starea in care suntem. Cu toate ca pot aparea situatii amuzante (sau asa s-ar gandi un copil spontan) daca ne costumam la o petrecere de oameni seriosi, s-a observat ca e mai bine sa ne imbracam asa cum trebuie…
2. De pe aceleasi pozitii. Noi oamenii suntem fiinte pasnice. Vrem sa ne simtim bine, sa fim fericiti si nu ne plac conflictele. Neintelegerile adesea ne nedumeresc pentru ca ne e greu sa ne punem in papucii celuilalt. Cunoasterea Starilor Eului face ca faza cu papucii sa ne iasa mai usor.
Doar cateva exemple: partenerul nostru de viata s-a trezit in starea de copil spontan si vrea sa vada marea azi-acum-ieri. Daca noi am reactiona ca parinti normativi (“Calatoriile se planifica, esti un iresponsabil!”) sau ca adulti (“E iarna. Iarna nu se merge la mare.”) vor iesi scantei. Din acelea neplacute. Dar pentru ca intelegem ca, pentru moment, stam de vorba cu un copil spontan, putem cauta o solutie printr-un dialog care sa satisfaca nevoia de joc.
Incercam sa le explicam o alegere de-a noastra parintilor, care se afla in starea de parinti normativi: nu sunt de acord si stiu ei mai bine. Bonus, ne judeca. Cunoasterea starilor eului ne ajuta sa nu reactionam intr-un fel care fie duce la un conflict (copilul spontan care spune “Nu ma intereseaza! Asa vreau eu!”) fie ne frustreaza (copil adaptat care va ceda presiunilor, va face ce vor parintii si nu ceea ce-i place).
3. E destul loc sub soare. Exista situatii potrivite pentru fiecare dintre starile in care ne putem afla. Si situatii nepotrivite. Cunoasterea si constientizarea ne ajuta sa le evitam pe cele nepotrivite. Copiii spontani nu prea au ce cauta la birou, in relatiile profesionale. Exceptia ar fi industriile creative si sedintele de brainstorming. La locul de munca se duce adultul. Iar relatiile intre oameni sunt in general stricate de parintii normativi din noi.
18 răspunsuri
Felicitari pentru articol, Daniela! :)
Buna Daniela, nu ma pot abtine sa nu conversez cu voi, desi am de lucru de mor !!! Vreau sa va povestesc pe scurt un vis: eram in mijlocul unui cadran solar, iar la fiecare ora erau batrani – femei si barbati deopotriva. De fiecare data cand ma uitam, pe rand, la fiecare in parte, incepand cu ora 1, fiecare vorbea ceva: la inceput vocile erau de femei… apoi de barbati, apoi, cam dupa ora 6, spre 12 vocile s-au facut de copil, vesel, bucuros, uneori strigand, alteori plangand, de multe ori razand… La ora 11 mi-am dat seama ca sunt eu in toate ipostazele sufletului meu… iar spre 12 totul era un cantec minunat, vocea aceea micuta se facea suava cu muzicalitati pe care nu le-am ascultat vreodata … si totul era un cantec, era o bucurie, era o simfonie de sunete venite de la fiecare mosh in parte, si dincolo de 12 nu era decat senin si sunet…
M-am trezit cu toate in mine… dar mi-am zambit cu ingaduinta… nici pe departe nu am ajuns acolo, dar sufletul meu e de copil, chiar cand pare a avea accente patetice…
Cred ca toti suntem asa… Cred ca ne indreptam spre simfoniile sufletelor noastre… (dar sa nu stie sefa ce fac eu aici !!!)
Frumos articol.
Da, asa este, suntem „mai multi in unul” – o infinitate de voci interioare care formeaza mai multe sub-personalitati care la randul lor formeaza cateva parti ale fiintei ce se exprima printr-un singur corp fizic. Noi numim aceasta ‘multime interioara’ : EU, facand de fapt eroarea fundamentala care ne tine in iluzia vietii fizice. Suntem EU in momentul in care am unificat in interior acesta infinitate de voci, multe subpersonalitati si cateva parti – astfel incat sa exista o singura structura unitara care sa se exprime printr-un singur corp fizic. Pana atunci noi existam ca o ‘gloata interioara’ care se exprima prin corpul nostru in mod inconstient – si din cand in cand ne identificam cu una din aceste voci, subpersonalitati, parti si o numim ‘EU’ – ceea ce nu e pe deplin adevarat.
Unificarea interioara a reprezentat dintotdeauna unul din scopurile supreme ale oricarei traditii spirituale. Dar e atat de mult de munca incat e mai usor de trait in iluzia ca deja esti acel EU…
Daniela draga,adultul din tine a scris un articol minunat !!! Dar tu esti un ”copil spontan” de cele mai multe ori .Si daca vii la Brasov ne putem intalni pe strada Sforii la ce ora din zi si din noapte vrei. Brasovul e un oras minunat!!! Te poate ajuta sa unifici starile Eu-lui si sa obtii bucuria interioara,starea in care observi cat mai des cu putinta,trecerile dintr-o stare in alta ,fiind martorul,observatorul mintii.Si daca reusesti asta din ce in ce mai mult ,chipul tau va reflecta lumina interioara,semn ca Stapanul e acasa.Iar atunci cand stapanul e acasa lumina e aprinsa si gandurile rele stau departe.Va doresc sa aveti casele intotdeauna luminate si zambete-n priviri,prieteni!!!
Multumesc pentru felicitari, Ovidiu :) Stiam eu ca limba scoasa de la articolul de saptamana trecuta asta insemna…
Cristiana, pai de ce sa te abtii sa vorbesti cu noi? Sa fim ingaduitori cu placerile noastre, zic :) Foarte special visul tau, iti multumesc pentru ca ni l-ai impartasit. M-a facut sa ma gandesc la Jung, de la mandala care este un cadran solar si de la ideea de gasire a sinelui ca reunire a tot ce suntem. Ma gandesc ca daca as visa eu asa ceva as fi ceva mai impacata, gandindu-ma ca (ma) voi gasi ce-mi trebuie…
Marius, presimt ca de acum incolo voi folosi de cam multe ori expresia „gloata interioara” asa ca cer voie cu ochi umezi :P Acea unitate care devenim candva, chiar daca e greu, e posibil sa ne si limiteze? Sau nu?
Multumim frumos pentru urari, Elena :) (pamantul e rotund :) ) Imi place atat de mult in Brasov… Sa stii ca si mie mi se pare ca e ceva special cu orasul asta, e luminos chiar si cand ploua, chiar si cand ninge. Deci e clar ca nu e doar lumina ca fenomen fizic, trebuie sa fie ceva mai mult, ceva special :)
:P
Unitatea interioara nu te limiteaza – te face sa devii cine esti tu cu adevarat – complet. Asa cum suntem noi acum, suntem ‘dispersati’, fragmentati – mai multi in unul, percepand ‘fragmente’ din realitate si crezand ca e realitatea completa.
Nimic nu e real din ce ne inconjoara – e doar viziunea despre lume a mintii noastre, pe care am invatat-o de la altii, prin intermediul simturilor. Ele ne si fragmenteaza personalitatea in adult, parinte, copil (formate la randul lor din zeci de sub-personalitati ce contin o infinitate de voci ce se exprima haotic etcetc). Dincolo de simturi fragmentarea se diminueaza pana dispare si intervine unitatea – insa acest lucru este posibil de experimentat doar in stari modificate de constiinta cu ajutorul meditatiei. Altfel, nimic din ce am spus mai sus nu are sens.
E putin probabil sa ajungem in acesta viata la acea unificare deplina – e prea mult de munca si avem un timp limitat. Dar putem limita fragmentarea constiintei, ceea ce are un rol important pentru ce se intampla dincolo de moarte…dar intram in discutii pe care momentan n-are rost sa le atingem. Repet insa, nimic din ce am spus nu are sens fara meditatie si practica spirituala – lucruri dincolo de mintea obisnuita.
Ah, multumesc din suflet pentru acest articol!
In sfarsit m-am impacat eu cu mine clarificand situatiunea, lamurindu-mi starile prin care trec, topaind dintr-una in alta – crezusem ca am o doaga lipsa … :) si ca sunt lipsita de echilibru … minunat, MINUNAT !!
Multumesc.
Multumesc pentru explicatie, Marius. Cred ca ma gandeam la avantajele diversitatii cand am pus acea intrebare. O diversitate „with a twist”, care nu exclude prezenta unei componente a ceea ce suntem care vegheaza asupra… celorlalte :) Pana atunci, unificarea partiala este o solutie.
Betty, ce comentariu de copil spontan, care tocmai a descoperit ceva si se se entuziasmeaza foarte :D Esti OK, Betty (vezi si articolul de acum doua saptamani: cand descoperi ca de fapt tu esti OK, vine foarte natural sa-i consideri si pe cei din jurul tau la fel, sa-ti imbunatatesti relatiile cu ei). Fiecare dintre noi are o stare preferata, in care e de gasit mult mai des. Dar le avem pe toate in noi si le folosim in functie de nevoile noastre si de nevoile de socializare.
Sa (nu) cresti mare, copil spontan! :P
A, diversitatea cu prezenta componentei ce vegheaza e super OK. Dar asta e altceva fata de ceea ce se intampla in noi acum, cand diversitatea e prezenta fara acea componenta ce ar trebui sa vegheze clipa de clipa si sa ‘decida’ care subpersonalitate sa fie exprimata constient. Asta e, partial, unificarea de care vorbeam. Acum, vocile interioare apar si dispara fara nici un control…
Un articol foarte interesant, ca de fapt toate articolele tale, Daniela. Eu clar sunt un copil spontan, creator pe viata, total incompatibil cu program impus de 8 ore pe zi sau cu vreun birou de pe Terra :)
Marius, mie mi se pare ca unificarea nu e ceva greu sau imposibil de atins, si nu cred ca ar fi indicat sa ne dorim cu orice pret asta si sa facem eforturi mari pt a o obtine, pentru ca atunci am pierde din vedere cine suntem de fapt, ne-am indeparta si mai mult de adevaratul sine, cautand sa devenim intr-un anume fel – adevaratul „eu”. Nu stiu, eu prefer o abordare mai… spontana, creativa. Starile de unificare se pot atinge nu numai prin meditatie, dar si prin orgasmul sexual, dar mai ales prin starea de inspiratie atunci cand creezi ceva unic – ceva ce vine din tine, nepreluat de la altii, ceva ce te defineste ca individualitate unica in lume.
Eu in creatie simt ca omul poate fi el insusi cu adevarat, in acea stare de flux, de unificare, e mai mult decat meditatie – care doar te pune in acea stare, dar in inspiratie tu lasi sa iasa din adevaratul tau sine o energie capabila sa vibreze in sufletele oamenilor mult timp dupa ce a fost creata, in cele mai frumoase cazuri mult timp insemnand eternitate. Ceea ce e cu mult mai mult decat meditatia sau alta practica spirituala.
Sunt de acord cu tine, Vero, si este extraordinar de frumos si adevarat ce ai spus. Spontaneitatea e de preferat efortului. Si adevaratul ‘Eu’ apare mai degraba atunci.
Insa cati oameni sunt capabili sa fie spontani si creativ i? Imensa majoritatea sunt fiinte programate inca de la nastere, reactionand la provocarile vietii fata de care se simt separati. Pentru ei, a depune efort prin parctica spirituala reprezinta o cale de iesire in afara programarii, de creare a unor brese in constiinta lor obisnuita, de a intrezari Divinul din ei. Atunci poate incepe sa apara inspiratia, fluxul, unificarea.
Tu vorbesti la un nivel avansat pe care il traiesti. Insa extrem de putini ajung acolo spontan. Pentru ei, efortul e singura cale.
Multumesc, Vero :) Si eu sunt in mare parte copil spontan, asa ca laudele imi cam sunt pe plac :P Da’ sa stii ca eu cand mi-am facut un test care iti permite sa observi starea ta predominanta am iesit intai adult, apoi copil spontan si apoi parinte grijuliu :) Nici mie nu-mi place deloc de alea opt ore… sunt mult mai urate decat restul.
Marius, sa stii ca si eu cred la fel: chiar daca nu suntem toti asa norocosi, toti avem capacitatea de depune efort pentru a obtine ceva. Si treptat lucurile ne ies mai repede si depunem din ce in ce mai putin efort si uite-asa vine si fluxul :) Nivelul avansat nu exista undeva suspendat in aer, sunt trepte care duc pana acolo.
Ei na, nivel avansat auzi, da’ de unde… Nu-s avansata deloc, sunt doar…eu, nimic special, asa sunt de cand ma stiu, asa or fi artistii, habar nu am. Si ai dreptate Marius, in cele mai multe cazuri e nevoie de efort, am fost cam subiectiva si am pierdut din vedere ansamblul.
Vero : Pai tocmai pentru ca esti asa de cand te stii – ai scapat mult de programarea sociala, spontaneitatea si creativitatea se exprima mai mult prin tine decat prin altii.
Una din ‘masurile’ constiintei si vitalitatii este cat de bine iti folosesti vocea pentru a transmite energie – iar tu o faci foarte bine prin cantat. Plus scrisul. Deci oricum e un nivel mai avansat decat media.
Da, mai ai nevoie si de efort – dar in alte domenii.
Daniela : asa este, chinezii au o vorba : faci din ce in ce mai putin, dar din ce in ce mai mult este facut.
Vero, esti avansata si gata, s-a decis si protestele nu se accepta :)
Avansata dintr-un anume punct de vedere, nu din toate – ca asa ceva nu se poate(hihi).
Nu stiu daca Brasovul e un oras asa de frumos si de luminos…. Eu cand am fost acolo ultima data, am remarcat ca nu era nici un caine pe strada. Asta nu e neaparat ceva rau, DAR, interesandu-ma am auzit ca locuitorii cu 4 labute ai strazilor fusesera decimati prin impuscare, lasati sa moara pe strazi, chinuiti si maltratati sub ochii trecatorilor, inclusiv ai copiilor….. De atunci nu vreau sa mai aud de Brasov….. ce fel de oameni trebuie sa fi fost pe atunci (acum cativa ani) la carma orasului, ca sa faca asa ceva? sau am auzit eu o minciuna? (mira-m-aş)