Astazi brandingul personal este un „must” pentru toti cei care vor sa realizeze ceva important, pentru toti cei care vor sa fie recunoscuti in domeniul lor. Ideea, folosita pentru prima data de Tom Peters in 1997 (in articolul The Brand Called You), a ajuns subiect pentru numeroase carti si una dintre principalele preocupari ale oricarui lider care se respecta.
Desi multi plaseaza brandingul personal la limita dintre marketing si psihologie, in contextul social de astazi, el este unul dintre domeniile cele mai importante pentru fiecare dintre noi. Traind in permanenta in mijlocul societatii, calitatile si defectele tale devin vizibile.
Practic, brandul personal inlocuieste astazi persoana. Nu mai suntem de mult simpli oameni, astazi suntem branduri, cu puncte forte si puncte tari. Nu conteaza ca noua nu ne convine asta, lumea nu asteapta aproape niciodata aprobarea noastra. Perceptia pe care ceilalti o au asupra noastra tine numai de ei. Daca lumea alege sa se bazeze doar pe aparente, daca oamenii aleg sa ne vada intr-un anumit fel, faptul ca noi le ignoram parerea nu conteaza.
Fiecare dintre noi, in mai mica sau mai mare masura, face branding personal. Acceptarea acestei realitati tine insa de gradul nostru de cinism, de capacitatea de a ne adapta in fiecare moment lumii exterioare, oricat de mult ne-ar costa asta. S-a demonstrat stiintific ca oamenilor le plac eufemismele. Iata de ce aceia care reusesc sunt cei care renunta la a se pacali singuri si accepta cu cinism tot ceea ce trebuie sa faca pentru a reusi.
Brandingul personal este pentru cinici un scop in sine. Ei inteleg ca au nevoie de o imagine buna, oricare ar fi sacrificiile, tocmai pentru ca doar aceasta imagine iti permite mai apoi sa fii tu insuti. Daca vrei sa schimbi lumea, daca vrei sa fii ascultat, trebuie sa intelegi ca ai de facut anumite sacrificii pentru a ajunge acolo.
Brandingul personal al cinicilor difera de orice alt tip de branding prin franchete. Fara eufemisme, fara cuvinte in plus, fara principii morale care nu fac decat sa creeze disconfort. Este pur si simplu branding.
Decalogul brandingului cinic
1. Fericirea este o obligatie. Existam pentru a fi fericiti si trebuie sa facem totul pentru a fi fericiti.
2. Inainte de a actiona, gandeste-te la ce iti va aduce acea actiune. Singurul argument viabil este fericirea.
3. Socializeaza cu oameni care te pot ajuta sa iti atingi potentialul. Viata inseamna schimb, asa ca nu te sfii sa oferi si sa primesti rasplata pentru ceea ce ai oferit.
4. Fa-ti cat mai multe legaturi, niciodata nu stii cand vei putea sa le folosesti. Nu respinge pe nimeni, raspunde fiecarui telefon, fiecarui mail. Ofera atentie tuturor pentru ca altfel risti sa pierzi ocazii importante.
5. Arata stralucitor, insa ai grija sa nu pari a cauta asta. Arata natural si nepasator in fiecare moment si increderea ta se va rasfrange si asupra celorlalti.
6. Vorbeste cu oamenii, cunoaste-i, analizeaza-i. Fii gata in fiecare moment sa le folosesti punctele slabe pentru a-i invinge. In acelasi timp, accepta-ti defectele cu zambetul pe buze si intelege ca ceea ce vrei tu sa nu conteze, nu conteaza. Esti liber si puternic tocmai pentru ca esti constient de asta. Lasa-i si pe ceilalti sa vada si ii vei face sa te respecte. Daca trebuie sa minti, creeaza o minciuna complexa si mergi cu ea pana in panzele albe. Increderea ta poate convinge pe oricine.
7. Intr-o discutie, conteaza doar sa-ti convingi interlocutorul. Daca il faci pe acesta sa fie de acord cu tine, ai castigat. Este mai putin important ce il convingi, cat procesul in sine. Important este ca discutia sa fie terminata pozitiv, cu un acord.
8. Renunta la principii, fii in fiecare moment flexibil. Lumea se schimba. Ideologii si fanaticii nu*.
9. Este important sa participi, dar participarea nu conteaza decat daca invingi in final. Istoria ii retine doar pe invingatori**. Fii gata sa faci aliante, fii gata sa faci sacrificii. Asteapta sa ajungi in varf si atunci dezlantuie-te. Unele imperii au fost conduse de sclavi.
10. Invata sa fii un lider, intelege ca tot ceea ce conteaza pana la urma este puterea. Banii, obiectele, oamenii, sunt doar niste vehicule. Importanta este doar puterea. Puterea nelimitata… Arata-te in fiecare moment puternic si vei deveni de temut.
Fiecare actiune a noastra are consecinte, iar aceste consecinte se rasfrang asupra imaginii noastre. Ceilalti ne percep exclusiv in functie de cum actionam si de ceea ce spunem. Lumea este cladita pe aparente, pentru ca sunt foarte putini aceia care au timp si chef sa caute mai adanc, sa descopere natura adevarata a lucrurilor.
Un cinic stie si intelege asta si se concentreaza mai ales pe imaginea sa. Asta nu inseamna ca esenta nu exista, asta inseamna doar ca ea este imbracata stralucitor. Doar o imagine buna poate vinde un produs bun, iar oamenii nu sunt pana la urma decat produse.
Este timpul sa fim cinici, pentru ca doar astfel vom fi fericiti. Brandingul personal incepe sa devina o arta, iar cei mai buni vor ramane in istorie. Iar asta nu e o previziune, ci o certitudine. Indiferent daca ne convine sau nu, viitorul nostru este glossy…
* Michael Crichton – „Frica”, Polirom, 2007
** Jose Mourinho
22 de răspunsuri
Oamenii conteaza foarte mult, dincolo de putere. De fapt, chiar in acest lucru consta adevarata putere.
putini inteleg ca defapt a fi cinic este o arta … in business nu au ce cauta artistii , visatorii si boemii :)
Alex, eu cred contrariul :). Visatorii au ce cauta peste tot :) .
Asa cred si eu,Ovidiu!
Multumesc, Elena! :)
Iata si o prezenta visatoare!
Cu multe din punctele descrise aici sunt de acord. Este de bun-simt sa te gandesti la consecintele actiunilor tale sau sa iti faci legaturi.
Cu alte puncte nu sunt de acord. De exemplu a minti pana in panzele albe. Sau a-ti convinge interlocutorul cu orice pret. Sau ca este importanta puterea, stralucirea.
Sunt o multime de oameni de doi bani care traiesc dupa aceste pseudovalori.
„Renunta la principii, fii in fiecare moment flexibil.” Principii morale?
Imediat ce diagnostichez asa ceva la o persoana ii inchid dosarul. Pentru ca in primul rand suntem oameni. Cel putin pe mine nu ma impresioneaza aparentele, etichetele si zorzoanele. Natura adevarata a lucrurilor este evidenta. De exemplu, scoate din folosinta toate toaletele din cladirea de birouri si sa vezi ce oameni suntem… :).
In plus, moartea de care toti vom avea parte ar trebui sa ne invete o lectie de modestie.
Ovidiu – sunt de acord ca oamenii conteaza, foarte mult, dar cateodata trebuie sa stii ca oamenii pot fi si sacrificati. :)
Alexandru, sunt perfect de acord cu tine, e o arta sa fii cu adevarat cinic. Totusi e o arta care cred eu, apartine doar profesionistilor autentici.
Lia, da, orice principiu care iti complica existenta si te face ca intr-un anumit moment sa pierzi din vedere ceea ce este mai important, adica victoria respectiv fericirea. Nu spun ca toti ar trebui sa fie asa, tocmai pentru ca suntem oameni. E pana la urma foarte greu sa fii cu adevarat cinic, sa faci branding personal ghidandu-te dupa un astfel de cod. Ideea e ca doar asa ai garantata reusita, in orice domeniu ai activa. Si sunt unii dintre noi pentru care reusita si puterea conteaza mai mult decat orice. ;)
Sper ca ai pus articolul aici ca sa stim pe ce lume ne aflam (!) si sa ne obisnuim cu a-i petrece pe astfel de oameni cu ingaduinta, ca pe niste tufe de scaieti presarati ici, colo in drum… Avem nevoie de multe ori de astfel discutii… nu de putine ori am avut prilejul sa analizez cu prietenii mei astfel de incredintari… Cred ca ne trebuie ! Eu ca cred ca ma intareste in incredintarea in complementaritati, si impreuna formeaza un fond special care imi dovedeste ca nu sunt nici naiva, dar nici fanatica – incercand sa desfiintez cu vehementa astfel de orientari in viata.
N-as putea spune aici de ce, dar sunt incredintata – in pofida aparentelor – ca viitorul nu este catusi de putin al acestor oameni… Poate nici al celor ca mine, de multe ori toleranti cu altii (pentru care unii prieteni ai mei devin vehementi !) dar foarte severi cu ei insisi, atenti la felul de exprimare, ca nici macar sa nu creeze iluzia unei astfel de imbratisari… Poate ceva complementar va ramane ca nota de evolutie naturala pentru noi, in viitor…
Cu riscul de a nu place ceea ce spun, mie mi se pare o descriere foarte, foarte realista a situatie fiintei umane in aceste vremuri. Toate cele 10 puncte sunt valabile. Ele pot fi imbunatatite pentru a le face ceva mai ‘etice’ – dar in esenta sunt reale.
Cinismul ar putea apare atunci cand iti urmaresti doar interesul tau calcand peste cadavre. Cand folosesti decalogul asa cum e el, putin imbunatatit etic…e chiar o conditie pentru a reusi in acest sistem competitional.
Punctul nr 10 cu puterea…poate avem tendinta de a-l ‘critica’ dar facem asta pentru ca in interior nu o avem. Daca am avea-o, am gandi la fel. E greu sa faci in asa fel incat puterea sa nu-ti ia mintile…don Juna ii spunea lui Castaneda despre fazele puterii….Mai e o carte buna, ‘Cele 48 de legi ale puterii’ – cand o citesti iti vine sa le dai cu ceva in cap autorilor – apoi, dupe ce iti revii si incepi sa analizezi lumea, vezi ca au dreptate chiar daca nu-ti convine…
Chestia cu lumea e cladita pe aparente pentru ca putini au chef sa caute in profunzime este super-super reala – ! Daca am scormoni am ajunge la niste lucruri atat de incredibile incat sistemul nostru mental-emotional ar intra in colaps – asa ca ne protejam de lumea reala prin tot felul de ‘tampoane’ (vorba lui Gurdjieff) – pana si ideea de Dumnezeu asa cum ni-l imaginam noi e un astfel de ‘tampon’…dar asta e o alta discutie.
Lumea reala e dura…si pe Pamant, si in univers, si in interior…pana la pacea, fericirea si iubirea absoluta e atat de mult….
Sunt de foarte ‘de acord’ cu tine, Marius, sunt foarte constienta de toate aceste lucruri, de aceea am si scris ca nu sunt de loc naiva, doar ca nu as incuraja astfel de manifestari, chiar daca le tolerez ca fiind experiente de care trebuie sa tinem cont bine de tot. Imaginea lumii astfel e chiar reala, dar este formata din manifestari personale care fac sau nu fac parte din patrimoniul CURENT al fiecarui om in parte…
Cred ca evolutiile noastre nu ne aduc in stadiul de naivitate (asa cum religia ortodoxa cam stipuleaza pe alocuri / de ex. ca ingerii ar fi entitati naive – ceea ce eu cred ca este depaaaarte de realitate), ci in stadiul de a avea un volum de experiente negative si pozitive totodata din care SA PUTEM ALEGE in trairile noastre pe cele care nu dauneaza altora, ci ajuta simultan unor segmente din ce in ce mai largi de semeni.
Am o parere personala despre putere care s-ar exprima cam asa: sa invatam la inceput puterea pumnului, apoi puterea armelor, apoi a armei-cuvant, a pietrei/cutit-gand, a creatiei perverse, a socialului expert, a linistii launtrice luminate, a constiintei extinse si a celei universalizate.
Dar pentru asta eu mai cred in nivele profund specializate de reintrupare… De aceea cred ca putem da ORICUI o sansa de indumnezeire… Pe toate meleagurile universurilor, fie ele de reprezentare, fie de directa conlucrare…
Foarte buna ideea ta despre putere ! Acum suntem undeva pe la cutitul gand si creatia perversa (zic eu).
Ai dreptate cu totul. E nevoie de constientizare, etica…incet-incet ne schimbam si evoluam.
(emoticon zambaretz !!!!)
situatie umana la ora actuala?
mie imi aminteste mult de documentarele cu societati primitive sau chiar cimpanzei si babuini…
Da ,Lia ai citit bine ,Marius spune”situatia umana la ora actuala” si spune asta exprimandu-se elegant. Multi semeni de-ai nostri se comporta de parca n-ar avea decat o constiinta asemanatoare cu cea a animalelor.Priveste un om dupa ce si-a baut mintile prin baruri de cate grozavii e in stare.Sau ce-si pot face doi frati pentru o mostenire,sau ce fac unii pentru inca o vila in plus.Si exemplele pot continua.Pana nu ne vom ridica nivelul de constiinta cu ajutorul iubirii si compasiunii vom ramane,din pacate ,asa cum spune Marius la situatia umana actuala destul de trista .Dar asta nu pentru mult timp,fii sigura!!!
Absolut genial articolul! Surprinde intr-o maniera foarte transanta prin stil si argumente o realitate de care cei care nu tin cont vor plati pentru aceasta.
Istoria omenirii e plina de cruzime.
Pentru mai multe referinte la ce se spune mai sus, retete bune avem si de la Machiavelli. Cinicilor si rechinilor le recomand sa citeasca regulat „Principele”.
Paranteza:
Cu toate astea, cred ca traim cele mai linistite si prospere timpuri din istorie.
De acord cu ce ati scris toti.
Articol bun, realist – situatie umana actuala destul de ‘problematica’, sa zic asa…- timpuri relativ linistite, da (dar ce o sa urmeze….o sa ne linisteasca de tot hihihihi)
P.S. Autorul articolului nu ne zice nimic ?
Marius draga,ma pui pe ganduri!!! Scapa si pentru noi macar o metafora ,acolo , poate intelegem ce ne asteapta.Eu una banuiesc ce dar nu sunt suta la suta sigura,doar 80%.Si intr-adevar,o sa ne linistim de tot!!!Hihihi!
De unde sa stiu eu ce va urma ? Sunt atat de multe variante (mai intunecate sau mai luminoase) incat nici nu mai stii ce sa crezi. Asa ca nu iti mai bati capul cu asta si iti vezi de viata ta, de propria dezvoltare personala si spirituala, de proiecte pentru oameni, de aducerea unui nou nivel de constiinta. E cel mai bun lucru pe care il poti face in aceste vremuri. Ce va fi….vom vedea….
Pe cuvantul tau, Petrica? Ceea ce conteaza pana la urma este puterea? Oamenii sunt vehicule? Fericirea este obligatie? Viitorul tau e glossy?! Daca raspunzi cu „DA” la cel putin jumatate din raspunsurile de mai sus, iti oferim gratuit, fara avans, fara girant, fara tragere la sorti, un superloc intr-o clinica de psihiatrie!
Andi, ai fost la gradinita cu Petre? (Nu Petrica, e o diferenta.) Crezi ca esti prea destept? Crezi ca maica-ta te-a nascut marketer? Daca da, atunci afla ca poti sa-ti tii comentariile lipsite de respect pentru tine. Si daca ai ceva de comentat, sa o faci argumentat.
Ce-ar fi daca ai inchide gura aia inteligenta prin nastere si ai pune tu mana sa scrii un articol? Dar nu aici, pe blogul/siteul tau. Pana atunci, scuteste-ma si scuteste-ne de comentariile tale, in regula?
Ionut, „aruncatorii de pietre” nu se potolesc nici de Sarbatori :D .