Antidotul lui „trebuie”

Cu totii ne-am dori sa nu mai trebuiasca sa facem lucruri pe care trebuie sa le facem in cadrul unor activitati pe care altii ne spun ca trebuie sa le avem marcate pe lista vietii pe care trebuie sa o avem cu noi… ca de, trebuie sa fim cetateni integrati intr-o societate.

Un raspuns transant ar fi: Chiar trebuie?

Cu totii stim, insa, ca oricat de mult am scapa de unele dintre prezentele lui “trebuie” el tot mai ramane in unele scenarii din viata noastra. Bun, si ce facem atunci pentru ca nici motivati nu putem spune ca suntem in unele dintre situatiile in care ne intalnim cu acest amic mai putin prietenos?

De curand am primit si un raspuns la intrebarea aceasta. Da, este ideea altcuiva, dar mi-a placut atat de mult incat acum o povestesc mai in fiecare sesiune de training si se pare ca si in acest articol.

Reteta ar suna asa:

Pasul unu. Se ia una bucata situatie pe care TREBUIE sa o ducem la bun sfarsit, dar nu pentru noi ci pentru altii. Acesti altii sau altul sau alta isi doresc atat pentru ei cat si poate pentru institutia pe care o reprezinta ca noi sa ducem la bun sfarsit o activitate. Ideea este ca noi nu ne dorim acelasi lucru, dar pentru ca trebuie, atunci trebuie.

Pasul doi. Ne uitam la aceasta bucata de situatie ce incepe cu un mare TREBUIE si nu avem niciun chef sa ne apucam de ea. Stim ca trebuie sa ne auto-motivam pentru ca trebuie sa o facem pana la urma, nu de alta dar cineva ne va intreba despre rezultat si trebuie sa avem ceva de raportat la un moment dat.

Bineinteles ca pana sa ne apucam sunt sanse mari sa depasim odata sau de doua ori termenul limita. Si asa descoperim ca nu avem chef de NIMIC, nimic care este si noul ingredient in reteta.

Pasul trei. Dar, cateodata acest TREBUIE nu ne mai da pace si parca ne vine sa plecam din locurile unde ne tot lovim de el. Dar trebuie sa stam in continuare pentru ca nu stim incotro sa o luam. Asa ca, mai bine decat sa plecam “incotro nu stim”, mai bine stam “unde ne e totusi binisor”.

Observam aici ca un nou ingredient cheie in reteta, alaturi de “Trebuie” devine si “Dar”.

Pasul patru. Ne-am saturat si de TREBUIE si de DAR. Acum este momentul sa facem CEVA. Tocmai acum, cand simtim ca e momentul sa facem ceva ne poate veni si o idee precum cea a OBIECTIVELOR auxiliare si personale, care este si ingredientul final ce desavarseste aceasta reteta.

Exemplu

Ea, dupa ce tot amanase sa mearga si sa negocieze un spatiu de birou pentru ca sefa tot insista si-a dat seama ca a doua zi nu mai avea scapare. Si-a planificat, asadar, intalnirea la care stia ca trebuie sa mearga si chiar se asteapta de la ea un rezultat cat mai bun.

In “furia” generata de TREBUIE si DAR si chef de NIMIC, la un moment dat i-a venit o idee. Ce ar fi daca si-ar dori altceva de la acea intalnire? Da, inloc sa mearga ca sa negocieze un spatiu de birou sa mearga acolo pentru ea. Si asa, ea si-a propus sa ia aceasta intalnire ca pe o lectie de viata pe doua planuri: comunicare si negociere.

Nu numai ca aceste obiective erau formulate in asa fel incat ele sa fie atinse indiferent de rezultatul final al intalnirii (fiind vorba de obiectiv pe proces si nu pe rezultat), dar s-a dovedit ca ele au influentat la randul lor procesul.

Fiind din ce in ce mai multumita de lectiile ce veneau din intalnire, ea a inceput sa fie din ce in ce mai deschisa si increzatoare in sine. Apoi, pe masura ce se deschidea si era mai increzatoare, parca noi si noi lectii apareau, ceea ce o conducea sa fie si mai increzatoare si deschisa.

Astfel, de la o situatie TREBUIE unde si sansele de implicare erau minime, si-a generat o situatie bazata pe obiective auxiliare (celor “trebuie”) personale unde implicarea a fost maxima.

Si asa, au trait cu totii fericiti… pana la urmatoare situatie TREBUIE.