Motiveaza?
Sau suna a cliseu? Despre credinta se spune ca este cel mai puternic sentiment. Credinta in ceva anume, indiferent ca este vorba de vreun vis, o activitate, o persoana, vreun Dumnezeu sau ca zeul tau esti chiar tu.
Insa de unde vine puterea? Dincolo de toate instrumentele mai mult sau mai putin eficiente privind modalitati prin care sa ne descoperim energia interioara, suntem doar noi, langa altii ca noi, unii care vor mai mult, altii care nu mai vor, fiecare avand parte de propriile conjuncturi, deci si de propriile esecuri, drame si succese.
Unii au energie, altii nu. Unii pot avea, altii nu. Iar acest aspect e mai presus decat ideea conform careia oamenii primesc “etichete”, indiferent cat e sau nu de justificabil. Pentru ca unii dintre noi isi merita etichetele. Ca sunt sau nu aprecieri pozitive, asta a depins in primul rand de ei.
In sprijinul titlului, o povestioara
Scoala gimnaziala nr. 7 din Dijon, Bourgogne. Inceputul noului an scolar, copii si parinti deopotriva. Domnul Batard e cu fiul sau, doar ce s-au mutat in oras de doua luni. Primise recomandari cum ca aceasta scoala generala ar fi cea mai buna din oras si desi la fabrica de mustar nu castiga prea mult, voia sa-i ofere lui Marc cele mai bune conditii, indiferent de sacrificii.
In plus, nu e chiar departe de Bourg-Saint Maurice, de unde fusesera amandoi pe cateva trasee montante in anii trecuti. Lui Marc ii placuse de prima data pe munte, cand fusesera la Tignes. Iar tatal lui dorea sa-i ofere sansa sa deprinda acest tip de activitate pe care putini o practicau totusi, bineinteles daca baiatul va dori.
Scoala este importanta
Dar Marc parea absent acolo in prima zi a noului an scolar. Abia a vorbit cu doamna Marie, profesoara sa. “Nu-i nimic, ne descurcam, e micut, nou si deci nu cunoaste inca pe nimeni” ii raspunse profesoara tatalui.
Nu se va apropia insa mai de nimeni in urmatoarele luni. Mereu retras, nu discuta cu nimeni in pauze. Statea in coltul sau. Iar doamna Marie incepuse sa-i dea note mici, pe buna dreptate pana la urma avand in vedere ca nu invata mai deloc.
Primele esecuri…
Primul semestru se incheie. Marc avea cele mai slabe medii din clasa. De curioasa, doamna Marie solicita dosarul baiatului de la scoala unde facuse primii 5 ani. Peste cateva zile, cand soseste o copie a dosarului, profesoara citeste aprecierile profesorilor de dinaintea ei.
Clasa 1 – “Marc e un copil foarte inteligent. Are potential.” Clasa a 2-a – “Marc Batard a fost al doilea din clasa.” Clasa a 3-a – “Marc are un talent imens la matematica.” Clasa a 4-a – “Marc a obtinut cea mai buna medie”. Clasa a 5-a – “Marc Batard nu invata si nu socializeaza. CU SIGURANTA CA MOARTEA MAMEI L-A AFECTAT ENORM.”
Primele progrese…
Nici nu incepuse bine semestrul doi ca vine ziua de 8 Martie – Ziua Mamei. Copiii aduc flori si mici cadouri invatatoarei. Marc ii aduce si el ceva… o cutiuta in care era un parfum pe jumatate gol. Si un biletel “Imi place mult acest parfum, veti mirosi ca mama si ma va ajuta acest lucru.”
Impactul emotional va fi atat de puternic inca doamna Marie se va hotari sa creada cu toata puterea ei in Marc si va investi atat de mult in acest copil de acum inainte incat el, castigand incredere datorita profesoarei care ii va ramane in suflet mereu, va ajunge dupa ani cel mai bun elev al Liceului “St. Joseph” din Dijon.
Primele ambitii…
Va ajunge apoi la Facultatea de Geografie din cadrul Universitatii Sorbona din Paris iar dupa doar un an va castiga o bursa de vara in Tibet. Acolo, profitand de faptul ca grupul era foarte bine echipat si oamenii erau toti profesionisti, va incerca sa urce pe Everest. Nu va reusi insa din cauza conditiilor meteo deosebite.
Insa crede in el insusi si vrea sa reuseasca ceva remarcabil. Pentru el. Pentru ai lui.
Revansa
Se intoarce in mai 1988. In tabara de baza agitatie multa si peste 200 de persoane, serpasi, ghizi si alpinisti. Va sta aici o perioada pentru aclimatizare. 26 august 1988, chiar de ziua mamei lui, are loc o petrecere in tabara. A doua zi vor pleca 3 grupuri spre varf, pe trasee diferite. Printre care si grupul lui.
Incep sa discute pe rand in fata celorlalti si cand vine randul lui Marc Batard, acesta a ridicat pumnul catre o poza a muntelui. Si a spus cu voce tare „Everestule, tu m-ai invins prima data, dar eu te voi invinge data viitoare pentru ca tu ai crescut deja cat ai putut sa cresti… dar eu inca mai cresc!„.
Un loc in istorie
Pe 26 septembrie 1988, prin sud-est, Marc Batard ajunge pe varf in ceea ce va deveni ulterior cea mai rapida ascensiune fara tub de oxigen. Era la inaltime si la propriu si la figurat.
Va propun asadar sa crestem cu totii!
4 răspunsuri
Nice!
Inca odata primim dovada ca „incapatanarea de a ne imagina” triumfa asupra realitatii obiective.
Ma intreb totusi : de cate dovezi sau marturii avem nevoie ca sa „intelegem” cu totii acest concept simplu?
Probabil vom reusi atunci cand fiecare dintre noi va realiza un miracol al imaginatiei in propria noastra viata….
Foarte frumos!Se pare ca atunci cad nu le abandonam ,visele devin o realitate care ne da aripi pentru a continua sa punem in practica visele la care suntem cu toti abonati .
Asemeni eroului din poveste,fiecare are nevoie in primul rand de timp si implicare pentru a se dezvolta din toate punctele de vedere, iar cea mai buna cale de a creste vine din setea de cunoastere si pofta de creatie…care pe parcurs il ajuta sa aiba o relatie reciproc avantajoasa cu el insusi si sa cucereasca Everestul.
E adevarat ca visele ne dau aripi , cu care ne putem inalta cat de sus vrem ! TOTUL tine de ceea ce ne dorim … cu amendamentul , ca uneori ni se strecoara indoiala in suflet …