Iata si continuarea articolului inceput ieri.
Etapa diferentierii
Etapa diferentierii incepe cu explorarea formelor si a contuturilor, in special a propriului sau corp si al mamei. In timp ce copilul isi exploreaza degetele, mainile si picioarele, incepe sa perceapa granitele corpului sau si faptul ca acestea il delimiteaza de mama.
Este esential ca mama sa permita aceasta explorare si sa fie la randul ei disponibila pentru explorarile copilului. Chiar daca inevitabil se va trezi uneori cu degetele in gura, nas sau ochi, este important sa-l ia in brate pe copil cand el cere si sa-l lase sa-i puna mana pe fata, in cap, pe piept, pentru ca astfel copilul invata despre ea si despre sine insusi.
Spre sfarsitul etapei copilul incepe sa acorde mai multa atentie obiectelor si jucariilor, preferand sa se joace inca aproape de picioarele mamei. Copii care parcurg cu succes aceasta etapa au un chip care radiaza de energie si incantare!
Etapa experimentarii
Etapa experimentarii este caracterizata de directionarea energiei copilului catre exterior. Entuziastmat de propria capacitate de a face lucruri la distanta de mama, copilul are asa cum spunea psihanalista Phyllis Greenacre, o „aventura de dragoste cu lumea”.
Experimentarea incepe odata cu mersul „in patru labe” si continua cu deprinderea mersului in picioare. Cei mai multi copii sunt incantati sa scape de legatura fizica permanenta cu mama si „o rup la sanatoasa” in celalat colt al camerei, bucurandu-se de prezenta mamei de la distanta.
Rolul mamei in aceasta etapa este sa ramana vigilenta in timp ce lauda aceasta departare. Separarea copilului de mama si interesul crescut pentru activitatiile ce presupun miscare inseamna ca este normal si se dezvolta sanatos. Este esential ca mama sa poata raspunde cu respect fata de nevoia copilului de separare si cu entuziastm fata de realizari! Simpla tolerare a procesului nu va forma aceeasi baza solida pentru viitoarele relatii ale copilului cu lumea precum suportul activ, ghidarea si incurajarea. (Bader si Pearson, 1988)
Etapa reapropierii
Etapa reapropierii este cu siguranta cea mai dificila atat pentru copii cat si pentru parinti, din cauza ambivalentei pe care o aduce cu ea.
Este o etapa in care autonomia copilului alterneaza cu nevoia de suport si cu aparenta regresie la faze de dezvoltare anterioare. Dupa ce in etapa experimentarii copilul era fascinat de mediul inconjurator si de propriile abilitati, in etapa reapropierii simte din nou nevoia ca mama sa fie acolo (fizic si emotional), dar sa apeleze la ea doar atunci cand are el nevoie.
In fata acestei alternante, mamele devin deseori confuze, nemaistiind cand sa-l ajute si cand sa-l lase in pace pe copil, de aici putand lua nastere jocuri de putere dureroase pentru amandoi. Daca la aceasta varsta (17-24 luni) copilul „isi pierde” brusc capacitatea de a mai face sigur anumite lucruri sau daca brusc nu vrea sa mai doarma singur, sa va ganditi ca nu este neindemanatic sau rasfatat, ci ca are nevoie sa va stie aproape.
E ca si cum ar spune „recunosc ca am crescut si pot sa fac lucruri si singur dar sunt inca mic si vreau sa ma asigur ca daca am nevoie de ajutor, cineva mare e acolo”.
In aceasta perioada rolul tatalui devine din ce in ce mai important. Tatal este cel care il ajuta pe copil sa se „desprinda” in mod sanatos (nu traumatizant) de mama. Cu un tata prezent fizic si emotional, copilul va intelege treptat ca mama lui este in acelasi timp si femeie si sotie/partenera iar asta, paradoxal sau nu, ii va da libertate sa creasca. Cand mama are o viata si in afara relatiei cu copilul, copilul invata sa stabileasca si el relatii cu lumea, in afara mamei.
De-a lungul aceste etape copiii progreseaza rapid pe toate planurile: limbaj, coordonare motrica, exprimare afectiva, isi dezvolta tehnici de testare a realitatii si se indentifica pe sine ca apartinand unui gen (se recunosc ca fetite sau baietei).
Etapa consolidarii individualitatii
In jurul varstei de 2 ani si cateva luni debuteaza si ultima etapa a procesului de separare si individualizare, aceea a consolidarii. Copilul incepe sa reuneasca idealul cu realitatea, invatand ca parintii, fara a fi rau intentionati, nu-i pot implini (instantaneu) toate nevoile. Pe masura ce aceasta frustrare sanatoasa este tolerata, copilul interiorizeaza o imagine adevarata a parintilor, cu „bune” si cu „rele”.
Rolul acestei imagini interne este sa-i ofere copilului suport si alinare cand parintii nu sunt prezenti fizic. Asta il va ajuta sa duca o viata normala pentru varsta lui, sa poata petrece mai multe ore la gradinita departe de parinti, stiind ca desi nu-i vede, ei exista. Daca acest atasament primar lipseste, copilul tolereaza separarea foarte greu sau deloc si plange incontinuu cand este lasat la gradinita sau in alt loc fara parinti.
Felul in care membrii familiei reactioneaza si comunica (verbal si non-verbal) unii cu ceilalti, inclusiv cu copilul, determina tipul de atasament pe care copilul il va forma si pe care il va cauta mai apoi si in alte relatii. Mai multe despe atasament voi scrie in urmatorul articol, aici pe Empower.
Bibliografie:
Bader, Ellyn; Pearson, Peter – In quest of the mythical mate, Brunner/Mazel Publishers, New York 1988
Wallin, David – Atasamentul in psihoterapie, Editura TREI, Bucuresti 2010
