Daca nu ai citit prima parte a articolului, te invit sa o citesti acum aici.
– Nu pot sa plec, am o obligatie fata de parintii mei!
– Sunt sigur ca parintii nu au nimic impotriva ca sa-ti urmezi drumul si sa faci ceea ce iti place.
– Aaa, sigur ca da. Ei imi spun mereu sa fac ce vreau… dar… stii cum e? Ei mi-au oferit totul. Au facut sacrificii pentru mine. Au muncit mult ca sa pot avea eu tot ce imi doresc. Acum e randul meu sa fiu aici, chiar daca asta insemna sa nu fac ceea ce imi place.
Aceasta este o discutie intre doua persoane mature ajunse in pragul varstei de 30 de ani. Una dintre ele suporta consecintele unei griji parintesti extreme. Este subjugata de mesajul nerostit: Eu ti-am dat totul, acum e randul tau!
Consecintele atitudinii extreme
O atitudine extrema poate duce la consecinte extreme. Acelasi lucru se intampla si in cazul atitudinii parintesti. Atunci cand nu pastrezi un echilibru in educatie, consecintele asupra copilului si a relatiei dintre voi pot fi devastatoare.
Fiecare parinte vrea sa fie bun si sa faca totul perfect, dar acest lucru este imposibil. Pentru ca nu putem face totul perfect, este suficient sa incercam sa pastram un echilibru in relatia cu copilul nostru. Sa oferim si sa cerem, sa fim toleranti dar si intransigenti, sa dam libertate dar sa pastram si controlul.
Fiecare experienta pe care o oferim copilului nostru este una din care invata. Dintr-o intamplare negativa se poate trage o invatatura care nu va fi uitata si care va contribui la dezvoltarea copilului.
O alta fateta a monedei
A oferi la nesfarsit, a da tot, a face totul doar pentru copil nu este o modalitate echilibrata de educatie. Comportamentul tau ca parinte transforma copilul si ii poate crea obligatii care nu sunt ale lui. Undeva in subconstient el va renunta la ceea ce este el pentru a fi ceea ce vrei tu, parintele… pentru ca asa a „vazut ca se procedeaza”… si tu ai renuntat pentru el.
Aceasta este doar o alta fateta a monedei. Este o posibilitate care trebuie luata in calcul. Stateam de vorba cu un consilier psihologic si mi-a spus ca aceasta poate fi o modalitate de a transforma copilul intr-un copil parentalizat, adica un copil care are obligatii care nu sunt ale lui. Un copil care merge pe acest drum s-ar putea sa transmita acelasi mesaj si copiilor sai, ducand, inconstinent, mai departe acest sentiment de vina si de obligatie.
Asculta!
In ziua de azi, foarte multi parinti compenseaza cu lucruri materiale, bani sau rasfat exagerat lipsa lor din viata copiilor. Nu putem spune ca stim sa fim parinti…
E bine sa ascultam si sa luam aminte la lucrurile din jurul nostru. Este extraordinar sa ascultam, nu doar sa auzim ce ne spune copilul. Este minunat sa citim dincolo de cuvinte si sa intelegem adevaratul mesaj al copilului: „Vreau sa fii langa mine!” „Vreau sa imi dai atentia ta!”
Un parinte bun este un parinte „prezent si ascultator” – adica este acolo si stie sa asculte!
