Acasa » Sa invatam sa fim noi insine

Am avut ieri placerea de a asista la un curs tinut de Bruno Medicina. Am auzit multa lume spunand cat este de bun ca trainer (desi el spune ca nu este trainer), sau cat sunt de bune trainingurile lui (desi el spune ca nu tine traininguri, ci participa la intalniri unde impartaseste oamenilor din concluziile la care a ajuns). In orice caz, sa spunem ca a fost un curs, iar el un profesor de viata.

Bruno Medicina cred ca este un povestitor bun fiindca transmite in primul rand sinceritate. Chiar crede in lucrurile pe care le spune si le aplica in fiecare zi. De aceasta data el ne-a spus un lucru simplu “tot ceea ce avem nevoie pentru a reusi se afla deja in noi, trebuie doar sa accesam”. Poate suna trivial, insa o sa aduc in continuare cateva exemple pentru a argumenta.

1. Singurul fapt ca ne nastem, inseamna ca suntem ultimii dintr-un sir lung de invingatori pe care avem sansa de a-l continua.

Chiar daca suntem de parere ca Dumnezeu a creat omul, sau am ajuns aici prin evolutia speciilor si selectie naturala, tot a trecut mult timp, s-au succedat multe generatii inaintea noastra iar noi suntem un rezultat. Sa ne gandim si la acei spermatozoizi mici, jumatati de fiinta care alearga sa se intregeasca. Doar unul reuseste si este cel invingator, din care provenim si noi.

2. Suntem construiti pentru viata in jungla, nu in societate si de aici ne vin cele mai multe necazuri.

Creierul nostru, atunci cand apare o problema, deleaga comanda creierului mic care stie doar doua raspunsuri: lupta sau fugi (fight or flight). Stie sa elibereze adrenalina sau alte substante care sa ne faca mai atenti, sa simtim mai putin durerea, inima bate mai repede si trimite mai mult sange la muschi, pentru a lovi, sau, dupa caz, fugi.

De aceea, cand avem o problema in viata de zi cu zi care nu presupune un raspuns din cele de mai sus, devenim stresati. Creierul nostru incearca sa dea un raspuns si in mod natural, nu reuseste.

Totusi, mai avem o parte a creierului care stie sa fie creativa, sau care sa dea solutii rationale prin apel la selectarea acelor informatii relevante din experienta pe care o avem. Si aici trebuie sa ajungem atunci cand avem o problema, trecand peste prima reactie de lupta sau fugi.

Cu alte cuvinte trebuie sa trecem prin urmatorul traseu: simtirea pericolului -> instinct -> intuitie. Iar in timp, prin exercitiu, se poate sa ajungem direct la intuitie, la rezolvarea problemelor in mod creativ sau logic.

3. Trebuie sa ne pastram corpul sanatos, pentru a pastra si toate resursele sale in buna conditie, pentru a le accesa.

Am spus ca atunci cand avem o problema putem sa o rezolvam facand apel la intuitie, inteleasa ca acea actiune a creierului constienta, creativa sau logica, de construire a unui raspuns. Inca o data, tot ceea ce avem in noi ne este indeajuns pentru a deveni invingatori. Avem capacitatea de a intelege, de a ne relaxa, de a crea, de a invata pe ceilalti, de a fi competitivi, de a simti placerea succesului si deprimarea esecului, de a vrea mai mult de la noi. Insa fiecare dintre ele poate fi scazuta daca nu avem grija de noi.

Copilul mic are in el succesul de a se ridica in picioare si a merge. Si asta va face. Nu se va descuraja, nu va zice ca nu va reusi niciodata, renuntand la idee, nu se va plange. Pur si simplu va incerca sa se ridice, va cadea, va incerca din nou si va reusi intr-un final. Iar bucuria de dupa va fi naturala si va veni ca o rasplata pentru a incepe sa lucreze la urmatorul obiectiv.

Copilul mic are deja tot ce-i trebuie pentru a reusi. Are vointa, capacitatea de a invata, puterea de a-i manipula pe parinti, spre exemplu, pentru a obtine un cadou sau un luat in brate, energia, optimismul, accentul pe creativitate sau gandire logica (vedem daca urmeaza instructiunile cand construieste ceva sau primul lucru pe care-l face este sa le arunce), sinceritatea si pofta de viata.

Mai apoi – tot ce invata, sa-i fie rusine, sa se comporte in societate, sa fie disciplinat, se pare ca ii pune anumite bariere si va incepe incet-incet sa uite si sa nu mai exerseze abilitatile cu care s-a nascut. Ceea ce poate face insa, cand creste si pune pret pe dezvoltarea personala este sa redescopere acele abilitati, sa le stearga de praf, sa le unga si sa le face din nou sa mearga.

Un singur exemplu la care sa va ganditi: tot ceea ce face un speaker, un trainer bun este sinceritatea cu care transmite lucrurile in care crede.

Mi se pare fascinant: cand stai pe un scaun in sala esti sincer. Apoi daca te ridici si te urci pe scena tot corpul tau incepe sa strige, apar bariere de comunicare, de gandire. Iar ca sa tii un discurs decent sau carismatic, trebuie prin exercitiu sa elimini toate acele bariere si sa te calmezi, sa revii cumva la starea initiala, de om in sala, printre alti oameni.

Asta e ceea ce trebuie sa facem si noi, sa constientizam ca ceea ce avem nevoie este in noi, trebuie doar sa accesam acele lucruri.

Cum? Indeplinind cel putin trei lucruri:

  1. Sa ne pastram un corp si un creier sanatos, sa nu le otravim cu diverse substante daunatoare (nicotina, alcool), sa pastram o alimentatie echilibrata, sa pastram cele 8 ore de somn.
  2. Sa recunoastem ca tot ceea ce avem nevoie se afla deja in noi, sa incepem procesul de auto-cunoastere si accesare.
  3. Sa avem incredere si sa zambim! :)

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

10 răspunsuri

  1. Georgiana, eu sunt convinsa ca avem in noi abilitati de a face lucruri mult mai grozave decat a merge si a vorbi. Doar ca nu e nimeni care sa ne invete, sa ne arate cum se face.
    In primii ani de viata, progresul facut de copil e fenomenal. Daca ulterior, omul ar mai face macar 1/4 din acel progres …
    precis putem, dar cunoastem stari ca lenea si comoditatea si astfel ne conditionam a pastra nivelul plafonului la care s-a ajuns. Lipsa de exemple si starea de bine ne determina sa ne multumim cu ce avem. Ca ne e bine. Dar oare cum ar fi „senzational”?!
    :)

  2. Draga Georgiana,

    Eu am avut neplacerea de a ma afla in apropierea domnului Bruno Medicina la aniversarea a 5 ani de Business-Edu. Desi, initial, vrusesem sa particip la seminarul/prezentarea dansului, dupa acea scurta interactiune lucrurile s-au schimbat dramatic. Din nefericire, din ce in ce mai des in ultimul timp, am observat o inconsistenta intre „a face” sau a avea „abilitati” si „a fi”. Multele articole pe care le citeam scrise de el s-au sters brusc in fata inganfarii si lipsei de respect cu care trata oamenii „neimportanti” din preajma lui, simtindu-se jignit ca a fost invitat la un eveniment lipsit de staruri in domeniu. Din fericire pentru dansul, „starurile” deja ocupasera loc in sala, asa ca stralucirea-i a ramas nestirbita. In acelasi timp a iesit in evidenta constiinciozitatea cu care ramanea numai in randurile din fata in multiplele dati cand am fost rugati sa ne schimbam locurile in sala.

    Imi pare atat de rau ca l-am cunoscut pentru ca scria atat de bine! Dar brusc a devenit …. nerelevant.

  3. Cornelia, cred ca Bruno e foarte ironic si-i place sa se joace :) Si cand a inceput cursul asta la care am fost a zis ca el le tine ca sa acumuleze experiente, sa se dezvolte pe el. Cam ciudat sa zici asa lucru egoist la oamenii care au venit sa te vada, asa-i? :) Am sesizat o ironie acolo :) Cred ca asa e si cu aroganta pe care ai vazut-o tu, o joaca

  4. Mda, si eu sunt ironica si-mi place sa ma joc cu cuvintele, dar … Si in plus, dupa toate cursurile la care am participat si eu, stiu ca fraza „prin cursul acesta am invatat si eu in agala masura/ mi-am imbogatit experienta”etc. a devenit o unealta din geanta unui trainer care se respecta. Dar … ideea era de lipsa de autenticitate. Si mie imi placuse mult de el pana sa il cunosc, repet! Oricum, cred ca numai el mai poate sa-mi schimbe parerea, pe care de altfel au impartasit-o si altii din preajma mea.

  5. Cornelia, nu am sa continui dezbaterea despre autenticitatea lui. Cred ca ce este important intr-un final e daca ne-a lasat ceva care sa ne ajute. Iar mie, dupa cum ai putut citi mai sus, mi-a lasat, m-a facut sa ma gandesc la lucrurile alea si sunt convinsa ca sunt folositoare pentru fiecare dintre noi :)

  6. Cornelia, eu nu l-am cunoscut, nici nu l-am citit. Dar o singura chestie zic: nu lasa latura lui umana sa ii stirbeasca din valoarea lui profesionala in fata ta. La fel cum ar trebui sa ne intereseze cum si ce canta un artist si nu cu cine isi petrece noptile ;)

  7. Miruna a pus punctul pe i! Bravo! unii au aceeasi problema cu Amy Winehouse! Sunt multi care nu o asculta pentru ca se drogheaza! Si canta atat de bine!

  8. Pai, daca se vorbeste despre mine…:-)
    In primul rand, multumesc lui Georgiana pentru rezumatul prezentarii: ca de obicei, ceea ce spun la aceste prezentari e de la mine si este spus in premiera, asa ca de multe ori nu sunt sigur cat am reusit sa comunic anumite lucruri. Asa ma bucur ca niste concepte au ajuns cm trebuie.

    Despre ceea ce spune cornelia, a trebuit sa citesc niste ori inainte sa inteleg ca era vorba de seara inainte la trainingul cu tobe; cu toata asta nu prea inteleg ce vrea sa spuna: m-am pus la scaunele din fata pt ca erau cele ramase libere (cele din spate ocupate de comentatori de meserie…), si la singura schimbare de loc am incercat sa ma apropriu de o fata care mi se parea interesanta…(de fapt…:-) )

    Nu prea inteleg treaba cu staruri si inganfare; oricum, desigur, imi place sa ies in evidenta de fiecare data cand pot. Deranjeaza cu ceva? :-)

    Si despre lipsa de respect cu oameni neimportanti… singurul lucru care imi vine in minte este ca Domnisoara Cornelia – despre care nu imi amintesc deloc – a incercat sa atraga atentia mea in timp ce eu stateam cu ochi pe fata de care vorbeam mai sus (stiti, ADN-ul de macaronar nu se sterge asa de usor…:-), nu a fost bagata in seama si probabil asta a jignit-o ff tare.

    Asa, ii propun sa incerce sa ma agate in alta ocazie, poate va avea mai mult noroc…in fond, sunt usor de gasit…:-)

    Spor, si pupici.

    Bruno

  9. Bruno, ne pare bine de trecere :) Pei daca esti usor de gasit poate ne mai intalnim, mai invatam si mai impartasim apoi si cititorilor care sunt special interesati de dezvoltarea lor personala :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!