Sport? A spus cineva ceva despre sport? Clar nu ma intereseaza. N-am timp!
Avem impresia ca in legatura cu practicarea sportului exista doua categorii de oameni. Cei care practica un sport de performanta si cei care merg la sala fiindca vor sa slabeasca. Ah, si mai sunt copii care sunt dati la un sport de mici – sa invete sa inoate, sa-si faca prieteni, sa-si dezvolte corpul frumos. Cred ca cei mai multi dintre noi am fost acolo.
Si apoi? Apoi ne facem mari, mergem la liceu, unde eventual mai jucam putin baschet sau fotbal in curtea scolii. Mergem la facultate si incepem sa avem din ce in ce mai putin timp. Ne angajam si gata, s-a terminat orice legatura a noastra cu sportul. Mai ramane doar sa fim suporteri, unii dintre noi. Pentru mai mult nu avem timp.
Calitatile unui sportiv sunt calitatile unui manager
Am povestit cu multi oameni si relatia lor de-a lungul vietii cu sportul a fost cea descrisa mai sus. Au devenit cand au crescut doar suporteri ai unei echipe de fotbal, mai urmaresc un meci, o cursa de Formula 1 si atat. Ah, si se mai uita la Olimpiade fiindca prezinta un spectacol frumos.
Iar despre sportivi ca oameni stiti care a fost de cele mai multe ori reactia? Una de respingere – “sigur nu are nimic in cap…”, “nu am avea ce discuta”, etc. Persoana de la care am invatat cel mai mult, cu care am povestit cel mai mult, este una dintre cele mai bune prietene – Florina Cernat, tripla campioana mondiala la Fitness.
In primul rand trebuie sa clarific un lucru: exista mai multe sporturi in afara de tenis, fotbal, baschet, in afara de sporturile de la olimpiada si mersul la sala, ocazional. Si poti incerca oricare dintre ele. Nu pentru performanta, ci pentru a te cunoaste mai bine. Spre exemplu, eu am facut urmatoarele sporturi in ordinea asta: handbal, scrima, sarituri in apa, dansuri sportive, twinboard. De curand am incercat si mountain-board. Urmeaza kite-board si snow-board. As fi vrut foarte mult si arte martiale. Fiindca vreau sa ma cunosc si sa-mi depasesc limitele.
Sportivii cred ca sunt persoanele care ajung sa se cunoasca cel mai bine. Practicand un sport isi dau seama de limitele pe care le au, psihologice in primul rand, pe care prin auto-cunoastere si ambitie le pot depasi, fizice in al doilea rand, de care vor trece prin exercitiu. Multi spun ca sportivii pot deveni manageri foarte buni – ca atitudine sunt perfect formati si asta e cel mai important si rar lucru. Cunostintele se pot dobandi apoi, cu rabdare. Ion Tiriac va spune ceva?
“Climbing mountains outside is climbing mountains inside”
Asta ne marturiseste Alex Gavan, care este “cel mai tanar alpinist roman care a urcat, fara oxigen si fara serpasi, un varf de peste 8.000 de metri din Himalaya” [sursa].
La ce crezi ca se gandea Alex in timp ce urca prima data cel mai inalt munte de pana atunci? Eu asta sunt, vreau sa inaintez. Pot sa o fac? Da. OK, cand o sa simt ca nu mai pot o sa ma opresc. Fiindca nu vreau sa imi risc viata. Unde e limita? Intre “mi-e frica” si “chiar nu pot”?
Limita “mi-e frica” poate fi depasita. Limita “chiar nu pot” e intelept sa nu. Intrebarea e cum trecem de limita “mi-e frica”. Cand m-am pus de curand prima data pe mountain-board eram imbracata toata in costum de protectie, cu casca si aveam in fata o suprafata aproape plana. Invatasem cum se vireaza si se opreste. Totusi, la primele incercari m-am panicat de fiecare data cand am luat viteza si am cazut. Panica, fiind o reactie a creierului care nu mai vrea sa colaboreze si nu mai gandeste, tipand doar “vreau jooos!”. Ca un copil.
Trebuie sa ne maturizam, sa ne cunoastem si sa ne autodepasim. Iar practicarea unui sport ne poate ajuta. Ne invata ce este disciplina, ambitia, auto-controlul, chiar frumusetea lucrata. Ne ajuta sa ne descoperim puctele tari si pe cele slabe, punandu-le in evidenta pe primele si imbunatatindu-le pe cele din urma. Ne ajuta sa eliminam bariere care s-au format in noi si care nu ne lasa sa ne exprimam cum am vrea nici in celelalte contexte, sociale.
Acum, ce ar fi sa dam un search si sa cautam sportul care ni se potriveste? Da, chiar acum, la varsta asta, sa ne auto-depasim! :)
16 răspunsuri
Da! Mult sport! :) Fotbal, handbal, pictat :P , pictori :P . Orice :) .
E fain de tot articolul tau.
E important sa ne depasim limitele fizice, dar mai ales prejudecatile care ne fac sa-i judecam pe ceilalti si sa le lipim o eticheta, sa-i incadram in tipare. Profesia nu defineste un om. Fie ca esti omul care ia gunoiul cu camionul, fie ca esti omul care prezinta gunoiul in emisiuni tv idioate, n-are nici o relevanta pt valoarea ta ca om. „Reusesti” sau nu in termenii sistemului, cand de fapt ar trebui sa „reusesti” in termenii tai.
Sportul e foarte tonic si e o conditie esentiala pentru sanatatea psiho-fizica a omului. Eu fac sport de la 3 ani, ma rog, trecand prin multe sporturi, pana am ramas la dans, doar ca hobby – in orice caz face minuni in armonizarea formelor :) Ar fi interesant parasutismul si pilotarea avioanelor, pe viitor :)
Nu cred ca un search pe google ne va ajuta sa gasim sportul care ni se potriveste! Mai repede am descoperi ce ne place daca am incerca un sport „pe viu”.
Olaariiiiooooo!!!!!
Nu vorbeste nimeni pe aici de munte??
Suntem lenesi la sala de sport, poate nici nu avem bani sa mergem sustinut, dar o data la 2 saptamani cu microbuzul la Sinaia sau Busteni sau Predeal si urcat pe ici pe colo putin este ceva de vis, nu numai de sanatate… Cu mancare din poala si o sticla cu apa !!!
Eu am fost scutita de sport de la 11 ani: placerea unui cros mi-a adus o prabusire la propriu – mai de la inima, mai de la altele, dar m-am ridicat si nu stiu de unde am avut putere sa termin pe locul 5; insa mi-a mai adus si impunerea unui finish pe viata cu acest capitol (atletismul in general) pe care l-am iubit ca pe un om… Dar nimeni nu m-a putut opri sa umblu pe munti niciodata, pe cei mai apropiati, cei mai ieftini… dar de fiecare data imbratisandu-i cu mirarea celui ce vede pentru prima data… Am strabatut si alti munti, mai indepartati, dar nu este neaparata nevoie de departari… Singura sau in grup – dar singura de multe ori.. si aici am vrut sa ajung: sa-ti depasesti frica si neputinta de a o face, frica de singuratate, frica de animale, frica de cazaturi… Doamne cate si mai cate !! Am descoperit bucuria pajistilor alpine, bucuria de a nu mai avea nici o problema cu inima (anginica de felul ei) si cu articulatiile … credeti-ma e un efort sa urci de la Porumbel la Omul pentru cei care nu au antrenament in alte sporturi sau sanatate zdravana… Dar an de an este un pic mai usor !!! Este greutz sa cobori pe obarsia muntilor pana in Padina dupa amiaza, cand totul devine de un calm princiar, iar stancile stralucesc ca arama in apusul soarelui… Mergi repede sa nu te prinda totusi noaptea, dar si noaptea pe luna este minunea lumii… cu conditia sa te prinda in apropiere !!!
Nu-ti trebuie multi bani (de aceea am vorbit de locuri din apropiere) daca ai o masina poti ajunge la Poiana Stanii si de acolo sa urci un pic la Piatra Arsa, sau daca nu – in spatele Palatului Peles chiar pe firul apei Pelesului este un loc de vis !!! Sau sa dai o fuga in Brusturet (sunt pensiuni sa zicem acceptabile ca pret) este iar o minune… Buzaul cu Boziorul Buzaului, locul unde pamantul singur te urca ca intr-un lift in poieni cu livezi de meri.. este o energie fantastica acolo… sau Alunisul cu chiliile vechi din timpul dacilor (ce pacat sa istoria este ori falsificata, ori nestudiata..) O plimbare prin Trivale este un sport frumos !!! Cunosc oameni care se duc acolo special pentru a vedea padurea in tot felul de ipostaze prin ‘ano-timpurile’ lumii…
Nu trebuie decat putina bunavointa. Poti sa-ti iei prietenii, familia, poti sa ‘evadezi’ singur… Cunosc femei familiste de varsta dupa 50 ani, cu copii mari, sotul la meci… ele la Babele!! Am cunoscut lumea care imbina cunoasterea cu placerea si sanatatea… ne vedem ca sa mai vorbim despre daci, seara sub stele, cand puhoaiele de oameni se retrag la ses…
Eu nu am intalnit ursi, e drept, am intalnit ciobani cu care stau indelung de vorba, caini de la stana (aaa… cei de la stanele din Strungile Coteanului sunt teribili !!! Ne latra ca nu le dam paine cu pateu… dar nu ne lasa un pas catre stana daca nu iese stapanul…)
Vine iarna…Uuu!! Am invatat de curand sa cobor cu … farashul !!! pe pantele inzapezite… de abia astept !!! Pana acum coboram pe sac de plastic… dar chestia asta cu farashul mi s-a parut dulce foc !! :)
Vai, ce splendoare, Cristiana! As vrea si eu sa stau noaptea sub stele sa vorbesc despre daci…Si vreau sa vad si Alunisul, ca nu stiam de el…cata dreptate ai cu istoria falsificata, dar oricum lucrurile se redreseaza incetul cu incetul pentru ca adevarul nu poate fi acoperit la nesfarsit :)
Tare frumos este articolul tau,felicitari!…Mi-aduc aminte ca imi placea si mie handbalul si baschetul (era putin,doar ca incalzire la ed. fizica…) ,si tenisul de cimp,si sa pictez mi-ar placea daca as avea talent…sa amestec culori si sa ma hranesc cu ele..Si ma gindesc daca mi-ar sta bine cu o pereche de role :)…ce,conteaza citi ani am!!…si tare mi-ar placea si mie sa ascult povestile voastre despre daci…
halberele se pun :D ?
Pai facem un grup si mergem la vara un week end la Babele si Padina. Daca are cineva masina va duc si la Bolboci, superbul lac de acumulare din preajma Padinei !! O sa va trimit un album foto in curand de acolo, facute asta vara.
La Alunis … acolo este teritoriul lui Ionut !!! Dar mai stiu si eu cateva lucruri !!! Va invit pe toti !!!
Mai scriu pe blog, deocamdata despre istoriile de mult pierdute… La iarna o sa fac un blog special cu calatorii spirituale, in principal despre daci.
Eu merg la Babele si Padina peste 2 saptamani, dar nu pot sa va iau acum, caci nu stim cu ce ne putem confrunta toamna tarziu. Noi suntem oameni harsiti de munte si ne descurcam… nici prea poetic nu este … nu prea sunt stele acum vizibile !!! Pe acelea nu vreau sa la pierdeti !!!
O sa-l rugam pe Ionut sa va dea adresa mea de mail, daca nu il deranjam prea mult.
P.S. Si rasaritul soarelui vara acolo este o minune !!! Gia, tie ti-am trimis foto deja !!
Vin si eu cu voi,Cristiana!
Saru-mana, Cristina de povesti si fotografii :) Eu mereu vreau sa urc pe munte si foarte rar gasesc oameni dispusi. Le e fricaaaaa de muuuuulte lucruri. De a se rupe de oras, de treburi, de a face altceva, de a se organiza putin, de a face efort…. Insa mai incerc. mai sun, mai caut. Acum ca am masina o sa am mai multa libertate si poate putere de convingere :) Si la vara, daca ne propunem, mergem sa ne arati locuri si semne :)
Doamne, ce ma bucur !!! Din cate imi povestesti, eu trebuie sa ma consider fericita, caci nu mai fac fatza cati duc de colo-colo, si oamenii vor sa mai mearga, prima data parca este niciodata !!! :)
Si eu m-am izbit de neputinta oamenilor de a se rupe de obisnuintele curente, dar cand au vazut ca eu, care nu mai prididesc cu munca, cu gospodaria, etc., ma ‘rup’ si zbor la munte cate un week end, si vin cu foto splendide de acolo!! au inceput sa se ‘bata’ care mai de care sa mearga mai repede !!!
Acum, ceea ce avem de facut este sa ne bucuram de iarna asta care vine si la vara ne facem un program splendid !!!
Sa te bucuri, Gia, draga mea, de masina ta, iti doresc din tot sufletul !!! Eu nu am si nici voie de la doftori ….hm!!!…le dau dreptate… sa conduc, dar am in jurul meu oameni fantastic de doritori de drum si mergem peste tot cu bucuria de cunoastere. Am facut atat de multe drumuri si atat de multe studii, incat voi avea material permanent de pus pe net, caci se aduna tot timpul !!!
Poate ca, daca incepi sa le povestesti celor din jurul tau despre astfel de drumuri, cand vor vedea fotografiile pe care le vei trimite, li se va aprinde scanteia… Un pas… si gata!!! nu mai scapi de vraja muntelui !!!
Spun din experienta, anul acesta am dus o prietena la Padina… nu avea nici un pic de curaj decat pe asfalt… De rusine a inceput coborarea muntelui cu noi, ceilalti mult mai obisnuiti cu muntele, la Padina, dar la jumatatea drumului nu mai putea merge, oprindu-se la tot pasul pentru a savura frumusetile pe care nu se mai satura sa le vada in jur… Spunea ca a pierdut o intreaga viata !!! Nu am timp si loc acum sa va povestesc cum i-a schimbat viata acest drum, cum i s-au accelerat toate spre o schimbare in viata… Superb !!!
Asa ca gata, mergem !!! Adidasi, rucsac, izopren, o canadiana buna si… en route!! Totul este minunat !!!
Vin si eu, Cristiana! :)
Aaaaa… pai Vero…obligatoriu, tu ai continuat reveria mea… de mine nu scapai asa usor, chiar daca nu scriai acum !!! :) Tinem legatura prin mail, eu m-am gandit, sa nu-l mai deranjam pe Ionut, scrieti-mi pe adresa [email protected] – am mai dat-o o data si nu mi s-a petrecut nimic neplacut !!! dimpotriva !! Elena este deja a noastra !!! Gia… nu mai spun !!! Dragele mele… va tot spun eu ca viata e frumoasa… Nu e ??!! :)
Foarte adevarat articolul.
Am simtit si eu panica, mi-a fost frica dar prin auto-disciplina am depasit momentul si pe urma m-am simtit mandru de mine pentru curajul de a-mi fi infruntat frica.
Prima data cand am fost la schi, abia stiam sa fac plugul, sa iau curba nici gand si… asa cum ma plimbam am dat de o panta abrupta. Simteam cum creste viteza catre „foarte periculos”, tot corpul tremura si zicea „vreaaaau jooos!” si totusi am continuat. Am ajuns faca cazaturi la baza pantei si de atunci imi place schiul. Ma duce la extrem dar asa ma cunosc pe mine insumi mai bine.
Traiasca sportul!
Ce frumos, Marius!!!
Si ce ma bucur cand privesc schiori !!! Cand eram mica am mers 10 zile in spatele unor schiori, pe schiurile lor (aveam vreo 6 ani !!) niste suedezi tineri, proaspat casatoriti, aflati la noi in calatorie de nunta !!! Cred ca a fost cea mai mare bucurie a copilariei mele !!!
Eu am un defect multiplu al vederii, care mi-a facut multe zile fripte, de aceea nici nu am insistat sa fac sport, un sport anume. Numai la munte mi-am invins aceasta frica, coborand pantele foarte abrupte, mai ales pe obarsie, de la Omul la Padina. De la schiorii aceia din copilarie, urmarindu-i cu tot sufletul meu de copil, am invatat sa urc si sa cobor cu talpile de-a latul pantei, apoi, chiar si acum, tot timpul pe munti, invat oamenii sa coboare si chiar sa urce asa ( cand potecuta este pe iarba in panta, ea fiind alunecoasa).
Mi-am dat seama ca iti place mult schiul, de la foto de pe site ul tau.
La vara poate mergi cu noi, primim oameni de treaba cu sotii cu tot!!! :)
La Buzau il invitam si pe Ionut !!! :) :)
Si eu abia astept sa ninga in jurul meu :) mai ales ca iarna trecuta nu am reusit sa ajung sa ma dau pe zapada… :) Recuperez anul asta, spre 2009 inainte! :)