Acasa » Cine trebuie sa faca educatie financiara?

Intreaba tinerii adolescenti care sunt cele mai importante elemente in viata lor si inevitabil vor fi pe lista (pe langa distractii si chefuri) banii si dragostea (de fapt, daca e sa fim corecti, sexul).

Banii si sexul sunt subiecte fierbinti ale tinerei generatii si reprezinta, fara indoiala, aspecte esentiale ale vietii adultului, pentru ca majoritatea dintre noi vom avea copii. Pe de alta parte supravietuirea fizica nu este optionala, deoarece toti trebuie sa ne asiguram existenta.

Cu toate acestea, niciuna dintre cele doua zone de interes nu se invata la scoala in mod institutionalizat, ca discipline de baza, alaturi de matematica si limba romana.

Nu vi se pare ciudat?

Voi lasa problematica sexuala deoparte (in grija celor care au experienta in domeniul educatiei sexuale) si ma voi opri asupra educatiei financiare. Voi continua spunand ca, desi toata lumea e de acord ca banii reprezinta un subiect de o importanta majora in viata, responsabilitatea predarii „stiintei banilor” este pasata dintr-o parte in alta, asemenea unei castane calde, intre familie, scoala, societatea civila si… fiecare dintre noi in parte.

Apare intrebarea majora: totusi, cine trebuia sa faca educatie financiara?

Familia

Conform unui interesant articol din ziarul Sacramento Bee, mamele par sa fie sursa celor mai multe informatii despre bani pe care le poate absoarbe un copil, in mod direct sau indirect.

Copiii petrec mai mult timp cu mama iar aceasta se intampla si in locuri unde se folosesc banii (piete, magazine). Mama este vazuta folosind banii cash sau cartea de credit/debit, alegand cele mai bune produse in functie de nevoile familiei si de bugetul acesteia. Tot mama este cea care accepta sau refuza cererea copilului de a i se cumpara o jucarie sau o inghetata, ea trebuind sa ofere explicatii pentru hotararea pe care a luat-o.

In general, copiii au un dialog mai deschis cu mama, deci este foarte probabil ca primele intrebari legate de bani sa-i fie adresate tot acesteia. Astfel apare prima ocazie de a discuta despre acest subiect important, ocazie care de obicei este expediata superficial de parinti, care considera ca un copil e prea mic pentru a-si bate capul cu asemenea probleme, dedicate exclusiv adultilor.

Acest portret al mamei se potriveste de obicei cu rolul traditional al femeii in cuplu, acela de a fi cat mai mult in preajma copiilor. Astazi, odata cu aparitia curentului popular al femeii active, de cariera, e posibil ca timpul petrecut de mame impreuna cu copiii sa se reduca simtitor.

In mod traditional dar si in timpurile actuale, tatal este o figura mult mai putin prezenta in peisajul familial. El are tendinta de a munci un program prelungit fiind, de cele mai multe ori, principalul „furnizor financiar” al familiei. Ca atare, tatal este prezent ca factor de decizie important in alocarea bugetului, desi modul direct in care acesta se cheltuie este in atributia mamei (dupa cum am aratat mai sus).

Desigur, si in situatia tatalui pot aparea variatii de status, incepand cu valoarea aportului financiar si terminand cu implicarea acestuia in viata de familie, inclusiv in zona cumparaturilor zilnice.

Cu mici exceptii, familia nu va furniza o educatie financiara copiilor decat in mod indirect, prin exemplul propriu, al modului in care parintii aduc banii in casa, ii cheltuie si ii gestioneaza. Aceasta carenta educationala este determinata de faptul ca la randul lor actualii parinti nu au fost educati in perioada in care au fost copii, pentru ca, de regula, educatia financiara in familie se rezuma la „du-te la scoala, invata bine, fa o facultate buna ca sa poti sa-ti iei o slujba bine platita”.

Exceptiile, ca de fiecare data, apar in cazurile in care parintii au fost preocupati de acest aspect. Fie ca e vorba de situatia fericita in care parintele are o afacere si vrea sa o transmita mai departe copiilor, fie ca avem de-a face cu un parinte implicat in domeniul financiar (prin natura serviciului), acesti parinti, in masura in care doresc si/sau ii pasioneaza, vor invata copiii sa gestioneze banii de la o varsta frageda.

Aceasta lectie se va imprima adanc in memoria de lunga durata si va reprezenta un avantaj la start pe care acel tanar il va avea in momentul in care va porni in viata. El va avea tendinta, atunci cand va deveni parinte, sa-si invete la randul sau copiii despre cum se fac si se gestioneaza banii, ceea ce va inchide cercul educational, in acelasi timp declansand un (posibil) nou ciclu de transmitere a informatiei.

Scoala/Statul

Pai daca-i vorba de educatie, nu trebuie s-o faca scoala?

Din pacate, statul este complet impotent in acest domeniu. Dupa cum am spus mai inainte, desi banii reprezinta un aspect esential in viata cetateanului, ministerele care se ocupa cu educatia nationala, de la noi si de aiurea, au considerat ca acest subiect nu trebuie privit ca o disciplina de baza in procesul de invatamant.

Ca atare nu se preda decat, cel mult, ca disciplina alternativa sau optionala. Mai mult decat atat, profesorii care predau orele de educatie financiara sunt scoliti si primesc manuale realizate in cadrul unor programe educationale sustinute de ONG-uri (despre care ma voi ocupa mai incolo).

Nu pot sa-mi dau seama care este logica in spatele acestui proces. Mi se pare a fi o miopie ingrozitoare din partea conducerii statului – sa ignore educatia propriului cetatean intr-un domeniu atat de important. Pana una-alta, intreg aparatul de stat se bazeaza in functionarea sa pe banii colectati prin impozitatea noastra, a tuturor. Cu toate acestea, guvernul nu se preocupa sa ne invete cum sa facem mai multi bani si cum sa-i gestionam mai bine, desi acest lucru ar fi in interesul sau, pentru ca mai multi bani produsi de cetateni inseamna culegerea unor impozite mai consistente.

Nu vreau sa trec mai departe si sa spun, asemeni lui Robert Kiyosaki, care afirma in ultima sa carte disponibila gratuit pe internet, ca avem de-a face cu o conspiratie a statului la nivelul educatiei.

Vreau doar sa subliniez ca nu gasesc alta explicatie decat in lozinca aparuta (daca nu ma insel) in timpul primelor mineriade, care spunea „noi muncim, noi nu gandim” sau a zicalei „tara te vrea prost”. Cu alte cuvinte, statul nu este interesat decat in producerea unei clase de cetateni capabili sa munceasca, pe care ii impoziteaza si gata. Nu mi se pare o conspiratie, ci doar o politica de stat.

Pe de alta parte, chiar in interiorul unor state criticate intens de autorii de finante personale pentru lipsa de viziune in educatia tinerilor (vezi SUA si Kiyosaki) exista exemple pozitive. In statul Missouri a aparut o lege care spune ca elevii trebuie sa primeasca cel putin o ora de educatie financiara. (sursa) Si se pare ca elevilor nu le displace!

In partea a doua a articolului ma voi ocupa de alte doua posibile parti responsabile in educatie, si anume societatea civila (prin ONG-uri) si… noi, prin autoeducatie.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

11 răspunsuri

  1. Felicitari si multumim de articol! Intradevar, de mici, copiii sunt interesati de bani. In urma unui proiect tematic ,”BANII” desfasurat de mine cu pustii de 5-6 ani, avand ca parteneri ;parinti din diverse domenii de activitate, comercianti, reprezentanti ai politiei, farmacisti, din alimentatie publica), copiii au invatat despre importanta banilor in viata de zi cu zi.
    De mici sunt foarte buni negociatori, cand este vorba sa-si indeplineasca dorintele, ex, mama azi am desenat jucariile care le vreau de la iepuras, sau de la Mos Craciun, / tata azi am castigat concursul de biciclete asa ca merit un cadou, / uite mama colega mea are un calculator pe care se poate juca diferite jocuri cu papusi Barby, daca imi cumperi un calculator nu mai plang dupa papusi in magazin. Fireste exemplele pot continua, ei stiu ca fara bani nu-si pot satisface nici un capriciu, nu pot sa supravietuiasca ei si familia lor, mereu ne intreaba (cand le aratam o carte, jucarie ,set de constructii etc ) costa mult sau putin, deoarece stiu daca parintii au sau n-au bani necesari.
    Parerea mea este urmatoarea: in familie ambii soti trebuie sa comunice copiilor pe care ii are in intretinere, valoarea si cheltuielile financiare carora trebuie sa le faca fata. Daca mama ii satisface copilului toate dorintele fara stirea tatalui sau invers, atunci apar cu siguranta conflicte care sunt greu de suportat.
    Am prezentat cateva argumente ,care duc la necesitatea educarii financiare a copiilor de la cea mai frageda varsta .

  2. Foarte frumos spus ! Parintii ar trebui si ei educati inainte, e nevoie de 1-2 generatii…Iar sa asteptam de la stat educatie…pierdere de timp. Conspiratia cred ca e mult mai profunda, statul e doar un executant inconstient…

  3. Luca, iara te iei de „matrix” :)))
    Asa este! In fericita situatie in care parintele se autoeduca (pentru ca altfel nu are de unde, se vede clar) e un mare „avantaj la start” pentru copii sa fie asistati in dezvoltarea lor de parintii care au iesit din capcana lui „consuma-consuma-consuma!”.
    Da, lipsa educatiei financiare in scoli este o politica de stat. Si da, „tara te vrea prost”. Doar nu s-ar oferi conditii prielnice pentru ca omul-robot (sclavul=unealta vorbitoare) sa gandeasca si sa devina periculos, nu?
    Mare realizare insa cand cel care se prinde de „cosmar” se scoate din el si incepe sa miste.
    Cred ca educatia financiara, iar in cazul nostru, al romanilor, deocamdata doar autoeducatia, face parte din datoria fata de noi isine. Din iubirea de sine as spune, fara a vrea sa fortez spre patetism. Pur si simplu tin cu mine daca vreau sa ma scot din aia, din „tara te vrea prost”.
    Apreciez enorm ceea ce faci, oferind tinerilor cat se poate de mult din experienta ta pentru a le face cat mai usor si drept drumul in viata.

  4. Pe toti ne intereseaza banii si sexul.Mai mult ne intereseaza banii pentru ca ei inseamna putere iar puterea excita, deci da posibilitatea de a ajunge la sex.Eu personal preferam sa vorbim azi aici despre sex dar in lipsa de un articol referitor la sex este bun si unul despre
    educatie financiara.Adevarul este ca guvernele din intreaga lume nu au interes ca cei multi sa stie mult despre finante,cu cit multimea e mai saraca in cunostinte cu atit o pot manipula mai usor in interesul lor.Invatamintul in Romania a coborit mult nivelul atunci cind a inceput sa se alinieze la normele europene.In UE cei ce vor sa invete ceva trebuie sa plateasca bani multi.Informatia este putere, la fel ca si banii,asa ca cei ce vor sa stie mai mult trebuie sa plateasca.Copii nostri vor primii ceea ce noi suntem capabili sa ii invatam sau ceea ce putem sa le platim altora pentru serviciul pe care il fac invatindu-i pe copii nostri.Si vreau sa inchei spunind ca numai daca ii iubim destul vom incerca sa le oferim cit mai multa informatie care ii va face puternici, si ii va ajuta sa traiasca fericiti.

  5. @Marius Stan

    lasand la o parte conspiratia :) trebuie sa fiu de acord cu ce spui tu: e nevoie de 1-2 generatii pentru ca educatia financiara in familie sa ajunga la aprecierea pe care o merita si sa devina automatism, obisnuinta, poate chiar datorie :)

  6. @ Mikka

    eh, da, matrix :) oricum te invarti dai de el :D

    ai punctat excelent, avem datoria sa ne autoeducam in materie de finante personale. mi-ai luat-o inainte, despre asta e vorba in partea a doua a articolului

  7. @ liliana

    sunt perfect de acord cu tine, ca parinti avem datoria sa ne educam copiii cum stim mai bine.
    din fericire astazi, datorita internetului, avem acces la cea mai mare parte din comoara informationala a omenirii. pretul este un abonament de internet, care cred ca si-l permite romanul ‘mediu’.
    pentru cei care nu isi permit, exista varianta scolii, in cazul in care are computere si legatura la net. referitor la acest lucru, am o idee de proiect, aflata pe lista de asteptare :)

  8. luca,

    in legatura cu generatiile, merge si din prima: eu nu am primit nici un fel de educatie financiara din familie (asa ca m-am izbit de cateva ori cu capul pana sa imi deschid ochii, aici trebuie sa ii multumesc si lui Andrei Rosca), dar copilul meu deja creste cu o astfel de educatie financiara, solida, as zice eu

    desigur, important este ca tot mai multi sa se comporte asemeni noua

    succes :)

  9. Da Luca ai dreptate in” Concediaza-ti seful”.Tin sa adaug ca unele persoane intimpina problema invers:invata dupa ce au actionat,repetat si au perfectionat invatind din greseli.

  10. Cartea de care tocmai ai spus , cea gratuita pe internet. Ce trateaza diferit fata de Tata Sarac / Tata Bogat ?

    Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!