Acasa » Calatoriile – drum bun spre tine!

De ce calatorim? Si cum ne ajuta sa ne dezvoltam, sa devenim mai buni? Hoinarind prin ungherele mintii am incercat sa gasesc raspunsuri, explicatii. Asa am ajuns la o lista cu 17 lucruri care ar putea explica de ce pentru unii oameni calatoria este un adevarat stil de viata.

1. Oameni care vorbesc alta limba, gandesc si vad lucrurile altfel decat tine. E interesant ca din aceste intalniri se nasc mereu comparatii si intrebari. Cine sunt eu in raport cu ei? Cine sunt ei de fapt, dincolo de felul in care i-a modelat societatea in care s-au nascut? Desi diferentele frapeaza cel mai tare, daca ai rabdarea sa treci de aparente vezi ca sunt foarte multe lucrurile care ne leaga, indiferent de religie si de culoarea pielii.

2. Solutii. Desprinderea de contextul in care te afli si iesirea din rutina te ajuta sa vezi situatia din alt unghi si sa gasesti rezolvare unor probleme care iti stateau pe cap.

3. „Acasa” e un sentiment, nu un loc. Dupa ce schimbi de multe ori locul in care te afli a te simti acasa nu mai tine de un spatiu anume. Tu creezi locul acela. Gasesti stabilitate si siguranta in lucruri universal valabile: soare, natura, lumina, aer curat…

4. Idei. Cand mintea e relaxata ideile vin de la sine. In plus, expunerea la experiente diferite te ajuta sa faci asocieri creative.

5. Claritate. Departarea de activitatea zilnica te face sa privesti lucrurile de sus si sa le vezi mai clar. Lasand in urma obisnuinta si preocuparile cotidiene, mintea se goleste. Si se face ordine.

6. Fericire. Vezi locuri frumoase, esti relaxat si multumit, faci ceva ce-ti place, te incarci cu energie pozitiva.

7. Libertate. O simpla schimbare de peisaj iti da aripi. Te simti usor ca un fulg. In plus, ai 24 de ore pe care le petreci asa cum vrei tu, fara sa ai un program prestabilt.

8. Depasirea limitelor. Calatoriile te expun la necunoscut si te duc dincolo de zona de confort. Poate ca farmecul oricarei calatorii e fix partea ce ramane incontrolabila, neprevazuta.

10. Timp cu cei dragi. Calatoriile pot fi momente petrecute cu persoane care conteaza in viata ta, prilej de cunoastere reciproca si apropiere.

9. Aici si acum. Noul si prezentul sunt traite din plin, cu toata fiinta. Cand calatoresti pur si simplu esti foarte viu.

11. Lectia bagajului e una foarte utila: te face sa intelegi cat de multe lucruri inutile strangi pe parcursul vietii si cat te atasezi de ele. Viata devine mult mai simpla cand renunti la tot ce e irelevant si neesential.

12. Vezi altfel Romania. Daca ai o anumita parere despre cum se traieste in Romania, cu siguranta ti se va schimba cand iesi in afara tarii. Dupa o scurta vizita in Suedia o sa vezi ca aici e haos si mizerie. Daca insa te duci in Peru, o sa iti dai seama ca Bucurestiul e un loc chiar pasnic in comparatie cu Lima.

13. Perspectiva. Calatorind mi-am dat seama ca oriunde m-as afla, ceea ce vad tine de perspectiva. Binele, raul, uratul si frumosul se gasesc in ochii privitorului.

14. Maturizare. La fel cum ne invata si basmele, exista calatorii initiatice, care te trec prin incercari, te forteaza sa te descurci, sa gasesti solutii singur.

15. Cunoastere. Traim intr-o lume fascinanta, plina de frumos, care ne invita sa o vedem cu toate simturile. Cu cat calatoresti mai mult cu atat ai mai multa pofta sa cunosti si sa inveti.

16. Identitate. Daca a fi roman e ceva cu care te nasti si te obisnuiesti, cand esti strain intr-o alta tara iti dai seama ca locul de unde vii e un instrument pe care il folosesti pentru a te prezenta in fata celorlalti. Poate abia atunci incepi sa te intrebi ce inseamna sa fii roman si cat de mult/putin conteaza pentru tine. Calatorind ajungi sa te cunosti mai bine.

17. Ajungi la tine. Poate cel mai frumos lucru care ti se poate intampla cand calatoresti este sa te gasesti pe tine. Cum spunea si Eliade, „cea mai pretioasa calatorie este aceea catre sufletul nostru, catre noi insine”.

Cand calatorim invatam sa apreciem diferentele culturale si necunoscutul, vazandu-le ca pe o portita care duce spre cunoasterea de sine si de ceilalti. Destinatia nu este niciodata un loc geografic. Destinatia este doar un pretext pentru a trai o experienta puternic transformatoare care ne ajuta sa vedem lucrurile dintr-o alta perspectiva decat cea cu care suntem obisnuiti.
viajoa.ro

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

3 răspunsuri

  1. Foarte frumos articol,felicitari! Intotdeauna mi-am dorit sa calatoresc mult.Calatorind te incarci cu frumos,cu energii pozitive,cunosti si ai sansa de-a intelege alt stil de viata,ai sansa de-a te cunoaste pe tine mai mult…de-a te regasi poate…
    Multumiri, Iulia!
    Sicilia? Ce ne-aduci?:) Peisaje de vis? We waiting :)

  2. Multumesc!

    Din Sicilia sper sa ma intorc cu soare :) In rest, nu am asteptari. Cum am spus, oriunde ai fi, poti vedea frumosul sau uratul. Asadar, sa vedem ce lucruri frumoase se ascund in Sicilia. Revin cu impresii pe http://www.viajoa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!