Acasa » Cand devenim niste legume

Asta se intampla atunci cand incetam sa gandim. Cand le dam altora acceptul tacit de a ne manipula si a ne intoarce pe toate fetele posibile. De a ne lasa in pielea goala in ploaie, precum o tortura sacaitoare de pe vremea regimului comunist. Cand te uiti si vezi lasitatea celor care au condus tara asta in ultimii 60 de ani, iti zici ca probabil au avut loc mai multe accidente ale geneticii. Ca natura are un ciudat simt al umorului.

O picatura in crestetul capului

Odiosul procedeu de tortura chinezesc a fost copiat cu mult grobianism pe plaiurile mioritice. Inainte, dar si dupa 1989. Daca aveti rude care au intrat in inchisoare pentru delictul de a fi citit o carte, atunci ma intelegeti. Daca aveti bunici care au fost torturati pentru “crima” de a sti sa foloseasca cifre mai mari de 10, atunci poate ca suntem pe aceeasi lungime de unda.

Dan Puric povesteste de incredibilele momente de care are parte in intreaga tara, la prezentarile cartii sale, “Cine suntem”.

Ii intalneste pe apropiatii acelor oameni. Afla cum oamenii au fost inchisi dezbracati in camere unde temperatura era de -30 grade. Si asta pentru ca s-au opus colectivizarii. Afla cum au fost batuti mai ceva decat bat animalele cei cu minte putina (intotdeauna m-am intrebat cat de putin barbat, cat de frustrat si cat de sarac din punct de vedere sufletesc poti fi sa dai impreuna cu 5 gorile intr-un om legat!).

Intre timp, aceste amintiri nu au mai ramas decat pentru familiile lor. Astazi, tortionarii au televiziuni si cluburi de fotbal. Sunt „patroni” si vorbesc despre “responsabilitate sociala”. Au continuat sa faca politica soioasa si sa ajunga in functii importante in aparatul de stat. Au pus cu o scarbosenie de nedescris cizma pe dreptul romanilor de a-si exprima liber opiniile. Si astazi se pretind “bloggeri europeni”.

Uitati-va la cazul ziaristei Feri Predescu. A demascat mafia care sugruma Constanta de ani de zile. Iar justitia i-a aratat imediat ca traieste in Romania si ca trebuie sa-si bage mintile in cap!

Nu e doar problema ei, ci e drama noastra. Momente precum acesta ne fac sa devenim legume. Ne fac sa realizam cat de sufocati suntem. Asta s-a intamplat ani de zile si in Vrancea si in alte judete pline de “baroni locali”. Iar noi ne prefacem ca suntem oameni liberi intr-o tara libera.

Poate ca ar fi trebuit sa abordez un subiect mai vesel. Dar dezvoltarea personala incepe cu tine si continua cu dreptul tau de a te manifesta in comunitatea si tara in care traiesti si muncesti. Iar gandirea pozitiva trebuie sa aiba baze reale, altfel e in van.

“Eu neodihnit o sa fiu pana cand acest popor va fi liber!”
– Dan Puric

Later edit:

“Da’ ce? Si cititu’-i hobby?”
– Gigi Becali

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

33 de răspunsuri

  1. Cea mai mare problema este ca multi romani nu constientizeaza faptul ca nu sunt liberi, Marius.

    Pleaca fruntea si inghit in sec. Si au impresia ca nu exista o alternativa.

  2. Da..nu mai stiu cine spunea „Nu exista un ‘sclav’ mai inlantuit decat omul care are senzatia ca e deja e liber”. Ni se cultiva tot felul de ‘senzatii de libertate’ (democratie vs comunism)..realitatea e alta…

  3. Daaaa! Asta e o mare „durere”, parca si mai mare decat ceea ce ni se pune in fata: aceea ca inca foarte multi cred ca nu exista alternativa. O asezare intr-un „asta e!” atat de trist…
    Tare mi-a placut de Tom Hodgkinson, in „Cum am ales libertatea”, si in „Ghidul Lenesului”. Arata intr-un mod foarte interesant cum poti sa „i-o …faci sistemului”, aducand propriile alternative la o lume care pare a nu servi altceva decat forme de „legume”, cum aratai tu, draga Ovidiu. Variante in care te scoti cat poti din statutul de consumator, gura care e facuta sa inghita (cum formeaza , ca imagine, toate reclamele, de pilda) si din tot felul de restriciii care par „un dat”.
    Si mai interesant, daca te uiti cu adevarat la viata ta, incepi sa te prinzi de neautenticul de acolo si chiar te poti debarasa de acel „asta e”. Cu multe „riscuri”, pe cate tot de tine depinde cum le iei. Uneori, sunt chiar schimbari binevenite. Mie de cele mai multe ori mi-a fost asa.
    Personal, m-am scos din starea de magar cu desagii in spate, platind asta cu bani seriosi, atunci cand am renuntat la o munca ce storcea din mine si ultima farama de putere, de ratiune. Asta a costat, dar a meritat cu varf si indesat. Acum castig mai putini bani, dar am mult mai mult timp, viata sociala si mai ales respect pentru mine. Si la urma urmei, in acest timp liber, pot face si alti bani, nu? Altfel, mult mai placut…
    Dar aici subiectul deschis de tine se deschide foarte vast, si e mult de povestit. Totul pleaca din propriul sistem de valori. De el depinde cum iti definesti libertatea. De acel „Ce vrei in viata”. Care tine exact de ce stii despre cine esti. Aici se potriveste grozav filmuletul pus de Marius, cu povestea lui Prikoke, „purcelul cel fericit”. Care nu stia nimic despre „afara”, despre libertate.
    Dan Puric, „om adevarat”, cum zic eu, s-a inhamat la munca grea, dar fumoasa… Tot mai multi il asculta zilele astea pe radio, si e grozav cum se intinde „lumina”…
    Eu, pozitivista pana la… marea cea mare, vad din ce in ce mai multi oameni care cauta sa se descopere si sa se manifeste autentic. Platind acel pret cerut de manifestare asta in libertate. Se rup relatii , se sparg cercuri, se refac altele, si tot asa. Da, se poate sa si faci foame, fizic, si atunci te cam indoiesti, te temi… Dar niciodata nu esti lasat de tot din mana, de Mana care A Scris. Iesi iar la liman, si chiar la mai bine. Am cunoscut astea, cand am ales sa fiu om, nu magarul cu desagi de care spuneam. Pentru mine nu mai e filosofie, chestiunea aia cu libertatea… E un mod de a fi. Si nu doar al meu. Asta ma bucura. Si vorbesc cu multi despre asta.
    A propos, eu am o vorba, nu cu leguma, ci cu cana.
    Imi plang unii si altii despre ce li se face. Si eu intreb: „Asa… si tu esti cana?” Se uita la mine stupefiati, cerand „traducere”. Vin cu ea: „Adica tu esti o cana pe care altii o muta cum vor, de colo-colo?”
    Incep a se prinde si se incrunta. Pun gaz peste foc: „Adica, in timp ce ti se face asta, tu unde esti?” Deja se infurie. Ma opresc aici, caci am infipt deja ghimpele… Peste ceva timp, ne mai intalnim si mai vorbim pe subiect. Cei mai multi imi spun „:Mai, m-am mai gandit la ce mi-ai spus…” „Aha – zic eu – si?” „Cum e?”, „Cam…da”, zic ei. Si abia pe urma incepem a vorbi.
    E greu sa isi ingaduie omul a pricepe ca a trait ca o leguma sau ca o cana. Dar cand o face, e primul pas spre a ridica ochii si a vedea. Din acel moment, incepe sa-si modeleze lumea, desi inca nu stie ca o face. Si asa cum „se intampla toate”, cand incepe a face asta, asa, inconstient cum e, se ivesc in cale tot felul de „indicatoare” care incep a-i ghida si lumina traseul. Nu e poveste, e „pe bune”! Dar e ceva drum…
    Care incepe, intotdeauna, cu tine, asa cum spui tu, draga Ovidiu! Si tot cu tine continua mereu!
    Ce ai povestit tu, Ovidiu, reprezinta chiar unul din acele marcaje luminoase pe care cine e gata sa ridice ochii si sa vada le primeste ca ajutor pe drumul spre propria libertate. Pentru toti prietenii mei, stiuti si inca nestiuti, din lumea asta, tovarasii mei de drum, iti multumesc ca pui lumina pe carare!
    (Adica mai nepoetic si mai „realist”, bagi faru’ … tareeee! )

  4. :)

    Mikka, sper sa tin acest far si mai sus, sa lumineze si mai tare. Da, e un subiect foarte sensibil, putini oameni sunt dispusi sa discute cu cartile pe fata despre acest subiect.

    Si asta pentru ca e mai mult decat un simplu subiect. E baza existentei noastre. Si, cred eu, e una dintre ratiunile noastre de baza de a trai.

    „A fi liber” e o expresie atat de complicata din exterior si atat de simpla in interiorul fiecaruia.

    Raspunsul e in noi.

  5. Asa e, Ovidiu, raspunsul e in fiecare dintre noi. Doar ca tre’ sa ne punem INTREBAREA… :) :)

    (Aici iar e bun faru’… uneori, tre’ bagat in ochi :) )

    … Ceea ce presupune sa stii ca propriul ochi se poate trezi… invinetit. Da’ merita! )

  6. „tortura sacaitoare de pe vremea regimului comunist” buna asta !

    Ovidiu, am aici un interviu foarte interesant. te rog sa-l citesti! ai sa vezi cat de „sacaitoare” erau torturile pe vremea comunismului:
    http://www.observatorcultural.ro/Cuvinte-pentru-comunisti.-O-convorbire-cu-tortionarul-Frant-Tandara*articleID_16794-articles_details.html

    e putinel cam lung, dar merita…

    Marius Stan, ce inseamna ca nu suntem liberi inca, dar luptam? cum lupta Marius Stan pentru libertate, care sunt armele lui si cum ne sfatuieste pe noi Marius Stan sa luptam?

    Ovidiu Miron, de ce nu esti un om liber? cum iti este tie personal ingradita libertatea? este de mai multe feluri libertatea? care libertati iti sunt tie calcate in picioare si ce solutii propui pentru a evita manipularea la care suntem supusi ?

  7. Roman, iti multumesc pentru comentariu.

    Eu sunt un om liber. Eu sunt un om asupra libertatii caruia altii au incercat sa atenteze. Uite, atunci cand la tine in oras oamenii politici cumpara ziarele pentru a fi la discretia lor, ce fel de libertate de exprimare mai e asta? Atunci cand la tine in oras oamenii se tem sa spuna ce gandesc, ca sa nu isi piarda locul de munca, ce fel de libertate mai e asta?

    Da, libertatea e de mai multe feluri si raspunsul trebuie sa il dea fiecare in parte. Pentru mine, cel mai important drept e acela de a exprima liber ceea ce gandesc. Si de a nu fi amenintat in caz ca eu chiar fac asta.

    Solutia e sa nu ne mai prefacem. Inca avem garduri si ziduri mari de tot in tara noastra. Si nu doar cele de la case si blocuri.

    Inca o data, multumesc pentru link si opinie.

  8. ai fost incomod pentru cineva vreodata? ce inseamna ca a s-a atentat la libertatea ta? concret ce ai facut tu cand s-a incercat limitarea libertatii tale?

  9. Roman, e o discutie mai ampla aici. Prin acest articol am vrut sa transmit esenta.

    Da, am fost incomod pentru mai multe persoane.

    Si da, in acele situatii am avut un raspuns pe masura despre care nu as vorbi aici :) . Amintiri, dar lucruri care mi-au spus cate ceva despre viata in Romania acelor ani. Si astazi se mai intampla astfel de chestii.

  10. Roman, te rog sa nu interpretezi la modul asta. Nu te trimite aici nimeni la plimbare.

    Sunt lucruri despre care as vorbi si lucruri pe care le tin pentru mine.

    Marius scrie foarte bine si chiar n-ar strica sa arunci un ochi acolo.

    Multumesc.

  11. Ovidiu, eu sunt convins ca raspunsul tau atunci cand ai raspuns represaliilor a fost unul pe masura si nu poate fi redat aici, dar vroiam sa aud concret ce ai facut. inteleg ca nu se poate (probabil ai rostit si cuvinte pe care daca le folosesti iti taie popa limba cand esti mic:))

    Ovidiu, te uiti la emisiuni politice? politicienii sunt maestrii limbajului de lemn. adica vorbesc extraordinar de mult, dar de fapt nu spun nimic. folosesc fraze si cuvinte pretioase care nu transmit nimic concret si care evita intrebarea.

    am aruncat doi ochi la Marius si am vazut ca scrie bine. scrie foarte bine, dar tot m-a trimis la plimbare si nici macar nu am gasit raspunsurile la intrebarile mele. poate nu am luat-o pe cararea care trebuia…

  12. Ovidiu, tu si Marius ati vorbit aici de libertate si de lupta pentru libertate. eu vroiam sa stiu ce inseamna libertatea pentru voi, cum va este voua incalcat dreptul la libertate si cum luptati voi pentru libertate. erau niste intrebari simple, deloc malitioase

  13. Roman, am inteles ce doresti sa afli :) .

    Si eu am raspuns. Pentru mine, dreptul de a te exprima liber e cel mai important. Si voi repeta asta de o mie de ori.

    Crezi ca acest drept e de la sine inteles in Romania? Crezi ca „democratia” s-a „implementat” peste tot la noi in tara?

    Stai linistit, nu am avut niste reactii chiar de speriat :P . Dar lucrurile personale, sunt personale :) . Si asta pentru fiecare dintre noi.

    E greu sa nu poti citi un ziar cu opinii cat de cat obiective. E greu… atunci cand vrei sa mergi la un meci de fotbal in orasul tau natal, dar ai voie sa intri doar daca accepti sa cumperi ziarul detinut de „mai marii zonei” :D .

    Sunt multe de zis. Astfel de lucruri m-au determinat sa scriu articolul.

  14. Ovidiu, nu mai cumpara ziare de provincie! toate ziarele de provincie sunt cumparate de baroni, marchizi si viconti locali. incearca ziarele nationale, acolo mai gasesti ceva obiectiv (Gandul).

    tot nu mi-ai raspuns la intrebare, dar…o las asa.
    se face prea mult uz de cuvinte si idei mari, aici pe empower. se folosesc cuvintele importante prea usor. asa se banalizeaza orice idee si concept mare. e rusinos fata de prapaditii aia care au murit in decembrie `89. merita mai mult de atat!

  15. Roman, dimpotriva. Tin mereu sa specific importanta faptelor pe care le-au facut.

    Cuvinte mari sau mici, ele sunt reale. Si asta e cel mai important. Asa iti pot pune si eu 3-4 intrebari si pot spune apoi ca sunt nemultumit de raspunsuri. E dreptul tau.

    Eu am spus ce am avut de spus.

  16. Nu toate ziarele din Provincie sunt controlate de baroni locali. La Focsani au fost oameni care s-au legat cu lanturile de chioscurile de ziare care erau ridicate din tot felul de motive dubioase.

    Asa cum am mai scris, sunt multe de zis si de discutat pe tema libertatii si despre cum se poate lupta impotriva celor care atenteaza asupra ei.

    Libertate inseamna inclusiv ce anume sa povestesc din viata mea.

  17. Ovidiu, nu asteptam un raspuns anume care sa ma multumeasca. nu era un raspuns exact pe care il asteptam. m-ar fi multumit orice raspuns, dar si tu si Marius Stan ati evitat sa spuneti concret la ce va referiti.

    atunci cand voi ziceti „Nu suntem liberi inca, dar luptam pentru asta…/Cea mai mare problema este ca multi romani nu constientizeaza faptul ca nu sunt liberi, Marius. Pleaca fruntea si inghit in sec. Si au impresia ca nu exista o alternativa/Ni se cultiva tot felul de ’senzatii de libertate’ (democratie vs comunism)..realitatea e alta…” eu ma gandesc ca voi detineti niste secrete teribile. tre` sa fie intr-adevar grozave secretele astea atata timp cat nu le pot afla de la voi orice as face.

    Ovidiu, eu nu ma multumesc cu puncte de suspensie. eu sunt mai curios de felul meu si de aceea pun asa multe intrebari. am vazut doar ca ai abordat o tema importanta si citind apoi comentariile am vrut sa inteleg exact la ce va referiti voi. tu si Marius Stan pareati ca stapaniti foarte bine subiectul si m-am gandit ca voi sunteti cei mai potriviti ca sa-mi raspundeti intrebarilor.

  18. Roman, daca vrei putem discuta asa mult si bine :) .

    Eu ma refer in primul rand la tot ce s-a intamplat in perioada anilor 2000-2004 in care PSD-ul a fost la putere in Romania. In Vrancea e la putere parca dintotdeauna, fi-rar sa fie! :D

    Nu am vrut sa amestesc politica aici. Ea ne-a afectat viata sociala(noua, vrancenilor).

    Nu e vorba de secrete teribile. Fiecare poate oferi o definitie notiunii de „libertate”. Si fiecare vorbeste prin prisma experientei sale de viata. Ceea ce si eu am facut, de altfel.

    Stiam ca oamenii sunt sensibili la asemenea subiecte. Ma asteptam chiar la reactii mult mai vehemente.

    Am scris prin vara ceva despre religie. Si au tabarat atunci cativa pe mine aici pe Empower :) . Fiecare dintre noi avem opinii si interpretam lucrurile in propria maniera.

  19. Roman, ce inseamna libertatea pentru tine?
    Concret ce ai facut tu cand s-a incercat limitarea libertatii tale?

  20. Dragilor, a propos de ce poate face un om sa sa guste libertatea, ma folosesc de ceea ce ne-a daruit Daniela, in articolul „A vibra de bucurie”, si anume „legatura” cu Mihai, pe PunctulZero. Merita enorm sa cititi postarea lui cea mai recenta http://punctulzero.wordpress.com/2009/01/13/orice-este-posibil/
    Se vede acolo cum a gasit el raspuns si a descoperit „secretul teribil”. (Bine, e de citit despre tot drumul…)
    Depinde de fiecare dintre noi sa ne regasim in acel raspuns. Eu, una, m-am regasit cu totul :)

  21. Ovidiu, faptul ca in Vrancea, de cativa ani PSD conduce tot judetul iar anul asta la alegeri a avut chiar cel mai bun scor din toate timpurile, asta nu e incalcarea niciunei libertati. asta se datoreaza cretinitatii vrancenilor (stai linistit, si eu ma trag dintr-un judet la fel de corupt si de pesedist)

    Maya, nu e importanta si relevanta in niciun fel definitia mea asupra libertatii, cum nu e relevant nici ce as face eu daca s-ar incerca limitarea libertatii mele. nu despre mine si despre ideile mele era vorba.

    Maya, tu dupa ce ai citit toate comentariile asta ti se pare cel mai important sa ma intrebi ?

    te ajut eu! aici incercam de fapt sa vad daca sfaturile si principiile foarte vag conturate pe care le-am primit, pot fi aplicate cu success atat in cazul cultivarii sfeclei de zahar cat si in cazul identificarii si pastrarii libertatii sociale si morale a individului.

  22. Oameni buni, usurel :) .

    Roman, comentariile tale sunt ok, stai linistit, nu iti reproseaza nimeni nimic. Am si eu limitele mele, nu pretind ca pot raspunde perfect oricarei intrebari. Poate ca ai dreptate sa pretinzi mai mult.

    Chiar daca nu sunt tocmai de acord cu duritatea termenului utilizat la adresa vrancenilor, sunt si eu la fel de dezamagit de aceasta realitate. Oricum, asa cum am mai scris, nu vreau sa discut politica.

    Mikka, iti multumesc pentru recomandare. Asa e, Mihai e un tip foarte curajos! Probabil ca e un om liber.

  23. Ovidiu, stai linistit ca nu s-a suparat nimeni:)
    eu propun sa ne oprim! a fost o discutie foarte constructiva, dar o lungim inutil.

    „cretini” este un cuvant foarte bland, Ovidiu. si cei din judetul meu sunt la fel de cretini, asta ca sa vezi ca nu am ceva cu vrancenii.

  24. Draga Roman,uite ce am facut eu atunci cand am observat ca mi se ingradeste intr-un anume fel libertatea la locul de munca(unde mi s-a spus ca la o adica mai sunt cateva zeci de persoane care abia asteapta sa-mi ocupe postul).Mi-am cautat un post mult mai bine platit si mi-am dat demisia.Si sunt mandra de mine .Ovidiu si Marius vorbesc,fiecare ,despre cu totul alte libertati.In timp ce rationalul Ovidiu ne spune despre felul cum sa reactionam,sa luam atitudine atunci cand de exemplu un vecin „putin certat cu bunul”, simt blocheaza zilnic intrarea din bloc cu masina lui parcata aiurea, Marius vorbeste de alt fel de libertate,una mult,mult mai profunda.Libertatea suprema:constientizarea faptului ca suntem condusi de obiceiuri,sentimente si ca nimic din toate acestea nu reprezinta adevaratul nostru Sine.Dar ,daca n-ai experimentat tu insuti prin meditatie asta e cam greu de inteles si acceptat. Impotriva ingradirii acestei libertati lupta doar cei care au ajuns sa o cunoasca. Cum ,mai concret:un mic exemplu- nu-mi mai incarc subconstientul cu toate tampeniile care imi sunt servite la televizor. Pentru asta exista telecomanda.Prefer sa citesc o carte buna,sa ma plimb. Roman ,poti vorbi cu Marius despre acele „secrete teribile”.Ele chiar exista. Ovidiu,ce zici de valul de comentarii pe care l-a generat articolul tau? Esti bun ,asta e!

  25. Roman,n-am vrut sa fac pe atotstiutoarea ,am explicat si eu ,cum m-am priceput .Mi-esti tare drag ,la fel ca toti cei de-aici de pe Empower,iar acolo unde scrii tu sigur nu-i rost de plictiseala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!