Acasa » Pescuitul ideilor

Pescuitul ideilor

Daca pana acum discutasem despre creativitate dintr-o perspectiva logica, propunand modalitati sistematice prin care putem ajunge la noutate, de data aceasta vom sonda ilogicul, aplecandu-ne pentru a privi spre strafundurile subconstientului si inconstientului.

Subconstientul si inconstientul sunt expresia pura a naturii umane, a naturii in general. Si cum natura are daruri minunate pentru cei care stiu sa le ceara si sa le gaseasca, strafundurile fiintei/mintii umane ascund si ele comori nebanuite.

Pe acest taram, practic orice este posibil, iar modalitatile de a “atinge” acest posibil sunt de o vastitate nebanuita a carei limita este doar imaginatia. Ceea ce mi-am propus este sa va dau cateva exemple despre ce si cum se poate face, pentru ca – mai apoi – voi sa gasiti modalitatile care vi se par mai potrivite si care va plac mai mult.

Ideile sunt asemenea unor comori pierdute in adancuri, sau ingropate pe insule misterioase. Pentru descoperirea lor sunt necesare pasiune, sete de cunoastere, curaj de a patrunde mistere, spirit de aventura. Sunteti pregatiti?

Viziunile halucinante ale lui Salvador Dali

Salvador Dali folosea urmatoarea tehnica pentru a capta fantezii vizuale pe care mai apoi le picta: aseza pe podea o foaie de tabla sau o placa de metal care reflecta lumina asemenea unei oglinzi si lua loc pe un scaun alaturi de aceasta, tinand o lingura deasupra ei.

Apoi se relaxa complet, uneori reusind chiar sa adoarma. Atunci cand incepea sa motaie, scapa lingura din mana, iar zgomotul cauzat de lovirea lingurii de foaia de tabla il trezea imediat. Primul flash pe care il vedea cand deschidea brusc ochii era o imagine suprarealista, o viziune halucinanta data de lumina care se reflecta de suprafata metalica lucioasa. Astazi vedem aceste “reflectii” in tablourile lui.

Cand am aflat de aceasta metoda, am fost deosebit de surprins, chiar stupefiat. Motivul pentru care aceasta este prima metoda pe care am dorit sa v-o impartasesc a fost acela de a sparge tiparele cu care sunteti obisnuiti, de a va arata ca practic nu exista limita, ca nu exista reguli.

Asemenea fantezii auditorii sau vizuale pot fi captate in momentele de maxima relaxare, premergatoare scufundarii in starea de somn.

Daca initial ne gandim la provocarea noastra, la optiunile pe care le avem la dispozitie, la obstacolele cu care ne confruntam etc, dupa ce ne relaxam, imaginile pe care le primim pot fi raspunsuri la intrebarile noastre. Este foarte posibil ca aceste mesaje venite din subconstient si inconstient sa nu poata fi decodificate imediat si sa necesite reflectii pentru a le intelege. Insa sensul exista. Daca nu-l gasiti, va sugerez sa faceti asocieri plecand de la imaginile respective.

Cum sa pescuiesti idei

Probabil ca si printre cititori se afla multe persoane impatimite de pescuit; totusi tehnica despre care vom vorbi poate fi aplicata de catre oricine. Pescuitul are un farmec aparte… chiar si atunci cand nu prinzi pesti. Nici nu mai vorbesc de cazul in care te intorci acasa bucuros de ceea ce ai prins!

Dar aceasta activitate este o arta! Totul, incepand de la alegerea carligelor si pregatirea unditei, pana la alegerea momelii, alegerea locului si a momentului, aruncarea unditei, asteptarea si scoaterea pestelui prins. Tot o arta va deveni si tehnica despre care vom vorbi, asta daca o veti aplica si o veti rafina.

Intai ne vom gandi la situatia pentru care dorim sa aflam raspunsuri. Rememoram cu calm etapele, intamplarile, persoanele, intrebarile pe care le avem. Apoi, scriem intrebarea cea mai importanta pe o bucatica de hartie. Raspunsul la aceasta intrebare este pestele pe care vrem sa-l prindem (exercitiul poate fi repetat si pentru alte intrebari). Apoi ne vom relaxa cat mai profund cu putinta.

Niciun om nervos si nelinistit nu a prins vreun peste, asa ca, pentru a pescui raspunsuri la provocarile noastre, este necesar sa avem o anumita stare. Urmeaza etapa in care vedem efectiv cu ochii mintii fiecare element din ambianta locului ales pentru pescuit. Poate ca ne-am ales un lac adanc de munte, intins si linistit, aflat la liziera unei paduri de brad, intr-o zi de toamna, sau poate ca vrem sa prindem peste intr-un rau. Vizualizam locul in care ne-am oprit si etapele de pregatire.

Aruncam undita, ne asezam si asteptam. Eu vizualizez chiar faptul ca pe undita, de-a lungul ei, este inscrisa intrebarea la care caut solutii. Apoi, pluta se scutura, nailonul se intinde si prind ceva. Ce prind? O imagine o sa va apara in minte.

Nu este neaparat sa fie chiar un peste, iar daca este asa, trebuie sa fiti atenti la detaliile lui. Poate fi vorba despre orice altceva: un pantof, o sticla goala, o sticla cu mesaj, un televizor etc. Absolut orice! Ideea este sa mergeti pe firul asocierilor plecand de la imaginea care va apare in minte. Sau poate nu prindeti nimic, dar apare langa voi Jacques Yves Cousteau – exploratorul sef :) – care va spune ce trebuie sa faceti, ori va da direct solutia.

Astept sa-mi impartasiti cum a fost la pescuit. La fel de bine puteti sa va faceti voi propriul scenariu; poate nu vreti la pescuit, ci vreti la prins fluturi colorati – cu solutiile scrise pe aripi, sau poate vreti sa explorati ruinele unei civilizatii stravechi. Aveti intreaga libertate si orice instrument veti dori ca sa cautati si sa gasiti… raspunsuri.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

11 răspunsuri

  1. Intr-un anume fel de literatura de o altfel de specialitate, se discuta acest subiect ca fiind intrarea (si stationarea) in nivelul undelor cerebrale ‘alfa’. Si se fac cursuri platite cu bani grei pentru intrarea constienta in ‘alfa’. Se poate ajunge rapid intr-o astfel de stare – creativa 100% – in care se poate vizualiza tot ceea ce doresti, mergand constient pe firul viziunii (poate fi audio, video, tactil, etc).
    Chestia cu Dali se leaga de fortele si nivelele vibrationale care distorsioneaza viziunea din alfa, caci nu numai sunetul ‘trezeste’ – dar el chiar este un camp vibrational particular, care schimba schimba peceptia de care devii astfel constient. Multe de spus!! Greu de sintetizat!!
    Starea poate sa devina, cu oarece exercitiu bazat pe linistirea profunda chiar in constient (starea ‘beta’), starea generala a cercetatorului, caci da, omul devine permanent-cercetator al realitatii inconjuratoare. Dispar barierele spatio-temporale, intelegerea devine universala, cercetarea fondului existential isi largeste orizonturile de la o perioada scurta de timp la alta. Functie de obisnuinta de a intra intr-o astfel de stare.
    Se poate lucra, in timp, in nivel ‘delta’ si chiar ‘teta’, in functie de gradul de linistire personal (cu controlul constient al gandurilor si al reactiilor exterioare si interioare la stimuli de tot felul).
    Frumos!!
    Mai vorbim !!!

  2. Este ca in „deja vu”?
    Atunci sunt mici sansele de a retine raspunsul, pentru ca totul se petrece extrem de rapid. Pana te intrebi de genul „unde am mai vazut asta, cand am mai auzit replica asta?”, dispare imaginea sau expresia si pierzi esentialul.
    si ce fel de intrebari sa ne punem ca sa le aflam raspunsul?
    Ceva de genul „pot sa-mi construiesc anul acesta o casa?” sau ” L-a ce ma ajuta ca stau seara pe net. si citesc cea scris unul sau altul?”
    Multumesc pentru idee. Deja am pescuit-o.

  3. Scuze pentru „L-a”. Initial am vrut sa pun un exemplu de intrebare care incepea corect cu L liniuta A, dar am renuntat si la-ul am uitat sa-l schimb.

  4. Mihai, s-ar putea ca pentru tine sa fie mai potrivit sa scoti raspunsurile din palaria magica! :)
    (asta din ce imi dau seama privind fotografia)
    Daca iei in ras modalitatile prin care ai putea realiza o comunicare cu subconstientul si inconstientul tau, inseamna ca nu folosesti resurse deosebit de importante.
    Daca iti plac mai mult metodele sistematice despre care am vorbit in articolele trecute (sau altele asemenea), esti liber sa le folosesti. Insa nu pierde din vedere resursele tale ascunse! Cauta sa afli cat mai mult despre cum iti poti dezvolta creativitatea si spiritul novator! Foarte probabil, rezultatele acestor activitati te vor diferentia de ceilalti.

    Avram si Mihai:
    Poti lasa esentialul sa-ti scape daca asta este alegerea ta. Daca nu este asa, atunci nu-l lasi si nu-ti scapa.
    Exista intotdeauna 2 posibile drumuri: „Da, se poate.” si „Nu, nu se poate.”. Pe oricare dintre ele vei apuca, vei ajunge la concluzia ca ai avut dreptate.

  5. Octav, cred ca Mihai vorbea aici despre fluturii albastri. Adica facea legatura cu articolul sau „Despre fluturi albastri”, semnaland in acest fel ca subscrie la indemnurile din articolul tau. Si gasind asocierea in acelasi sens cu povestea lui, chiar a multumit pentru articol :)
    Ceea ce fac si eu acum, multumesc! Amandurora! :)

  6. Vreau si eu sa fac o mica observatie si sper sa nu se supere NIMENI pe mine! Daca da, imi cer multe scuze! Nu va mai laudati atata unii pe altii! Sunteti intr-adevar extraordinari, dar cand citesc comentariile la un articol, ma astept sa gasesc completari sau discutii referitoare la tema articolului si de obicei, in loc de asta, citesc doar „Cutare, ce articol grozav! Iti multumesc! viata mea va fi fericita de acum datorita tie si articolului tau” etc.samd. Sunt tentata sa nu mai citesc deloc comentariile, din cauza asta. REPET, sunteti, intr-adevar GROZAVI, dar… hai sa incercam sa ne axam in comentarii pe discutii legate de articolul in sine si mai putin pe laude peste laude aduse autorilor. Multumesc si imi cer scuze inca o data daca am deranjat pe cineva!

  7. Raluca, ai foarte mare dreptate! Abia in momentul in care se va trece de la focus pe persoana (fie autor ea sau cititor) la focus pe articol si pe conceptele prezentate discutiile vor fi cu adevarat interesante.
    Fiecare dintre cititori este liber sa intre in discutie si este invitat sa-si prezinte punctul de vedere asupra subiectelor atinse in articole.

  8. Mihai, desi citisem articolul despre fluturii albastri, nu mi-am dat seama ca tu esti autorul si ca faci trimitere la el. :(
    Abia am inceput sa ne cunoastem noi intre noi, rezidentii, si cred ca nu mai reusesc sa tin pasul cu ritmul in care proiectul creste. Dar acesta este un lucru foarte bun! :) Ramane sa vedem ce este de facut ca interactiunile online sa prinda si ceva „realitate”.

    Mikka, multumesc mult pentru mediere! :)

  9. … :) De nada, Octav!
    Mi s-a parut atat de clara „vorbirea voastra in aceeasi limba”, in ce priveste articolele voastre, si am observat si firul comun: entuziasmul. Asta pentru ca si eu vorbesc aceeasi limba… :) Si tocmai de asta, stiu ca se poate intampla, in „focul inspirului” sa prinzi alta nuanta a expresiei cuiva, alta decat era acolo.
    Ceea ce iata, se poate limpezi, doar cu cateva cuvinte.
    Tocmai pentru ca vorbiti aceeasi limba, mi-ar fi fost un pic trist sa nu va vad altfel decat impreuna pe acelasi drum, pe care sunteti, de fapt: al sustinerii unui mod extraordinar de a-ti ghida viata avand ca busola propria inspiratie. Asta, inspiratia, este mult mai mult decat am fost candva invatati sa credem.
    Iar fluturii albastri ori ideile pescuite din comoara nostra launtrica sunt ceea ce da vietii noastre consistenta, ceea ce ne mana sa fim din ce in ce mai mult din ce am putea fi… Ne poarta in lumea in care cum spui si tu, „orice este posibil”.
    Eu, dupa povestea adevarata a lui Mihai („Punctulzero”) si dupa ce am trait in ultima jumatate a lui decembrie, sunt deja cu totul in acesta lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!