In medicina exista un principiu foarte important: pentru a vindeca o boala trebuie sa tratezi cauza, nu efectul. Abordata din aceasta perspectiva, o criza financiara trebuie analizata in detaliu pentru a determina care este cauza sau cauzele care au determinat-o.
In situatia unui esec, cei mai multi oameni au tendinta sa arate cu degetul spre cauze externe. Niciodata nu suntem de vina, noi am facut ce trebuie dar evenimente care nu sunt sub controlul nostru au fost mai puternice, nu puteam face nimic impotriva destinului, etc.
Asemenea scuze sunt o incercare copilareasca de a plasa responsabilitatea altundeva. Cauzele externe pot determina o evolutie intr-o directie nedorita dar vina ca se ajunge acolo ne apartine in totalitate. Nu ne-am pregatit pentru acel eveniment, acea posibilitate, nu ne-am luat toate masurile de prevedere, am fost neglijenti sau indolenti.
La fel stau lucrurile si cu finantele personale. Cauzele externe pot contribui la o criza dar cel mai important element este criza interna. Asemenea imperiilor, finantele personale nu se prabusesc decat daca sunt putrede din interior.
Diferite ca importanta si mecanism de actiune, cauzele interne si externe trebuie analizate separat.
Cauze externe
Sunt cele mai usor de observat. Pentru moment ma voi rezuma la a le enumera si a le descrie:
- inflatia;
- reducerile de personal in firma la care lucrezi;
- devalorizarea meseriei pe care o practici, urmata de greutati extreme in a te angaja;
- accidente personale;
- accidente in familie;
- o familie numeroasa in intretinere;
- crize economice la nivel national, regional sau mondial;
- alte evenimente destabilizatoare externe.
Inflatia
Denumita si „impozitul nevazut”, inflatia este taxa pe care o platim pentru folosirea sistemului monetar. Ea ne erodeaza valoarea de cumparare a banilor aflati in posesia noastra. In functie de intensitatea cu care evolueaza, inflatia poate sa te afecteze in mai mica masura sau mai puternic.
Cei mai loviti sunt persoanele sau familiile care traiesc la limita, veniturile ajungand sa fie in cel mai bun caz suficiente pentru traiul zilnic. Pentru ca salariile nu vor creste cu viteza cu care „se misca” inflatia, cei aflati in situatia descrisa mai sus vor experimenta o problema care se agraveaza.
De la luna la luna, banii vor fi insuficienti pentru a acoperi cresterea de preturi. Ca atare, cheltuielile vor fi mai mari ca veniturile iar balanta va fi „pe minus”.
Va reamintesc ecuatia de baza in finantele personale:
Daca aceasta operatie produce un rezultat pozitiv, finantele personale sunt „pe plus”. Daca aceasta operatie produce un rezultat negativ, finantele personale sunt „pe minus”.
Inflatia constanta sau agravanta (care creste de la luna la luna) va aduce „pe minus” orice buget care se afla la limita.
Reducerea de personal in firma la care lucrezi
Reducerile de personal pot sa apara indiferent de situatia economica. De multe ori, in plin avant al mediului de afaceri sunt firme care se restrang sau pur si simplu dau faliment. Cauzele pot fi multiple, de cele mai multe ori fiind vorba de un management deficitar.
La o reducere a personalului, triajul se face in functie de anumite filtre. Sunt concediati muncitorii cu cea mai mica experianta (ultimii angajati) si muncitorii slab performanti (care „trag chiulul” de fiecare data cand au ocazia). Cu cat esti mai important pentru firma la care lucrezi, cu atat ai mai mari sanse de a ramane in firma.
Cazul extrem este cel in care firma se inchide pur si simplu, prin faliment. De obicei, in asemenea situatii, angajatii de valoare au sanse mari sa se reangajeze la o firma concurenta, care de obicei e intotdeauna in cautare de profesionisti capabili si muncitori.
Devalorizarea meseriei pe care o practici
Ea poate sa apara deoarece:
- exista foarte multi specialisti in domeniul in care lucrezi;
- domeniul in care lucrezi a intrat intr-o criza;
- pur si simplu nu se mai cauta oameni cu specializarea ta din cauza progresului tehnic ce aduce in desuitudine meseria pe care o practici.
Accidente personale
Indiferent daca e vorba de un accident de munca sau de alta natura, prin pensionarea fortata din cauza de boala sau invaliditate, venitul pe care il aveai anterior se reduce drastic. Daca bugetul tau era intins la limita, vei intra intr-o criza financiara personala.
Accidente sau boli in familie
Daca un membru al familiei are un accident sau o boala grava, care necesita o spitalizare costisitoare, acest lucru poate impacta major finantele personale ale familiei. Au fost cazuri in care familiile afectate de asemenea nenorociri si-au vandut toata agoniseala pe care au avut-o si s-au imprumutat excesiv la banci pentru a strange bani necesari unui tratament foate scump.
Familie numeroasa in intretinere
De multe ori simpla aparitie a unui copil in viata de familie poate destabiliza finantele personale ale acesteia, in cazul in care bugetul este la limita. Daca numarul noilor membri creste peste capacitatea financiara a familiei de a le asigura supravietuirea, problemele si tensiunile aparute pot deveni foarte puternice.
Criza economica
O criza economica poate afecta doar numite sectoare de activitate economica sau poate avea un caracter global. Pe langa valul de concedieri, pot aparea reduceri ale salariilor si imposibilitatea celor disponibilizati de a se angaja din nou pe un post la fel de bine platit.
Desi in criza economica si preturile produselor de larg consum pot inregistra scaderi, acestea nu vor compensa veniturile diminuate, mai ales daca ajungi in somaj.
Alte evenimente
Orice situatie externa care are impact major asupra veniturilor sau creste cheltuielile poate produce declansarea unei crize in finantele personale.
Chiar daca existenta unui singur factor extern destabilizator e uneori suficienta pentru a declansa dezechilibre in finantele personale, de multe ori exista situatii in care acesti factori se cumuleaza. Evenimentele negative se potenteaza unul pe celalalt si pot produce efecte extreme. Aceste situatii nu sunt chiar atat de rar intalnite. Ele au potentialul de a declansa criza si de o impinge foarte rapid spre o evolutie acuta.
De cele mai multe ori factorii externi sunt factori declansatori. Ei nu cauzeaza propriu-zis criza, ci sunt picatura care revarsa un pahar plin.
Adevaratii vinovati pentru dezastru sunt factorii interni si anume o situatie dezechilibrata a finantelor personale. Fara o bulversare interna factorii externi pot produce probleme temporare, trecatoare, care nu evolueaza spre o criza acuta.
2 răspunsuri
Rezulta ca atitudinea fata de munca si atitudinea fata de cunoastere, de pricepere, in general, sunt factorii personali pe care ii putem stapani si care ne vor ajuta permanent, indiferent de felul in care vin peste noi conditiile exterioare.
Si eu sunt in campanie de indrumare pe toate caile pe care le pot atinge, in aceasta directie.
Tot ceea ce facem sa facem cu drag de munca si cu dorinta de rezolvare a celor care ne stau noua in putere. Indiferent daca cel de langa mine face la fel sau nu. Influentele pot fi puternice (dispret fata de munca, fata de oameni, fata de sefi) si lupta trebuie sa mearga si pe aceste directii, oriunde ne-am afla.
Si cu drag de noutate. Chiar daca nu ne convine un loc de munca (LM), aflat sub asteptarile noastre, in timp ce ne cautam un loc nou, sa invatam ORICE, TOT ce tine de locul respectiv, caci niciodata nu stim unde, si cum, si cand ne vor trebui diferite lucruri pe care le putem invata din zbor, de unde nici cu gandul nu ne-am gandi in alte situatii. Si abia apoi sa plecam, fara sa uitam sa lasam, vorba buna a romanului, loc de Buna Ziua. Dispretul fata de locul vechi sa fie inlocuit cu pretuirea oricarui loc, in ierarhia valorilor totul este bun la ceva, chiar si pentru a afla ca nu este bun pentru noi insine.
Oriunde am lucra, in orice conjunctura am fi, pana in ultima clipa sa lucram ca si cum in ziua urmatoare am veni la acel LM in continuare. Chiar daca am fost dati afara, sa punem in ordine si curatenie LM, sa lasam astfel incat de drag cel ce vine dupa noi sa munceasca in continuare, caci nimeni nu este in fond vinovat de predare preluare…
Intelepciunea vine din pasii mici si ne face viata lunga…
venituri – cheltuieli = economii
avand in vedere ca de cele mai multe ori cheltuim cel putin cat castigam (de nu mai mult) aceasta ecuatie trebuie schimbata in:
venituri – economii = cheltuieli
adica intai economisesti si apoi cheltui, ceea ce se traduce prin faptul ca la fiecare salariu (sau cand primesti bani din orice alta sursa de venit) sa pui deoparte cat de putin, ideal ar fi macar 5-10% si apoi sa te gospodaresti din ce ramane
in clipa cand incepi intai sa economisesti si apoi sa cheltui, ti-ai inceput cu adevarat educatia financiara [a se citi si o carte excelenta: Cel mai bogat om din Babilon, de G. S. Clason]
succes :)