Sunt oameni care în câţiva ani parcurg cu succes toate treptele ascensiunii în carieră şi ajung în vârful piramidei, alţii însă dimpotrivă, pot munci zeci de ani la acelaşi job, în aceeaşi funcţie fără a-şi pune măcar problema că ar trebui să evolueze profesional. Cum se explică aceste două fenomene diametral opuse şi care sunt factorii care-i determină pe unii angajaţi să-şi dorească mai mult de la job-ul lor sau din contra, să se complacă în situaţia pe care o au, zeci de ani.
Psihologii spun că este vorba de un mix de factori, dintre care cei mai importanţi ar fi ambiţia şi charisma. Ambiţia este considerată un ingredient de bază al succesului, iar motivația şi determinarea, aferente ambiţiei, sunt calitățile care caracterizeaza un lider. Este clar pentru toată lumea că pentru o carieră de succes nu este suficient să munceşti până la epuizare, ci să-ţi doreşti o permanentă creştere profesională, să-ţi extinzi orizonturile şi capacităţile pentru a fi în fiecare zi o versiune mai bună a ta. Toate acestea ar fi imposibile de realizat în lipsa ambiţiei şi într-o stare de continuă apatie şi autosuficienţă.
Este foarte important să faci diferenţa între ambiţie şi obsesie. Ambiţia este un sentiment sănătos care te ajută să te dezvolţi la locul de muncă şi să-i ajuţi şi pe ceilalţi să facă la fel. Obsesia, pe de altă parte, are efecte distructive, este o tulburare a voinţei care se manifestă prin idei fixe. Obsesia faţă de locul de muncă te va împiedica să ai o activitate normală şi-ţi va distruge armonia atât la locul de muncă, cât şi în viaţa personală.
Un alt factor care-ţi influenţează ascensiunea la locul de muncă este charisma. Potrivit definiţiei DEX-ului, charisma este un dar conferit oamenilor prin graţia divină. Etimologic, cuvântul “charisma” provine de la zeiţa greacă Charis. Acest personaj era unul de o frumuseţe şi de o bunătate extraordinare. Un om charismatic este o persoană care are o mare influenţă asupra altora prin farmecul personal sau prin prestigiul de care se bucură.
De-a lungul timpului au existat lideri charismatici precum Napoleon Bonaparte, Nelson Mandela sau Barack Obama care au răsturnat stereotipurile şi au schimbat cursul istoriei. Oamenii charismatici sunt plini de energie şi sunt o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi. În plus, au capacitatea de a atrage masele de oameni şi de a le face să îi urmeze, în ciuda vicisitudinilor sau a obstacolelor, deoarece transmit cu toată fiinţa încredere, optimism, voinţă, competenţă şi profesionalism. Un om charismatic atrage pur şi simplu prin felul de a fi şi de a se comporta. Evident, charisma este o calitate esenţială pentru cei care lucrează în domenii care necesită interacţiune cu publicul, fie că e vorba de politică, de comunicare, de relaţii publice sau de management. O echipă care are un lider charismatic are deja un avans în faţa uneia lipsită de un astfel de conducator, iar şansele de reuşită, în orice activitate, sunt mult mai mari.
Totuşi care dintre cele două calităţi primordiale ascensiunii în carieră este mai importantă? Să fie ambiţia sau charisma? Sincer vorbind, ambele sunt importante. Ideal ar fi să existe amandouă, deoarece fac o echipă perfectă. Pe de altă parte, charisma fără ambiţie nu serveşte la nimic, deoarece nu ai motivaţia de a-ţi pune în valoare calităţile. De cealaltă parte, o ambiţie lipsită de charisma nu are aceleaşi şanse de reuşită, mai ales dacă nu se bazează pe capacităţi intelectuale şi manageriale.