Acasa » Ce fac eu cand nu sunt multumit de rezultatele financiare

V-am promis si continuarea articolelor anterioare din seria ce faci cand nu mai poti (articol 1 si articol 2).

Sunt pasionat de finante personale de mai bine de cincisprezece ani. Cu toate acestea, am zile in care nu sunt multumit de modul in care merg finantele mele. Sunt sigur ca si tie ti s-a intamplat acest lucru.

Teoretic, ar trebui sa nu fie asa. Am multiple surse de venit. Iata o lista (incompleta) a activitatilor generatoare de bani:

  • profesiunea de medic dentist (da, inca mai lucrez, desi programul meu s-a redus la jumatate);
  • investitii imobiliare;
  • investitii la bursa (preponderent la Forex);
  • site-urile mele in care vand spatiu publicitar;
  • cartea mea (pe viitor, cartile mele);
  • articole scrise pe alte site-uri;
  • sisteme de afiliere online (fac reclama la produse si servicii).

Acestea sunt surse de venit care au produs sau produc in acest moment. Am scris lista aceasta pentru a-ti arata doua lucruri importante:

  1. este ESENTIAL sa ai mai multe surse de venit care functioneaza in paralel;
  2. e posibil ca unele surse sa nu fie active, chiar daca sunt in atentia ta (de exemplu, in acest moment, veniturile mele din zona imobiliara sunt inghetate, datorita situatiei de cadere a pietei).

Al treilea element, la fel de important, pe care l-am lasat la urma:
3. Trebuie sa te preocupe CONTINUU stabilirea de noi surse de venit.

Faptul ca am multiple surse de venit imi da o mare rezistenta la efectele negative ale crizei economice. Desi criza mi-a inchis anumite surse (cum sunt imobiliarele), desi altele sunt reduse (cum sunt veniturile din reclame pe site-urile mele), raman suficient de multe surse ca sa fiu „pe linia de plutire”.

Cu toate acestea, sunt momente in care fluxul de monetar scade la un nivel care ma deranjeaza. Acest lucru imi da bataie de cap si imi produce o stare de frustrare. Desi sunt pasionat de finante personale si investitii, desi am muncit din greu sa pun pe picioare aceste surse de bani, desi sunt permanent conectat la noutatile din domeniile in care activez, nu sunt infailibil. Realitatea imi palme din cand in cand ca sa-mi arate ca lucrurile se schimba continuu si ca trebuie sa ma adaptez din mers la ele.

Ce fac?

In asemenea situatii, ma uit, in primul rand, la sursele primordiale de venit. Cu alte cuvinte, ma uit la primele trei surse de venit, ca volum al banilor pe care il produc. Imi pun urmatoarele intrebari:

  • De ce au scazut incasarile?
  • Ce trebuie sa fac pentru a repara problemele aparute?
  • Ce trebuie sa fac pentru a creste incasarile?

In general, problemele care apar sunt fie sezoniere (perioada vacantelor), fie o epuizare a metodelor de marketing, fie o epuizare a cererii pietei pentru produsul sau serviciul pe care il vand (sau il promovez).

  • Daca e vorba de ceva sezonier, caut metode de marketing specifice (de obicei, reduceri de sezon).
  • Daca e vorba de o epuizare a metodelor de marketing, nascocesc noi metode de promovare.
  • Daca e vorba de o epuizare a cererii de piata, imbunatatesc produsul pentru a relansa cererea sau scot un nou produs.

Pentru ultimele doua metode, incep prin a ma documenta serios. Caut pe internet resurse, folosesc idei pe care mi le-am notat de-a lungul timpului (cand dau de o metoda noua sau interesanta de marketing, cand imi vine o idee de carte sau de produs, imi notez undeva). Citesc si aprofundez pentru a putea face un plan de lucru. Cand ma simt suficient de pregatit (plin de informatii):

  • imi stabilesc telurile;
  • fac o schita de plan;
  • realizez prima varianta de implementare a planului;
  • cer feedback (de obicei de la sotia mea);
  • fac primele ajustari;
  • lansez pe piata;
  • colectez primele rezultate (cat de bine e primit produsul);
  • fac ajustarile de rigoare;
  • relansez produsul;
  • continui aceasta bucla pana sunt multumit de rezultate.

Dar tu?

Stiu: imi spui ca tu esti angajat si nu te intereseaza chestiile astea. Dar daca inlocuiesti anumite elemente cu cele specifice situatiei tale, vei vedea ca metoda functioneaza.

Ia primele trei surse de venit la analiza. Daca n-ai trei surse de venit, daca n-ai nici macar doua, ai o problema. In acest caz, ia singura sursa de venit (slujba ta) la analiza si vezi de ce nu castigi suficient.

Iti spun eu de ce: pentru ca nu te-ai facut suficient de pretios pentru angajatorul tau. Daca esti de o importanta ESENTIALA pentru angajatorul tau, nu vei avea nicio problema sa ceri o marire de salariu. Daca nu esti important pentru el, fa-te important!

Cum?

  • cauta sa-ti imbunatatesti rezultatele la munca;
  • implica-te mai activ;
  • creste calificarea ta, facand cursuri sau urmand institutii de invatamant superior, fa masterate, doctorate, etc;
  • propune metode care sa mareasca incasarile firmei la care esti angajat;
  • fa ORICE crezi ca e nevoie pentru ca angajatorul sa castige mai multi bani;
  • in final, dupa ce obtii mai multi bani pentru angajatorul tau, negociaza o crestere de salariu.

Mai multe surse de venit

Eu sunt preocupat permanent sa-mi multiplic sursele de venit. Chiar in acest moment am trei noi surse de venit, in pregatire. Evident, la inceput voi castiga foarte putin din ele. Uneori, voi lucra pe gratis, pentru a-mi exersa abilitatile sau pentru a „deschide” piata cu gratuitati.

Pentru a pune pe picioare o sursa de venit, e nevoie de timp si de bani. Iar cand am probleme cu cashflow-ul, investesc si mai mult timp si efort pentru aceste noi surse de venit, cu speranta ca ele sa inceapa productia de bani cat mai curand. Iar pe cele care sunt la inceput caut sa le impulsionez pentru a produce in plus. Cresterea incasarilor este un proces care se desfasoara in timp.

Gandeste-te la un inginer. El sta in facultate trei sau cinci ani pana primeste o diploma. Abia dupa aceasta perioada se poate angaja. Asa e si cu sursele de venit.

Tu trebuie sa faci la fel. Sa cauti permanent noi surse de venit. Un al doilea job, o mica activitate independenta generatoare de venit, poate deschiderea unei firme. Internetul ofera multe oportunitati online. Exista atatea variante, trebuie doar sa vrei!

Concluzie

Pentru a iesi din probleme, fac urmatoarele:

  • analizez situatia;
  • caut cauzele scaderii veniturilor;
  • gasesc solutii;
  • fac planuri;
  • incep aplicarea planurilor;
  • ajustez din mers pentru a imbunatati rezultatele.

Ordinea de lucru:

  • incep cu cele mai mari surse de venit pentru a le creste eficienta;
  • trec apoi la sursele care abia incep sa produca;
  • in final, dau atentie proiectelor de inceput ca sa le dau un impuls initial.

Copiaza metodele mele, incearca, vezi ce ti se potriveste, adopta ce functioneaza. Succes!

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările! 10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

4 răspunsuri

  1. :) „Este esential sa ai mai multe surse de venit care functioneaza in paralel” – mi-a amintit de „Nu pune toate ouale intr-un singur cos”, desi este o interpretare un pic pesimista.
    Metodele sunt simple, firesti si … mai mult decat valabile (general valabile ar fi fost prea mult spus :) )

  2. Mi se pare ok ceea ce spui, dar am impresia ca ia foarte mult timp toata aceasta cautare si documentare si pregatire a surselor de venit…Eventual tot timpul liber? Si toata energia?Si ce faci cu gandurile despre finante care ti se invart inca in cap chiar si atunci cand se presupune ca ar trebui sa te relaxezi? Mie investitorii, oamenii de afaceri sau cei cu slujbe de raspundere mi se par a fi foarte pasionati de ceea ce fac, poate prea pasionati…Multi dintre ei se gandesc la jocul banilor chiar si cand ar trebui sa se joace cu copiii lor…Oare cum se poate atinge un echilibru life-work? (desi ai putea spune ca nascocitul strategiilor financiare e un game, nu o work).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!